5,855 matches
-
așa mai departe. Și acum s) v) ar)ț frumosul memorial pe care l-am construit special pentru Weizmann”. Intimitatea lui cu Weizmann pare s) fi d)inuit dincolo de moarte. Vorbește mereu despre el. M) Întâlnesc cu b)trânul meu amic la Ierusalim. Urc)m niște trepte de piatr) care nu se mai sfârșeau, pe un soare c)lduț; Weisgal se oprește și zice: — Am acum optzeci și unu de ani. Optzeci și unu, stii, nu-i totuna cu optsprezece. Sprâncenele
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
capăt ceea ce, din punctul meu de vedere, era doar o schiță neterminată. Îmi dădeam seama În sfârșit că era imperativ să mă retrag și să mă Îngrijesc. A doua zi aterizam la Paris, hotărât să-l văd pe Bruno Sauron, amic și neurolog excelent, căsătorit cu Alexandra Petrușca, o veche prietenă din România. Aveam toate speranțele că el mă va ajuta să ies din tunel. Sub supravegherea lui atentă, riguroasă și plină de compasiune am Început să Îmi revin la normal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
le primeam, din păcate, uneori de la nebuni, Începând din anul de grație 1958) și deținea un fond nelimitat de povestiri obscene (cu care mă delecta sub rosa, cu glasul lui visător, catifelat, fără a folosi absolut nici o expresie vulgară) despre amicii și „puicuțele“ lui, dar și despre diverse rude de-ale noastre, și cu una dintre ele, o doamnă mondenă, aproape de două ori mai În vârstă decât el, s-a căsătorit curând după aceea, pentru a scăpa de ea - În perioada
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
paranteză, două inițiale, și un reper cronologic: „Crăciun, 1986”, ca să nu uit pentru ce îmi notasem data exactă a eliberării liderului Congresului Național African. Ca și cum aș fi putut să uit cât de mult mă dezamăgise, în acea seară de Crăciun, amicul care ne invitase la el să ciocnim un pahar de vin de sărbători! Totul a fost perfect până nu a venit vorba despre un eveniment recent, mult comentat în acel sfârșit de an: permisiunea acordată, în urma unui celebru telefon, academicianului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mult comentat în acel sfârșit de an: permisiunea acordată, în urma unui celebru telefon, academicianului Saharov, deportat la Gorki, de a se reîntoarce la Moscova. Un semn care venea să confirme noua politică inaugurată de Gorbaciov. Nu-i așa, îmi explică amicul, în realitate e vorba de un schimb, de o înțelegere secretă, Saharov a fost eliberat „contra” lui Mandela. Nu-mi ascund neîncrederea, versiunea ce mi se oferă nu mi se pare plauzibilă. În schimb, încerc, pe cât pot, să-mi ascund
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de un schimb, de o înțelegere secretă, Saharov a fost eliberat „contra” lui Mandela. Nu-mi ascund neîncrederea, versiunea ce mi se oferă nu mi se pare plauzibilă. În schimb, încerc, pe cât pot, să-mi ascund mâhnirea, decepția. Va să zică și amicul meu e obligat să dezinformeze! Are, ce-i drept, o funcție destul de importantă, este membru în..., și în... Dar pentru dezinformare există un serviciu special, cu însărcinări precise. În anii de după 1985, indicația nr. 1 era de a face totul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a face totul pentru a convinge lumea că nici o schimbare reală în bine nu are loc de fapt în marea țară de la răsărit. Saharov eliberat? Da de unde! E un târg, care-l are în vedere pe Mandela! De ce se preta amicul meu la acest joc nu puteam înțelege. Doar asemenea sarcini nu puteau intra în atribuțiile lui. Iar pentru a fi el însuși o victimă a dezinformării nu era destul de naiv. Trecea timpul și Mandela nu era eliberat. Un an, doi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
puteam înțelege. Doar asemenea sarcini nu puteau intra în atribuțiile lui. Iar pentru a fi el însuși o victimă a dezinformării nu era destul de naiv. Trecea timpul și Mandela nu era eliberat. Un an, doi, trei... Ca să mă „răzbun” pe amic, când venea vorba despre el, la noi în casă, îl numeam adăugându-i la prenumele și numele lui și pe acela al lui Mandela. În fine, la 11 februarie 1990, acest este eliberat. Prea târziu pentru ca „explicația” lui XY-Mandela să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
e V.M., ci prietenul său, care l-a vizitat cândva la spital, contaminându-se, preluându-i boala într-o formă agravată, agresivă. Cât despre V.M., el s-a însănătoșit, și-a revenit de mult și e foarte îngrijorat cu privire la soarta amicului său, mai ales de când nebunia acestuia, blândă, inofensivă în prima sa fază, a început să se manifeste în chip violent... * Cineva taie cu ferestrăul o scândură sub fereastra mea de la etajul doi. Zgomotul, atât de familiar și totuși de atâta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
este confuzia. Mai întâi revin la ideea că, în orice caz, tragicul este elementul care consacră nivelul înalt al unei culturi. Și că acolo unde nu e tragic, cultura este inferioară sau, mă rog, neajunsă la maturitate. Tot Dinu Noica, amicul meu, îi imputa lui Goethe lipsa de tragic. Eu nu spun că, la urma urmei, în Goethe e greu să găsești o dimensiune tragică, deși este interesant că el are o tragedie - Ifigenia în Taurida, care se termină cu cuvintele
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
sunt foarte simpatici. Personajele lui Caragiale, am impresia eu - unii sunt oripilați de Cațavencu, de Mache, de Lache - dau sentimentul unei prietenii, al unei foarte mari cordialități și al unei complicități : „Da, dom’le, e-adevărat, suntem împreună, suntem foarte amici, putem bea o bere împreună”. Or, aicea este marea taină sau marea probă : să producem un circuit întreg, constând din divulgarea acestei vacuități, a acestui neant uman și apoi ratificarea lui, totuși, în ordine umană. „Da, ăștia suntem și vă
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
a înzestra corpul diplomatic românesc cu un reprezentant ce i ar fi făcut în mod sigur cinste, pierzând-o și pe aceea de a adăuga propriei sale glorii un temei în plus, prin favorizarea destinului unui mare scriitor. Titulescu era amic cu un Valéry, cu un Claudel și cu alți scriitori de seamă, dar probabil că din lipsă de timp nu prea era la curent cu literatura românească a vremii și nu-l socotea și pe Mateiu Caragiale ca pe unul
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
nerăbdarea mea de a citi Doctrina Substanței, s-a arătat mirat și mi-a declarat că nu poate face credit ca filozof autorului unui studiu despre Husserl ce nu depășește nivelul unei mediocre lucrări de seminar. Poate că așa este, amicul meu e mult mai competent ca mine, iar eu, mărturisesc, nu am recitit acest studiu, deși e reprodus la anexele volumului 2 al Doctrinei, cu care de fapt nu are nimic a face. De altfel, în Doctrina Substanței Camil Petrescu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
rău e cu altă părere a prietenului meu, o părere literară, la care nu am replicat atunci căci nu vroiam să intru în dispută. Fiind vorba de o chestiune de interes literar, nu e deplasat să-i replic aici. Spunea amicul meu că acel episod din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, în care naratorul îi ține tinerei sale soții în patul conjugal o prelegere de istoria filozofiei, e cu totul idiot, un kitsch lamentabil, de cel mai prost
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
pe care-l atinge. E un conferențiar de zile mari, luările lui de cuvânt nu sunt numai o rară desfătare intelectuală, ci și totdeauna un spectacol ieșit din comun. E în intimitate un povestitor fabulos, dublat de un formidabil mim. Amicii săi nu se pot sătura de relatarea inenarabilă a unei călătorii în Indonezia și o reclamă din nou de câte ori împrejurările o permit. Așa cum în articolul despre G. Călinescu, Pleșu îl vede pe marele critic ca pe o a doua ipostază
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
conducă prin labirint către Minotaur, a continuat seria dezvăluirilor, ce mă fascinau și mă tulburau, dorind să aflu și mai mult. Ceea ce a început ca o șuetă de vacanță s-a transformat treptat într-un maraton epic și, în final, amicul, exasperat de insistentele și întrebările mele, a scos dintr-un dulap un pachet voluminos pe care mi l-a prezentat drept o copie a dosarul său de la securitate și mi l-a trântit în brațe cu un ton foarte categoric
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
de 12 dosare, de circa 350 de pagini. Simțeam că îmi frige degetele și, întors acasă, l-am devorat o noapte întreagă, zorii prinzându-mă căutând funie și săpun să mă spânzur, neputând accepta, ca om, că și eu, alături de amic și de mulți alții, am putut suporta atâtea mizerii, umilințe și atacuri la adresa demnității umane, într-o societate ce declara că "omul este cel mai prețios capital"! Fiind o fire pragmatică, optimistă și cu picioarele pe pământ și nu balansându
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
capital"! Fiind o fire pragmatică, optimistă și cu picioarele pe pământ și nu balansându-se în aer, am pus bine funia și săpunul, păstrându-le pentru alte vremuri "mai fericite" ale evoluției capitalismului în România . În zilele următoare, cu acceptul amicului, m-am apucat să creionez pe baza celor auzite și a Dosarului, așa "ad usum Delphini", cum spun docții, un "memento" pentru cine s-o nimeri, gândind și la spusele lui Iulius Fucik înainte de a fi executat: "Oameni, eu v-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
auzite și a Dosarului, așa "ad usum Delphini", cum spun docții, un "memento" pentru cine s-o nimeri, gândind și la spusele lui Iulius Fucik înainte de a fi executat: "Oameni, eu v-am iubit, vegheați"! I-am prezentat "în premieră" amicului câte ceva din cele scrise, a ascultat cu privirea fixă, ațintită în tavan, dând din când în când din cap și, la sfârșitul lecturii, mi-a spus: Merge, mă simt ca Ulisse în drum spre casă, nebănuind ce primejdii și încercări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
stau și mă gândesc bine "speța" lui Ahil e fleac pe lângă a mea și l-aș pofti pe Homer să mi-o pună în hexametri, dacă-l ține cureaua. Să mă explic. Mă numesc Alin Săvescu, Al pentru rude și amici. Sunt săgetător și nici nu mai știu sau nu vreau să știu câte "primăveri" mai am. De când fac umbră pământului, am fost "un om de bine" și nici în copilărie, nici în tinerețe, nici la "vârsta a treia" n-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
nu oarecum, ești primul pe lista cu 3 de 10! Am plecat la București peste două zile, după ce mi-am rezolvat "suspendarea pentru doi ani" (că nu se știe !) de la Catedră și mi-am luat rămas bun de la rude și amici, având o singură valiză și ceva bani în buzunar, să-i calc pe urme lui Titulescu. În Capitală, surpriză mare, MAE nu mai avea "spații", așa că am stat doi ani la Cămin, la Grozăvești, transferul "tovarășei" s-a amânat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
ar fi posibil ca, până vine înaltul personaj, ziariștii să poată lua masa la cantină, contra cost. S-a consultat cu ministrul chimiei și ne-a dat aprobarea, precizându-ne că atunci când vom auzi elicopterul să fim prezenți "la datorie". Amicii mei au mâncat pe săturate, i-au lăudat pe bucătari și au rămas uimiți de prețul mesei. Abia terminaseră, când au apărut elicopterele erau două! Din unul a coborât Ceaușescu, din celălalt "suita", între care Oprea și Ștefan Andrei. Ceaușescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
funcționarii, nimic! Se dă un telefon la reprezentanța TAROM de la Amsterdam, se confirmă plecarea valizei cu avionul ce aterizase. Pentru a nu pierde timpul, îi rog pe cei de la protocolul aeroportului să mă sune la hotelul "Dorobanți", unde era cazat amicul, dacă află ceva. Ajung la recepție și mi se comunică faptul că am fost sunat de la aeroport. Sun și eu și mi se precizează că a rămas o singură valiză, care după semnalmente e a olandezului. Am răsuflat ușurat, gândind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
sănătoase și frumoase, iar în capul mesei trona stareța mănăstirii, maica Xantipia, o cariatidă cu studii la ASE și cu un zâmbet "cu totul și cu totul de aur". Eram, după atâtea vizite, un obișnuit al mănăstirilor și un bun amic al stareței, căreia îi ofeream, din când în când, câte un pachet de cafea "veritabilă", în schimbul cărora eram onorat cu afinată, dulceață de cireșe amare, nuci și alte produse de negăsit în capitală. Stareța ne-a urat bun venit și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
prezente "organele proprii" de urmărire și ascultare. Ca atare, în urma unei vizite a ziariștilor străini, cu sau fără interviu la Ceaușescu, acțiune care presupunea din partea mea un susținut efort psihic și fizic, nici nu apucam să-mi trag sufletul că "amicii" mă și contactau, telefonic sau la MAE, pentru a afla imediat cum a fost, cum și ce au comentat ziaristul sau ziariștii respectivi interviul cu "Tovarășul", cele văzute și auzite, ce întrebări au pus, cum s-a comportat "partea română
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]