KorAP: Find »[drukola/base=așeza & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...211 212 213 ...2437 >

60,912 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

scol pentru o vreme, să mă ocup de niște email-uri - chiar nu avea rost să mai stau așa În pat. Mi-am pus pe mine un capot de cașmir și am mers agale În camera de lucru. M-am așezat la biroul lui Hunter și am aprins lampa. Îmi lăsasem laptopul la serviciu, așa că am deschis calculatorul lui Hunter, pe care Îl foloseam ocazional atunci când eram acasă. Eram cât pe-aci să mă apuc să scriu un email, când am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
veste din blană și ghete scumpe din piele de cal sau din piele tăbăcită de căprioară. Înfățișarea lor te ducea cu gândul la ceva gen Ali MacGraw În Colorado. Este incredibil de drăguță, am remarcat, după ce a plecat. M-am așezat lângă Camille. —Nu-i așa? zise Camille, uitându-se cu drag spre fiica ei. Știi, Sylvie, te rog să-ți Încurajezi prietena să se recăsătorească. Nu sunt sigură că pot, date fiind circumstanțele. Soții te pun să faci chestii cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
fel ca al lui Marci. Își scoase jacheta și și-o legă În jurul taliei. Avea un tricou roz pe dedesubt, care Îi punea În evidență minunat bronzul. Exact atunci s-a auzit un strigăt de la o masă În jurul căreia erau așezați șase francezi, la vreo două mese depărtare de noi. Cu toții aveau un bronz În stilul lui George Hamilton, bronz care este Încă foarte la modă În Megève. —Sophia! Viens nous voir!1 o chemară ei când o văzură. Sophia le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
mea. Reflecta lumina și scânteia Într-un mod foarte atrăgător. Ar fi fost minunat de purtat la balul lui Alixe Carter. —Hunter, este minunat, dar... —...grrrrrr! toarse Eartha Kitt, Începându-și recitalul. Hunter se ridică brusc și veni să se așeze pe banchetă lângă mine. Își puse un braț În jurul meu și mă sărută afectuos. Chiar nu era momentul să-l acuz de tot felul de tâmpenii. Poate că totuși mai puteam să amân, măcar pentru o seară. Când le-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Eu, pe de altă parte, nu mă puteam abține să nu privesc cum Sophia a mers cu tupeu la o strană chiar În față. Toată lumea trebuia să se Înghesuie ca să-i permită să stea jos. Dumnezeule, ce egoistă era! Se așeză lângă un bărbat Într-un costum Închis la culoare, care Îmi părea, din spate, oarecum familiar, dar era prea departe ca să-mi dau seama exact cine era. El se Înclină ca să-i vorbească. Poate că reușeam să vad cine era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
plănuia să fugă și cu soțul meu? Tipa era incredibilă. —OK, mă duc acolo să Îi Întrerup, zise Salome, pornind În direcția lui Giles și a Sophiei. Avea un rânjet enorm pe chip, ca și cum se distra nemaipomenit de bine. Ne așezăm un pic? zise Marci, părând, dintr-o dată, foarte serioasă. Trebuie să vorbesc cu tine. Ieșirăm din sala principală și merserăm de-a lungul unui coridor lateral. La capătul acestuia se zăreau Îmbietoare două fotolii mici, așa că ne-am dus imediat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Ieșirăm din sala principală și merserăm de-a lungul unui coridor lateral. La capătul acestuia se zăreau Îmbietoare două fotolii mici, așa că ne-am dus imediat la ele. —Offf! oftă Marci, prăbușindu-se Într-un fotoliu. Marci așteaptă să mă așez și eu și apoi spuse: Știi, am auzit ceva ce cred că ai vrea să știi. Hunter și Sophia se Întâlnesc mâine la MOMA1. Da? am murmurat eu. Ești sigură? Ea Încuviință din cap. Îmi pare foarte rău, Sylvie. Ieri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
aflat În mijlocul sălii. Ca două școlărițe fugite de la ore, ne-am ascuns În spatele lui. De acolo puteam vedea tabloul lui Monet și băncile pentru vizitatori din fața lui, Îmbrăcate În piele neagră. —Uite-o acolo, șopti Marci. Singură. Ciudat. Sophia era așezată cu spatele la noi, dar, fără Îndoială, ea era. Cine altcineva ar fi purtat o jachetă cu paiete aurii la ora 6 seara, Într-o galerie publică de artă? —Asta e foarte ciudat, spuse Marci. Este șase și un sfert. Nu! Stai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
că te-am Întrebat anume dacă Îl văzuseși pe Hunter În weekendul acela când nu am putut să dau de el, iar tu mi-ai spus că nu. Milton se ridică de pe sofa Într-un foșnet de haine roșii. Se așeză În capul oaselor și se aplecă deasupra mea, cu un aer conspirativ. Apoi Îmi zise, cu vocea scăzută pe care o folosea când răspândea cele mai importante bârfe: Nici nu ar trebui să Îți spun ție toate astea, dar atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
În modul acela În care sunt persoanele care aparțin genului creativ, chiar dacă arată complet aiurea. M-am dus și m-am alăturat lor, luând un pahar de șampanie În drum spre ei. Bună! spuse Prince Angus, atunci când eu m-am așezat lângă Tinsley. Vorbea exact ca unul dintre Beatles. Nu că este divin? zise Tinsley, punându-și un braț pe după gâtul lui Prince Angus. Salome deja a făcut o pasiune sălbatică pentru el. Este foarte atrăgătoare! spuse Prince Angus. —Nu-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Întâmple. Poți să mă ierți? Nu, mi-a zis Hunter privindu-mă drept În ochi. Am Înghețat. Primisem ce meritam. M-am uitat lung la Hunter, Îngrozită de ceea ce făcusem. După aceea, s-a Întâmplat ceva ciudat. Hunter s-a așezat la masă și mi-a luat mâna În mâna lui, după care a spus: Nu trebuie să te iert... Nu este vina ta. Eu am făcut o greșeală cât se poate de prostească. Avea o expresie stranie pe chip. Dumnezeule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Hamacul se legăna ușor În bătaia vântului, Înspre catargul de la prora. Era aproape la fel de romantic ca „Happiness“, deși am hotărât, În secret, că „Au Bout de Souffle“ era un vas prea mare pentru a fi cu adevărat intim. Ne-am așezat cu toții pe canapele, cu excepția lui Giles, care ne Întrebă: — Vrea cineva cineva ceva de băut? — Aș bea cu plăcere un mojito, am răspuns. —O limonadă, te rog, spuse Lauren, trimițându-i un sărut. După asta, Giles plecă să ne aducă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230

niciodată la podeaua salonului. Nu s-a uitat niciodată cu atenție. Nu s-a uitat nici prima dată când au vizitat casa. Nici când agentul i-a condus prin încăperi. Au măsurat camerele și le-au spus muncitorilor unde să așeze canapeaua și pianul, și-au cărat înăuntru toate lucrurile și nu s-au oprit nici un moment să se uite la podeaua salonului. Așa spun ei. Apoi, în prima dimineață, când au coborât la parter, era deja acolo, scrijelit în podeaua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
povestească despre chipul care se reflectă în apă atunci când umpli cada. Un chip care se unduiește și se-ncrețește, cu orbitele ca niște găuri întunecate. În a treia săptămână apar umbrele-fantomă care se învârt pe pereții sufrageriei atunci când toată lumea e așezată la masă. S-ar putea ca și după asta să mai apară ceva, dar nimeni nu a rezistat și săptămâna a patra. Noului proprietar Helen Hoover Boyle îi zice: — Dacă nu puteți să dovediți în instanță că nu se poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
zice anunțul. După care dă un număr de telefon unde puteți suna, dar degeaba. Pielea de pe gâtul lui dom’ sergent atârnă într-un asemenea hal, încât, dacă-l apuci de ea, când îi dai drumul, rămâne atârnând. Ca să și-o așeze la loc, ar trebui să se uite în oglindă. Și puhoaiele de oameni sosesc în continuare în oraș. Oamenii se roagă în genunchi să fie încă o dată martorii unei apariții. Dom’ sergent își împreunează cazmalele și se preface că se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
de la casa de licitații cântă o melodie. Intru în baie și sting lumina. Ca să nu văd ce-i în sacoșă. Ca să nu văd ce trebuie să iasă. În întunericul dureros de strâmt, înghesui un prosop în crăpătura de sub ușă. Mă așez pe veceu, cu pachetul în poală, și ascult. Asta-i ceea ce numim civilizație. Oameni care, altfel, n-ar arunca în ruptul capului un gunoi din mașină te izbesc fără să stea pe gânduri cu bubuitul radioului. Oameni care nu ți-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
cutie pătrată de carton, lucioasă și fină, cu muchiile învelite în pâslă, cu colțurile rotunjite și strivite. Ridic capacul și descopăr ceva ce seamănă cu niște straturi de forme dure, ascuțite și complicate, unghiuri minuscule, curbe, colțuri și vârfuri. Le așez deoparte, pe podeaua băii, în întuneric. Cutia de carton o pun înapoi în pungile de hârtie. Printre formele dure și complicate sunt și două foi de hârtie velină. Foile astea le pun și pe ele în pungi. Pungile le mototolesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
e în mintea noastră. Imaginația tuturor este atrofiată, așa că nimeni nu mai are cum să devină o amenințare pentru lume. Îmi deschei un nasture de la cămașa albă și-mi vâr cravata pe dedesubt. Apăsând puternic cu bărbia pe nodul cravatei, așez cu penseta câte un geam minuscul în fiecare fereastră. Decupez, cu o lamă de ras, draperii de plastic nu mai mari decât un timbru, albastre pentru ferestrele de la etaj și galbene pentru parter. Unele sunt trase, altele sunt lăsate. Le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
aude bâzâitul filamentului. Se aude ticăitul ceasului. O molie se lovește de geamul bucătăriei. În cameră e un frig de poți să-ți vezi răsuflarea. Pui bateriile la locul lor și apeși un mic întrerupător, iar ferestrele minuscule se luminează. Așezi casa pe podea și stingi lumina din bucătărie. Stai în întuneric și privești casa de sus. De la distanța asta, pare perfectă. Perfectă, liniștită și fericită. O căsuță cochetă de cărămidă roșie. Ferestrele minuscule își aruncă razele peste peluză și pomi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
bucătăriei era acoperită cu linoleum cenușiu. Blaturile erau roz, cu urme negre de țigară insinuându-se dinspre margini. Pe blatul de lângă chiuvetă era o carte luată de la bibliotecă. Versuri și poezii din lumea-ntreagă. Cartea era închisă și, când am așezat-o pe cotor, când am lăsat-o să se deschidă singură, sperând că o să-mi arate până unde a îndoit cititorul legătura, filele s-au răsfirat la pagina 27. Și fac pe margine un semn cu creionul. Editorul meu închide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
într-un loc privat, undeva, nu la ea la birou. E vorba despre un subiect pe care-l investighez. Dar dă din deget în fața mea. În clipa următoare se duce spre un șemineu de care se sprijină, cu mâna liberă așezată pe consolă, șoptind: — Probabil că vecinii or să chiuie de bucurie când or să apară buldozerele. O ușă deschisă, cu cadru lat dă spre o altă cameră, albă, cu parchet și stucaturi complicate pe tavanul, zugrăvit în alb. În direcția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
Sugarii nu se sufocă în pături. În Revista de pediatrie, în cadrul unui studiu publicat în 1945 și intitulat „Asfixierea mecanică la nou-născuți“, cercetătorii au demonstrat că nici un copil nu se poate sufoca în așternut. Chiar și cel mai mic sugar, așezat cu fața în jos pe o pernă sau pe o saltea, se poate răsuci suficient pentru a respira. Chiar dacă nou-născutul suferă de răceală ușoară, nimic nu dovedește că are vreo legătură cu moartea. Nu există nici o dovadă care să stabilească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
nici o dovadă care să stabilească o legătură între vaccinurile DTT - difterie, tuse convulsivă, tetanos - și moartea în leagăn. Chiar și atunci când copilul a fost la doctor cu doar câteva ore înainte, tot este posibil să survină moartea. Pisica nu se așază pe copil ca să sugă viața din el. Tot ce știm e că nu știm nimic. Nash, medicul de pe ambulanță, îmi arată vânătăile violete și roșii pe care le au toți copiii, livor mortis, acolo unde hemoglobina oxigenată se fixează în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
până acum. Femeia de la radio îi spune curvei să nu mai plângă. Acesta este Fratele cel Mare, care cântă, dansează și te îndoapă, pentru ca mintea să nu-ți flămânzească niciodată într-atât încât să-nceapă să gândească. Mona Sabbat își așază coatele pe birou și-și ține sendvișul în mâini, aplecându-se spre radio. Sună telefonul și răspunde, zicând: — Agenția imobiliară Helen Boyle. Întotdeauna casa potrivită... Îmi pare rău, Stridie, zice, ascult emisiunea cu doamna doctor Sara. Ne vedem la ritual

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
În urma lor a rămas un salon gol, în care se deschide o cămăruță, unde ar trebui să fie sufrageria. Pereții și covorul de lână sunt bej. Castronul cu potrocale și statueta de alamă reprezentând o chestie hindusă care dansează sunt așezate pe consola șemineului, iar în jurul lor sunt presărate margarete galbene și garoafe roz. Întrerupătoarele de lumină sunt mascate cu bandă adezivă, ca să nu poată fi folosite. Mona are, în schimb, pe podea niște pietre plate, pe care a așezat lumânări

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]