6,102 matches
-
săi. Planorul a fost remorcat sub focul puternic al antiaerienei spre fort. După ce și-au îndeplinit misiunea principală de distrugere a pieselor de artilerie din fort, parașuțiștii au organizat apărarea împotriva contraatacurilor belginilor, care au fost declanșate aproape imediat. Atacurile infanteriei belgiene au fost lipsite de coordonarea centrală și au fost executate fără sprijinul artileriei. Din aceste motive, parașutiștii au reușit să respingă atacurile belginilor cu ajutorul tirului mitralierelor din dotare. Artileria din cele câteva foturi mici din apropiere și artileria de
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
11. Rezistența puternică a belgienilor și distrugerea mai multor poduri penste Meuse i-a obligat pe geniști să construiască noi poduri, ceea ce a întârziat mult ritmul înaintării. După ce parașutiștii au fost înlocuiți pe câmpul de luptă, geniștii și regimentul de infanterie sosit în zonă au organizat un atac împotriva intrării principale a fortului. În fața atacului conjugat inamic, garnizoana belgiană a capitulat la 12:30. Garnizoana fortului a pierdut 60 de soldați morți și 40 de răniți. Germanii au luat prizonieri aproximativ
Bătălia de la Fortul Eben-Emael () [Corola-website/Science/333741_a_335070]
-
unități ale trupelor otomane au fost prezente în Mesopotamia, care acopereau traseul de la Golful Persic de-a lungul râurilor Tigru și Eufrat și de-a lungul țărmului Mării Roșii. În noiembrie 1914 în Mesopotamia se afla Divizia 38-a de infanterie a armatei otomane sub comanda locotenent-colonelului Süleyman Askerî Bei, care era amplasată în orașele Al-Faw și Besra. Curând comandamentul otoman a creat „Batalionul Irakian” pentru operațiunile din regiune. Comandamentul britanic a format „Trupele Indiene de expediție D” din Armata Indiană
Campania din Mesopotamia (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/333804_a_335133]
-
comandamentul otoman a creat „Batalionul Irakian” pentru operațiunile din regiune. Comandamentul britanic a format „Trupele Indiene de expediție D” din Armata Indiană Britanică sub comanda lui John Nixon.. Din componența acestor trupe a făcut parte Divizia a 6-a de infanterie.
Campania din Mesopotamia (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/333804_a_335133]
-
pierderilor. Țintele propuse erau însă acoperite de nori, iar mai mulți comandanți de bombardiere au hotărât să se întoarcă la baze fără să își fi lansat încărcăturile explozive. Pe drumul de întoarcere, trei dintre acestea au lansat bombele asupra barăcile infanteriei marine de la Deal, Kent. Bombardierele s-au reîntors la baze fără să fi fost interceptate de RAF. Odată cu sosirea nopții, Luftwaffe a trimis bombardierele din KG 1, 2, 3, 27 și 53 to să bombardeze ținte din Sheffield, Leeds, Hull
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
terenului câștigat prin Bătălia de la Mărăști, au întărit trupele de la Oituz. În dimineața zilei celei mai critice de 11 august, "Divizia 1 de cavalerie" a fost îndreptată spre Nicorești și Bahna, în partea dreaptă a golului creat între diviziile de infanterie 6 și 7 ("Brigada a 14-a"), prin care înaintau germanii. Descălecate înainte de intrarea în Bogdănești, trupele diviziei au atacat și au oprit înaintarea inamicului: la dreapta "Brigada a 3-a Roșiori" (col. Olteanu) spre Dealul Știborului, la centru "Brigada
Monumentul Eroilor Cavaleriști din Primul Război Mondial (Pasul Oituz) () [Corola-website/Science/333833_a_335162]
-
Brigada a 2-a Călărași" a fost angajată pe valea Curiței și a atacat spre dealul Bâtca Carelor, respingând inamicul spre dealul Chioșurile. Tot "Brigada a 2-a Călărași" fost destinată să sprijine alături de alte unități "Divizia a 6-a Infanterie", în contraofensiva generală preconizată pentru ziua de 13 august, luptă la care urma să participe și "Divizia 1 Cavalerie" întărită și ea cu 2 batalioane ale "Brigăzii de Grăniceri" și alte 2 batalioane ale "Regimentului 22". "Divizia 1 Călărași" a
Monumentul Eroilor Cavaleriști din Primul Război Mondial (Pasul Oituz) () [Corola-website/Science/333833_a_335162]
-
ale "Brigăzii de Grăniceri" și alte 2 batalioane ale "Regimentului 22". "Divizia 1 Călărași" a intrat astfel în acțiune în sectorul central (Dealul Coșna) dintre văile Slănicului și Oituzului alături de resturile "Brigăzii a 14-a" din "Divizia a 7-a Infanterie". Cu mari pierderi - în special din rândul trupelor de cavalerie, linia dominantă a înălțimilor dintre Târgu Ocna și Grozești (astăzi Oituz), a revenit Armatei Române. "Brigada a 2-a Călărași" nu a participat inițial la contraofensiva din sectorul sudic (situat
Monumentul Eroilor Cavaleriști din Primul Război Mondial (Pasul Oituz) () [Corola-website/Science/333833_a_335162]
-
Măgura Cașin) greu încercatele trupe ale "Brigăzii de Grăniceri" în data de 14 august, care s-au constituit în rezerva Corpului IV de Armată. În urma unei manevre necesare ca urmare a unei rupturi locale în frontul "Diviziei a 6-a Infanterie" din 16 august în zona dealului Sticlăriei, "Brigada a 2-a Călărași" s-a repliat spre dealul Bâtca Carelor (NNE de Măgura Cașin). Pe data de 19 august "Armata 1 Austro-Ungară" a reluat prin surprindere atacul în zona vârfului Coșna
Monumentul Eroilor Cavaleriști din Primul Război Mondial (Pasul Oituz) () [Corola-website/Science/333833_a_335162]
-
pe panta estică la vest de Nicorești. "Regimentul 1 Roșiori pe jos" a fost distrus, iar resturile sale au luat drumul prizonieratului. In cursul nopții, 2 batalioane de grăniceri și "Brigada 2 Roșiori" (relocată din sectorul "Diviziei a 6-a Infanterie") trimise ca întăriri s-au instalat pe poziții în stânga "Diviziei 1 de Cavalerie" la nord de Grozești. Cheia câmpului de bătălie fiind pentru 20 august dealul Coșna, comandamentul român a constituit "Detașamentul de atac la Diviziei 1 cavalerie", format din
Monumentul Eroilor Cavaleriști din Primul Război Mondial (Pasul Oituz) () [Corola-website/Science/333833_a_335162]
-
orașul Kaunas, ci doar cetatea Kaunas.” Primele redute au fost construite folosind cărămizi întărite, având întărituri de pământ, incorporate în relieful înconjurător, ceea ce le făcea mai greu de penetrat. Ele erau simetrice, de regulă cu cinci fețe, cu poziții pentru infanterie și artilerie. Aceste redute au fost construite conform designului standard rusesc pentru redutele de cărămidă în vigoare la acea vreme. Astfel, primele șapte redute erau foarte similare; ele difereau doar prin distribuția interiorului, integrarea în relieful înconjurător și unele detalii
Cetatea Kaunas () [Corola-website/Science/333842_a_335171]
-
1893. În anul următor a început construcția unei căi ferate cu ecartament îngust dedicată. Fortul Nouă, redută a cărei construcție a început în 1903, a fost prima de felul său din Imperiu. Structura era un trapez, cuprinzând o metereză pentru infanterie, și a fost echipată cu două turnuri blindate de pază, electricitate și sistem de ventilație. Zidurile cazematelor de pe tunuri au fost acoperite cu plută pentru a reduce zgomotul focurilor. Costurile acestei singure redute s-au ridicat la 850.000 de
Cetatea Kaunas () [Corola-website/Science/333842_a_335171]
-
(n. 29 iunie 1860, Nicorești, Tecuci - d. ?) a fost unul dintre generalii Armatei României din Primul Război Mondial. A îndeplinit funcția de comandant al Diviziei 5 Infanterie în campania anului 1916. După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, a ocupat diferite poziții în cadrul unităților de artilerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Regimentului 9 Artilerie și
Petre Frunză () [Corola-website/Science/333873_a_335202]
-
diferite poziții în cadrul unităților de artilerie sau în eșaloanele superioare ale armatei, cele mai importante fiind cele de comandant al Regimentului 9 Artilerie și comandant al Brigăzii 2 Artilerie. În perioada Primului Război Mondial, a îndeplinit funcția de: comandant al Diviziei 5 Infanterie, în perioada 15 august - 25 august 1916, când i se ia definitiv comanda pentru modul defectuos în care a condus divizia în perioada inițială a războiului.
Petre Frunză () [Corola-website/Science/333873_a_335202]
-
instituție de învățământ militar, destinată formării ofițerilor pentru armele artilerie și geniu. Ea a fost a doua instituție de formare a ofițerilor creată în Armata României, până la apariția sa toți ofițerii, indiferent de armă erau formați la Școala Militară de Infanterie și Cavalerie. , a fost înființată la 3 mai 1885. Prin Înaltul Decret nr. 3640 al Regelui Carol I, începând cu 2 noiembrie 1895, școala intră în compunerea unei instituții de învățământ nou creată - "Școlile de Artilerie și Geniu" - care mai
Școala de Ofițeri de Artilerie și Geniu () [Corola-website/Science/333874_a_335203]
-
Caserta și a soției acestuia, Prințesa Antonietta a celor Două Sicilii. Ambele căsătorii au rămas fără copii. Din 1902, Johann Georg a locuit la Schloss Weesenstein, la aproximativ 30 km de Dresda. În 1914, prințul a comandat regimentul 107 de infanterie.. În 1918, după sfârșitul Primului Război Mondial și abdicarea fratelui său Frederick Augustus al III-lea, Johann Georg a vândut Schloss Weesenstein și și-a mutat domiciliul la Freiburg im Breisgau, unde a rămas până la sfârșitul vieții sale. El a scris o
Prințul Johann Georg al Saxoniei () [Corola-website/Science/333051_a_334380]
-
mama sa Natalia Narîșkina fiind regentă. Deși Ivan era mai mare decât Petru, el a fost ignorat din cauza faptului că suferea de o serie de handicapuri.<br> Noua structură însă a fost pusă la încercare de revolta streliților, regimentele de infanterie înființate în timpul domniei țarului Ivan al IV-lea. Majoritatea relatărilor suțin că revolta a fost încurajată de fiica țarului Alexis, Sofia, și de facțiunea Miloslavski, care doreau să-l aducă pe tron pe Ivan și să exercite puterea în numele lui
Ivan al V-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/333115_a_334444]
-
privințe, planul a fost modificat amplu de Halder. Noua versiune nu presupunea un atac simultan în sud. De asemenea, o bună parte din elementele "Blitzkrieg" au fost eliminate. Forțarea cursurilor de apă urmau să fie făcute exclusiv de trupele de infanterie și au fost prelungite fazele de consolidare ale atacului, în timpul cărora numeroase divizii de infanterie erau concentrate în regiunea capetelor de pod. Diviziile de blindate trebuiau să înainteze în mase compacte cu diviziile de infanterie. Această abordare elimina practic penetrările
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
în sud. De asemenea, o bună parte din elementele "Blitzkrieg" au fost eliminate. Forțarea cursurilor de apă urmau să fie făcute exclusiv de trupele de infanterie și au fost prelungite fazele de consolidare ale atacului, în timpul cărora numeroase divizii de infanterie erau concentrate în regiunea capetelor de pod. Diviziile de blindate trebuiau să înainteze în mase compacte cu diviziile de infanterie. Această abordare elimina practic penetrările strategice în adâncimea dispozitivului inamic prevăzute de planul inițial. În practică, Guderian Rommel și ceilalți
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
făcute exclusiv de trupele de infanterie și au fost prelungite fazele de consolidare ale atacului, în timpul cărora numeroase divizii de infanterie erau concentrate în regiunea capetelor de pod. Diviziile de blindate trebuiau să înainteze în mase compacte cu diviziile de infanterie. Această abordare elimina practic penetrările strategice în adâncimea dispozitivului inamic prevăzute de planul inițial. În practică, Guderian Rommel și ceilalți generali de tancuri aveau să igonore pur și simplu ordinele, înaintând în forță spre [[Canalul Mânecii] și mai departe, spre porturile
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
Guderian Rommel și ceilalți generali de tancuri aveau să igonore pur și simplu ordinele, înaintând în forță spre [[Canalul Mânecii] și mai departe, spre porturile franceze [[Calais]] și [[Dunkerque]], cu toată viteza de care erau capabile blindatele, fără să aștepte sprijinul infanteriei. Înaintarea impetuoasă a panzerelor a fost stopată temporar de ordinele lui Hilter de pe 17, 22 și 24 mai. Efectele Planului Manstein au fost devastatoare pentru [[aliații din cel de-al doilea război mondial|armatele aliaților]], acestea din urmă fiind încercuite
Planul Manstein () [Corola-website/Science/333106_a_334435]
-
sultanului Baiazid, care a rămas în Istanbul. Pe parcursul conflicului armata mamelucă a fost caracterizată de folosirea unei cavalerii nomade strălucite pe lângă armata convențională în vreme ce otomanii au contat doar pe o armată convențională, cu o cavalerie ușoară combinată cu trupele de infanterie. Pe măsură ce expansiunea turcă în vestul Mediteranei reprezenta o amenințare tot mai mare pentru Coroana Spaniolă, regele Ferdinand al II-lea a încheiat o alianță temporară cu mamelucii împotriva otomanilor din 1488 până în 1491, având ca rezultat transporturi de grâu spaniol
Războiul Otomano-Mameluc (1485-1491) () [Corola-website/Science/333139_a_334468]
-
mai bune decât piesele antitanc de 25 mm ale francezilor, sau cele de 37 mm ale germanilor. Belgienii au început mobilizarea pe 25 august 1939, iar în mai 1940 reușiseră să aibă sub arme o armată cu 18 divizii de infanterie, două divizii motorizate (parțial) "Chasseurs Ardennais" și două divizii de cavalerie motorizată. În total, belgienii mobilizaseră 600.000 de oameni. Belgienii erau capabili să mobilizeze până la 900.000 de soldați de rezervă. Forțele terestre duceau însă lipsă de blindate și
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
soldați de rezervă. Forțele terestre duceau însă lipsă de blindate și de arme antitanc. După terminarea mobilizării, armata terestră belgiană au putut organiza cinci corpuri de armată regulată și două corpuri de armată de rezervă, formate din 12 unități de infanterie, două divizii de "Chasseurs Ardennais", șase divizii de infanterie de rezervă, o brigadă de grăniceri pe biciclete, un corp de cavalerie și o brigadă de cavalerie motorizată. Forțele terestre mai aveau în componență două regimente de artilerie antiaeriană și patru
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
blindate și de arme antitanc. După terminarea mobilizării, armata terestră belgiană au putut organiza cinci corpuri de armată regulată și două corpuri de armată de rezervă, formate din 12 unități de infanterie, două divizii de "Chasseurs Ardennais", șase divizii de infanterie de rezervă, o brigadă de grăniceri pe biciclete, un corp de cavalerie și o brigadă de cavalerie motorizată. Forțele terestre mai aveau în componență două regimente de artilerie antiaeriană și patru regimente de artilerie ca și subunități de geniști, transmisioniști
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]