7,108 matches
-
cât e mai obosită, cu atât e mai dificilă... S-a creat un mic intermezzo : doamna Mironescu îi cere Yvonnei să meargă mai repede la culcare, domnul Mironescu o complimentează pe madam Ana pentru tortă, domnișoara Margot se consultă în șoaptă cu domnul Ialomițeanu, iar acesta, râzând ștrengărește, o îndeamnă să-și spună nedumeririle cu glas tare. — Poate de aceea Regele Carol nu a vrut atunci să fie război ? Poate știa că țara nu este pregătită și de aceea nu a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
a clematitelor, mirosul de regina-nopții și de petunii. Straturile de trandafiri ai Sophiei, luminoși în penumbră, dincolo de ele, în grădină, două scaune de răchită, alăturate. Neliniștitoare alăturarea celor două scaune goale, păstrând ca un schelet o posibilă conversație dusă în șoaptă. Dar, dând la o parte neliniștea aceasta, Profesorul simte iarăși, ca o dulce remușcare, ca un dulce fior, că e vară... E vară - e vară - e vară... Și câte veri ?... Și ce fel de veri de-acum înainte ?... Pentru că, iată
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
accepta locul de margine, în care viața m-a împins și mă va împinge tot mai mult de acum înainte. împrejur se cânta La arme cu lacrimi în ochi, aceeași îndrăzneală a unor voci ce se știau puternice, melodioase, aceeași șoaptă jenată a celor afoni și timizi ca în noaptea de Paște. Cântam și eu, bineînțeles, cu glas scăzut. Mulți veniseră cu flori și le dădeau acestor oameni obișnuiți, pe care închipuirea noastră livrescă îi sacraliza, coborând asupra capetelor negricioase și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
va începe retragerea, vom fi încet-încet ocupați și se va ajunge a ne refugia în Rusia, ceea ce va fi sfârșitul. Ca de obicei, nu avea răbdare să stea mai mult pe un scaun, tot mergea prin biroul gol, vorbind în șoaptă și privind cu neliniște în toate părțile. Dar de ce se înverșuna să poarte această conversație periculoasă ? M-a tras apoi afară : „Savez-vous ce qu’on m’a raconté ? Quelqu’un très haut placé...“. Și a început a-mi spune că
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
n-aș avea puterea... Alt bărbat, alt copil ! Doamne-ferește, nu ! Dar ea a putut ! Auzindu-l, deci, am devenit mai încrezătoare și l-am poftit la dejun. A trebuit să insistăm teribil până l am convins să rămână ! Vorbea în șoaptă, se uita în toate părțile și, știind că noi suntem supravegheați în casă, nu i-am pus nicio întrebare. La dejun a povestit ce-a vrut el, ce să-l mai întrebi, când pentru un cuvânt scăpat făceai ani grei
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de prost și stai în cămașă de noapte, aici, sub ochii severi și acuzatori ai Musafirilor. Musafirii stau toți, solemni și gravi, în jurul mesei olandeze rotunde. Ați rămas numai voi singuri aici, tu și domnul Ialomițeanu, și vă vorbiți în șoaptă, pentru că tu îl ții aici ascuns. Sssst ! Să nu vă audă de alături Musafirii ! Ce frig ! Ce liniște ! Ce lumină neplăcută ! Nu ți-e foame, dar te străduiești să mănânci cuviincios, îți mesteci fără chef torta și nu-l pierzi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
față avea Ceaușescu la televizor? Dacă chiar l-au răsturnat bucureștenii? E oare posibil să-l răstoarne? Ies să fumez o țigară la capătul culoarului. Ceasul arată ora 3 fără un sfert. Se aud cîteva asistente purtînd o discuție În șoaptă, În camera de gardă - ușa e deschisă și lumina taie un trapez alungit pe podeaua culoarului aflat În Întuneric. E rece, dacă nu cumva chiar frig, și mirosul dulce-Înecăcios de alcool sanitar plutește lăptos. CÎnd ajung În felia de lumină
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
discutăm. Despre Securitate și teroriști, despre numărul de morți (de cele mai multe ori, repetăm informația pe care o primim prin televizor), despre tunelurile de sub București unde se pot ascunde forțele fidele (povești cu iz de legendă despre care se vorbea În șoaptă pînă mai ieri), despre ce se va Întîmpla mai departe (oare ce se va Întîmpla mai departe?). Discutăm despre ce ar trebui să se facă, despre alegeri libere... despre alegeri LIBERE și despre președinți normali la cap, despre un nou
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Nu. — Ești un soi foarte ciudat de preot. — Da. — Îl respingi pe Dumnezeu? — Da. — Dar nu-i suficient să-l respingi trebuie să-l și urăști. — Dumneavoastră îl urâți? — Eu detest conceptul. — Și eu la fel, răspunse părintele Bernard, în șoaptă. — Dar de ce vorbești în șoaptă, ți-e teamă să nu te audă? — Eu nu cred într-un Dumnezeu-persoană. — Vrei să spui că „Dumnezeu“ nu-i un nume? — Dar cred într-o realitate spirituală. — Ce înseamnă în cazul ăsta „realitate“, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ciudat de preot. — Da. — Îl respingi pe Dumnezeu? — Da. — Dar nu-i suficient să-l respingi trebuie să-l și urăști. — Dumneavoastră îl urâți? — Eu detest conceptul. — Și eu la fel, răspunse părintele Bernard, în șoaptă. — Dar de ce vorbești în șoaptă, ți-e teamă să nu te audă? — Eu nu cred într-un Dumnezeu-persoană. — Vrei să spui că „Dumnezeu“ nu-i un nume? — Dar cred într-o realitate spirituală. — Ce înseamnă în cazul ăsta „realitate“, și ce înseamnă „spirituală“? Mi-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
cu toții suntem lihniți de iubire - asta-i profund adevărat. Și dumneavoastră... și dumneavoastră tânjiți să fiți iubit, nu? După un moment de reflectare, Rozanov răspunse: — Da, dar asta e o slăbiciune... ăsta-i lucrul pe care eu îl rostesc în șoaptă. Mă rog. Dumneata îți iubești enoriașii, de pildă pe individul ăla pe care l-ai vizitat? La urma urmei, văd că îi vizitezi. A, era o femeie... mă rog... n-aș putea afirma. Figura domnișoarei Dunbury părea să-l acuze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în care se află și de faptul că Emma, încă foarte aproape de el, dar fără să-l mai țină în brațe, era, de asemenea, treaz. În clipa în care l-a simțit că se trezește, Emma i-a zis în șoaptă: „Du-te Tom, hai, du-te“. Tom s-a ridicat imediat și a plecat supus din patul lui Emma înapoi în al său, unde a căzut într-un somn adânc, binecuvântat și fericit, din care nu s-a mai trezit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-te în sferele cerebrale, trebuie să te simți într-o zonă vastă, plină de caverne goale prin care vibrează coloane detașate, spiralate, de aer. Vibrează! Încă n-ai atins acel înalt pianissimo absolut, care se topește în spațiu într-o șoaptă de sunet pur, ca o limbă subțire, subțire de clopot ce tremură în adierea brizei. Ah, mai ai multe de făcut - uneori îmi spun că abia te apropii. Sfaturile domnului Hanway, adeseori extrem de metaforice, erau întotdeauna acompaniate de o mimică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mea, privește-mă cu bunătate, acordă-mi un strop de bunătate, te rog, nu am făcut nimic rău. Jur... Rozanov o privea din ce în ce mai încruntat și gura lui mare molatică se strânsese într-o urâtă expresie de scârbă. Spuse, aproape în șoaptă: — Mă dezguști. Își smuci mâneca din mâna ei și ieși pe ușă. Pearl îl urmă prin iarbă până la capătul potecii care se pierdea printre copaci. Auzi poarta din spate trântindu-se și taxiul demarând. Mai rămase un timp locului. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
adânc, arăta ca o gigantică broască țestoasă, pe jumătate ascunsă în carapace; se opinti din greu să se ridice, frecându-și picioarele de covorul ros și făcând brațele fotoliului să scârțâie sub mâinile sale încordate, dar nu izbuti. Spune în șoaptă : — Nu te apropia... O clipă, s-ar fi zis că Hattie era gata să i se arunce în brațe, cuibărindu-se, ca o pisicuță, pe genunchii lui. Dar se lăsă pe lângă fotoliu, îi luă mâna și i-o acoperi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fiindcă ea trebuie să fi fost aici stăpâna. Dar ea îl încurajă. Poți să pui mâna pe el. Pe el sau pe ea? Nestor își lipi palma de șoldul ei neted și rece. Lasă-l să se obișnuiască, auzi o șoaptă. Mama și cu cealaltă doamnă, pe nume Ivona, chicotiră. Cele două femei chicotiră și mai tare când mâna lui Nestor lunecă în jos pe coapsă coapsa netedă și rece: nemișcată, o poză bej în relief; dar poza nu reprezenta pe
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
copiilor salariaților. Toate semănau între ele: suluri de pânză, suluri de stofă, la vedere. Dacă n-ar fi fost banderolele roșii cu care erau legate, ar fi fost ca pe tejgheaua din magazin. Cineva din apropiere a pronunțat cu o șoaptă conspirativă cuvântul cupoane, și Puiu a înțeles că era vorba de pachetele de pe masă. N-a înțeles însă dacă acel cuvânt era de bine sau de rău. Plin de curiozitate, s-a aplecat un pic în față și, dincolo de tatăl
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de bine sau de rău. Plin de curiozitate, s-a aplecat un pic în față și, dincolo de tatăl său și chiar dincolo de mama sa, a văzut două doamne cu fețele întocmai precum le erau vocile: conspirative, de cunoscătoare. Discutau în șoaptă. Puiu nu le cunoștea probabil că nu erau colege de-ale tatălui său. Dar în sală se aflau și ședeau unul ici, altul colo doar să vrei să-i vezi -, destui alți oameni pe care îi cunoștea din vizitele pe
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
când cerul tulbure de arșiță, dar seceta nu părea să-l îngrijoreze, cum de altfel nu-l îngrijora nimic. Are tot ce-i trebuie acasă. E dintr-o familie bogată, taică-său e proprietar de atelier. Cătălin auzea lângă ureche șoapta înveninată a lui Gigi Velicu. Întorcea iute capul și întrezărea în ochii lui o licărire de invidie. Rămânea nelămurit ce fel de atelier are în proprietate tatăl lui Damian. Și dacă e onorabil sau nu să fii proprietar de atelier
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
revoltă ca și Rareș. De ce cu alt prilej? Ochii lui Rareș fugeau pe pagină în jos. Nistor Teodorescu, cl. a V-a, Turnu-Măgurele. Poveștile tale nu sunt destul de reușite ca să le putem publica. Povestea "Oușor"... Afară la ușă se auzea șoapta Feliciei: Rareș! Rareș, pot să intru? Trebuie că stătea atât de aproape că atingea cu buzele scândura ușii. Ce vrei, Felicia? Pleacă! Du-te la culcare! Nu pot să dorm, se auzi de dincolo de ușă șoapta ei contrariată. Rareș se
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
la ușă se auzea șoapta Feliciei: Rareș! Rareș, pot să intru? Trebuie că stătea atât de aproape că atingea cu buzele scândura ușii. Ce vrei, Felicia? Pleacă! Du-te la culcare! Nu pot să dorm, se auzi de dincolo de ușă șoapta ei contrariată. Rareș se ridică din pat și deschise ușa. De ce nu poți să dormi? Era clar, Felicia venise pusă pe inventat primejdii și se prefăcea îngrozită de propriile fantezii: N-ar putea...? N-ar putea să se răstoarne un
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
amânate până după absolvirea facultății, tocmai se strecura ultimul, printre două rânduri de scaune pentru a ieși pe culoar în urma colegilor săi. Se afla la foarte mică distanță de nișa boltită din fundul amfiteatrului. Deodată cineva i se adresă în șoaptă chiar lângă ureche. Tresări întorcând brusc capul, dar nu văzu pe nimeni lângă el. Zări în schimb două colege care preferaseră să rămână în amfiteatru pe durata recreației. Ședeau departe, tocmai în rândul întâi, pe două scaune alăturate și, aplecate
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
dar nu văzu pe nimeni lângă el. Zări în schimb două colege care preferaseră să rămână în amfiteatru pe durata recreației. Ședeau departe, tocmai în rândul întâi, pe două scaune alăturate și, aplecate una spre cealaltă, discutau cu însuflețire în șoaptă. Eroul nostru se răsuci repede spre fundul sălii și constată că se afla exact în dreptul nișei boltite. Realiză imediat ce se întâmpla: bolta nișei acționa întocmai ca o antenă acustică, amplificând incredibil, prin focalizare, vocile celor două colege (pe care, de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
nișei boltite. Realiză imediat ce se întâmpla: bolta nișei acționa întocmai ca o antenă acustică, amplificând incredibil, prin focalizare, vocile celor două colege (pe care, de altfel, nici nu putea spune că le cunoaște; le cunoștea mai mult din vedere). Deși șoapta care îi ajunsese la ureche fusese cât se poate de distinctă, totuși nu-i deslușise înțelesul. Jenat, se grăbi să iasă din zona nișei-antenă pentru a nu fi obligat să asculte o conversație strict privată. Ieși pe culoar, pe care
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și Petru Groza ăsta? De Iuliu Maniu a auzit o lume întreagă. Dar Groza? Cine a auzit de el? Domnule Racolțea, îl mustră cu calm doamna Fătulescu, controlați-vă. Măcar din respect pentru morți. Era mai cuviincios să vorbești în șoaptă, asta înțelegea Dragoș. Doamna Melinescu pronunța un cuvânt ciudat, autopsie. Dar cobora vocea și își lua o mină conspirativă, deși nu reușea să-și ascundă spaima. Auto mai suna cum suna. Dar psie... psie suna amenințător și lunecos ca un
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]