KorAP: Find »[drukola/base=nădejde & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...211 212 213 ...230 >

5,749 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

veselie, că nu mai pridideau popii cu slujbele de îngropăciune. Un blăstăm cumplit se abătuse asupra Moldovei! Nădușeau sfinții monahi prin mănăstiri cu slujbele, tămâierile, aghezmuielile, doar-doar s-o îndura Cerul de vreun ajutor, de ceva, că de altunde nici o nădejde... Blăstămu' a bântuit sălbatic un pătrar de veac și mai bine. Țara risipită se ducea de râpă... O așa scârbă cuprinsese țara, de-i era omului silă să mai trăiască. Și... și, domnul țării cum îngăduia atâta fărădelege?! întreabă Alexandru

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pace pentru Moldova... ...Și pentru Polonia, totodată, nu care cumva, Mahomed să se facă a încurca hotarele. Le-a mai încurcat odată, și de nu eram noi să-l oprim, făceau cunoștință, personal. Îi sunt recunoscător pentru strădanie, deși mare nădejde, n-am...Îl cunosc eu pe Mahomed... Colac peste pupăză, se aprinde Tăutu, cu haz, Cracovia-i în fierbere: Cazimir sărbătorește tăierea buricului celei de-a unsprezece odrasle regale. Teribil bătrânul! spune admirativ Ștefan, tușind cu subînțeles. Păcat că nu-și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
încape pământul Moldovei!" se plânge Juga. Da' sub pământ n-au loc?! sare Șendrea. Mă tem să nu ne lase cu ochii în soare, singuri-singurei, cugetă Stanciu. E ceva sigur pe lumea aiasta? cugetă Ștefan chinuit de gândurile sale. Trag nădejdea... Mă gândesc în fel și chip... Dar vor veni! De frică! Nu de dragul tractatelor și nici a sacrelor jurăminte. De frică! Și ei dârdâie de spaima otomanilor, ca și noi. Prea bine știu: de cade Moldova, Doamne ferește -, urmează la rând

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Singura speranță rămăsese s-o mierlească în vreo bătălie, că n-avea habar de moarte și unde era vălmășagul mai mare acolo se arunca cu sabia, întărește Alexa. De afurisit ce-i nici moartea nu-l vrea, mormăie Cupcici. Trag nădejdea că acu i s-o-nfunda, zâmbește Isaia mefistofelic. O să-i dăm și noi o mână de ajutor. E de un curaj nebun, spune Alexa în admirație. Să recunoaștem, e un viteaz! Ce-i al lui e-al lui... Priviți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
aiasta, mai bine moartea! De o sută de mii de ori moartea! Veniți! Nu ne lăsați să pierim! Ca pe Dumnezeu vă rugăm! Veniți!!" PARTEA A CINCEA VALEA ALBĂ CALE ALBĂ iunie iulie 1476 "Principii creștini și vecini, cu toată nădejdea mea într-înșii, deși aveam cu ei jurăminte și învoieli, m-au înșelat și m-au lăsat singur... Turcii, tătarii și muntenii m-au înconjurat din trei părți și m-am găsit singur pe mine, cu toată oștirea risipită. Gândească

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
tremură. Aista nu-i război, e măcelărie. Urgie!... În socotelile mele împreună cu oastea ungurească ce trebuie să vină, se adună dincolo de trecătoare, cercăm să-i oprim în vad, la trecerea Dunării, să nici calce pământul Moldovei. În voi mi-era nădejdea... În "Oastea cea mare a Moldovei"! De mă părăsiți... Fără voi... fără voi... sunt nimeni. Ce să fac?! îi întreabă și se întreabă și își șterge cu palmele broboanele de sudoare ce-l orbesc, ia o gură de aer. Ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
sudoare, vorbește rar, cu patimă: Dragii mei!... Copiii mei! Nu mă părăsiți! Am împărțit împreună și pâinea, și apa; și râsul și lacrima; și viața și moartea... Eu... voi... noi suntem trecători... Moldova e veșnică! Voi... voi sunteți ultima mea nădejde... De plecați și voi... Se lasă o tăcere grea. Toader, descumpănit, se foiește când pe un picior, când pe altul, cu ochii pe opincă, se cioșmolește, se scarpină în cap... Și-și ia inima-n dinți: Dacă aiasta-i porunca

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
acasă! Cu noi e Pământul! Și Marea! Și Dunărea! Și Codrul! Și Carpații! Moldova toată! Nu suntem singuri... De aceea, suntem greu de cucerit! Aut vincere, aut mori!se aruncă Țamblac. Te pomenești că facem iar vreo "minune dumnezeiască", trage nădejdea Vlaicu, entuziasmat. Nu, unchiule... Să nu ne îmbătăm cu iluzii deșarte. Să fim cu picioarele pe pământ. Nu-i putem învinge! Cu toată "istețimea" noastră, să nu uităm câte iatagane au ei, câte săbii avem noi. De-i vom solomoni

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
singuri!"... Prea bine! Nu datorăm nimănui nimic! Știm că nu ne bizuim decât pe noi înșine, pe puterea noastră, așa mică cum e! Numai de s-ar înturna oștenii mei zburătăciți... Prea puțini s-au întors încă... N-am pierdut nădejdea... Nu mă lasă ei, spune Ștefan fără convingere. Și dacă, totuși... i-o retează Stanciu. Tomo! Tomo! Necredinciosule! strigă Ștefan. Dacă, totuși... spune, chinuit, mai mult pentru sine. Ne punem capul la Valea Albă! izbucnește el într-un hohot schimonosit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
un lung șir de suferințe?... Ștefan e ca o furtună: mă răvășește! E prea mult pentru mine. Nu mai pot suporta viața asta de teamă, de zbucium... Toți ai mei au murit... Dumnezeu mi-a luat la el și ultima nădejde. Aici, totul mi se pare străin. Am încercat... N-am reușit. Poate e și vina mea... Și-apoi, șoptește ea înăbușit după o pauză în care se luptă să nu izbucnească în plâns, și-apoi... Sunt mândră! spune ștergându-și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
veste, i-au speriat de au căutat a fugi, lăsând pleanul și tot ce au prădat. Iar Ștefan Vodă s-au întors înapoi cu izbândă... Minunat lucru: că așa iaste Ștefan Vodă după poticala dintâi, unde biruia alții, nu perdea nădejdea, că știindu-se căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor..." Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei C VALEA ALBĂ. ISPĂȘIREA. BUCIUMĂ!!! Un bucium buciumă răgușit. "Fugi!! Fugi Măria ta!! Fugi", aude el răsunându-i ca un ecou, gândul... "Și eu , Măritul Domn

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
veste, i-au speriit de au căutat a fugi, lăsând pleanul și tot ce au prădat. Iar Ștefan Vodă s-au întors înapoi cu izbândă... Minunat lucru: că așa iaste Ștefan Vodă după poticala dintâi, unde biruia alții, nu perdea nădejdea , că știindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor..." Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei * "Principii creștini și vecinii... cu toată nădejdea mea într-înșii, deși aveam cu ei jurăminte și învoieli... m-au înșelat și m-au lăsat singur... Turcii, tătarii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
au întors înapoi cu izbândă... Minunat lucru: că așa iaste Ștefan Vodă după poticala dintâi, unde biruia alții, nu perdea nădejdea , că știindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor..." Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei * "Principii creștini și vecinii... cu toată nădejdea mea într-înșii, deși aveam cu ei jurăminte și învoieli... m-au înșelat și m-au lăsat singur... Turcii, tătarii și muntenii, m-au înconjurat din trei părți, și m-au găsit singur pe mine, cu toată oștirea risipită. Gândească

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Cu mare dor și multă dragoste, te rugăm Măria ta să faci bunătatea de a ne apăra de acei turci cumpliți ce vin să ne prade pe noi și cele Trei Scaune secuiești! Te așteptăm și suspinăm foarte căci avem nădejdea în Măria ta, domn și prea îndurător al nostru, ca să ne scapi de sila și de sabia acelor păgâni... Că și muntenii din Țara Românească sunt duși cu sila și cu puterea să asculte de acei păgâni; pentru care, și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie însuși se vârâia, ca văzându-l ai săi, să nu se îndărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu biruia. Și unde-l biruia alții, nu pierdea nădejdea, că știindu-se căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor." Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei * "Mijlocul de care dispunea Ștefan cel Mare, pentru a îngenunchea marea boierime care, în interesul ei, tindea să ia în mână toată puterea, spre marea pagubă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199

și tatăl mult iubit, mai trăiește undeva, în deportare ori în vreun lagăr, căutare din start mai lipsită de șansă decât chiar aceea a unui ac într-un car cu fân, dar care totuși se desfășoară la dubla tensiune a nădejdii / deznădejdii, alcătuind scena de cea mai largă respirație și mai patetică a filmului. Căința e o operă barocă, în care inadvertențele și anacronismele voite însoțesc aluzia istorică precisă, precum călăreții medievali însoțesc automobilul lui Varlam Aravidze, o operă încărcată de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-mă și pe mine să mă odihnesc căci eu trebuie mâine să te înmormântez și dacă nu mă lași să dorm n-o să fiu în stare”, i-ar fi spus el. Povestindu-ne, părea cu mintea rătăcită: pot trage deci nădejdea că aceste cuvinte nu sunt decât rodul imaginației sale, că în realitate ele nu au fost rostite. * Cu propria ei mână, Moartea unui om apropiat scoate, ca dintr-o cutie cu vechi fotografii, o amintire anume, a ta despre acel

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382

privi la alții care trăiesc mai bine ca noi și au o cruce mai ușoară, nu vom fi niciodată mulțumiți cu ceea ce avem. Noi nu știm Tainele lui Dumnezeu. El împarte la toti, și știe ce face; să avem mereu nădejdea și speranța la El, rugându-L. În mână Lui să punem planul și viața noastră. Am născut trei copii. Dar pe nimeni n-am avut care să mă ajute și mult am plâns și am suferit cu amar. Am împărțit

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
Duhul Sfânt. între timp toți pasagerii completaseră și plecaseră. Nu mai era nimeni, doar eu însămi. Mi se umpluseră ochii de lacrimi în singurătatea în care mă aflam și cugetam la milă și ajutorul lui Dumnezeu. Nu-mi pierdusem speranța, nădejdea. Chiar dacă eram singurul pasager într-o sală așa de mare și omul legii care supraveghea era și el, nu m-am pierdut cu firea. Așteptăm. Așteptăm pe cine? Pe Dumnezeu Salvatorul. Minune! Iată, aud pe cineva lângă mine rugându-mă

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
Aici se odihnește împăratul și Proorocul David. Aici se odihnește Regele lui Israel care a scris Psaltirea. A scris cei 150 de psalmi atât de frumoși și înălțători către Dumnezeu. Cand ii citești ți se umple sufletul de speranță, de nădejde și bucurie. Îți dau atâta putere și afli Bunătatea lui Dumnezeu. Afli Milă și de tot ce ai nevoie găsești la Dumnezeu. Psalmii Proorocului David ni-L deșco 127 peră noua pe Dumnezeu, îl fac cunoscut tuturor oamenilor, cât este

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
mai știu eu ce mi s-ar fi putut întâmpla. Și uite așa, dragii mei, cu picioarele și mâinile mă ajutăm să urc și cu inima și gură mă rugam. Fiecare suflare sau of! era îndreptat cu multă tărie și nădejde la Milostivul Dumnezeu, Care m-a ajutat și nu m-a părăsit. Urcarea a fost parcă un examen de credință și curaj. Dar ce spun eu de credință, că sunt atât de slabă încât uneori îmi zic: „Am un dram

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
mai putin, ne vom ruga mai mult și vom fi mai puternici în credința, în virtute. Altfel ne pierdem demnitatea de oameni, de fii ai lui Dumnezeu. Din respect pentru toți și toate, am spus și eu aceste fraze, cu nădejdea că poate vor fi de folos spre binele nostru al tuturor. Iar dacă veți crede că nu trebuia să le scriu vă rog să mă iertați. Din inimă și din tot sufletul meu va rog mult să mă iertați. Iar

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
acea biserică. Am participat la slujba, m-am rugat, am privit cu mult respect și duioșie și cu lacrimi în ochi mi-am luat rămas bun de la tot ce ma înconjura. Primisem în suflet o întărire, o mulțumire și o nădejde că Maica Domnului nu ne va părăsi și va fi alături de noi oricând. Să o rugăm să fie permanent în viața noastră că bine ne va fi. Ea se roaga permanent la Fiul ei pentru noi toți. Am intrat în

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
tu, Iubita Mama, Și locul meu e-n Ceruri, sus. În Cer m-așteaptă sfinții îngeri, M-așteaptă ceață drepților, Iar eu, în valea cea de plângeri, Petrec străin și călător. Primejdii multe mă-mpresoară, Ispitele mă strâmtoresc, Tu ești nădejdea mea, Fecioara, Spre tine ochii mei privesc. Din zori de zi și până-n seară Trăind, mereu te voi chema, Tu ești nădejdea mea, Fecioara, Nădejdea mea, nu mă lasă! Străinul Străin am fost odată, Străin și alungat, Nici frați n-

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
în valea cea de plângeri, Petrec străin și călător. Primejdii multe mă-mpresoară, Ispitele mă strâmtoresc, Tu ești nădejdea mea, Fecioara, Spre tine ochii mei privesc. Din zori de zi și până-n seară Trăind, mereu te voi chema, Tu ești nădejdea mea, Fecioara, Nădejdea mea, nu mă lasă! Străinul Străin am fost odată, Străin și alungat, Nici frați n-aveam, nici tata, Nici mama îndurerata Să-mi mângâie vreodată Obrazu-nlăcrimat. Dar Te-am găsit pe Tine, Iisuse Preaiubit, în chinuri și

Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu (2005) [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]