5,365 matches
-
peșterilor este destul de obișnuită (...). Oricât de diferite ar fi evoluțiile, toate speciile umane care au trăit În cultura musteriană arată respect și grijă pentru unii dintre morții lor, fapt ce relevă o conștiință complexă și credința În viața post mortem. Defuncții erau Îngropați În locuințele rudelor lor (o practică aproape absentă În Asia Occidentală În paleoliticul superior, dar reapărută cu o nouă vitalitate În mezolitic și neolitic); aceștia erau depuși, sprijiniți pe o parte, În poziție ghemuită, În fose săpate special
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ghemuită, În fose săpate special pentru aceasta. Uneori, mormintele erau acoperite sau delimitate cu pietre grele. Mormântul În care a fost găsit un copil din Teshik-Tash era Încercuit cu coarne de capră. Destul de rar, mormântul era prevăzut cu hrană pentru defuncți, pentru viața viitoare.1 2. Aspecte al vieții religioase În Mesopotamia În timpul neoliticului (9 000-5 500 Î. Hr)tc "2. Aspecte al vieții religioase În Mesopotamia În timpul neoliticului (9 000‑5 500 Î. Hr)" Omițând orice indiciu din paleoliticul târziu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
confirme divinizarea. Funeraliile regale durau paisprezece zile, În timpul cărora riturile magice săvârșite de „bătrână” se uneau cu acțiunile rituale tipice sărbătorilor, cum ar fi „băutul” divinității și cântarea cu instrumente muzicale. Unele ceremonii magice aveau scopul de a crea pentru defunct un patrimoniu bogat, format din pământuri cultivate, animale domestice, pajiști și vii, pe care să le folosească În lumea de „dincolo”, care trebuia astfel să devină o locuință asemănătoare celei de pe pământ. Erau prevăzute și ofrande care să atragă bunăvoința
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
domestice, pajiști și vii, pe care să le folosească În lumea de „dincolo”, care trebuia astfel să devină o locuință asemănătoare celei de pe pământ. Erau prevăzute și ofrande care să atragă bunăvoința și să alunge pericolul provocat de mânia suveranului defunct. Oasele regelui mort, depuse după incinerare Într-un recipient de argint (metalul purității prin excelență), erau conduse În mormântul regal, pe care hitiții Îl numeau „casa de piatră” și care era un fel de mausoleu, dotat cu personal și cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cultului morților familiei regale, precum și motive tabuistice au făcut din aceste instituții niște sisteme economice „Închise”, pentru care erau prevăzute scutiri de taxe și de prestări de muncă obligatorii, dar și interzicerea de a Înstrăina lucruri sau persoane. Astfel, suveranului defunct Îi era asigurat nivelul de trai de care se bucurase pe pământ, În conformitate cu faptul că hitiții considerau moartea o continuare a vieții Într-un mediu diferit, unde fiecare Își păstra statutul social și economic, fără diferențe create de evaluări de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
existență de cele mai multe ori săracă, având perspectiva neliniștitoare de a ajunge la o situație chiar mai proastă În cazul În care urmașii nu s-ar fi dovedit capabili să le ofere hrana și băutura necesare sau În situația În care defunctul nu ar avea urmași sau, mai rău, ofrandele i-ar fi fost furate (Del Monte, 1987). Din cauza faptului că documentația are caracter „oficial”, informațiile despre morții care nu aparțin familiei regale se limitează la câteva descântece pentru Îmblânzirea mâniei defuncților
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
defunctul nu ar avea urmași sau, mai rău, ofrandele i-ar fi fost furate (Del Monte, 1987). Din cauza faptului că documentația are caracter „oficial”, informațiile despre morții care nu aparțin familiei regale se limitează la câteva descântece pentru Îmblânzirea mâniei defuncților rămași fără ofrande și evitarea Întoarcerii lor. Moartea ,de fapt, era trecerea Într-o lume care trebuia să rămână separată de cea pământeană, pentru a nu se crea condiții de contaminare, dăunătoare celor vii. Defuncții, care Își păstrau identitatea după
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
câteva descântece pentru Îmblânzirea mâniei defuncților rămași fără ofrande și evitarea Întoarcerii lor. Moartea ,de fapt, era trecerea Într-o lume care trebuia să rămână separată de cea pământeană, pentru a nu se crea condiții de contaminare, dăunătoare celor vii. Defuncții, care Își păstrau identitatea după moarte, Își păstrau și sentimentele pe care le experimentaseră În viață, continuând astfel să iubească și să urască. Din unele cercetări oraculare cunoaștem mai ales faptul că și dincolo de moarte se menținea În familia regală
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
regale. Arheologia ne oferă În acest sens indicii clare care privesc Îndeosebi epoca paleosiriană, dar nu Încape Îndoială că astfel de tradiții vor fi fost străvechi: există Într-adevăr date textuale care atestă ceremonii și ofrande sacrificiale În cinstea regilor defuncți tocmai În perioada atestată de arhive. Pentru epoca paleosiriană (cca 2000/1900-1650/1600), săpăturile au adus la lumină o serie de edificii sacre plasate În felurite moduri În mediul urban. Caracterul lor religios este recognoscibil cu certitudine datorită trăsăturilor planimetrice
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
dintr-un complex monumental de care țineau palatul apusean și sanctuarul B2; o astfel de alăturare arhitecturală era strâns legată de zona cimitirului de dedesubt unde se aflau și celebrele morminte princiare și care era folosit, așadar, pentru cultul regilor defuncți. Unele indicii au sugerat ipoteza că titularul complexului a fost zeul Rashapxe "Rashap" (legat de ideea de infern și război), deși nu se poate exclude faptul că ar putea fi vorba despre un zeu dinastic, de tipul lui Baalxe "Baal
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
doar tradițiile de pe coastă. Celebrările religioase atestate aici sunt multiple: două liturghii rituale (EZEN) pentru instalarea și consacrarea unor preotese (NIN.DINGIR și maș’artu), sărbătorile zukru și kissu (lit. „tron”, În cinstea diferiților zei) și un complex ritual pentru defuncți; de altfel, există cicluri diverse de oferte sacrificiale În cinstea zeilor, printre care și ritualul pentru „deschiderea porților”, ritualul pentru zeii din ¾atti și un ritual În cinstea unei manifestări particulare a lui Astartexe "Astarte". Asupra câtorva dintre aceste rituri
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
venerarea „betelilor” sau a pietrelor sacre, considerate sedii ale divinității sau manifestări ale sale, atestate la Mari și apoi În Fenicia, trăsătură ce confirmă legăturile dintre religia emariotă și tradiția siro-palestiniană din epoca fierului. Un ciclu important de ceremonii pentru defuncți era celebrat În luna Abuxe "Abu" În apropierea unor temple și locuri cultuale amenajate (care confirmă importanța acestui aspect În religia siriană), unde sunt menționați Astartexe "Astarte" și NIN.URTAxe "NIN.URTA În ceea ce privește panteonul de la Emar, se confirmă rolul important
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
echității morale și religioase a suveranului, care trebuie să fie impecabilă tocmai ca mediator Între sfera divină și societatea umană. Reiese, de asemenea, și rolul primar pe care trebuia să-l aibă fiica regelui În ceremoniile funebre În cinstea suveranului defunct, În timp ce elementele de cunoaștere rituală menționate În texte Își găsesc un corespondent precis În documentația rituală și arheologică (elemente care confirmă „actualitatea” textului În cultul practicat la Ugarit). Mitul lui Aqhatxe "Aqhat" povestește tot despre un rege fără fii, Danilxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o anumită măsură, uciderile au avut Într-adevăr loc, deși tradiția clasică poate să fi exagerat proporțiile reale al fenomenului. În ceea ce privește escatologia, indicii indirecte și obiceiuri funerare (obiecte funerare de mărime variabilă) dovesc credința Într-un soi de supraviețuire a defunctului În viața de dincolo (Înhumat sau incinerat după tradițiile locale și după epocă), unde aceștia ar fi avut nevoie de grija și amintirea celor vii. Chiar dacă nu este atestat În mod direct, un cult al strămoșilor pare destul de probabil, mai
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mai multe simboluri. Inscripțiile de la Zincirli sunt importante pentru că oferă alte elemente de cunoaștere a religiei, prețioase În tabloul general sărac al izvoarelor noastre. În special din inscripția lui Panammuwa putem deduce existența unui rit funerar aparte În cinstea regilor defuncți, Îndeplinit de urmașii lor. Succesorul suveranului mort, cu ocazia unui sacrificiu către zeul Hadad, va trebui să invoce divinitatea și să pronunțe fraza: „Să poată sufletul lui Panammuwa să mănânce Împreună cu tine, să poată sufletul lui Panammuwa să bea Împreună cu
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să fi fost destinat uciderii ritualice de persoane, În contexte puțin clare și pentru destinatari de neprecizat. O ultimă Însemnare cu privire la cutumele funerare și concepțiile escatologice ale amoniților: cele dintâi atestă indicii care ne fac să ne gândim la venerarea defuncților; În același timp, transpare credința Într-o lume de „dincolo”, probabil În forme larvare și reduse, În conformitate cu tradiția zonei. 2. Moabițiitc "2. Moabiții" Implicate În același proces de sedentarizare a elementelor seminomade și și trecere a lor la o economie
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pòtnia, „stăpână”, destinatara unei ofrande de miere i-a făcut apoi pe cercetători să se gândească la un edificiu cultual, fără ca, de altfel, să fie Încă posibil ca acestuia să i se precizeze funcția rituală efectivă. În timp ce formele cultului destinat defuncților rămân pur ipotetice, sunt cunoscute, În schimb, caracteristicile mormintelor, constituite din nișe săpate În stâncă sau din morminte circulare ori mari pythoi din argilă. Poate că marele „mormânt-templu” găsit de Evans la Cnossos era un mormânt regal, deoarece era săpat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mormânt regal, deoarece era săpat În stâncă, avea plafonul vopsit În albastru și era unit cu o criptă cu pilaștri, sub o sală cu coloane. Lângă necropole se Întindeau largi spații pietruite, numite „piețe pentru dans”, fiindcă se consideră că defuncții erau comemorați prin dansuri publice colective. Dar dacă aceste manifestări cultuale destinate morților sunt numai probabile, este sigur că dansul ocupa un loc Însemnat În viața religioasă a insulei. Într-adevăr, dansatoare sunt reprezentate pe frescele palatelor din Cnossos și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe scara valorilor sociale. Dimpotrivă, este documentat și descris ritualul funerar, care prevedea plânsul și bocetul, ofrande și sacrificii animale, incinerarea cadavrului, așezarea oaselor Într-o urnă și Îngroparea Într-un mormânt; nu erau rare nici jocurile pentru onorarea unui defunct de rang, ca În cazul lui Patrocle. b) Aranjarea panteonului și ordinea cosmică Peste lumea umană descrisă În poemele homerice, o lume care are Încă trăsăturile eroice și În care, câteodată, omului i se Întâmplă să se găsească față În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
riturile private cu o puternică implicație socială: ritul funerar. Însă dacă motivele conflictului dintre Creon și Antigona implică necesitatea subordonării exigențelor private ale lui genos intereselor supraindividuale ale statului, moartea creează oricum o Întrerupere a raporturilor sociale pentru toată familia defunctului, Întrucât ea este sursă de contaminare. Chiar și cel care făcea o vizită era contaminat, fapt pentru care exista obiceiul ca acel om să se stropească la ieșire cu apă. Pentru a-l Împăca, mortului i se aduceau ofrande și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
scandau etapele existenței umane, interacționau cu viața publică a cetății, cu care cetățenii Înșiși se identificau; de aceea, ele nu se puteau sustrage intereselor divinităților care stăpâneau ordinea cosmică pe care se Întemeia supraviețuirea statului. Riturile funerare Îl uneau pe defunct cu lucrurile de „dincolo”, În timp ce riturile de naștere și de nuntă Îl integrau pe individ Într-o nouă condiție socială, făcându-l funcțional pentru polis. e) Mitul ritualizat: spațiu scenic și tragedie Procesul de adecvare al individului la interesele statului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
polisului. Cu toate acestea, orfismul rămânea o știință ezoterică, fără funcție publică, ci rezervată mântuirii individuale. În unele cazuri, de altfel limitate, ea se putea traduce Într-o divinizare după moarte, ca dobândirea nemuririi atribuită lui Empedocle sau ca zeificarea defunctului proclamată de două dintre așa-numitele „tăblițe orfice” găsite la Thurii, În Grecia Magna. În orice caz, aceste mișcări, fără să poate fi readuse la o aceeași matrice, trebuie să fi gravitat probabil În jurul unui grup doctrinar care traducea caracterul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și apoi rostite răspunsurile, care aveau ca obiect evenimente extraordinare sau neobișnuite, vise, boli sau preziceri finalizate cu orientarea acțiunii umane, atât individuală, cât și publică. „Puterea de a da răspunsuri” (mantèia) Îi revenea unei „persoane” extraumane, zeu, erou sau defunct, destinatară a cultului. „Răspunsul” (hresmòs) avea adesea trăsăturile unei profeții sau ale unei maxime nu Întotdeauna clare, care trebuia să fie interpretată. Celxe "Cel" mai vechi era, după Herodot (II, 52, 2), oracolul de la Dodona, amintit și În Odiseea (XIV
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
perioada arhaică cea mai Îndepărtată, grijă ce transpare nu numai din construirea unor morminte nobiliare impunătoare - aproape Întotdeauna documentul cel mai monumental și durabil lăsat de clasele dominante din Etruria -, dar și din elaborarea unor ritualuri foarte complexe pentru Înmormântarea defuncților și pentru conservarea legăturilor materiale și ideale stabilite de comunitatea celor vii cu proprii strămoși. Strămoșilor le sunt atribuite statute divine sau semidivine și capacități extraordinare pentru regenerarea grupului, așa cum arată obsesiva iconografie funerară, atât arhaică, dar și clasică și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
porților cetății, ceea ce demonstrează că, pentru etrusci, Caron nu este numai „cel care trece cu barca de pe un mal pe celălalt” (rol care Îi este totuși atribuit de iconografia funerară etruscă), ci și demonul neînduplecat ce Încuie pentru totdeauna În spatele defuncților intrarea În Hades. Acești Caroni se adaugă unei serii surprinzătoare de alte ființe infernale de origine indiscutabil locală, lase sau altele, Între care se remarcă Vanqxe "Vanè", un „Înger al morții”, deținător al destinelor scrise privitoare la fiecare individ, și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]