6,191 matches
-
-i duce la spital pe cei răniți. Spitalul provizoriu de la Pungești nu era prea bine dotat, așa că după ce i-au bandajat mai bine pe cei răniți iau îndrumat să-i ducă la spitalul din Vaslui. Consătenii din Pungești care aveau căruțe cu cai, au refuzat, cu diferite motive, să transporte la Vaslui pe tinerii răniți, unul dintre ei fiind Ion Ciobanu, văr primar cu victimele. Până la urmă Costică Bivol și-a pregătit carul cu boi să facă această faptă. A doua
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
Roman și tot spre această școală s-a gândit Elena Toloacă să-l îndrepte pe fiul ei, Grigore. Pentru această școală erau necesare acte ce trebuiau scoase de la secția de învățământ de la Vaslui. Neavând nici un mijloc de transport, car sau căruță, în una din diminețile lunii septembrie a anului 1946, care fusese cel mai secetos an, Maria s-a sculat de dimineață, la răsăritul luceafărului de dimineață și a plecat împreună cu Elena Toloacă spre Vaslui, cu câteva turte coapte pe plită
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
octombrie. La această dată, tata ia măsuri prudente de pază a viei, încât cei din jur să nu simtă plecarea lui la Bârlad. Pe întuneric încarcă zestrea mea și cantitățile de alimente pe care școala le cerea fiecărui admis, aduce căruța la vie și pe la ora 2 dimineața plec de acasă la vie. Cocoloșit printre bagaje și hrana boilor, încet, încet ne strecurăm pe drumuri lăturalnice pentru ca nimeni să nu simtă lipsa tatei de la vie. Pe o lună, plină de vedeai
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
peste pârâul Pereschiv și Tutova și în jurul orei 8 iată ne intrând în Bârlad și apoi pe la Podul Verde trecem pe bulevardul Epureanu, numit și bulevardul cu castani până la intrarea din spate la Școala Normală, al cărui admis eram. Aici, căruțe multe, cu admiși ca mine în clasa I sau și alții din clase mai mari. Urmăm calea cerută - plata taxei școlare (2500 lei ca bursier față de 7500 cât plătea un solvent), predarea alimentelor la magazia școlii și apoi ajung la
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
bursier se cereau note mari. La normală, cea mai mică notă de promovare era șase, iar noi am început o prost de tot! Note de 2 și 3 umplu catalogul nostru de începători. Chiar din prima săptămână, abia coborât din căruța tatei, sunt blagoslovit cu un 2 la franceză și un 3 la matematică. Scurt și cuprinzător! Profesoara de franceză îmi cere să-i răspund în limba lui Voltaire, iar cel de matematică să calculez ceva, în alt mod decât învățasem
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
putea trăi!... M-am îndulcit cu bunătățile făcute de mama și am continuat șirul orelor cu explicațiile profesorilor. Puțin după aceea au început să apară și note mai răsărite de șase și șapte. Se părea că am urnit din loc căruța împotmolită și astfel am mers mai departe cu mai mare speranță... Pentru ca totul să fie și mai bine, în marea de străini ce mă înconjura, am cunoscut un fost conșcolar din Priponești, aflat în clasa a V-a. L-am
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
voi munci și voi lupta pentru tine ca să ieși la liman chiar dacă pentru asta ar trebui să-mi vând și cămașa de pe mine!” Mai rămânem un pic lângă gura de aer proaspăt, apoi ne îndreptăm spre ieșirea din spatele școlii unde căruța cu plăvanii tatei ne aștepta. Bucuroși peste poate, fericiți, încărcați cu atâtea emoții, pe același „Bulevard Epureanu” ne strecurăm încet spre ieșirea de sud a Bârladului și pe șoseaua cu pietriș Bârlad-Tecuci ne îndreptăm spre casă. În acea seară de
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
în stânga caselor și prin spatele lor, sar peste un gard, nici astăzi nu știu cum am sărit acel gard - și de acolo nu mai era nici un pericol. Se lasă amurgul peste pozițiile noastre și peste satul Tudora. Adăpostită după case, găsesc o căruță de la companie în care se afla Mihai, ordonanța mea. Îi cer insistent apă, dar nu are la el decât o sticlă de vin. Simt o enormă sete, cum n-am simțit niciodată în viața mea! Cer mereu lichid și beau
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
seara de 23 august 1944 se difuzează comunicatul privind ieșirea României din războiul contra puterilor aliate. Axa faimoasă plesnise din toate încheieturile și se zvârcolea mergând spre înfrângere! În această situație, nașii încarcă o parte din avutul lor într-o căruță și astfel plecăm, eu și soția, spre refugiul din munții Buzăului. În primele ore ale dimineții de 24 august treceam peste Siret pe podul de la Cozmești, mergem spre Nișcov-Buzău și așteptăm cu îngrijorare desfășurarea evenimentelor. Falnica armată hitleristă, ce cucerise
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
Mai mult încă, i-am spus că-mi place acest nou loc de muncă. Un semn de mirare pe fața inspectorului... Imediat iau un tren până la Ghidigeni, apoi ajung la ai mei. După o zi plină de zbucium, cu aceeași căruță a tatei, cu un minim de bagaje pornim spre noul loc de muncă. Tata cunoștea bine locurile, dar la Căuești nu fusese niciodată. Când a văzut râpile și pripoarele de care era agățat satul, mi-a spus hotărât să fac
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
piață. Munceam la catedră și la Sindicatul care mă adusese la Bârlad, unde stăteam mult ca să evit aglomerarea din micul spațiu obținut prin bunăvoința soților Coloșenco. Cum iarna bătea la ușă, la început de decembrie plecăm la Căuești, tocmim două căruțe și ne instalăm în noua locuință obținută atât de greu și pe pereții căreia igrasia urcase până la doi metri, dar în acel moment era tot ce mi se putea oferi mai bun. În primul an la Bârlad ne simțim bine
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
spus că nu pot folosi grinzile acelea pentru că nu le am, că el, ca fost gospodar al școlii, nu mi le predase. Mai mult încă, îi spun că acele grinzi au ieșit pe poarta școlii la data de... cu o căruță cu doi cai, că în căruță se afla chiar omul de serviciu al școlii - omul lui de încredere - că a încorporat acele grinzi în casa pe care și-o ridică pe strada cutare. Nu se aștepta ca eu să știu
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
acelea pentru că nu le am, că el, ca fost gospodar al școlii, nu mi le predase. Mai mult încă, îi spun că acele grinzi au ieșit pe poarta școlii la data de... cu o căruță cu doi cai, că în căruță se afla chiar omul de serviciu al școlii - omul lui de încredere - că a încorporat acele grinzi în casa pe care și-o ridică pe strada cutare. Nu se aștepta ca eu să știu de soarta grinzilor... și din acest
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
și de fiecare dată era cu noi ba o mătușă, ba o verișoară, pentru ca drumul să fie mai vesel, mai plăcut. Oricum, era teribil, mai ales pentru noi care râdeam de mama de câte ori țipa la tata să nu depășească o căruță, un tractor sau un biciclist. Multă vreme am crezut că toate piesele care alcătuiesc o mașină se cheamă „delcou” pentru că mama, de câte ori se defecta ceva zicea: „Oare n-o fi delcoul?” O dată, în drum spre mare, când am oprit să
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
locuia în „Orașul Negru” (așa l-am botezat eu), era profesoară acolo și mă putea ține sub observație. Nu mi-a plăcut orașul. În teatru am jucat câteva roluri. Am călătorit cu trenul și cu mașina, pe jos sau cu căruța, cu avionul sau cu vaporul și sper că voi mai călători. În urma unei călătorii, în gară la Cluj l-am cunoscut și pe Liviu, soțul meu. O călătorie îți deschide orizontul, te pune în contact cu personalități diferite, din medii
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
combinat", ci o instalație simplă și eficientă, supravegheată de cei trei români director, laborant și contabil și lucrând cu un grup restrâns de tehnicieni și muncitori locali. Prelucra minereul din zonă, de la micile exploatări, adus cu camioanele sau chiar cu căruțele. Procedeul nu era complicat după concasare, minereul amestecat cu apă este din nou mărunțit până se obține o pastă care se supune procesului de "flotare", rezultând un concentrat de cupru cu o puritate de circa 35% ( conform cercetărilor, cu secole
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
foarte curând că un „lepidist“‚ care Își vede liniștit de treaba lui, este predispus să producă reacții ciudate altor făpturi. De nenumărate ori, când se organiza un picnic și eu Încercam sfios să-mi introduc neobservat modestele mele ustensile În căruța cu bănci mirosind a smoală din cauza unei substanțe folosite pentru a ocroti caii de muște sau În Opelul decapotabil mirosind a ceai (așa mirosea benzina acum patruzeci de ani) vreun văr sau vreo mătușă remarca: „Chiar trebuie să-ți iei
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
noastră, fă, muiereo!!" răcnesc eu scos din țâțână. Muierea își smulgea părul, se tăvălea în pulbere și blăstăma: "Arză-te-ar focu' să te arză!!... Ba, pe mine să mă arză să scap de toate!!" Urla muierea, urlau copchiii în căruță... Dac-am văz't și am văz't că nu-i chip cu muierea dracului, mi-am vărsat năduful pe ea ș-am luat-o la pălmi: "Paștele și Dumnezăii!! Pe mine nu mă arde?!?! Ai?!?!... Știi tu, fă, ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și Dumnezăii!! Pe mine nu mă arde?!?! Ai?!?!... Știi tu, fă, ce foc arde în mine?!?! Ai?!?!... Știi?!?!"... Scrâșneam, înjuram, plângeam și puneam foc. Am ridicat-o din pulbere; era cârpă, nici glas nu mai avea. Am aruncat-o în căruță, peste boarfe, peste copchii, și-am dat bice! Mă ardea pălălaia în schinare, da' nici c-am înturnat capu', numa bice dădeam... Și... și ce-am bătut caii atuncea!... Ce i-am mai bătut!... Aiasta ni-i soarta, Gheorghiță, oftează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
am cucerit "Neatârnarea". Lor, le-am fost bună pavăză. Socot că pentru trebușoara aiasta bine făcută și scump plătită merităm respectul, chiar recunoștința și, mai ales, ajutorul Apusului. Numa' să nu facă precum aceia: "După ce-și văd sacii-n căruță, dau bice cailor"... Au mai pățit-o și alții, spune Stanciu. Amu, n-o să mai cârâie nimeni, căci "am intrat și noi în Europa!" spune vornicul Bodea. Am mai auzit gogomănia aiasta! spune Ștefan, iritat. Dar noi "suntem în Europa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Tăutu. Da! Să avem cărturarii noștri, înțelepții noștri. Să buchisească slovele din cărțile de înțelepciune, să ne luminăm, să pricepem și noi cum se învârte crugul vremii; că, mereu călcați, loviți, pârjoliți, tot cu sabia cu sabia, am rămas de căruță față de alte neamuri mai firoscoase. Trebuie să îndemnăm, să ardem rămânerea în urmă, "să-i dăm bice" cum zice rumânul. Ioane, se adresează el lui Țamblac, îți mulțumim pentru împărtășania din marea ta înțelepciune; mai deslușim și noi, proștii, din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
un sac cu merinde. Dumitru se face a ațipi, cu capul în piept, sforăind ușurel, bâzâit de muște... Halal viteaz! strigă Savastița. Dormi pe tine, boșorogule! Oșteanu' lu' pește! Scoală și pune mâna! Dumitru tresare, se scoală, urcă sacul în căruță, dar ochii lui sunt acana. Savastița îl bate pe umăr, să-l îmbuneze: Așa, barbate! Așa! Scrie și la Psaltire: "Barbatu' să-și ocrotească muierea lui și s-o apere de rele!" Mergem la codru, barbate!... Petrică o zbughește prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
argint, covoare, scoarțe... Dați zor fetelor! Zor! Zor! Vin turcii! le îndeamnă Sora. Pe treptele ce coboară de la turn, două fete cară o ladă. Sora se repede să le dea o mână de ajutor: Aveți grijă! O puneți în ultima căruță! le îndrumă ea și iese împreună cu fetele. La celălalt capăt al culoarului, intră Maria, urmată de unchiul Țamblac. Maria ține în mâini o casetă din lemn de chiparos, încrustată cu arabescuri de fildeș. Îi întinde caseta și spune cu tristețe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
strâmbând din nas, reprezentantul autorității. Poluarea paradisului este interzisă prin lege! - E fumul focurilor de toamnă, de prin curți, care-mi plăceau așa de mult, bâiguie, intimidat, pasagerul ajuns la destinație. „Bagajele” reprezintă clipele fericite și spațiile faste - drumul cu căruța de la Bistrița la Sângeorz în 1945, excursia la Someșul Rece, sau pauza dintre două cursuri în amfiteatrul Facultății de Mecanică din Cluj - evocate în După-amiaza de sâmbătă și în cartea de față, ca și, în alte volume. Ideea romanului este
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Aristot, Sf. Toma de Aquino, Meister Eckhart, Dante. Există, cu imens succes în lumea întreagă, o reprezentare foarte îndemânoasă a „filozofiei indiene”, în care totul se rezolvă cu gimnastica yoga și cu repetarea formulei ta twam asi, panaceu lăsând de căruță biata „rațiune carteziană” și toate celelalte meschinării ale culturii apusene. Pentru zelatorii acestei reprezentări, lucrările în domeniu ale lui Mircea Eliade nu pot fi decât sau dezamăgitoare, sau, cel mai probabil, admirate în alb din respect pentru subiect și pentru
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]