5,716 matches
-
lovitura de pe urma ei. — Cuvînt cu cuvînt, confirmă Părințelul, numai că, pentru ca să existe dans, mai întîi a fost nevoie de muzică. Știți de ce e așa, și nu invers? — Nu, spune-ne tu de ce, face Roja pe neștiutorul. Pentru că muzica e creație dumnezeiască, iar dansul e invenția Satanei. De aceea se potrivesc de minune, asta-i singura explicație, zice Părințelul. Așteaptă-mă aici, îi șoptise Delfinei, mă întorc într-o secundă, adăugă, furișîndu-se prin întuneric, făcînd colțul clădirii atent la fiecare pas pînă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
fi luate drept semne disperate ale strigării și nu biete cadavre. De ce să-i fie rușine că uită? Nu mai era tânăr. Și care amintire plătește cât o viață? Mai ales acum când, vorba lui Șendrean, totul se inventează. Darul dumnezeiesc al plăsmuirii nu mai mântuiește pe nimeni, Îți mai rămâne doar să dai seama de ce auzi și vezi, sau să mărturisești nepăsător despre un har pierdut sau furat. Oare cum nu Înțelege Șendrean că avea nevoie de ajutorul lui? Cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și cu un loc liber În inima ei mare de artistă pentru cel pe care nu Înceta se pare să Îl iubească, În ciuda legămintelor sfinte ale căsătoriei. Vrăjită de cele câteva acorduri ale unui marș nupțial imprimat prin cine știe ce minune dumnezeiască În cartonul felicitării anume ales pentru cei cincizeci de ani ai lor de căsătorie, domnul și doamna Moduna nici nu observară plecarea fiului lor spre o adresă neprecizată și pe o perioadă ce nu putea fi nicicum anticipată. 35. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
la ocazii. O ocazie ar putea fi și Revelionul ăsta trăznit. Se Îndreptă spre baie, presărându-și hainele pe drum. Ascuns sub haina de nutrie, Gheretă plângea de fericire, dar și din pricina mirosului Înțepător de naftalină. Zorela era un dar dumnezeiesc pe care, cu siguranță, nu-l merita pe deplin. 3. Încercă să se așeze fără să facă zgomot, dar nu reuși. Nu doar pentru că scaunul scârțâia oricum, ci și pentru că, distrat cum era, se așezase pe pisică. Mieunatul prelung și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
tiraniza din moment ce-i aparține; e încătușat în ea ca Prometeu în stâncă și, vrând nevrând, îi împărtășește destinul. Când m-am întors spre mare, care scânteia până la orizont, mi s-a părut într-adevăr că nu poate exista ceva mai dumnezeiesc decât acel țărm cu stânci de marmură răsărind albe dintre florile violete ale scaieților. A trecut atunci pe acolo Vecu, despre care se zicea că în tinerețe fusese poet. Era un bătrân foarte taciturn, uscat la trup, deșirat, adus din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
turmele de oi, ca să intre sămânța în pământ, să n-o spulbere vântul și să n-o usuce soarele. Auta și Iahuben se uitau la această priveliște în necontenită mișcare și ascultau cântecele de laudă alcătuite de oamenii rome pentru dumnezeiescul lor Hapi: Când se revarsă Hapi, sclipește pământul. Pe toți oamenii i-a cuprins bucuria. Toate spinările se zguduie întruna de râs Și toți dinții mestecă hrana. Iahuben asculta vrăjit aceste cântece. Dintr-unul i-a rămas un crâmpei în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
păroase culese din pomii de miazăzi ai Atlantidei, pe care dacă le spărgeai te puteai desfăta cu parfumul plăcut și cu gustul neasemuit de bun al miezului moale, ca și al sucului pe care-l sorbeai ca pe o licoare dumnezeiască. Alți sclavi, îndoiți din șale, duceau în spinările lor trunchiuri de copaci, lespezi șlefuite de piatră cenușie și galbenă sau de marmură, coșuri mari, pline cu colți de fildeș, coșuri cu pește și atâtea alte poveri câte nu se pot
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Enoh urmă: - Altul e numele meu. Totdeauna mi s-a spus Auta, dar acum șase sute de ani Abraam, cel care a locuit la marginea Sodomei și apoi s-a mutat la Țoar, mi-a zis Enoh, socotindu-mă știutorul tainelor dumnezeiești pentru că am aflat într-adevăr taine pe care Abraam nu le știa. El a crezut că umblam cu Dumnezeu. Eu n-am umblat însă cu cel ce nu este: am umblat cu niște oameni veniți dintr-altă lume, de departe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
experiența istoriei. Avea viață de parcă maleficul era însuși în ea. Avea puterea mărturiilor și viteza vitezelor. Camera lumii, împărțită, tăiată. Clipa eternității, minunea furtunilor, spaima curajului și prietena puterii. O luase în mână și toată scârba ieșise din el. Euforia dumnezeiască îi umplu nările forța sa și-o simți veșnică. O aruncă apoi cu cea mai mare respingere. Știa ceea ce avea nevoie. Ți-am adus pastilele. Mulțumesc. M-aș fi dus eu, dar cred în superstițiile cu întoarcerea înapoi. Era enervat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Ulpiu găsesc drumul Muntelui de Pietate poate fi asemuită mulțumitor doar cu suavele, dar severele aperitive. Orele în care desprinzi, cu briceagul, minuscule firimituri de pe o coajă mucegăită de pâine, au ceva misterios și esențial în comun cu aburul dumnezeiesc și somptuos al marilor supe. Și orele și aburul la fel te amorțesc și-ți primenesc stomacul pentru încercarea cea grea, lovitura de pușcă a leșinului, palier de la care sigur îți devii hrană, moment de la care intestinele deranjate singure se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
întinerind, ci neschimbat. Prezentul este trecutul zilei de mâine, la fel de stabil și la fel de sigur, i-ar spune cufărul. Uite, scârțâitul, greutatea capacului ridicat, hăul căscat al timpului. Uite, lumânările, servitoare devotate ale zeului, ale zeului nemuritor, invizibil, atoateștiutor și singur dumnezeiesc, inaccesibil în lumină și ascuns ochilor noștri. O, tu care ești mereu același, ține-mă-n paza ta! Nu, nu, nu pot să-mi răpească asta. O, lumânările, cum am greșit, cum le-am irosit, lumânări pure, albe imaculate? Uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
femeile - că Domnișoara dorește acest mariaj și Îi dă sfaturi În consecință. Abia atunci, nemaiținând cont de nimic, Domnișoara face dovada iubirii sale În fața lui Lauzun Însuși... dar cu câtă jenă și pudoare! Această fată plină de mândrie are candori dumnezeiești! Iar el nu renunță defel la sistemul său. Atunci când e absolut sigur că ea Îi va spune totul, nu vrea să audă nimic. O roagă să-și păstreze taina. Mi-a răspuns - scrie ea - că l-am făcut să tremure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
cumplită pe care a violat-o Eva mușcând din fructul interzis? Și dacă tot exista un tabu, de ce Dumnezeu a mai aruncat pomul buclucaș În grădina raiului? Simțea, cumva, nevoia să se elibereze el Însuși de o povară care tortura dumnezeiasca-i conștiință? Cu ce greșise și față de cine? Cert este că a recurs la o mașinație subtilă pentru a se elibera de osânda tainei: un alter ego făurit din materialul cel mai umil și mai perisabil, lutul, un duplicat al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Insinuarea că, de fapt, nu prea a avut deloc este destul de transparentă ca să nu lase loc de interpretări, de acord? Or, dacă, Într-adevăr, nu a avut șansa opțiunii, devine mai mult decât Îndoielnică existența unui proiect, a unui plan dumnezeiesc propriu al creării lumii, iar Demiurgul coboară, ipso facto, la rang de executant. Și Într-o variantă, și În cealaltă, veți fi de acord cu mine că imaginea Creatorului așa cum e atestată ea de Biblie se apropie mai puțin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
din golul inițial, cel care precede actul creației. Omul, În schimb, este făurit din lut, din pământ - așadar, din ceva care există deja și care are o vechime de cel puțin trei zile. Sigur că și pământul este tot lucrare dumnezeiască, Însă asta nu modifică datele problemei; doar bărbatul și femeia sunt confecționați din ceva făcut În prealabil, și nu din nefăcutul, din increatul premergător Începuturilor. Și tocmai ei sunt modelați după chipul și asemănarea Domnului... Destul de ciudat, nu găsiți? - Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
în jurul lui o atmosferă de mistică iubire populară. I se spune "cel mult iubit", iar la moartea lui mulțimea e cuprinsă de o furie oarbă împotriva tuturor sfetnicilor și a inovatorilor care sunt învinuiți că au abătut asupra țării pedeapsa dumnezeiască. "Fără logică, fără rațiune, poporul acuză. Durere pentru pierderea pe care o suferă? Fără îndoială. Dar, mai ales, protest al subconștientului național împotriva unui regim catastrofic - în care până și principii mor tineri, infectați de fermentația mocirlei" (Joîo Ameal). Iar
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Florin Stuparu, 1848. Anarhia democratică · Ionel Zeana, Vulturii Pindului - Roman istoric · Florica Elena Laurențiu, Vânătoarea de simboluri · SCARA, revista de oceanografie ortodoxă, Treapta a VIII-a · Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă și ecumenismul · Teodorit, Episcop al Kirului, Zece cuvinte despre dumnezeiasca Pronie · Florica Elena Laurențiu, Poveștile Cocostârcului Alb · Sfântul Nicolae Velimirovici, Omilii · Sfântul Ioan Damaschin, Logica (Dialectica) DIFUZARE S.C. SUPERGRAPH S.R.L tel. 336.79.13 e-mail: sophia@fx.ro
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
mai există poporul acesta minunat. Poate că, într-adevăr, Dumnezeu are grijă de noi și nu ne lasă să pierim. Încercările pe care ni le trimite, prin ticăloșii care ne hotărăsc viețile, nu sunt de fapt decât dovezi ale dragostei dumnezeiești, ale credinței și dorinței Sale de a ne mântui. Cred în Dumnezeu și în bunătatea Sa revărsată asupra noastră. Ticăloșii pe care ni-i trimite sunt tocmai spre a ne întări sufletele, spre a ne însănătoși și spre a ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dintr-odată și-ar fi recăpătat integritatea și s-ar fi simțit din nou stăpîn pe sine. Dacă mă bucură ceva, adăugă el, este că am descoperit că ție Îți lipsește pînă și consolarea de a avea Încredere În mila dumnezeiască și În faptul că poate Într-o zi existența ta nu va mai fi atît de reprobabilă. Orice-ai face, ești condamnat să rămîi Închis În trupul ăsta scîrbavnic pînă cînd or să te mănînce viermii, și, cum nu crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
decât chipul strălucit al Domnului aruncând o dungă de lumină pe luciul apei, astfel încît dacă soarele n-ar fi fost în amiazi, ar fi crezut că soarele apune! - El înțelesese minunea învierii sale și îngenunchiă înspre apusul acelui soare dumnezeiesc. Dar apoi își aduse aminte, că făgăduise a răpi pe fata Genarului, și ceea ce făgăduește voinicul anevoie o lasă nefăcută. Deci se porni și înspre sară ajunse la castelul Genarului, ce strălucea în întunericul serei, ca o uriașă umbră. El
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
zice: - Ia să-ți văd nuca. Îi schimbă nuca omului. Și pe urmă se duce-ntr-un ocol și zice: nucă deschide-te. Dac-o zis - atîte vite ce-o ieșit, oi, cai, hei, o bogăție-ntreagă. Știi mata, putere dumnezeiască! Se duce - a doua zi a casă "Nucă deschide-te". Nuca de unde să se deschidă. - Hai bată-mi-l Dumnezeu vânt și moșneagul lua-l-ar dracu. Mă duc s-astup borta vântului și să bat pe moșneag de ce m-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
deschidă. - Hai bată-mi-l Dumnezeu vânt și moșneagul lua-l-ar dracu. Mă duc s-astup borta vântului și să bat pe moșneag de ce m-o viclenit. 348 {EminescuOpVI 349} Ajunge iar pe Dumnezeu. Da D-zeu, știi, putere dumnezeiască, acu era altfel la față... nu l-o cunoscut. - Unde te duci, bade? - S-astup borta vântului și să ucid moșneagul, la ce m-o viclenit. - Na-ți, bade, un măgar. Da să nu zici pîn-acasă: măgar baligă-te. - N-
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
oameni i-a fost rușine singur lui să se ducă el numa cu unul să se lupte. A zis: - Omule, arată-ți tu întîi puterea. - Bine, măi împărate. Cîrje-ncîrjește-te, la tot soldatul câte două și la împăratul nouă. (Cîrja era dumnezeiască, tot în cap pîcîia). O nebunit și pe soldați și pe-mpăratul. S-o dus împăratul, ș-o rămas pace ș-o trăit bine. Să dea D-zeu să trăiască și copiii mei așa. {EminescuOpVI 350} FINUL - LUI - DUMNEZEUą Poveste
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
balta asta mai la vale, este o comoară de bani. Comoara unui moșneag și moșneagul are să moară iest - noapte. Duceți-vă și puneți mâna pe banii ceia să fie - a noștri. - Da dacă ni i-a lua cineva cu putere dumnezeiască? - Nime nu se poate apropia dac-om pune noi mâna pe dânsa. - Nime, nime-n toată lumea nu se poate? - Ba se poate, da iaca ce: dac-a veni finul lui D-zeu până ce nu-ți pune voi mâna pe bani
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
total lipsite de orice angajament. Și o voi sărbători pe fiecare dintre ele În mod corespunzător. Cu o bijuterie. Sau cu un obiect de artă ori o haină de blană. De fapt, deja mi-am comandat la Paris o haină dumnezeiască din blană de samur. Un singur sărut și a mea este. Și spunând asta, Lauren se scufundă În apă. Când apăru, din nou, la suprafață, având pe față picături de apă care scânteiau În soare, am Întrebat-o: — Dumnezeule mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]