8,169 matches
-
Filetul se formă și șpanul începu să curgă în spirale albastre, și în piesă apăru carnea strălucitoare a metalului. De aici înainte n-aveam de făcut decât să înlătur din când în când panglicile de șpan care se înfășurau în jurul cuțitului și să aștept ca toată suprafața piesei să fie filetată. Era plăcut și ușor, toată grija venea spre finisare, când trebuia măsurată piesa cu atenție, grosimea ei și distanța în interior. Și bineînțeles supravegheat tot timpul strungul, și lămpile lui
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de regulă între patru și opt mii lei, firește, cu sprijinul nu atât al secretarului O.B. (cum se scria în presă), cât al celor de care depindea aprovizionarea, care aveau grijă ca fruntașului să nu-i lipsească nimic, scule, cuțite noi, să nu piardă minute prețioase la polizor să le ascută și la care uneori trebuia să stai la coadă, repararea de îndată a defecțiunilor, și știau să-i facă să aștepte când era nevoie de ei, dacă nu le
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
învățat, dagă nu de la el și de la tata... E drept, îmi ger scuse, tu nu tregi nigiodată de dreapta îndîia, ești un înger și de-aia de iubesc, un borc ji un înger, jjj..." Și aici Calistrat părăsi furculița și cuțitul, se dădu pe spate și râse la noi într-adevăr cu opulența unui porc pe care vinul l-ar fi transformat prin miracol în om... Era bine îmbrăcată văduva muzicianului, călătorea când vroia în străinătate, pomenea des nume de personalități
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mea că dacă Matilda s-ar fi întors ași fi primit-o. Numai pe mine m-ași fi putut convinge că o făceam pentru Silvia. Tăcui. Nu pe mama ași fi convins-o, acum când gândurile ei tăiau ca un cuțit. Tăcui, totuși mă pomenii vorbind. "Ce să fac, mamă, îți semăn: și tu te-ai despărțit de tata, dar n-ai fugit din casa lui, cu toate că mai târziu ai aflat că trăia cu aia." " Dacă ași fi găsit un bărbat
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
apăru și pieri surâsul ei fermecător, detașat parcă de restul chipului, ca să-i rămână apoi gura ușor întredeschisă, într-o perplexitate la fel de părelnică, protestând cu o brutalitate spontană, repede și ea reprimată: Da' de ce să nu-i mănânci, dacă bagi cuțitul în ei e o cruzime mai mică? Am mai văzut eu ipocriți care mănâncă miei tăiați și își ling degetele. Mielul e un animal sfințit de Isus în iesle, în timp ce peștii i-a înmulțit chiar el să dea de mâncare
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
ori viața dumneavoastră a fost în pericol!" Nu, nu am asemenea martori, zise, dar tresări cu putere simțind primejdia și repetă: ce fel de martori?" "Că niște vecini, dacă nu interveneau, alarmați de țipetele dumneavoastră, v-ar fi tăiat cu cuțitul, sau v-ar fi sugrumat..." Chipul i se decoloră. Începu să se uite într-o parte fără să-și dea seama că așteptam un răspuns. "Treziți-vă, doamnă, îi strigai. Să vă mai aduc o cafea?" " Da, vă rog frumos
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
atingă comanda tirului.) Tun cu particule, își caută singur ținta. Nu-i mișto? Uap! Am putea prăji o jumătate de oraș cu asta. Mai avem și rachete cribloare tactice, puști cu impulsuri de plasmă fazată, apărători sonice electronice, mine nucleare, cuțite, bâte... Hicks întinse brațul pentru a-l apuca pe Hudson de ținuta de luptă și pentru a-l obliga să se așeze. I se adresă cu glas scăzut dar autoritar. ― Gura. ― De acord, Hicks. Hudson se conformă, cumințindu-se brusc. Ripley
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
tânărului. Citi în ei o expresie, de spaimă grozavă; un suflet chinuit, cu speranța pierdută. Plecaseră toți șase; dar amintirea tânărului rămase. Toată lumea mâncă, inclusiv Gosseyn. Se auzea zgomotul produs de furculița sa și de ustensilele puțin altfel, aproape niște cuțite, ale gazdelor sale... potrivite pentru gura lor mai mică. Din moment ce era posibil să aibă o ființă umană la bord probabil că puteau avea și ouă adevărate, omleta avea acest gust: ca produsul unei găini adevărate pământene. Ceea ce-l nedumerea, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
Încă se mai simte mirosul de cuișoare. Dacă aș avea un microscop, ți-aș putea zice cu ce pană a fost imprimat filigranul, după tipărire. Fiecare pană exercită o anumită presiune pe foaia de hârtie: e ca și cum ai băga zece cuțite diferite în aceeași bucată de unt. Oricât de puțin ai apăsa, se păstrează o urmă. Foaia are elasticitate, își recapătă forma, dar amprenta rămâne, închisă între straturi.“ „Ca o fosilă prinsă sub șisturi...“, am comentat eu. „Exact. Dar nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
lăsase singuri, închizând ușa în urma lor. De-aici, variantele presei difereau: într-una, Costi, orbit de furie, lovise de trei ori cu un briceag; într-alta, fata îl îndemnase ea s-o cresteze; într-o a treia, briceagul devenise un cuțit de bucătărie, pe care asasinul îl mânuia mortal și feroce, într-o reconstituire televizată. Datele conlucrau, parametrii se suprapuneau, ca într-o aplicație pe calculator. Puteam să fiu eu în locul lui Costi sau al lui Tony, în funcție de cum mixam indicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
planșeul, trăgând totul după ea; podul lipsea, la fel bucătăria din mansardă. Zidurile plesniseră, tavanele săriseră prin geamuri. Aproape că nu mai recunoșteai locul. Soarele se scurgea prin prăjitura asta moale, albă de praf. Parcă o răscolise cineva cu un cuțit uriaș. M-am repezit la intrare, pe treptele pe care le cunoșteam cu ochii închiși. Călcam pe moloz. Înăuntru, bucăți compacte de zidărie, înfipte în parchet. Camera în care stătusem la taclale cu doar câteva ore în urmă plutea într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai aveau sfârșit. Rubiconda Zoe, sedusă și părăsită de Iliescu (nu, nu era vorba de președintele României!), se îmbracă în arnăut și spionează viața amoroasă a fostului amant, înainte de-a leșina de nervi: „Mișelul! Vorbirile lui însemna lovituri de cuțit pentru Zoe!“. Eu jubilam alături de mișel, spre disperarea lui Negruzzi. Frosa cea bălaie, născocită de Bolintineanu prin 1855, încearcă o faptă mai temerară: se sărută frățește pe gură cu Manoil (care, în scripte, nu figura deloc ca fratele ei) și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
și-anul trecut, doar că mai ieftine și cu altă formă. Venise rândul unei mode ciudate, care făcea din botul încălțămintei un soi de melc răsucit, ridicat sfidător în aer, cu vârful în sus: îți venea să-l tai cu cuțitul și să aduci pantoful la dimensiunea lui firească. De aspect, nici nu mai putea fi vorba; când puneai o drăcie de-aia în picioare, jurai că te-ai încălțat cu-o trompă de elefant. Găseai trompe pe toate gusturile: și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
participanți la carnagiu, mâncam frumos, cu coatele strânse și spatele drept. Încheieturile se sprijineau discret de tăblia mesei, iar degetele rupeau pâinea cu o singură mână, fără să producă explozia de firimituri. Lingura nu vâslea prin ciorbă, iar furculița și cuțitul nu săreau dintr-o parte într-alta a farfuriei, împroșcând sos și bucăți de legume peste bord. Încă mai simțeam făcălețul maică-mii prins între brațe la spate și palma babacului după ceafă, când mutam pe ascuns furculița din stânga în dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe dos. Nicăieri confuzia nu se observa mai bine decât în licee. Îmi petrecusem ani buni acolo, și urmele încă se vedeau, imprimate sub straturile amintirilor. Imediat după ’90, primisem repartiție guvernamentală, o hârtie mototolită care mă trimitea sus, pe Cuțitul de Argint, vizavi de cimitirul Bellu. Liceul se numea „Autotransport“, te întâmpina cu cinci clase de mecanică și ținea de-o uzină de troleibuze. Între timp, s-au desființat amândouă, n-a mers privatizarea. Nu trebuie să fii clarvăzător ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de-alpinist se numește Alexandru Dimitriu...“ Maria m-a aprobat cu un gest simplu, aproape umilitor. De-aia o iubeam. Și tot de-aia mă simțeam în competiție cu ea. „Și cine era acest Alexandru Dimitriu?“, a răsucit tânărul Lupu cuțitul în rană. Păream un ignorant, un locul doi, neica-nimeni. Așa și eram, dar nu trebuia să știe toată lumea. „Date prea multe nu am. Doar ce-am găsit prin ziare și în niște mărturii de epocă. Unul din chiriașii de pe Episcop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în spatele unui fotoliu. Iarna, deșira unul din puloverele ei preferate, fir cu fir, ca Tonton. Acum chiar n-aveam unde să ies. „O să trecem și peste asta...“, am căutat s-o liniștesc. Uram scenele. Prietenii mei aruncau cu cărți, tigăi, cuțite. Ușile erau descentrate, pragurile nu se mai închideau, pereții aveau semne prelungi, ca de zgârieturi. Eu nu suportam certurile, îmi cheltuiau inutil energia și-mi secau mintea. Ieșeam din ele zdrobit, palid, îndrăgostit din nou. „Nimeni poate trăi la aceeași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
militărește. Genul care îți dă ordine și tu te conformezi. Sărise gardul dezinvolt, ca un animal mare și elastic, și-aterizase tocmai lângă banca muncitorilor. Doar marii jucători se-așezau pe ea. Cineva avusese grijă să radă vopseaua cu un cuțit sau un briceag și-altcineva (sau poate același artist) lăsase pe bârnele de lemn un mesaj ferm și concis: PULA Semnul de punctuație lipsea, sculptorul se plictisise sau poate intrase în criză de timp, echipele se succedau în ritm rapid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
reale, umplute cu emoția momentului: botul alungit al Boeing-ului, ridicându-se de pe Otopeni odată cu bagajele mamei și holograma unei amintiri; picăturile de ceară, scurse pe gât și pe umeri dintr-o lumănare, în timp ce bărbatul brunet și țigănos o încalecă brutal; cuțitul de pe noptiera altui bărbat; perechea de ghete negre, „depeșare“, cu talpă groasă și bot metalic; răceala zăpezii din spatele cabanei „3 Brazi“, resimțită pe fundul gol; tramvaiele de pe „Bucureștii Noi“, forfecând aerul dimineții ca niște raci; grădinile Pajurei, umflate de trandafiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Poligrafiei. De-aici se nășteau neîncetat frumuseți aspre, neverosimile, pentru care ți-ai fi lăsat un deget tăiat, doar ca să le-atingi. Golanii dădeau târcoale în jurul lor, protejându-le cu privirea și pumnul; la nevoie, și cu-o lamă de cuțit. Le-adulmecau copilăria și le supravegheau adolescența, după care nu mai știai ce se întâmpla. Băieții se strângeau seara la biliard, într-o sală de graniță între Dămăroaia și Bucureștii Noi. Locul se numea „Texas“ sau „Tutti Frutti“, nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mai arunca, erau incasabile și lăsau urme cumplite); printr-o înțelegere curioasă și unanim respectată, uneltele de joc erau ferite, pentru a permite mai departe partidele, conflictele și, inevitabil, bătaia. Toată lumea fugea la douășpe, când se-auzeau sirenele poliției, culegând cuțitele, bâtele rupte și răniții. Nu rămânea nimic pe câmpul de luptă, nici un om, nici un obiect, fiecare gașcă se retrăgea în cartierul ei. Tot pe la miezul nopții, se goleau și străzile: ieșeau căminiștii din schimb. Îi vedeai de departe, valuri-valuri, traversau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se trezeau bântuite de niște ființe teribile, cu nume înspăimântător: Riveranii. Scria mare, în semicerc, pe-un panou rotund înfipt în vârful unui stâlp: „Cu excepția Riveranilor“. Cine să fi fost ăștia? Dunga roșie tăia amenințător panoul, ca o lovitură de cuțit. Te gândeai întâi la râuri, după aia la lucruri secrete, primejdioase. Riveranii adunau copiii neascultători, care întârziau la masa de prânz sau rămâneau seara la joacă după ora șapte. După alte variante, ei s-ar fi înrudit cu niște căpcăuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cel mai iscusit dintre astrologii posturilor TV: în rânjetul lui se scăldau toate neîmplinirile unei vieți de ratat. Bulevardul 1 Mai devenise un imens ring de box unde se-nfruntau mii de oameni, bărbați și femei lovind cu bâte și cuțite, zdrobindu-și oasele cu plumbi și potcoave ascunse-n mănuși, crăcănați peste mormanele de nămeți și scaune rupte. Aș fi putut să mă trezesc. Cotrobăind nițel prin culise, mi-aș fi descoperit biografia invadată de turma de prieteni ai Adinei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se deschidea singur sau, când lipiciul nu se desprindea din tot V-ul limbii, băieții introduceau o spatulă, pentru a ridica fără efort bucata încleiată. Se mai folosea și metoda cu acul de păr sau dezlipitul „la rece“, cu două cuțite ținute în congelator, apoi lăsate zece minute la temperatura camerei. Dacă nimic nu mergea, securiștii rupeau plicul pur și simplu. Am împins coala cu vârful degetului. Mă simțeam așa-și-așa, iritat și delicios, îmi băgam nasul prin corespondența altuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de stinge...“ „N-aș crede. Și, la urma-urmei, minciuna e-o formă alternativă a realității. O variantă. Nimic n-o face mai puțin validă decât adevărul. Iar tipul ăsta acționează la greu, mișcă sonde, lame și prisme.“ „Ipotetic vorbind. Imaginar. Cuțite de-astea imaginare pot să mânuiesc și eu.“, am protestat și mi se părea că pe bună-dreptate. „Poetul nostru aviator trăiește-n două lumi sau, mai bine zis, într-o lume cu două seturi de imaginații. Ai auzit de teoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]