KorAP: Find »[drukola/base=estic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...211 212 213 ...215 >

5,365 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

ale mișcării partizane din timpul războiului au continuat lupta de gherilă Împotriva regimului comunist până la sfârșitul anilor ’40) și o găseau nejustificată. Nu câștigaseră polonezii 104.000 km2 de pământ bun pentru agricultură În schimbul a 178.000 km2 de tranșee estice transferate Uniunii Sovietice după război? Nu reprezenta Moscova pentru polonezi garanția (unică) Împotriva Germaniei, a cărei relansare era universal anticipată? Mai mult, Polonia scăpase de minoritățile dinaintea războiului: evreii fuseseră uciși de nemți, iar nemții și ucrainenii - expulzați de ruși

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
doar inamici; nici erori, ci crime. Procesele ilustrau simultan virtuțile lui Stalin și infamiile dușmanilor. Ele scot În evidență și paranoia dictatorului, cultura suspiciunii În care se scălda. Una dintre explicații e profunda anxietate izvorâtă din sentimentul inferiorității ruse și „estice” În general, din frica de influența Vestului și de seducătoarea abundență occidentală. În cadrul procesului „spionilor americani din Bulgaria” care a avut loc la Sofia În 1950, inculpații au fost acuzați de propagarea ideii că „rasele superioare trăiesc În Vest, În ciuda

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
autoritariști numai prin eficacitatea sistemului represiv, ci mai ales prin faptul că puterea și resursele erau acum monopolizate și folosite În beneficiul cvasiexclusiv al unei puteri străine. Ocupației naziste i-a urmat, după o tranziție necomplicată, ocupația sovietică, plasând jumătatea estică a Europei pe orbita Moscovei (pentru cetățenii Germaniei de Est, aflați de 12 ani sub dictatura nazistă, tranziția a fost și mai blândă). Acest proces și consecințele sale - „sovietizarea” și „rusificarea” tuturor lucrurilor din Europa de Est, de la procesele de fabricație până la

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
probabil - că o Germanie revigorată va fi moștenitoarea de facto a vechilor imperii ce se Întindeau de la Stettin la Istanbul - a fost evitat la limită doar mulțumită erorilor lui Hitler. Soluția sovietică, impusă În locul celei germane, a rupt vulnerabila jumătate estică de restul continentului. Pe atunci, occidentalii nu s-au sinchisit. Cu excepția nemților - națiunea cea mai afectată de diviziunea Europei, dar și cel mai puțin În măsură să protesteze -, europenii din Vest erau În general indiferenți la dispariția Europei de Est

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Mișcarea pentru pace nu a fost decât un simplu instrument al puterii sovietice - de aceea, În 1951 a trecut subit la tema „coexistenței pașnice”, conform tendinței din strategia internațională a lui Stalin. Între ei, comuniștii - mai ales cei din blocul estic - nu aveau decât dispreț pentru iluziile tovarășilor de drum. Când suporterii Mișcării pentru pace (predominant francezi, italieni și indieni) vizitau democrațiile populare, comuniștii locali Îi omagiau pentru sprijinul lor, râzând pe la spate de „papagali”, noua generație de „idioți utili”, cum

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
inițiat În septembrie 1950 discuțiile cu Franța și Marea Britanie pe tema reînarmării Germaniei, francezii s-au opus vehement. Cele mai negre bănuieli despre NATO păreau să li se confirme: Pactul nu era un ferm angajament american de a apăra flancul estic al Franței, ci o stratagemă pentru remilitarizarea Germaniei. Chiar și nemții erau reticenți, deși din alte motive. Konrad Adenauer a Înțeles perfect oportunitatea creată de noile circumstanțe: În loc să profite de ocazia reînarmării, RFG s-a abținut. În schimbul contribuției germane la

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
patru armate de ocupație urmau să se retragă, deși URSS, care storsese deja 100 de milioane de dolari din zona sa de ocupație În estul Austriei, a obținut un ultim profit obligând Austria să „răscumpere” interesele economice sovietice din sectorul estic al țării pe alte 150 de milioane. Între timp, Iugoslavia și Italia au hotărât să soluționeze conflictul legat de Trieste. Printr-un acord intermediat de britanici și americani În octombrie 1954, orașul Trieste rămânea italian, În timp ce Împrejurimile sale, cu o

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de spionaj În Războiul Rece; În 1961, acolo operau 70 de agenții de spionaj distincte, iar unele dintre cele mai răsunătoare succese ale agenților sovietici au fost repurtate la Berlin. Însă cum liderii sovietici acceptaseră diviziunea Germaniei și transformaseră zona estică Într-un stat suveran, ei nu puteau ignora la nesfârșit hemoragia de resurse umane. Dar nu sensibilitatea rănită a conducătorilor RDG e motivul pentru care Moscova a atras din nou atenția internațională asupra Berlinului, generând o criză de trei ani

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de cuțit”. În același spirit, Kennedy l-a asigurat pe Hrușciov la Viena că Statele Unite nu intenționau să ia măsuri care să „rupă legăturile Uniunii Sovietice În Europa de Est”: o confirmare voalată că rușii puteau păstra ceea ce aveau deja, inclusiv partea estică a Germaniei și teritoriile ex-germane care aparțineau acum Poloniei, Cehoslovaciei și Uniunii Sovietice 9. La puțin timp după ce Kennedy s-a Întors la Washington, autoritățile est-germane au Început să restricționeze libera circulație a posibililor emigranți. În replică, președintele american a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
9. La puțin timp după ce Kennedy s-a Întors la Washington, autoritățile est-germane au Început să restricționeze libera circulație a posibililor emigranți. În replică, președintele american a reafirmat public angajamentul occidental În Berlinul de Vest, admițând astfel implicit că jumătatea estică a orașului se afla În sfera de influență sovietică. Rata exodului prin Berlin a crescut spectaculos: până În iulie au trecut În Vest 30.415 persoane; În prima săptămână din august 1961 le-au urmat alte 21.828, dintre care jumătate

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
octombrie 1961, tancurile americane și sovietice s-au confruntat la punctul de trecere dintre zonele lor respective - una din ultimele legături rămase Între acestea -, În timp ce autoritățile est-germane testau voința puterilor vestice de a-și reafirma dreptul de acces În zona estică, potrivit acordului inițial dintre cele patru puteri. În fața intransigenței comandantului militar american, care a refuzat să recunoască dreptul est-germanilor de a stânjeni mișcările Aliaților, sovieticii au cedat până la urmă În această privință: În următorii 30 de ani, toate cele patru

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
sudul catolic, atribuiau ascensiunea lui Hitler influențelor laicizante ale Vestului și susțineau că Germania ar trebui să adopte o cale de mijloc Între cele trei rele ale modernității - nazismul, comunismul și „americanismul”. Iar importanța crescândă a Republicii Federale la extremitatea estică a alianței amintea nelămurit rolul autoatribuit al Germaniei naziste ca pavăză a Europei În fața hoardelor asiatice din URSS. Mai mult, americanizarea Germaniei de Vest și omniprezența ocupanților străini contrastau cu Germania aseptică din imaginarul popular, alimentat la Începutul anilor ’50

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
relații diplomatice cu România și, un an mai târziu, cu Iugoslavia. Adenauer insistase mereu că În Europa Centrală nu putea fi vorba despre destindere sau dezarmare câtă vreme nu exista o soluție pentru divizarea Germaniei și disputele teritoriale de la frontiera estică. Refuzând să se opună construcției Zidului Berlinului În 1961, Statele Unite demonstraseră Însă că nu doreau să riște o confruntare armată pentru a menține deschisă frontiera din Berlin; iar America refuza, după cum a confirmat președintele Lyndon Johnson În octombrie 1966, să

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ale Germaniei, că „prin acest Tratat nu pierdem decât ce am irosit, oricum, de mult”. Pentru a-și realiza obiectivele, strategii Ostpolitik trebuiau să ia În calcul trei categorii de public. Occidentalii trebuiau asigurați că Germania nu trece În tabăra estică. Prima reacție a președintelui francez Georges Pompidou În fața Tratatului de la Moscova a fost o deschidere Încurajatoare către Marea Britanie - a cărei prezență În Comunitatea Europeană prezenta acum avantajul unei contraponderi la o Germanie mai puțin flexibilă. Nemții i-au liniștit pe

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
din populație sortit sărăciei permanente. Afluența privată era Însoțită, cum se Întâmplă adesea, de condiții publice mizerabile 5. Dar influența premierului avea și ea limite. Simpatizantul tipic - În caricaturi, un agent imobiliar de treizeci și ceva de ani din suburbiile estice ale Londrei, nu foarte educat, dar bine plătit, cu bunuri materiale (casă, mașină, concedii În străinătate, acțiuni la fondurile mutuale și o pensie privată) la care părinții lui puteau doar să viseze - intrase poate În lumea individualismului thatcherit. Dar el

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și sprijinul lor, oficialii vest-germani anulau involuntar orice șansă de schimbare internă, inclusiv reforma economiei industriale a Germaniei de Est, poluantă și depășită. „Construind punți”, Înfrățind orașe, prezentându-și omagiile și distanțându-se de criticile Occidentului la adresa regimurilor din blocul estic, oamenii de stat de la Bonn au insuflat conducerii RDG o falsă impresie de stabilitate și securitate. Mai mult, „răscumpărând” oponenții și deținuții politici, Germania de Vest a privat opoziția est-germană de unii dintre cei mai cunoscuți protestatari ai săi. Nici o

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
originile În stilul pronunțat mesianic al catolicismului polonez. El vedea În Polonia modernă nu doar frontiera răsăriteană greu Încercată a Adevăratei Credințe, ci o țară și un popor alese pentru a fi exemplul și sabia Bisericii În lupta cu ateismul estic și materialismul vestic deopotrivă 1. Acest lucru, Împreună cu Îndelungata preoție la Cracovia, departe de curentele teologice și politice occidentale, explică poate aplecarea sa către o viziune Îngust-poloneză și uneori alarmantă asupra creștinismului 2. Dar explică și simpatia fără precedent de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
riposte violente. Comunismul nu mai era o stavilă, cât un regim irelevant. Limbajul În care au fost formulate obiectivele revoluțiilor din 1989 este o dovadă În plus. Tema „Întoarcerii În Europa” nu era nouă. Cu mult Înainte de apariția comunismului, jumătatea estică a continentului era cea care căuta recunoaștere și acceptare; Europa de Vest era Europa „sigură” din partea căreia se aștepta cu Înfrigurare recunoașterea 33. După constituirea blocului sovietic, sentimentul că partea lor de Europă a fost smulsă din rădăcini a devenit un laitmotiv

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
nu s-a opus. Pe 6 iulie 1989, Gorbaciov s-a adresat Consiliului Europei la Strasbourg, informând auditoriul că Uniunea Sovietică nu se va opune reformei În Europa de Est: era „o chestiune exclusiv la latitudinea popoarelor”. La Conferința conducătorilor din blocul estic desfășurată pe 7 iulie 1989 la București, liderul sovietic a afirmat dreptul fiecărui stat de a-și urma propria traiectorie fără interferențe externe. Cinci luni mai târziu, Într-un salon de recepție de pe pachebotul „Maxim Gorki”, În largul Maltei, el

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
71 de miliarde de dolari (alte 36 de miliarde au revenit statelor foste comuniste din Europa de Est). Helmut Kohl a acceptat, de asemenea, să domolească temerile sovieticilor (și ale polonezilor) privind iredentismul german, angajându-se solemn să accepte drept permanente frontierele estice ale țării, angajament inclus anul următor Într-un tratat cu Polonia. După ce obținuse cât mai multe avantaje, Moscova a abandonat RDG. Uniunea Sovietică a jucat o mână proastă cum a putut mai bine și l-a cedat pe tovarășul ei

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
partea sârbilor. Ele nu erau altceva decât bande organizate de bătăuși și delincvenți, Înarmate de Belgrad și conduse fie de criminali plătiți ca „Arkan” (Željko Ražnatoviæ), a cărui Gardă a Voluntarilor Sârbi („Tigrii”) a măcelărit sute de oameni În regiunile estice din Bosnia și Croația, fie de foști ofițeri din armata iugoslavă precum colonelul Ratko Mladiæ (descris de diplomatul american Richard Holbrooke drept un „ucigaș charismatic”), care s-a declarat din 1992 șeful sârbilor bosniaci și a organizat primele atacuri asupra

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
căsătorii interreligioase, extremiștii croați au alungat deliberat musulmanii și familiile mixte din jumătatea vestică a orașului. Apoi i-au Înlocuit cu țărani croați (goniți la oraș și radicalizați de propriile experiențe de epurare etnică la sat) și au asediat cartierele estice, musulmane. În paralel, În noiembrie 1993 au distrus bucată cu bucată podul otoman construit În secolul al XVI-lea peste râul Neretva, un simbol al trecutului integrat și ecumenic al orașului. Croații nu aveau așadar motive de laudă - iar printre

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
UE. Dar curând s-a dovedit că aceasta era o imprudență (lăsate pe dinafară, România și Polonia riscau să alunece Într-o mocirlă nedemocratică) și astfel, Începând cu 1998, Uniunea Europeană a inițiat procesul de aderare pentru toate cele zece candidate estice, alături de Cipru. La scurt timp, pe listă a fost adăugată Malta. Turcia a rămas Însă pe dinafară. Din acest moment, extinderea a căpătat o dinamică proprie, indiferentă la premonițiile sumbre ale unor membri UE și, dacă ne luăm după sondaje

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
dea asigurări că vor avea acces liber la consumatorii UE, Încercând simultan să Își protejeze piața internă de un potop al bunurilor și serviciilor superioare din Occident. Lupta era, evident, inegală. Dacă UE era de mult obiectul mărturisit al dorințelor estice, ipoteticii noi membri nu aveau nimic de oferit În schimb - doar o promisiune de bună purtare. și astfel s-a stabilit că noilor europeni li se vor face câteva concesii limitate (o vreme, străinilor nu li se va permite să

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În țările foste comuniste au Început să scadă. Paradoxal, cauza era apropiata extindere a Uniunii Europene. Era mai simplu să faci afaceri În și cu țări ca Polonia sau Estonia după ce vor fi intrat În Uniune. La rândul lor, țările estice sperau să poate vinde mai mult În țările occidentale: Polonia anticipa că În trei ani de la aderare Își va dubla exporturile alimentare În Vest. Dar acesta era doar efectul relativei rămâneri În urmă. După extindere, salariile și alte costuri În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]