8,364 matches
-
morale, raportul acestora cu deprinderile de comportare, teoria sa asupra metodelor de educație morală, momentele formării personalității. În legătură cu atitudinea lui G. G. Antonescu față de experimentul pedagogic se impune o precizare. S-a văzut că nu era de acord cu atitudinea pedagogiei experimentale față de filosofie; aprecia, de asemenea, că experimentul nu poate aborda decît unele aspecte, de o mai redusă complexitate, ale fenomenului educativ. Nu înseamnă însă că era cu totul refractar oricărei orientări experimentaliste; dimpotrivă, susținea necesitatea ca înainte de a se
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ale fenomenului educativ. Nu înseamnă însă că era cu totul refractar oricărei orientări experimentaliste; dimpotrivă, susținea necesitatea ca înainte de a se aplica pe scară largă, orice programă și metodă școlară să fie experimentată: ,,nu ne este îngăduit scria el în Pedagogia contemporană (1935) să adoptăm o metodă pînă n-o experimentăm. Dar, adăuga el, pe bună dreptate, datele experimentale trebuie prelucrate în spirit filosofic" (p. 197 și 200), în scopul interpretării lor unitare. Într-o perioadă în care se aduceau numeroase
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
dînd întregii construcții un caracter unitar. Este primul pedagog român care a realizat o astfel de performanță. Este meritoriu, de asemenea, faptul că a creat o școală științifică la București la care s-au format alți reprezentanți de frunte ai pedagogiei interbelice (I. C. Petrescu, I. I. Gabrea, V. P. Nicolau ș.a.). Se cuvine să fie menționat și faptul că, neimpunînd discipolilor o fidelitate rigidă față de sistemul său, a permis orientarea acestora spre direcții noi, potrivit tendinței de diversificare și dezvoltare a
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ș.a.). Se cuvine să fie menționat și faptul că, neimpunînd discipolilor o fidelitate rigidă față de sistemul său, a permis orientarea acestora spre direcții noi, potrivit tendinței de diversificare și dezvoltare a disciplinelor pedagogice din acea perioadă. 11.2.1.2. Pedagogia culturii Pedagogia culturii manifestă aceeași tendință de a depăși pozițiile unilaterale ale unor curente larg răspîndite în epocă. Cum s-a arătat într-unul din capitolele anterioare, pedagogia culturii a apărut în strînsă legătură cu "filosofia vieții" care-și propunea
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
cuvine să fie menționat și faptul că, neimpunînd discipolilor o fidelitate rigidă față de sistemul său, a permis orientarea acestora spre direcții noi, potrivit tendinței de diversificare și dezvoltare a disciplinelor pedagogice din acea perioadă. 11.2.1.2. Pedagogia culturii Pedagogia culturii manifestă aceeași tendință de a depăși pozițiile unilaterale ale unor curente larg răspîndite în epocă. Cum s-a arătat într-unul din capitolele anterioare, pedagogia culturii a apărut în strînsă legătură cu "filosofia vieții" care-și propunea să trateze
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
și dezvoltare a disciplinelor pedagogice din acea perioadă. 11.2.1.2. Pedagogia culturii Pedagogia culturii manifestă aceeași tendință de a depăși pozițiile unilaterale ale unor curente larg răspîndite în epocă. Cum s-a arătat într-unul din capitolele anterioare, pedagogia culturii a apărut în strînsă legătură cu "filosofia vieții" care-și propunea să trateze omul ca un întreg, ca o structură ce nu poate fi divizată în părțile componente, principalul ei teoreticien fiind Eduard Spranger (18). Deși mai mulți pedagogi
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
ei teoreticien fiind Eduard Spranger (18). Deși mai mulți pedagogi români au împărtășit unele din ideile lui Spranger I. I. Gabrea (19), C. Narly (20) cel care a promovat cu consecvență, în perioada de care ne ocupăm, principiile fundamentale ale pedagogiei culturii a fost ȘTEFAN BÂRSĂNESCU (1895-1984), succesorul, din 1932, al lui Ion Găvănescul la Universitatea ieșeană. Discipol al lui Spranger la Universitatea din Berlin, Ștefan Bârsănescu a aflat în pedagogia culturii o teorie care oferea o explicare cuprinzătoare a fenomenului
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
consecvență, în perioada de care ne ocupăm, principiile fundamentale ale pedagogiei culturii a fost ȘTEFAN BÂRSĂNESCU (1895-1984), succesorul, din 1932, al lui Ion Găvănescul la Universitatea ieșeană. Discipol al lui Spranger la Universitatea din Berlin, Ștefan Bârsănescu a aflat în pedagogia culturii o teorie care oferea o explicare cuprinzătoare a fenomenului educației, capabilă să scoată pedagogia din impasul în care ajunsese din cauza unor tendințe teoretice contrare și permițînd, totodată, dezvăluirea unor noi fațete ale procesului paideutic. După teoria sprangeriană a spiritului
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
BÂRSĂNESCU (1895-1984), succesorul, din 1932, al lui Ion Găvănescul la Universitatea ieșeană. Discipol al lui Spranger la Universitatea din Berlin, Ștefan Bârsănescu a aflat în pedagogia culturii o teorie care oferea o explicare cuprinzătoare a fenomenului educației, capabilă să scoată pedagogia din impasul în care ajunsese din cauza unor tendințe teoretice contrare și permițînd, totodată, dezvăluirea unor noi fațete ale procesului paideutic. După teoria sprangeriană a spiritului obiectiv și a spiritului subiectiv, ființa umană nu poate fi înțeleasă decît prin raportare la
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
După teoria sprangeriană a spiritului obiectiv și a spiritului subiectiv, ființa umană nu poate fi înțeleasă decît prin raportare la valorile culturii, în consecință, nu poate apărea ca reală opoziția dintre individual și social și nu se justifică existența unei pedagogii sociale și a uneia individualiste. Pedagogia culturii tindea să depășească, de asemenea, opoziția dintre pedagogia intelectualistă herbartiană și pedagogia voluntaristă (ca, de pildă, cea a lui W. A. Lay). Prima punea accentul pe receptare, limitînd educația la un proces de
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
și a spiritului subiectiv, ființa umană nu poate fi înțeleasă decît prin raportare la valorile culturii, în consecință, nu poate apărea ca reală opoziția dintre individual și social și nu se justifică existența unei pedagogii sociale și a uneia individualiste. Pedagogia culturii tindea să depășească, de asemenea, opoziția dintre pedagogia intelectualistă herbartiană și pedagogia voluntaristă (ca, de pildă, cea a lui W. A. Lay). Prima punea accentul pe receptare, limitînd educația la un proces de predare-asimilare a cunoștințelor; pedagogia voluntaristă face
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
înțeleasă decît prin raportare la valorile culturii, în consecință, nu poate apărea ca reală opoziția dintre individual și social și nu se justifică existența unei pedagogii sociale și a uneia individualiste. Pedagogia culturii tindea să depășească, de asemenea, opoziția dintre pedagogia intelectualistă herbartiană și pedagogia voluntaristă (ca, de pildă, cea a lui W. A. Lay). Prima punea accentul pe receptare, limitînd educația la un proces de predare-asimilare a cunoștințelor; pedagogia voluntaristă face din activitatea elevului momentul central al educației. Fiecare din
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
la valorile culturii, în consecință, nu poate apărea ca reală opoziția dintre individual și social și nu se justifică existența unei pedagogii sociale și a uneia individualiste. Pedagogia culturii tindea să depășească, de asemenea, opoziția dintre pedagogia intelectualistă herbartiană și pedagogia voluntaristă (ca, de pildă, cea a lui W. A. Lay). Prima punea accentul pe receptare, limitînd educația la un proces de predare-asimilare a cunoștințelor; pedagogia voluntaristă face din activitatea elevului momentul central al educației. Fiecare din aceste teorii reduce un
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
uneia individualiste. Pedagogia culturii tindea să depășească, de asemenea, opoziția dintre pedagogia intelectualistă herbartiană și pedagogia voluntaristă (ca, de pildă, cea a lui W. A. Lay). Prima punea accentul pe receptare, limitînd educația la un proces de predare-asimilare a cunoștințelor; pedagogia voluntaristă face din activitatea elevului momentul central al educației. Fiecare din aceste teorii reduce un fenomen atît de complex ca educația la un singur aspect al vieții psihice; la cel cognitiv prima și la cel volițional a doua, ambele nesocotind
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
al educației. Fiecare din aceste teorii reduce un fenomen atît de complex ca educația la un singur aspect al vieții psihice; la cel cognitiv prima și la cel volițional a doua, ambele nesocotind complet viața afectivă. Potrivit concepției promovate de pedagogia culturii, fenomenul educației, ca act de cultură, implică trei momente: a) receptarea bunurilor culturale; b) trăirea, vibrarea pentru idei; c) creația culturală, ca obiectivare a spiritului subiectiv. Și iată cum, prin asimilarea educației la fenomenul cultural, aceasta își dezvăluie caracterul
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
actului culturii, noi elemente care țin de cultivarea spiritului subiectiv: a) dezvoltarea, cultivarea capacității de receptare, b) deșteptarea spiritului sau cultivarea năzuinței spre idealuri frumos, bine, adevăr, c) dezvoltarea capacității de lucru în vederea unei creații culturale viitoare (21, p. 311). Pedagogia culturii nu lasă astfel neantrenat și nedezvoltat nici unul din cele trei aspecte fundamentale ale vieții psihice. Este, fără îndoială, un fapt pozitiv această orientare a pedagogiei spre viața afectivă, ajutînd-o și mai mult să se desprindă de intelectualismul herbartian. Într-
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
adevăr, c) dezvoltarea capacității de lucru în vederea unei creații culturale viitoare (21, p. 311). Pedagogia culturii nu lasă astfel neantrenat și nedezvoltat nici unul din cele trei aspecte fundamentale ale vieții psihice. Este, fără îndoială, un fapt pozitiv această orientare a pedagogiei spre viața afectivă, ajutînd-o și mai mult să se desprindă de intelectualismul herbartian. Într-adevăr, ființa umană are nu numai intelect și voință, ci și emoții, sentimente care au un important rol în învățare. Prin implicarea vieții afective în procesul
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
afective în procesul cunoașterii umane se ofereau condiții obiective pentru înfăptuirea învățămîntului educativ. Pe de altă parte, momentul "activității" înceta de a mai fi o simplă "aplicare", dobîndind ceva din virtuțile actului creator atît de mult pus în valoare de pedagogia din a doua jumătate a secolului. În concepția lui Ștefan Bârsănescu, scopul educației îl constituie personalitatea culturală (21, p. 311), caracterizată nu numai prin stăpînirea unui cerc larg de cunoștințe, ci și prin capacitatea de a se devota binelui, adevărului
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
realitățile pedagogice din vremea sa. În deceniile trei și patru se căutau, cum s-a văzut, soluții pentru ca școala românească, realizînd instrucția pe clase și lecții, să se desprindă totuși de sub dominația spiritului herbartian. Întemeindu-se pe tezele fundamentale ale pedagogiei culturii și fiind un spirit mai pozitiv decît Eduard Spranger, care prețuia cu precădere receptarea valorilor culturale prin "intuiția simpatetică" (18), profesorul Bârsănescu ajunge la ideea tipurilor de lecție. Acestea decurg din existența celor trei momente ale faptului de cultură
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
valorile spirituale. 3. Lecții care urmăresc în primul rînd formarea capacității de lucru a școlarilor în vederea unei creații culturale valoroase (27, pp. 311-313). Problema tipurilor de lecție a fost abordată și în volumul Tehnologia didactică (1939) (22). Și iată cum, pedagogia culturii, pe cale deductivă, în maniera pedagogiei filosofice, pornind de la analiza conceptului de cultură, reușește să aducă o contribuție la teoria instrucției, oferind încă o soluție posibilă pentru organizarea procesului de învățămînt și scoțîndu-l din strînsoarea chingilor herbartiene. Ca teoretician al
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
în primul rînd formarea capacității de lucru a școlarilor în vederea unei creații culturale valoroase (27, pp. 311-313). Problema tipurilor de lecție a fost abordată și în volumul Tehnologia didactică (1939) (22). Și iată cum, pedagogia culturii, pe cale deductivă, în maniera pedagogiei filosofice, pornind de la analiza conceptului de cultură, reușește să aducă o contribuție la teoria instrucției, oferind încă o soluție posibilă pentru organizarea procesului de învățămînt și scoțîndu-l din strînsoarea chingilor herbartiene. Ca teoretician al pedagogiei culturii, Șt. Bârsănescu și-a
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
culturii, pe cale deductivă, în maniera pedagogiei filosofice, pornind de la analiza conceptului de cultură, reușește să aducă o contribuție la teoria instrucției, oferind încă o soluție posibilă pentru organizarea procesului de învățămînt și scoțîndu-l din strînsoarea chingilor herbartiene. Ca teoretician al pedagogiei culturii, Șt. Bârsănescu și-a propus să analizeze din perspectiva criteriilor oferite de concepția sa politica culturii din România deceniilor trei și patru. De fapt, este vorba de politica școlară; cum școala era principalul factor de propagare a culturii, politica
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
din perspectiva criteriilor oferite de concepția sa politica culturii din România deceniilor trei și patru. De fapt, este vorba de politica școlară; cum școala era principalul factor de propagare a culturii, politica școlară dobîndește dimensiunile politicii culturale. Tocmai pentru că "știința pedagogiei este concepută" după aprecierea sa "ca o cercetare a fenomenului specific, care rezultă din contactul dintre societate și cultură, în vederea realizării de valori, ea este în mod firesc indicată să controleze din punct de vedere științific activitatea politicii culturale" (23
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
preocupări pentru creație și propagarea culturii. Se constată neglijarea unor anume tipuri și grade de învățămînt: școala primară și, îndeosebi, școlile profesionale. Într-o perioadă în care apăruseră numeroase discipline pedagogice unele, cum era pedologia, avînd tendința de a înlocui pedagogia -, în care aveau loc dispute între diversele tendințe, era prezentă uneori impresia de haos (24 p. 21). Șt. Bârsănescu întreprinde, în 1936, o cercetare cu caracter epistemologic Unitatea pedagogiei contemporane ca știință pentru a surprinde trăsăturile dominante ale mișcării pedagogice
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
discipline pedagogice unele, cum era pedologia, avînd tendința de a înlocui pedagogia -, în care aveau loc dispute între diversele tendințe, era prezentă uneori impresia de haos (24 p. 21). Șt. Bârsănescu întreprinde, în 1936, o cercetare cu caracter epistemologic Unitatea pedagogiei contemporane ca știință pentru a surprinde trăsăturile dominante ale mișcării pedagogice pe plan mondial și național și tendințele ei fundamentale de dezvoltare. Este o analiză dintr-o nouă perspectivă, singulară în pedagogia românească (25). Două erau problemele fundamentale la care
Școala și doctrinele pedagogice în secolul XX by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]