60,569 matches
-
cred că țip, dar nu țip, pentru că am gura închisă sau am avut-o închisă mai demult, când încă dădeam din mâini și din picioare și când nu era atât de multă apă și parcă nici nu era așa de neagră, ca smoala, era pare-mi-se ca noroiul sau ca pământul galben, dacă nu cumva era roșie. Apoi am drept în față un nor mic, pufos, ca un măgăruș de pluș (și tusea mea seamănă cu tusea măgărească), sunt întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
s-a făcut cât un purice fiindcă trupele (ambele sub steaguri alb-roșii) nu aveau să se înfrunte în zori, cum se obișnuise secole de-a rândul, ci peste o jumătate de ceas, la fluierul unui tip în șort și tricou negru, nu la semnalul trompeților și gorniștilor. Și cum să nu fi țiuit liniștea în momentele alea, cum să nu fi bâzâit ca un transformator electric când mustața lui Ian Rush tocmai se sburlea într-un vestiar, când pupilele lui Kenny
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și cu pofta de samba a lui Gigi Mulțescu. Secundele se leneviseră, treceau șontâc, șontâc, rămâneau întruna mai mult de o mie, am renunțat să le mai țin socoteala și am dat pe programul doi. Acolo o fată cu părul negru legat în coadă și un tânăr blonziu se iubeau grozav și s-au logodit și a început războiul și cele două echipe trebuie să fi ieșit la încălzire și el a trebuit să plece pe front pentru măicuța Rusie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și imnul „You’ll Never Walk Alone“, intonat de zeci de mii de glasuri, trebuie să fi vuit dincolo de danele portului, până deasupra mării, și el avea un frate pianist care o curta la rândul lui pe fata cu părul negru legat în coadă, un frate care nu fusese chemat sub arme pentru că armata roșie avea și ea nevoie de puțină muzică (nu numai cormoranii) și niște conțopiști vlăguiți de atâtea retrageri din fața nemților și de atâtea pierderi de vieți omenești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
insulari, l-a păcălit pe Grobbelaar și mingea a mușcat bara și el, înainte de-a-și da duhul, a văzut o lumină blajină risipindu-se prin frunzișul mestecenilor, o lumină din ce în ce mai intensă, reveria propriei lui nunți cu fata cu părul negru legat în coadă, așa de frumoși unul lângă altul, el în frac, ea într-o rochie ca spuma laptelui, radiind amândoi sub cântări pravoslavnice și cine știe cum ar fi fost dacă n-ar fi fost golul insipid al lui Souness și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
iarăși, pentru totdeauna altundeva, ce contează e aici și acum cum el așteaptă să-ți țiuie urechile de atâta întuneric și mai ales tăcere ca să se desprindă de unde e ascuns, un om cu ochi fosforescenți care plutește într-un sac negru, invizibil, o bucată de întuneric mișcătoare, cel mai bine e să-i ardem una peste bot, BauBau tâmpit, marș din scrisoarea asta în care Matei doarme în care cocorii încă mai zboară prin sufragerie în care Oneață Augustin nimerește bara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și uneori chiar se contopește) cu acum, că timpul e ca apa unui râu, curge într-un singur sens, dar poate fi străbătut înainte și înapoi. Poate nu degeaba Mateiul mic a spart oglinzile familiei cu o bilă mică și neagră de popice. Cu obrajii lui rontunjori, a intuit probabil că sticlele argintate, în ciuda semeției și licăririlor venețiene, ignoră trecutul și nu descifrează viitorul. E de bănuit că s-a întristat. S-a temut că oglinzile îl vor lega de prezent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
strânsă (atât de strânsă încât, oricât m-am străduit, n-am reușit s-o dezlipesc de-acolo niciodată) cu un obiect aproape mistic, care îmi trezea tot felul de stări contradictorii, de la venerația cea mai înaltă, până la disprețul cel mai negru. Acel obiect se numea chipiu. Mai încolo de el, pe undeva prin sufragerie și de multe ori în bucătărie, cu o sticlă de ceva în față, poate vodcă, se afla un nene. Chipiul era al lui. Nenea era militar. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
uscat, nu pe ape, către aleea Băiuț (ca să ia în stăpânire un pătuț metalic, o mulțime de scutece, o cădiță bleu și noțiunea de acasă), Uca l-a privit lung, cu palma la gură și a șoptit întrebător: „Ce copil negru! o să trăiască?“. Mama n-a râs, dar nici n-a făcut febra laptelui. Ca lehuză, auzise ceva asemănător cu șaisprezece ani în urmă, când vechiul Mircea, tatăl ei, spusese despre mine (cercetându-mi capul perfect chel, pentru care o moașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
înțeles că pierdusem războiul rece. Mama a intrat în camera mea (fosta cameră a lui tata), eu citeam tolănit pe covor, ea s-a așezat pe pat și am discutat o vreme despre romanul unui rus și despre cât de negru era cerul, m-a întrebat dacă vreau orez cu lapte și i-am răspuns că golisem deja două castroane, apoi mi-a spus, deodată, că o să mai am un frate. Înfrângerea era așa frumoasă! Ca mama. * Așa a fost să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
oricând să înceteze cu lătratul și să se lase mângâiați, urmăream parada nesfârșită a turmelor de bizoni cu burduf duruind și oprind în stația Piața Ialomiței, aveam cutezanța să ne îndepărtăm de civilizație și să privim ore întregi dansul vulturilor negri (așa botezaserăm ciorile) în jurul leșurilor de fețe palide care împânzeau, eram convinși, câmpul acela de la marginea Bucureștiului și puteam să ne imaginăm că dincolo de Valea Argeșului, acolo unde oamenii mari susțineau că 368-ul ar avea ultima stație, se întinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
și golul insipid al lui Graham Souness. M-am trezit în casă. Dormeam. În noaptea aceea în care mama a lăsat veioza cu lumina verde aprinsă, iar Bau-Bau (un fel de om cu ochi fosforescenți care plutește într-un sac negru, invizibil, un fel de bucată de întuneric mișcătoare) m-a pândit după colțul umbros al camerei lui tata, așteptând să-mi țiuie urechile de atâta beznă și tăcere ca să se desprindă de unde era ascuns, l-am visat pe Matei mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
fioros și parcă tâmp, realizând că nu mai e decât un pas, o clipă, iar Matei mare îl va înșfăca de glugă și-l va târî spre geam, îl va șterge de pe fața pământului ca pe-un gândac mare și negru, Bau-Bau se zbătea deja fără scăpare, în strălucirea clară a becului nu mai părea chiar atât de înfricoșător, putea fi învins, putea fi aruncat pe geam, putea să încaseze un ditamai pumnul în bot, clipa aceea părea să fi trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
D. Într-un colț, fixat de tavan cu trei lanțuri groase, era un sac uriaș din piele maronie, ca un cilindru sau ca o felie lunguiață dintr-un trunchi de brad, în alt colț atârna o pară îmbrăcată în vinilin negru, pe peretele dinspre C 37 apăruseră un spalier și o oglindă mare, înaltă cât încăperea proaspăt văruită, pe podea se găseau o saltea și haltere de mai multe greutăți, iar pe o policioară așteptau două perechi de mănuși nou-nouțe. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cinci bărbați În uniforme de marinari, care băteau din picioare și trăgeau șuturi și strigau ca niște descreierați. Se salvase alergînd În zig-zag - ca să-i inducă În eroare, sperînd să se izbească unii de alții ca proștii - cînd un pantof negru lustruit o izbise atît de puternic În coaste Încît o azvîrlise de-a curmezișul trotuarului. Oare cum de reușise să scape ? Așa cum scăpăm de fiecare dată. Printr-un miracol : Întunericul, ploaia, o crăpătură În ușă, un pas greșit făcut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
doar așa, de amuzament, Îi pun o băsmăluță pe cap și i-o Înnod sub bărbie, și cred că, dacă zic adorabil, am spus tot. Mama ! În partea cea mai de sus a unui perete erau două ferestruici. Geamurile erau negre de funingine și praf și abia dacă se vedea prin ele, Însă și-a putut da seama că e Încă noapte. Auzea, de asemenea, și cum se Întețește Încet-Încet traficul de pe stradă și știa, din lunga ei experiență, că urmează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
rostiți-le Încet, fără grabă și lăsați-le să vă sfîșie sufletul. Oliver Twist. Marele Gatsby. Suflete moarte. Middlemarch. Alice În țara minunilor. Tați și fii. Fructele mîniei. Și tu vei fi țărînă. O tragedie americană. Peter Pan. Roșu și negru. Amantul doamnei Chatterley. Inițial, devoram totul la modul grosolan, orgiastic, la grămadă, porcește - din punctul meu de vedere, o gură de Faulkner era la fel de bună ca una de Flaubert - deși, curînd, am Început să remarc anumite diferențe subtile Între ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
pe trepte. Pașii ce urcau nu se auzeau niciodată atît de tare precum cei care coborau. CAPITOLUL 3 Într-o noapte, În timp ce mă uitam pe la CHILIPIRURI, am observat o gaură urîtă În zidărie, În locul În care o țeavă mare și neagră ieșea din perete. Aceasta se insinua de-a curmezișul podelei și se strecura În peretele opus, acolo unde scria TOALETĂ. Pe acel perete nu existau rafturi, ci doar o ușă, care era mereu Închisă. Am băgat nasul În gaură și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
geometric cum era, nu semăna aproape deloc cu lumea reală, care m-a copleșit pe loc prin imensitatea ei. M-am simțit ca un pămîntean care pune pentru prima oară piciorul pe Jupiter. Am pășit pe un deșert tare și negru. Lumina felinarului stradal de deasupra noastră părea un soare agățat pe un cer ca smoala. De undeva, poate chiar dinspre felinar, venea un țipăt strident dar slab, care-ți provoca dureri de urechi și de cap prin persistență. De ambele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
atunci, am ajuns să identific drept femei frumoase. Nu purtau nici un fel de haine, ci doar pantofi cu toc Înalt și diademe de diamant În păr, iar zona sînilor și cea de deasupra coapselor le erau acoperite de niște benzi negre și lungi. Una dintre femei avea părul blond, iar cealaltă era brunetă. Ambele aveau cîte un picior ridicat. Prinse de aparat În timpul dansului, pluteau Înghețat În pasul intemediar : declanșatorul le decupase din rola timpului, asemeni unei ghilotine. Mama și Luweena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
lucru părea să arate - deși, de fapt, această entitate lipsă era total incapabilă de a face ceva atît de Îndrăzneț ca a arăta ceva - că sînt o ființă total lipsită de fibră morală. Și mi s-a părut că ochii negri și bulbucați Îmi dau un aer revoltător, de broască. Ce s-o mai lungesc, era un chip schimbător și mincinos, care nu-ți inspira cîtuși de puțin Încredere, era chipul unei ființe josnice, total lipsite de caracter. Firmin viermele. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
voi ajunge cît de curînd, a fost cauzat de simplul fapt că țeasta lui Norman nu era cheală chiar ca-n palmă. Investigația pe care am făcut-o asupra caracterului său, oricît de temeinică, a fost obturată de niște zulufi negri și neîngrijiți, ce-i acopereau tîmplele. Dacă m-aș fi putut urca pe umărul lui și i-aș fi explorat tîmplele cu lăbuțele, n-am nici o Îndoială că peste asta aș fi dat : cute În formă de semilună deasupra urechilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
importantă dintre atracțiile de la Rialto. Pentru că aici, pe ecranul nocturn, goale și uriașe precum Amazoanele, se aflau creaturi extrem de asemănătoare cu cele care mă vrăjiseră cu frumusețea lor cu cîteva săptămîni În urmă, În fața cazinoului. Însă aici nu purtau benzi negre peste sîni și coapse, și nici nu erau Înghețate În cadrul fotografic. Aici, se mișcau ca niște ființe vii, În culori vii și dansau și uneori se contorsionau pe covoare În mod evident făcute din animale mult mai blănoase decît Peewee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
și pleoștită peste gura mare cu buze subțiri și ochi albaștri, dintre care unul un pic cîș. Nu știai niciodată dacă se uită la tine sau În altă parte. Și era mereu Îmbrăcat cu același costum albastru șifonat, cu cravată neagră tricotată. Acest lucru Îi dădea o Înfățișare ciudat de contradictorie, dat fiind că, pe de o parte părea că Încearcă să fie cît mai Îngrijit cu putință, iar pe de alta că doarme Îmbrăcat. În afară de cravată și costum, arăta exact
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
c-o avem, dar se pare că m-am Înșelat. Îmi pare foarte rău. A rostit aceste cuvinte cu ochii În podeaua din fața picioarelor clientei, incapabil să i se uite În ochi și să-i citească În ei dezamăgirea. Era negru la față de supărare, și mi-am dat seama că reușise s-o Întristeze și pe clientă, care fără Îndoială regreta că avusese ideea de a cere acea carte. Vai, cît aș fi vrut atunci să sar din ascunzătoarea mea, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]