5,355 matches
-
câine și de doi preoți (cf. Modi, 1922, pp. 102-153; conform Wd¶wd³d, cu o plantă de bareșn¿mg³h). În zoroastrism, câinele este un animal pozitiv (Holvelacque, 1876; Modi, 1922, p. 59) și deține un loc important și În liturgia funerară (cf. infra). Curățirea de păcate se face prin mărturisire (petșt) și prin ispășirea aferentă. Confesiunea zoroastriană are câteva trăsături comune cu cea maniheistă (khw³stw³nșft: cf. Asmussen, 1965, pp. 26 sqq.), iar În ceea ce privește penitența este foarte puțin probabil ca aceasta să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Însă, la nevoie, credinciosul se poate Îndrepta către soare, lună, foc etc. (Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 114). Păcatele pot fi șterse, dar numai cu condiția să fie ispășite punctual prin intermediul unor acțiuni purificatoare prescrise În detaliu, În funcție de gravitatea păcatelor comise. Ceremoniile funerare au o importanță deosebită și sunt bine puse În evidență pentru că prevăd o serie de practici care oglindesc Într-un mod foarte semnificativ concepția despre suflet, despre lumea de „dincolo”, despre viața viitoare, Învierea trupului, precum și viziunea dualistă constantă care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
naojot, cât și g¶tikharșd sunt o reflectare târzie a practicilor inițiatice mai vechi, bazate pe experiența extatică a unei călătorii În lumea de dincolo, care oferă o viziune asupra realității lumii spirituale. Pe fondul acestor rituri și al ceremoniilor funerare se poate găsi o analogie Între inițiere și moarte (Gnoli, 1979b, pp. 419 sqq.). Trecerea de la viață la moarte este deci concepută ca o Încercare cumplită, pentru care muribundul, apoi defunctul, are nevoie de Îngriji Înțelepte și pline de iubire
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
despărțirea de trup Îl face să devină neliniștit, tulburat, cuprins de groază și dezorientare, În timp ce este Încă atașat de trupul care Începe să se descompună. Trei zile și trei nopți stă, Îndurerat și pierdut, la capul cadavrului său. Complexa liturgie funerară zoroastriană se referă tocmai la momentul desprinderii și la cele trei zile ale noii stări a defunctului. De regulă, muribundul trebuie să recite Împreună cu doi preoți care Îl asistă, petșt-ul sau Așem voh¿, una dintre rugăciunile tradiționale cele mai importante
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
același ritm cu cea a structurilor religioase. La sfârșitul secolului al XIX-lea existau 120 de anjoman sau adunări comunitare răspândite În India - mai ales, dar nu numai, În Gujarat -, mai multe sau mai puține dakhma pentru Îndeplinirea practicilor liturgice funerare și 134 de mici temple ale focului, În timp ce Âtaș Bahr³mxe "Bahra>m" crescuseră de la unul singur - Sanj³na Âtaș Bahr³m „țr³nș³h”, originar din Sanj³n - la opt (Boyce, 1979, p. 209; cf. supra, subcapitolul 2.5). Clerul comunității parsi s-a Îngrijit
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a adoptat calendarul iranian, iar cei care s-au opus acestei inovații au fost numiți Șenșai (Duchesne-Guillemin, 1962a, p. 372, Boyce, 1979, pp. 189 sq.). Disputa dintre reformiști și conservatori s-a concentrat În jurul diferitelor aspecte ale religiei, teologiei, practicilor funerare și cultului morților, precum și ale practicilor și regulilor privind purificarea. Cei mai radicali dintre reformiști - precum Dosabhay Framji Karaka, scriitor care a și-a desfășurat activitatea la jumătatea secolului al XIX-lea (Boyce, 1979, pp. 200 sqq., cf. infra) - au
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
precreștine. 6. Lumea de „dincolo”tc "6. Lumea de „dincolo”" Slavii care practicau atât Înhumarea, cât și incinerarea, credeau În supraviețuirea individuală și o concepeau ca pe o stare de fericire datorată Îndurării zeilor. Informații importante despre obiceiurile și credințele funerare ale slavilor orientali provin de la diplomatul islamic Ibn Fadl³n (secolul al X-lea), care a condus o solie la bulgarii aflați pe Volga. El scrie că defunctul, dacă era o persoană obișnuită, era ars În barca sa; dacă era din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
roade ale câmpului. Putem să presupunem și existența sacrificiilor umane, după cum reiese, În general, din informațiile lăsate de Ibn Fadl³n legate de puterea preoților, care puteau cere de la rege chiar și victime umane, și de femeile ucise cu ocazia riturilor funerare. În plus, știm că În perioada creștinării regiunilor slave victime umane au fost și prizonierii creștini, cu toate că nu se știe dacă În aceste cazuri a fost vorba despre autentice sacrificii cu motivații religioase sau, mai probabil, de pedepse aplicate celor
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Vechii celți, deși cunoșteau scrierea (de exemplu, galii cunoșteau atât alfabetul grec, cât și pe cel latin; leponții foloseau alfabetul etrusc, celtiberii Își concepuseră unul propriu), o foloseau doar În scopuri practice, pentru a Îndrepta invocații către divinități, În inscripții funerare, ca semne ale proprietății sau indicații despre hotare și alte texte cu funcții asemănătoare; astfel, așa cum o arată și Cezar, scrierea nu era niciodată folosită pentru a fixa sau conserva patrimoniul cultural al poporului respectiv, patrimoniu ce era transmis doar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unui dușman ucis În duelț, pe-al tău ucigaș multvestitul! Iar doisprezece, la rugu-ți În față, pe dată jertfi-voi, Fii de troieni luminați, cu mânie și chin pentru moartea-ți1. Faptul că uciderea tinerilor troieni are legătură cu un rit funerar demonstrează că nu ne aflăm aici În fața unui act „normal” de cruzime războinică, ci În fața unui sacrificiu ritual care folosește ca materie primă prizonieri de război: este exact ceea ce făceau germanii În codrul Teutoburg, după cum vom vedea În capitolul despre
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Creșterea numărului religiilor neolitice 49 12. Religiile la apariția societăților stratificate 53 13. O Încercare de concluzie 55 Bibliografie 57 ORIENTUL MIJLOCIU Religia egipteană (Sergio Donadoni) 61 1. Zeii Egiptului 61 2. Epoca arhaică 66 3. Piramidele 67 4. Concepțiile funerare 70 5. Lumea din jurul piramidelor 72 6. Religia și societatea 74 7. Sfârșitul epocii piramidelor 75 8. Criza conștiințelor 78 9. Reorânduirea societății. O nouă escatologie 80 10. Templul Și preoții 83 11. Magia 85 12. Lărgirea orizonturilor 86 13
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
75 8. Criza conștiințelor 78 9. Reorânduirea societății. O nouă escatologie 80 10. Templul Și preoții 83 11. Magia 85 12. Lărgirea orizonturilor 86 13. O societate nouă 88 14. Teba Și regalitatea 88 15. Religia burgheză 90 16. Credințele funerare 91 17. O nouă teologie: Aton 94 18. Epoca ramsidă: o religiozitate mai umană 97 19. Deir El Medina și religia populară 100 20. Magia și prevederea 102 21. O teocrație 104 22. Experiența nubiana: reinstituirea ortodoxiei 105 23. Epoca
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
corabia care se îndepărtează. O oarecare distanțare de poetica simbolistă se simte în volumul Zăpada mieilor (1944), dar timbrul redevine puternic bacovian în Lacrimile pământului (1944). În acest volum, B. părăsește universul marin pentru a evoca parcuri unde „cad frunze, funerar”. În ceea ce privește romanele, se pare că B. folosește o anume schemă, pe care o urmează aproape fără excepție. Acestea apar oricum într-un ritm neobișnuit (chiar trei sau patru pe an), ele necâștigând nimic prin perseverența exercițiului. În centrul atenției se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285736_a_287065]
-
aur umbrește trăirea plenară a prezentului: „O când priveai lumea cu ochii în lacrimi / sfere luminoase cădeau din ceruri / și cu aripi de îngeri se așezau / la picioarele tale predicând iubirea și pacea // [...] ce fiare întunecate beau astăzi / apa muzicii funerare o styxul / era pe atunci încă un slăvit / loc al mântuirii și ochii tăi străluceau fericiți”. O melancolie delicată cutreieră acum versurile, structurând discursul liric și în același timp constituindu-se într-o contrapondere la retorica vitalistă, însoțită de gesturi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287754_a_289083]
-
indisolubil în mitologiile noastre 2. Vița de vie s-a cultivat mai întâi pe versanții munților Caucaz (vitis causica), apoi în Mesopotamia. Mai târziu, în mileniul al III-lea, începe să fie plantată în Egipt și folosită la fabricarea vinurilor funerare. Grecii, promotorii vinului în Europa, răsădesc vița de vie în Sicilia și Italia meridională, apoi, îi învață viticultura pe romani care, la rândul lor, transmit deprinderile lor viticole galilor. I. O băutură mitică " Mitul este o poveste cu caracter special
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
în epoca Imperiului sub numele de Liberalia. Rămâne totuși adevărat că Bacanalele, de altfel ca și orgiile, au fost mult timp desconsiderate, deși acești doi termeni desemnau până atunci ceremonii religioase licite. Băutura zeilor va inspira în mare măsură arta funerară a creștinilor. Scenele dionisiace în care zeul păgân este înlocuit de Bunul Păstor au înfrumusețat primele sarcofage creștine. Folosirea temelor legate de zeul vinului arată că această băutură era în egală măsură considerată a fi un simbol al nemuririi: vinul
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
spune că sfântul a săvârșit o minune, transformând apa unei fântâni de la mânăstirea Marmoutier (Franța) în vin, într-un an în care viile nu au dat deloc roade; de asemenea, există o credință populară care spune că, în timpul slujbei sale funerare, în plină lună a lui Brumar (noiembrie), pajiștile au înverzit, arborii au înflorit, iar păsările au început să ciripească vesel. În urma acestei minuni a apărut și expresia "vara Sfântului Martin". În legendele populare, numele de Martin a fost, vreme îndelungată
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
cât și un final tragic. Ambele apar și în pictura simbolistă românească la Pallady din perioada sa de formare și la Kimon Loghi, cum de asemenea, Frederic Storck are în vedere compoziții melancolice, dintre care câteva sunt destinate unor monumente funerare. Artistul decadent se remarcă prin aceea că tinde să-și construiască propriul spațiu, care să corespundă proiecției sale imaginare despre artă, care ține locul religiosului. Sacerdoțiul artistic presupune edificarea unui spațiu de cult, acesta va fi templul artei amenajat fie
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
templu. Nu există nicio pasăre, niciun semn de viață în acest peisaj mai degrabă mental decât real. Böcklin "construiește" o arhitectonică sepulcrală, necropolitană, accentuând construcția pe verticală a tabloului, la care se adaugă un efect de focalizare pe care circul funerar îl amplifică. Însăși toposul insular induce această centralizare expusă în tablou. Silueta înveșmântată în alb, printr-o simetrie de factură speculară, se regăsește în fața verticalei chiparoșilor. Insula este dispusă ca un amfiteatru al cărui centru a fost invadat de arbori
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de mici sau rafinamentul gustului care-i trebuie pentru a ridica obiectul cel mai uzual la rangul frumuseții"113. Leon Bachelin reconsideră "Artele minore" prin exemple prestigioase precum Burne-Jones angajat la școala lui William Morris, pentru a face de la plăci funerare, cartoane de tapiserie și vitralii, la obiecte decorative, Walter Crane, continuator al lui William Morris în Anglia, Eugène Grasset în Franța, Mikoulasch Alesch (Mikulas Ales) în Boemia, ultimul, un artist complet, decorator de cărți de joc, calendare, efemeride, ilustrații de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
este reinvestit estetic ca mistică difuză. În articolul "Din operile sculptorului Storck", publicat în martie 1908 în Viața Românească, Tzigara-Samurcaș remarca sarcofagul de bronz expus de Storck în rotonda Ateneului Român. Criticul sesiza influențe bizantine în câteva cazuri de monumente funerare concepute pentru familiile boierești. "În primul rând se impun capelele născocite într-un stil particular, cu reminiscențe bizantine de către d. Mincu, precum și acele ale talentatului arhitect Clavel"197. În ceea ce privește statuile celor patru evangheliști destinate capelei lui Evloghie Gheorghief din cimitirul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
liniștită cu ondul neted, pe care se desprind medalioanele de pe sarcofag (...) Caracteristică este și stilizarea figurilor din medalioane"200. Un al caz exemplar de valorificare a tradiției bizatine în spiritul modernității îl oferă sculptura paciuriană Madona Stolojan (bronz, 1912), sculptură funerară cu tema Adormirii Maicii Domnului, aflată în cimitirul Bellu (figura 55), executată pentru cavoul familiei Stolojan. Atanase Stolojan îndeplinise numeroase funcții administrative, primar al Craiovei, Deputat, Ministru de Justiție în 1879, Ministru al Domeniilor Publice în 1885, al Internelor în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
al Craiovei, Deputat, Ministru de Justiție în 1879, Ministru al Domeniilor Publice în 1885, al Internelor în 1896 etc. Ca un apel la memoria culturală, fotograful Paul Filip a realizat un important album, Bellu Panteon Național 201 cu principalele monumente funerare care se regăsesc în cel mai mare cimitir al capitalei, multe purtând semnături celebre. A. Jeanjaquet relua în 1912 elogiul exponențial al acestei sculpturi funerare cu ocazia celei de-a XX-a Expoziții de Pictură și Sculptură din cadrul Salonului de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
fotograful Paul Filip a realizat un important album, Bellu Panteon Național 201 cu principalele monumente funerare care se regăsesc în cel mai mare cimitir al capitalei, multe purtând semnături celebre. A. Jeanjaquet relua în 1912 elogiul exponențial al acestei sculpturi funerare cu ocazia celei de-a XX-a Expoziții de Pictură și Sculptură din cadrul Salonului de Primăvară al Tinerimei artistice "După mine, opera care reprezintă realizarea cea mai inteligentă, cea mai mare, a unui adevărat talent nu pot cere geniu de la
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Pătrașcu, Verona, D. Aricescu, D.Basarab, Cecilia Cuțescu-Stork, Artachino, Șt. Popescu, Paciurea cu Beethoven și Brâncuși cu Pasărea Măiastră. Cum se poate vedea, Paciurea apelează la mitologia figurilor culturale emblematice precum Beethoven, în timp ce Brâncuși cu Pasărea măiastră valorificând un simbol funerar românesc, "pasărea sufletului"215, depășește orizontul simbolist-rodinian prin sublimarea elementului folcloric și a formelor ancestrale în arta modernă. Panoul decorativ al lui Loghi introduce în scenă o parte dintre personajele basmelor românești, Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana, cu recuzita aferentă. Din basm
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]