5,462 matches
-
Articolul 55 Conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală le este interzis: a) să circule pe drumurile publice cu vehiculul neechipat cu felinar și elemente reflectorizante montate la loc vizibil în partea din spate, iar noaptea ori ziua, cănd ploua torențial, ninge abundent sau este ceață densă ori în alte condiții meteorologice ce reduc vizibilitatea, fără felinar aprins, instalat lateral în partea stângă a vehiculului; ... b) să doarmă în timpul mersului sau staționarii cu animalele înhămate; ... c) să circule cu mânji sau alte
EUR-Lex () [Corola-website/Law/106218_a_107547]
-
dezleagă șiretul / Unui pantof. Curând îi vor îngheța / Degetele și frigul / Îl va duce în cutii de ciocolată / Acolo unde moartea îl învață / Să umble.// Și are să crească iarbă sub pantof / Iarbă pe luna de pe cerul / Care se va întrupa / Ningând, într-un copil / Cu miros de ciocolată și lapte” (Ciocolată cu lapte). Din păcate, registrul metaforic suferă uneori de convenționalism sau de incontinență. O schimbare de regim se întrevede odată cu volumul Statuile disperării (1998; Premiul Asociației Scriitorilor din Cluj-Napoca) și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290087_a_291416]
-
își puse la dispoziție locuința pentru adunări și se strădui să-l facă pe Tommaso să înțeleagă cum stăteau lucrurile cu adevărat: -Spaniolilor nu le pasă nici cât negru sub unghie de viața și bunăstarea noastră; fie că plouă sau ninge, fie că arșița crapă stâncile, ei așteaptă grâul și vinul nostru, uleiul și carnea noastră. Suntem un pământ sub ocupație, nu avem drepturi și o să avem tot mai puține. Nu sunt de-ajuns furcile și târnăcoapele, e nevoie de puști
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
Luceafărul” (1968), secretar adjunct al Asociației Scriitorilor din București. Între 1993 și 1996 este director general al Teatrului Național din București. Ca prozator, debutează în 1954, la „Tânărul scriitor”, cu povestirea Dușman cu lumea, iar prima carte, culegerea de povestiri Ningea în Bărăgan, îi apare în 1959. Textele de aici și alte schițe, povestiri și nuvele strânse în Somnul de la amiază (1960) și Dincolo de nisipuri (1962) sunt reluate în volumul Cantonul părăsit (1964; Premiul Uniunii Scriitorilor). Li se adaugă proza scurtă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
intrinseci: o proză carnavalescă, un nesfârșit lanț de metafore în sărbătoare, un simț neobișnuit al miraculosului și un instinct sigur al limbii, o proză, pe scurt, artistă, pe care noile promoții de scriitori n-o mai cultivă. EUGEN SIMION SCRIERI: Ningea în Bărăgan, București, 1959; Somnul de la amiază, București, 1960; Dincolo de nisipuri, București, 1962; Cantonul părăsit, București, 1964; Apostolii (în colaborare cu Vintilă Ornaru), București, 1966; Caii albi din orașul București, București, 1967; Vară buimacă, București, 1967; Îngerul a strigat, București
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
Dincolo de nisipuri, postfață Eugen Simion, Galați, 1994; O corabie spre Bethleem, București, 1997; Năluca, București, 1997; La umbra crailor de ghindă (dialog cu Mihai Ispirescu), București, 2001; Amantul Marii Doamne Dracula, București, 2001; Dincolo de nisipuri, postfață Eugen Simion, București, 2002; Ningea în Bărăgan, cu ilustrații de Mircia Dumitrescu, București, 2002; Punți prăbușite, București, 2002; Proză, îngr. Steluța Suciu, Brașov, 2003. Traduceri: Armando López Salinas, An după an, București, 1965 (în colaborare cu Radu Nistor); Gheorghi Markov, Siberia, I-II, postfață Tatiana
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
1978) și Crângul hipnotic (1979), care marchează eliberarea de monotonia calofil-contemplativă, și până la Vânzătorul de indulgențe (1981), cel mai reprezentativ volum al poetei, dezabuzarea, retorica detașării și autopersiflării amare, relativismul, adică resorturile „distanțării ironice” postmoderne, definesc o experiență lirică rotundă: „Ninge frumos, ninge corect, după program/ ninge după toate canoanele artei./ Nu mă mai gândesc la dumneata, la tine, deloc.// La douășpe ziua mă simt cel mai bine./ Creierul meu lucrează-n acord. Își pune mănușile/ își pune livreaua de protocol
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286479_a_287808]
-
Crângul hipnotic (1979), care marchează eliberarea de monotonia calofil-contemplativă, și până la Vânzătorul de indulgențe (1981), cel mai reprezentativ volum al poetei, dezabuzarea, retorica detașării și autopersiflării amare, relativismul, adică resorturile „distanțării ironice” postmoderne, definesc o experiență lirică rotundă: „Ninge frumos, ninge corect, după program/ ninge după toate canoanele artei./ Nu mă mai gândesc la dumneata, la tine, deloc.// La douășpe ziua mă simt cel mai bine./ Creierul meu lucrează-n acord. Își pune mănușile/ își pune livreaua de protocol./ Creierul meu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286479_a_287808]
-
marchează eliberarea de monotonia calofil-contemplativă, și până la Vânzătorul de indulgențe (1981), cel mai reprezentativ volum al poetei, dezabuzarea, retorica detașării și autopersiflării amare, relativismul, adică resorturile „distanțării ironice” postmoderne, definesc o experiență lirică rotundă: „Ninge frumos, ninge corect, după program/ ninge după toate canoanele artei./ Nu mă mai gândesc la dumneata, la tine, deloc.// La douășpe ziua mă simt cel mai bine./ Creierul meu lucrează-n acord. Își pune mănușile/ își pune livreaua de protocol./ Creierul meu care atârna spre sălile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286479_a_287808]
-
sine. Prielnice detașării eului de lume, acestea permit reactualizarea unor lumi proprii, pierdute de mult sau inexistente, dar pe care autorul le readuce în prim-plan. Reconstituirea acestor lumi se face cu ajutorul timpului viitorului, timp care îi succede visului: Va ninge-n odaie tăcut,/ Cu fulgi enormi/ Cu suflet de păpădie,/ Căzând atât de încet/ Încât între tavan și podea/ Au nevoie de o veșnicie/ (...) vor scoate/ Un fel de râs cârâit/ Arătând cu aripa/ Cum tălpile mele/ Nu lasă urme
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
venirea toamnei, de instalarea frigului și de amenințarea iminentă a iernii este deconstrucție, adică demolare a oricărei speranțe, în timp ce venirea lor este reconstrucție ("Recunoscătoare/ Streașinei că nu s-a mutat"). Deținătoare ale motivului central al iernii sunt poemele: Iarna stelele, Ninge cu dușmănie, Ca și cum luna. Iarna și zăpada maturității sunt corespunzătoare ploilor copilăriei. La fel cum ploaia poate să și descompună, fiecare strop fiind un element al totului, așa și zăpada degradează: "Iarna stelele/ Sunt atât de departe,/ Că nu poți
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
mine/ Și mă udă cu lumină.") și extazul ("Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,/ Înnebunitele ploi și ploile calme/ ploile feciorelnice și ploile dezlănțuite femei.") cu care poeta întâmpină ploaia la vârsta copilăriei și ura pe care o generează zăpada: "Ninge cu dușmănie,/ Cu ură cade zăpada/ Peste apele înghețate cu ură,/ Peste livezile înflorite din răutate,/ Peste păsările care îndură./ Ninge ca și cum prin zăpadă/ Ar trebui să se sfârșească/ Viața acestui acvatic popor,/ Ninge cu o încrâncenare/ Omenească,/ Ninge otrăvitor
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
și ploile dezlănțuite femei.") cu care poeta întâmpină ploaia la vârsta copilăriei și ura pe care o generează zăpada: "Ninge cu dușmănie,/ Cu ură cade zăpada/ Peste apele înghețate cu ură,/ Peste livezile înflorite din răutate,/ Peste păsările care îndură./ Ninge ca și cum prin zăpadă/ Ar trebui să se sfârșească/ Viața acestui acvatic popor,/ Ninge cu o încrâncenare/ Omenească,/ Ninge otrăvitor". (Ninge cu dușmănie) Contextul ideologic, dominat de persecuția comunistă, "instaurează" la scriitorii subversivi metafora opacă. Ninsoarea simbol clasic al purității și
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ura pe care o generează zăpada: "Ninge cu dușmănie,/ Cu ură cade zăpada/ Peste apele înghețate cu ură,/ Peste livezile înflorite din răutate,/ Peste păsările care îndură./ Ninge ca și cum prin zăpadă/ Ar trebui să se sfârșească/ Viața acestui acvatic popor,/ Ninge cu o încrâncenare/ Omenească,/ Ninge otrăvitor". (Ninge cu dușmănie) Contextul ideologic, dominat de persecuția comunistă, "instaurează" la scriitorii subversivi metafora opacă. Ninsoarea simbol clasic al purității și al luminii este reconsiderată în poezia Anei Blandiana, întruchipând tăișul ideologie comuniste. Ura
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
zăpada: "Ninge cu dușmănie,/ Cu ură cade zăpada/ Peste apele înghețate cu ură,/ Peste livezile înflorite din răutate,/ Peste păsările care îndură./ Ninge ca și cum prin zăpadă/ Ar trebui să se sfârșească/ Viața acestui acvatic popor,/ Ninge cu o încrâncenare/ Omenească,/ Ninge otrăvitor". (Ninge cu dușmănie) Contextul ideologic, dominat de persecuția comunistă, "instaurează" la scriitorii subversivi metafora opacă. Ninsoarea simbol clasic al purității și al luminii este reconsiderată în poezia Anei Blandiana, întruchipând tăișul ideologie comuniste. Ura se alătură oximoronic a tot
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cu dușmănie,/ Cu ură cade zăpada/ Peste apele înghețate cu ură,/ Peste livezile înflorite din răutate,/ Peste păsările care îndură./ Ninge ca și cum prin zăpadă/ Ar trebui să se sfârșească/ Viața acestui acvatic popor,/ Ninge cu o încrâncenare/ Omenească,/ Ninge otrăvitor". (Ninge cu dușmănie) Contextul ideologic, dominat de persecuția comunistă, "instaurează" la scriitorii subversivi metafora opacă. Ninsoarea simbol clasic al purității și al luminii este reconsiderată în poezia Anei Blandiana, întruchipând tăișul ideologie comuniste. Ura se alătură oximoronic a tot ce este
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
cuvinte magice: "Lavola-dolada, lavoladolid./ Sufiexodimero uburumabora/ Alimer, palimer. Abolirovagara./ Lavaladolado, lavaladolado, lavala-dolid/ Îngerul respiră, cântec lin din liră. "". Finalul expunerii este sentențios și lapidar: "Matei Gavril este poet: "Sufletul meu este plin de zăpadă/ Toată noaptea am visat că a nins..."". Sau: "Mircea Dinescu își umple poezia cu îngeri ascunși în noroaie. Împerechează purul cu impurul într-un timbru melancolic pronunțat. Dincolo de lumea exterioară descoperim prospețimea și vitalitatea cenzurată de pudoare". Sau: "Tudor George este foarte preocupat de arta lui, de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Horea descrie toamna cu belșugul ei în detalii de pastel surprinse în obiectivul aparatului de filmat, însoțite de o muzică melancolică și duioasă; timpului pillatian i se adaugă mai multă ceață, ochiul care se vrea senin se întunecă treptat: "Parcă ninge peste mine, parcă-aș fi deodată mire." Picturalul la Ion Horea este dominat de sentiment, de atmosferă, el se estompează în muzică, în arome, în mișcare. Dacă la început culorile peisajului și ale satului erau distincte, treptat ajunge la imixtiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
exterior manifestate ca și nevoia de purificare de tot ce-i tehnic, voluptatea reținută sunt prezente ca semne ce se rotunjesc și în emoții. Matei Gavril este poet: "Sufletul meu este plin de zăpadă/ Toată noaptea am visat că a nins./ Dar primul gând de unde s-a desprins/ a început inima mea să vadă." Mircea Dinescu "Invocație nimănui", Versuri, Cartea Românească, 1971; "Elegii de când eram mai tânăr", Cartea Românească, 1973. "Invocație nimănui" (1971) amintește de M. Iacobescu: "Sunt tânăr, Doamnă, tânăr
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
argheziene; de la lumea interioară a propriului eu la "cea exterioară a adevărului", cum spunea Apollinaire. Fără să facă cronică, poetul știe să ne sugereze într-un context fantezist sau fantastic faptele existenței, fără să uite trăirile sufletului: " Și începe să ningă leneș, afară/ Cu petale de primăvară/ O, ce durere dulce ne duce/ Gânduri de purpură peste uluce". "Leonid Dimov este un pictor căruia i s-au substituit uneltele. El strivește cuvintele și transformă lexicul într-o masă de pastă grea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de izolare, înconjurat de o gravă meditație și trăire lirică izvorâtă din observație, indiferent că ea se apleacă asupra universului familial sau al naturii: "Eu am văzut cum începe iarna într-o după-amiază -/ de mult, când a început deodată să ningă/ Și lumina, foarte decolorată se cobora s-atingă/ marginile gestului meu uimit" ("Dans de iarnă"). Problema detașării de propria persoană, ca și de persoana altora, Mircea Ivănescu a soluționat-o inventându-și un alter-ego, pe mopete și câțiva semeni ca
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
își repetă egal și măsurat existența, provine din arderea păsării Phoenix; minunea albului îi dă poetului sentimentul sufocării, al suprasaturației: "Ninsoarea de departe/ de sus, de jos/ din dreapta, din stânga/ Sunt până în piept în zăpezi/ și poate ca nu există a ninge/ arde sus pasărea predestinată/ invadează pământul cenușa ei". Omul, în raport cu obiectele eliminate în absențe, se află într-o falsă existență: "Omul dinăuntru putea fi cel ce flutura în sus/ ori ceea ce flutura jos puteau fi cele două elemente." În acest
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a o lua de la capăt ("în rest e o zi de luni"). P. Stoica reînvie o lume de mult apusă: orașe mici, târguri, cu existența lor banală, într-o melancolie duioasă, nu întotdeauna fără emoție: "Să știi, la noapte va ninge:/ prea îmi vorbești de ger,/ de vulpile din copilărie." Uneori, poezia este înglodată într-un limbaj prozaic: "Era o zi de vară,/ când menta colorează în verde lumina,/ iar ei erau cu toții veseli,/ erau puțin înroșiți de vin și de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
un teren prielnic în încercarea de reconstituire a ceea ce reprezintă pentru poet Bizanțul: "Nompeia Corint Petras Atena/ Negrepont/ Durazzo Avalona/ Corfu;/ pierdute sunt de o vreme lungă, cât o remușcare/ veștile de un galben canar ale acestor cetăți." Marius Robescu "Ninge la izvoare", Editura Tineretului, 1967; "Viața și petrecerea", E. S. P. L. A., 1969; "Mușuroiul, editura I. Creangă, 1970; "Clar și singurătate", Editura Cartea Românească,1972; "Utopia ninsorii", Editura Cartea Românească, 1975. Dacă Nicolae Prelipceanu și majoritatea poeților din această perioadă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
care nimeni nu îmbătrânește", un univers în care viața este o stare de explozie: "Plouă ca-n alte ere și lumini/ țâșnesc din ochii peștilor sub mare." Un sentiment de sfârșit de lume apare în poemul "Așa ca un glas": Ninge parcă s-ar fi surpat/ un clopot imens". Aceeași atmosferă o regăsim și în poeme precum "Cale" sau "Ploaie"1. Poetul se întoarce la origini sau peregrinează în orașe stranii, cu ziduri putrede, năpădite de iederă, în care trăiesc povești
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]