5,767 matches
-
ale Europei. Atrasă de lumină, junimea noastră între prinse acea emigrare extraordinară spre fântânele științei din Franța și Germania, care până astăzi a mers tot crescând și care a dat României libere o parte din lustrul so cietăților străine. Din nenorocire, numai lustrul dinafară! Căci, nepregătiți precum erau și sunt tinerii noștri, uimiți de fenomenele mărețe ale culturei moderne, ei se pătrunseră numai de efecte, dar nu pătrunseră până la cauze, văzură numai formele de deasupra ale civilizațiunii, dar nu întrevăzură fundamentele
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
pe durata războiului este constrâns să încalce în chip înfiorător dreptatea și blândețea, surorile bunătății, pentru că: Cine este cel care va mânui sabia și nu va săvârși apoi acele acțiuni, care ofensează bunătatea și dreptatea? Înșelăciunea, cruzimea și nedreptatea sunt nenorocirile tuturor războaielor. Ultima motivație potrivit căreia viața militară este ocazie de păcat și o participare continuă la ceremoniile păgâne, până la frizarea apostaziei, a fost dezvoltată, după cum vom vedea, de Tertulian în De corona și în De idolatria. 4.3. Antimilitarismul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
mai avea încredere în nimeni, nici măcar în cei cu adevărat fideli și leali, simțindu-se trădat de toți și de toate: Căci din cauza neînțelegerii pe care o avea cu Constantin, era peste măsură de îndârjit împotriva creștinilor, sperând că prin nenorocirile lor, îi va provoca cea mai mare suferință lui Constantin; crezând totodată că, Bisericile creștinilor doresc și urmăresc un singur lucru, și anume să-l aibă numai pe el ca împărat. Patimile geloziei, urii și invidiei, nutrite până la exasperare i-
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
pentru a dezvolta interese comune, ocupa un loc central. Era o viziune împărtășită de mulți internaționaliști liberali, porecliți ulterior "idealiști" sau "utopici" de către criticii care considerau simplistă soluția lor. Carr (1939/1945/1946) susținea că soluția propusă de aceștia pentru nenorocirea războiului suferea, deși neintenționat, de marea problemă a reflectării poziției puterilor satisfăcute adică, a "celor care au" spre deosebire de "cei care nu au", după cum sunt numiți în relațiile internaționale. Este interesant de observat că prima plângere privind caracterul ideologic și politic
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
culminat cu cel de-al Doilea Război Mondial și a fost urmată de Războiul Rece, a condus în mod clar la dominația realismului. Scopul teoriei, în primii ani ai dezvoltării disciplinei, a fost să schimbe lumea în mai bine, înlăturând nenorocirile războiului. Exista o legatură strânsă între teorie și practică: teoria nu era ruptă de lumea reală a politicii internaționale. Acest lucru era adevărat pentru internaționaliștii liberali care considerau lumea "profund diferită de cum ar fi trebuit să fie" și care aveau
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
sacrificiu le-am face oamenilor, nu le facem niciodată atâta bine cât cred ei că merită.” (Vauvenargues) La casa aprinsă și vecinul vrăjmaș aleargă să o stingă. (Împrejurări extreme, de genul celei menționate În proverb, Îi apropie pe oameni: „La nenorocire se sting dușmăniile”. Mai mult chiar, astfel de situații au calitatea de a egaliza comportamentele umane, de a le aduce la un numitor comun. Așa se și explică paradoxul din proverbul: „În orice rău este și un bine”.) „Omul nu
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
pe mâna norocului.) Omului sărac nici boii la jug nu-i trag, nici lemnele În foc nu-i ard. (În schimb, „La omul bogat și cocoșul ouă”; „La cel bogat merge și dracul cu colaci”. Săracului i se potrivește proverbul: „Nenorocirea, când vine pe capul omului, nu vine singură, ci mai trage și altele după ea”. Într-adevăr, „Peste cel sărac toate năpastele dau”; „Sub pălărie, toată gospodăria”; „- Sărăcie, ce-ai cu mine?/ - M-am avut cu tat-tău bine/ și
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
următorul: la o așa intenție, așa faptă.) Osia unsă nu scârțâie. (Bunăvoința altora o obținem și o păstrăm numai dacă știm să o Întreținem.) Pisica se bucură când se sparge oala cu smântână. (Profitorii se bucură de necazul altora.) O nenorocire nu vine niciodată singură. (Probabil pentru faptul că o persoană care deja a cunoscut amărăciunea unui mare necaz Își pierde Încrederea și nu mai este În stare să vadă oportunități nici măcar În Împrejurări favorabile nou-apărute, pe care le consideră chiar
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
să trăiască ei Înșiși amărăciunea propriilor eșecuri: „Urmează - spune un alt proverb - drumul pe care l-au făcut oamenii mari”.) „Trebuie virtuți mai mari și tărie mai multă pentru a ști să duci o viață fericită, decât pentru a Îndura nenorocirea.” (La Rochefoucauld) Omul, cât trăiește, Învață. (Un alt proverb lămurește această situație: „Sunt lucruri pe care, câtă vreme nu le-nveți, nu le poți face; pe altele - câtă vreme nu le faci, nu le poți Învăța”.) „Dacă vrei să fii
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
-l judecă.) „Părerile pe care le avem despre alții nu sunt niciodată atât de temeinice Încât să ne putem Îngădui să osândim.” (Alain) Mai bine s-o pățești o dată, decât să te temi Întruna. Pentru că, ne spune un alt proverb: „Nenorocirile cele mai greu de suportat sunt acelea care nu vin niciodată, rămânând doar amenințarea”.) Din zece, mai greșește și Dumnezeu una. (Chiar și perfecționistul trebuie să-și acorde, din când În când, o șansă de moderație: altfel, aspirația devine absurdă
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Întâmplări. Pe ea o au În vedere cei ce spun că bătrânii au mintea perfectă și Învățătura completă, că un om cu experiență are mai multă Înțelegere și mai bună pricepere. De aceea se spune: cel care e albit de nenorociri În negrul pletelor, cel căruia nenorocirile i-au zdrențuit hainele și pe care timpul destin l-a potolit cu loviturile zilelor, acela lasă perle În urma sa - și pe acela l-a văzut Allah preaînaltul. Datorită multelor sale fapte și schimbărilor
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
vedere cei ce spun că bătrânii au mintea perfectă și Învățătura completă, că un om cu experiență are mai multă Înțelegere și mai bună pricepere. De aceea se spune: cel care e albit de nenorociri În negrul pletelor, cel căruia nenorocirile i-au zdrențuit hainele și pe care timpul destin l-a potolit cu loviturile zilelor, acela lasă perle În urma sa - și pe acela l-a văzut Allah preaînaltul. Datorită multelor sale fapte și schimbărilor de soartă ce le-a trăit
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
să trăiești o viață Întreagă În rușine, În nemernicie.) Onoarea se obține greu, nu este la Îndemâna oricui, deoarece ea presupune un anumit nivel moral al conștiinței: „Nimic nu-i mai greu de iertat decât meritele altuia” (D. Diderot). „În fața anumitor nenorociri, simți uneori rușinea de a fi fericit.” (La Bruyère) Cine se arată prea plin de el e gol pe dinăuntru. (De obicei, celui lipsit de adevărate calități sufletești nu-i rămân la Îndemână decât demonstrațiile de paradă.) „Purtarea ta Îți
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
impune apoi numeroase și Îndelungi restricții.) Nu pot trăi nici cu tine, nici fără tine. (Nehotărârea face parte din dinamica firească a unui sentiment necristalizat. Dar la unii oameni nehotărârea reprezintă Însăși caracteristica firii lor.) „Adeseori, omul Își provoacă singur nenorocirile, numind destin propria sa neghiobie.” (S. Battaglia) Când sunt două gospodine În casă, podeaua rămâne nemăturată. (Când, de asemenea, fiecare dintre părinți caută să-și impună punctul de vedere În educația copilului lor, acesta ajunge să crească În legea lui
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Legea cea mai tainică și misterioasă a firii este că extremele se ating și contrariile se contopesc, se transformă unul În celălalt.” (St. Zweig) „Poți iubi așa de mult viața, Încât să-ți devină insuportabilă.” (L. Blaga) Cea mai mare nenorocire este aceea după care nu poți decât să râzi. (Absurdul nu ne lasă, Într-adevăr, drept replică decât perplexitatea sau râsul contrariant.) Cu absurdul nu poți lupta, spunea Constantin Noica: „E ca și cum ai lupta Împotriva izvoarelor sau a cămărilor vântului
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
fii nu pot să hrănească un tată”.) „A nu-i iubi pe părinți este răutate; a-i uita sau a te rușina de ei este nebunie.” (Seneca) „Revolta Împotriva tatălui și a mamei este un păcat pentru suflet și o nenorocire pentru familie.” (Platon) Personalitate, atitudinetc "Personalitate, atitudine" Sunt oameni croiți rău și cusuți bine. Hainele elegante pot ascunde, pe moment, nemernicia firii cuiva, dar nu la nesfârșit. De altfel, un alt proverb remarcă: „Multe sunt pe dinafară smălțuite și pe
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
s-o lași pe dimineață”; „Cine plânge pentru toată lumea orbește”; „Cine are minte multă tace și-ascultă”.) Tact, maniere, diplomațietc " Tact, maniere, diplomație" Nu pomeni de funie În casa spânzuratului. (Bunul-simț ne cere să nu sporim suferințele celui aflat În nenorocire, vorbind, de exemplu, de posibilitățile care ar fi putut exista de a preîntâmpina cauzele care au produs acea nenorocire.) Gura câinelui care latră o Închizi cu un os. (Pornind de aici, mai-marii zilei au știut Întotdeauna să aplice adevărate strategii
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
diplomațietc " Tact, maniere, diplomație" Nu pomeni de funie În casa spânzuratului. (Bunul-simț ne cere să nu sporim suferințele celui aflat În nenorocire, vorbind, de exemplu, de posibilitățile care ar fi putut exista de a preîntâmpina cauzele care au produs acea nenorocire.) Gura câinelui care latră o Închizi cu un os. (Pornind de aici, mai-marii zilei au știut Întotdeauna să aplice adevărate strategii de Înșelare a vigilenței adversarilor sau de aplanare a nemulțumirilor celor mulți: de exemplu, „circ/distracții, pâine și vin
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
rău repetat se poate Înrăi Într-atât Încât să dezvolte o predispoziție de acest gen: va pricinui el Însuși numeroase răutăți altora, din spirit de răzbunare sau pentru a-i vedea și pe alții suferind. Μ Cel care trăiește o nenorocire nu mai poate face comparații lucide cu situația altora: explicația constă În faptul că o emoție foarte puternică restrânge Într-atât câmpul conștiinței proprii, Încât persoana În cauză nu mai poate admite faptul că și altul ar putea trăi o
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
sunt situațiile În care această recunoaștere se produce și care sunt caracteristice fiecăruia dintre noi: astfel, unii realizează recunoașterea doar pe patul de suferință din spital; alții, În celula din Închisoare; unii, doar În confruntarea cu efectele dramatice ale unei nenorociri apărute pe neașteptate; alții, În timpul unei revelații religioase; iar unii, În sfârșit, doar În ultimele clipe care le precedă moartea. Μ Sunt unele acte atât de oribile, prin natura și absurdul lor, Încât este justificată presupunerea că ele sunt realizate
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
o viață spirituală mai curată și mai demnă; de sentimentul unei prezențe superioare, transcendentale, care, prin forța sa morală, poate asigura un anumit nivel spiritului omenesc. Μ Unii oameni sunt aproape În permanență nefericiți, deoarece cred Într-o fatalitate a nenorocirilor: un mare necaz pe care l-au trăit ei nu-l leagă de o Întâmplare sau de un concurs de Împrejurări nefavorabile, ci de voința destinului, care, spun ei, Îi osândește pe unii să aibă doar bucurii, iar pe alții
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
de excepție; o relație fraternală, maternă sau paternă exemplară etc.), care potențează În așa măsură sensibilitatea celor două persoane, Încât, de fiecare dată când acestea se află Într-o situație de viață deosebită (de exemplu, un succes foarte mare, o nenorocire etc.), ea intră În vibrație, reacționând ca un adevărat seismograf. Μ Poate că cea mai penibilă Înfrângere o realizează cel care, aflat Într-un clar avantaj În toiul luptei, se sperie la un moment dat de faptul că ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
formă a morții sau, cel puțin, a dispariției, iar un cititor care ar fi citit cu adevărat cartea poate, pe bună dreptate, să uite circumstanțele clare ale eliminării ei și să-și amintească numai că i s-a Întâmplat o nenorocire, fără să poată fi acuzat că nu a citit cartea. Problema se complică și mai mult dacă observăm că În roman nu e o singură eroină, ci două. Cea de-a doua, prințesa Agata, eroină discretă și pozitivă, se retrage
[Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
satul, cu toate elementele lui. Reconstrucția vârstei deja pierdute se face printr-o disperată încercare de a redescoperi elementele care compuneau acel Univers: "Acoperită de rouă,/ Țara frunzelor fragede,/ Câte milenii încă/ Nu vei obosi să te naști?/ Leagăn de nenorocire/ Atât de frumos încât nimeni/ Nu are timp să renunțe/ La verdele tău cimitir,/ Țărână bogată în sare/ Depusă din lacrimi pe care/ Albii de râuri le duc/ Și le umplu cu pești,/ Și plânsul îți e roditor,/ Mamă fără
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
nu le fie frică;/ Tu treci prin ceață/.../ Tu treci, iubire,/ Și eu știu că treci...". (Tu treci) În poemul Din principiu, chiar și interiorul, văzut ca spațiu ocrotitor, se transformă într-un cadreu nesigur, bântuit de propriile temeri: "Ce nenorocire să știu/ Că nu exiști decât în mine,/ Să nu te simt în niciun fel/ Și, totuși, să nu mă îndoiesc/ Că ești acolo!/ dar, dacă, totuși, m-ai părăsit/ Și eu îngrijesc cu supunere/ Și ridicol devotement/ Frumoșii pereți
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]