KorAP: Find »[drukola/base=nazist & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...211 212 213 214 >

5,339 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

terminat», așa că multă vreme am păstrat tăcerea”3. Nici chiar În Marea Britanie, nu se discuta despre Holocaust În public. Așa cum pentru francezi lagărul tipic era Buchenwald, cu comitetele lui bine organizate de prizonieri politici comuniști, În Anglia postbelică prototipul lagărului nazist nu era Auschwitz, ci Bergen-Belsen (eliberat de trupele britanice), iar supraviețuitorii scheletici filmați și vizionați În cadrul buletinelor de știri difuzate În cinematografe la sfârșitul războiului nu erau de obicei identificați ca evrei 4. și acolo, evreii au preferat să treacă

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
eroare a lui Hitler: Într-un sondaj de opinie din 1952, aproape doi din cinci adulți din RFG nu ezitau să declare că era „mai bine” să nu existe evrei pe teritoriul Germaniei. Faptul că În imediata vecinătate reperele atrocităților naziste erau relativ absente a Înlesnit astfel de poziții: naziștii avuseseră grijă să amplaseze principalele lagăre ale morții departe de „Vechiul Reich”. Ceea ce nu Înseamnă că proximitatea În sine este o garanție a sensibilității. Faptul că la Dachau, o suburbie a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a Münchenului, se putea ajunge cu un tramvai luat din centrul orașului nu i-a ajutat pe localnici să Înțeleagă ce se petrecuse acolo: În ianuarie 1948, parlamentul bavarez vota În unanimitate pentru transformarea locului pe care se aflase lagărul nazist Într-un Arbeistlager, un lagăr de muncă forțată pentru „elementele parazite, asociale”. Hannah Arendt remarca În 1950, În cursul unei vizite În Germania: „Peste tot se poate observa lipsa de reacție față de tot ce s-a Întâmplat, dar e greu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
nu existau „suficiente dovezi” că gazul fusese folosit la uciderea deportaților. Dar germanii nu puteau nega faptele comise Împotriva evreilor - situație unică În Europa. Puteau să evite subiectul, să insiste asupra propriei lor suferințe, să arunce Întreaga vină asupra „câtorva” naziști. Însă nu puteau ocoli responsabilitatea atribuindu-le pur și simplu altora genocidul. Chiar Adenauer, care În public se limitase la manifestări de simpatie pentru „victimele” evreiești fără a-i numi vreodată pe călăii lor, a fost nevoit să semneze un

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
trebuia nu Îngropată, ci menținută trează. Iar atenția se Îndrepta tot mai mult asupra genocidului și „crimelor Împotriva umanității”, În locul „crimelor de război”, cu care fusese asociat până atunci național-socialismul. O nouă generație Începea să descopere natura și amploarea atrocităților naziste. Revistele populare ca Stern și Quick nu mai aveau cum să minimalizeze importanța lagărelor, așa cum o făcuseră În anii ’50, ori să Îi elogieze pe naziștii „buni”. În conștiința publică se Înrădăcina ideea că trecutul recent al germanilor era inacceptabil

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
reprezentate de Lenin și urmașii săi. Acest lucru nu șterge crimele nazismului, argumenta Nolte Într-un articol celebru publicat În Frankfurter Allgemeine Zeitung În iunie 1986, Însă fără precedentul bolșevic ele nu pot fi explicate complet. Sosise momentul ca epoca nazistă să fie reconsiderată, situând Holocaustul În contextul mai larg al genocidelor din epoca modernă. Cea mai importantă reacție la poziția lui Nolte a venit de la Jürgen Habermas, care - asemenea lui Enzensberger, Günter Grass și alți membri ai „generației sceptice” - era

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
a „limita” responsabilitatea germanilor. E un nonsens, i-a răspuns Habermas lui Nolte: esența nazismului este că el nu poate fi „situat” sau „istoricizat” - exact asta este tentația căreia nici un german nu mai are dreptul să Îi cedeze vreodată. Crima nazistă - crima germană - era unică: unică prin amploare, unică prin ambiție, unică prin profunzimea răului. Contextualizarea ei În sensul propus de Nolte, care antrena inevitabil o relativizare implicită a răspunderii germanilor, era pur și simplu proscrisă. Poziția intransigentă a lui Habermas

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Învingă Înainte de orice iluziile egocentrice locale - implicând două generații și multe decenii. În Austria (unde serialul Holocaust a fost transmis la două luni după difuzarea În Germania, neavând Însă un impact comparabil), o examinare serioasă, deși tot incompletă, a trecutului nazist al țării a Început abia la mijlocul anilor ’80, când a ieșit la iveală rolul președintelui Kurt Waldheim În ocuparea brutală a Iugoslaviei de către Wehrmacht. Într-adevăr, faptul că Waldheim ajunsese Secretar General al ONU fără să-i fie verificată activitatea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
au supraviețuit). În toate aceste cazuri germanii sunt Însă cei care au dat ordinele. Excepția, desigur, este Franța. Iar memoria chinuită, reprimată și lacunară a războiului În Franța (a regimului de la Vichy, cu rolul său complice și activ În proiectele naziste, Îndeosebi În soluția finală) este cea care a stânjenit eforturile Europei postbelice de a-și asuma al doilea război mondial și Holocaustul. Nu fiindcă Franța s-a purtat cel mai rău. Ci fiindcă ea conta cel mai mult. Până În 1989

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
cu privire la evrei” fără nici o presiune din partea germanilor, precum și aranjamentul prin care autoritățile franceze și-au asumat misiunea de a aduna evrei din țară (Începând cu cei de origine străină care locuiau În Franța) pentru a rotunji cifrele cerute de autoritățile naziste pe măsură ce se implementa soluția finală. Această demonstrație de autonomie administrativă a Franței a fost atât de convingătoare, Încât majoritatea evreilor deportați din Franța nu au văzut o uniformă străină până când nu le-au fost predați germanilor pentru ultima etapă a

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Vichy. Era o reacție la Procesul Auschwitz, aflat atunci În desfășurare la Frankfurt și era menită să faciliteze pe viitor acționarea În justiție pe teritoriu francez a indivizilor (fie ei germani sau francezi) care participaseră direct la schemele de exterminare naziste. Cât de departe era acest gest de orice intenție a autorităților de a aborda chestiunea responsabilității colective a Franței s-a văzut În 1969, când guvernul a interzis televiziunii franceze să difuzeze Le Chagrin et la Pitié de Marcel Ophuls

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În Europa) care stăruiau În Încercarea de a demonstra că exterminarea În masă a evreilor nu a putut avea loc. Dar „revizioniștii” erau izolați la periferiile spectrului politic, iar stăruința lor asupra imposibilității tehnice a genocidului confirma involuntar monstruozitatea crimei naziste. Dar ubicuitatea zelului compensatoriu În Europa, unde dispariția evreilor era recunoscută, comemorată și predată În școli, nu era nici ea lipsită de riscuri. În primul rând, exista pericolul unui recul. Până și politicienii germani răbufneau ocazional cu privire la povara vinovăției naționale

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
important pe cât ar fi dorit contemporanii, cu susceptibilitățile lor. Mulți europeni au izbutit să ignore zeci de ani soarta vecinilor lor evrei nu fiindcă Îi apăsa vina și Își reprimau amintiri de nesuportat. Motivul era altul: În afară de câțiva Înalți oficiali naziști, nimeni nu credea că subiectul războiului au fost evreii. Chiar și pentru naziști, exterminarea evreilor făcea parte dintr-un proiect mai ambițios de epurare rasială și strămutare forțată. Tentația firească de a interpreta anii ’40 prin prisma informației și emoțiilor

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Înspăimântător. Exista Însă o diferență. Ca polonez, era dificil să supraviețuiești sub ocupația gemană, dar În principiu posibil. Ca evreu, nu era exclus să supraviețuiești sub ocupația germană - dar În principiu imposibil. Acolo unde un regim-marionetă local colaborase cu ocupanții naziști, victimele sale erau comemorate cum se cuvenea. Puțină atenție era acordată Însă procentului disproporționat de evrei din rândul victimelor. Existau categorii naționale („unguri”) și mai ales categorii sociale („muncitori”), Însă etichetele etnice și religioase erau evitate meticulos. Așa cum am văzut

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Însă pentru mulți ruși ea conținea mai mult decât un sâmbure de adevăr. Războiul chiar fusese un „mare război patriotic”; cele mai multe victime au fost soldați și civili sovietici; Armata Roșie eliberase Într-adevăr largi Întinderi din Europa de Est de ororile guvernării naziste; iar Înfrângerea lui Hitler a adus o satisfacție și o ușurare autentice pentru majoritatea cetățenilor sovietici și pentru alte popoare. După 1989, mulți ruși au fost surprinși de ingratitudinea declarată a fostelor națiuni surori care În 1945 au fost eliberate

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
țări aveau resentimente față de subaprecierea de către comunitatea internațională a suferințelor și pierderilor lor din trecut. Cum rămânea cu victimele Gulagului? De ce nu fuseseră despăgubite și comemorate asemenea victimelor și supraviețuitorilor nazismului? Cum rămânea cu milioanele de oameni pentru care opresiunea nazistă din timpul războiului se transformase În opresiune comunistă postbelică, fără vreo cezură perceptibilă? De ce atât de puțin interes din partea Occidentului? Dorința de a nivela trecutul comunist și de a-l inculpa În bloc - făcând din tot ce se Întâmplase de la

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
să fie asemănătoare: În 1992, autoritățile cehoslovace au interzis unui documentar BBC (despre asasinarea lui Reinhard Heydrich la Praga, În 1942) să participe la festivalul de la Karlovy Vary, pe motiv că includea secvențe „inacceptabile” cu cehi demonstrând În sprijinul regimului nazist. Odată cu această reașezare a memoriei În Europa de Est postcomunistă, tabuul comparației dintre comunism și nazism a Început să se năruie. Politicienii și savanții au Început chiar să insiste asupra unor astfel de paralele. În Occident, juxtapunerea a rămas controversată. Problema nu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
la Paris În ianuarie 2005, combina două entități mai vechi: Memorialul martirului evreu necunoscut și Centrul pentru documentație contemporană evreiască. Cu un zid de piatră pe care erau gravate numele a 76.000 de evrei deportați din Franța În lagărele naziste, el amintea atât de memorialul american al eroilor din Vietnam, cât și, la o scară mult redusă, de ambițiile Muzeului Holocaustului din Washington sau de Yad Vashem din Ierusalim. Majoritatea erau consacrate, integral sau parțial, amintirii Holocaustului: cel mai impresionant

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
consolează cu nimic pe victime. Suferința umană nu se măsoară În funcție de scopurile făptașilor. Conform acestui tip de raționament, pentru cei care au suferit sau au fost uciși acolo, gulagul comunist nu este nici mai bun, nici mai rău decât lagărele naziste. În mod asemănător, importanța „drepturilor” (și reparațiile acordate pentru Încălcarea lor) În retorica politică și jurisprudența internațională modernă le-a furnizat un argument celor care simt că suferințele și pierderile lor nu au fost recunoscute ca atare - și compensate. Unii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ani după trecerea la democrație, a așternut un văl al tăcerii peste amintirea dureroasă a războiului civil. Discuția publică despre acest război și despre urmările sale Începe abia acum19. Numai după ce germanii au Înțeles și au digerat enormitatea trecutului lor nazist (la sfârșitul unui ciclu de tăgăduire, informare, controversă și consens care a durat 60 de ani), abia atunci au fost pregătiți să Îl accepte: adică să Îl lase În urmă. Instrumentul amintirii, În toate aceste cazuri, nu a fost memoria

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
aceste cazuri, nu a fost memoria. A fost istoria, În ambele sensuri ale cuvântului: ca trecere a timpului și ca studiu științific al trecutului - Îndeosebi cel din urmă. Răul - și mai ales un rău de amploarea celui practicat de Germania nazistă - nu este niciodată amintit Îndeajuns. Însăși enormitatea crimei face ca orice memorializare să fie incompletă 20. Neverosimilul ei inerent - imposibilitatea de a concepe cu mintea limpede un astfel de lucru - o expune la minimalizare și chiar la negare. Cu neputință

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
jucat de această țară. Printr-un „dublu și nemeritat noroc”, Austria, care a fost - cu sau fără voie - principalul aliat al lui Hitler, a beneficiat de avantajul de a fi alipită Vestului și, totodată, descrisă drept „prima victimă” a nebuniei naziste. În ultimii ani ai comunismului, ea era privită drept poarta spre libertate, drept locul ce le amintea statelor devenite sateliții Moscovei de propria prosperitate, libertate și demnitate. Viena reprezintă o proiecție a Europei chiar prin imaginea celor două gări ale

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și Austriei 64; Marea Coaliție 243; membră a Uniunii Europene 17, 654; Partidul Libertății 678-680; Partidul Popular 242, 678; prima victimă a lui Hitler 16, 61; Proporz 243-244; reacția față de imigranți 678; recunoașterea Holocaustului 740, 753; social-democrați 343; tratamentul aplicat naziștilor În perioada postbelică 61 autobuze 316 automobile 315-316; britanice 331-332; germane 330-331 avort 449 Ayer, A.J. 210 Azerbaidjan 596, 600 B Baader, Andreas 384, 432-435 baby-boom 684; efectul economic 323-325; Europa Occidentală 420-421; transformări educaționale 362-364 Bacílek, Karol 183

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Callaghan, James 422, 425, 494-495, 498, 541 Campania de Solidaritate pentru Vietnam 376 Campania pentru Bere Adevărată (CAMRA) 447 Campania pentru Dezarmarea Nucleară (CDN) 237 campanii de bombardare; a Statelor Unite Împotriva sârbilor 618; Aliații vestici și Armata Roșie 30; Germania nazistă 30 camping 317 CAMRA - vezi Campania pentru Bere Adevărată (CAMRA) Camus, Albert 60, 189, 200, 202, 206-208, 264, 352, 369, 439, 514, 516-517 Canada, primirea refugiaților 43-44 capital de investiții, libera circulație 671-672 capitalism; abordarea „big bang” a tranziției de la

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
iluziei consimțământului popular 410; sistemul economic 393-396; strategia presiunii ascunse 131-132; tactici de confruntare 142; tranziția către ieșirea din Î 625-639; tranziția de la capitalism la Î 625-639; tranziția de la nazism la Î 185-186; tratamentul colaboratorilor după căderea Î 637; trecutul nazist/fascist 68-69; unirea cu socialismul 132 comuniști; atragerea intelectualilor 191; decizia de a deveni Î 191; evrei 400; intelectuali și Î 188-205; procesele Î 172-174; „reciclați” 632; slovaci 404-405 comuniști „reciclați” - vezi comuniști Comunitatea Economică Europeană (CEE) 280-286, 486; acordul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]