5,550 matches
-
desfășurarea ei se face după un program riguros, nu trebuie să ne determine să exagerăm importanța uneia În detrimentul celeilalte. La fel de valoroasă este și energia afectivă (sau emoțională): să nu uităm, de exemplu, rolul de catharsis al acesteia, prin râs sau plâns zgomotos persoana putând să se elibereze de tensiuni intrapsihice intense, cu caracter obsesiv sau fobic; de asemenea, artiștii folosesc În mod curent energiile emoționale În procesul lor de creație (sunt cunoscute, În acest sens, mărturisirile scriitorului G. Flaubert, care, atunci când
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
să te naști?/ Leagăn de nenorocire/ Atât de frumos încât nimeni/ Nu are timp să renunțe/ La verdele tău cimitir,/ Țărână bogată în sare/ Depusă din lacrimi pe care/ Albii de râuri le duc/ Și le umplu cu pești,/ Și plânsul îți e roditor,/ Mamă fără odihnă/ Și negândită crescând/ Mieii în oi spre jertfire,/ Din morți extrăgând ierburi vii/ Și din suferință iubire./ Pace și liniște ție,/ Dăruitoare nebună/ Sub cerul de sânge uitat/ Și vânăt de frig, noapte bună
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Un zeu se dezvăluie/ Umflându-și faldurile/ Hainei lui largi prin văzduh/ Sunt atâtea feluri de zei/ Pe pământ,/ Încât nu vom prididi niciodată/ Să plângem sau să râdem destul/ Pentru a-i scoate din ascunzători./ De râs sau de plâns,/ Nici nu contează:/ Important este hohotul". (Hohotul) Este surprinzătoare metafora zeului la Ana Blandiana, chiar știind-o preluată de la Nichita Stănescu, cu atât mai mult cu cât ea capătă o nuanță mai mult profană decât sacră. Desacralizarea sacrului sau descompunerea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ei este tragedie în alb, un desen pe o frunză transparentă, un bocet într-o cascadă de lumină. Să citez imaginea unei singurătăți eminesciene, însoțită de ideea curgerii timpului: "în nopti clinchetitoare să stau și să contemplu/ Singurătatea lunii și plânsul ei enorm/ Reverberat în nouri, ca-n murii unui templu/ Pe când viața-mi trece și turmele îmi dorm". Fiind o contemporană desăvârșită, creațiile Anei Blandiana se caracterizează, prin sinceritate și rafinament, construindu-și propria reacție, în fața lumii: una esențialmente culturală
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sunt și îngerii ăștia,/ Care, de atâta vreme nu au aflat// Că nu învie morții, e în zadar, copile,/ Oricâtă speranță, oricâtă îndoială, oricât/ Ar plânge mironosițele în acest cimitir,/ În care mi s-a făcut urât// Să tot ascult plânsul lor care nu se mai termină,/ Să tot încerc să ies din acest noroi,/ Sătot dau la o parte lespedea asta grea,/ Pe care nu știu cine o pune înapoi//". (Într-o așteptare apăsătoare). Unul dintre principalele argumente ale apropierii de poetica
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
să mă fac păstor de fulgi,/ Să am în grijă turme mari de-omăt/ Pe care să le port prin ceruri lungi/ Și să le-aduc mai albe îndărăt.// În nopți clinchetitoare să stau și să contemplu/ Singurătatea lunii și plânsul ei enorm/ Reverberat în nouri ca-n murii unui templu/ Pe când viața-mi trece și turmele îmi dorm.// Să-aștept să vină vara să-mi răpună/ Mieii sortiți spre setea dulcii hume/ Și-n transhumanța sfântă să curgem împreună/ Muți, fără de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
mîncare) Ilie: Bravo! Eu o să-l țesal! (mimează) O să-i pun potcoave. (mimează) Mina: O să-i dau apă. (mimează adăpatul din pumni; rîzînd, sfîrșiți, vin către mijlocul camerei, cad în genunchi și din acest rîs Ilie trece în spasme de plîns, Mina sesizează și se oprește) Ce-i cu tine, plîngi! Ilie, te rog... ne simțeam atît de bine... Hai, rog, nu mai plînge. Mi-e milă... te iubesc... Ilie: (disperat) De ce? De ce?! Mina: Ce anume de ce? Ilie: Îngrozitor! Mina: (zgîlțîindu-l
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
perplexe o imagine a emasculării. Infirmitatea, care va să zică, îmbracă un fason de carnaval. O figură luminoasă, deși lucrată în trăsături mai convenționale, e Bunica, depozitară a valorilor tradiționale pozitive. Ca să-i scutească pe ceilalți de încă o rușine, bătrîna, înăbușindu-și plînsul, se chinuie să fredoneze un cîntec, după cum au chef "musafirii". Vădind intenția de a construi arhetipal, personajul ne convinge totodată că autorul nu se teme nici de melodramă. Și, dintr-o dată, terorizanții Vecini dispar. În fundul scenei se mai întrezăresc, parcă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
tu crezi că eu... Val: Mînca-v-ar să vă mănînce de artiști care cred că teatrul e o paradă de trupuri vorbitoare... Irina: Ei, na, acum! Păi ce, poți să joci fără trup? Val: Nu fi comică... zău... că m-apucă plînsul. (rîde) Alex: Val, da' tu te pricepi și la teatru? Nu, serios! Val: Ei bine, dragul meu, mă pricep și la teatru. Alex: Pentru că ești filosof? Val: Pentru. Alex: Am o idee! Nu mai dau la drept. Dau la filosofie
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Poftim la masă" cu o autoritate care-i determină pe toți să se așeze la masă; se pune în pahare; Acuma beți", spune bunica și toți se ridică în picioare, ciocnesc, în timp ce bunica avansează spre proscenium și, ținîndu-și cît poate plînsul, cîntă "Mulți ani trăiască") Alex: (nu mai poate suporta, sare de la masă) Bunică!!! Nu!!! (o apucă de umeri, o zgîlțîie cu putere și disperare) Bunică, ce faci?! Ăștia nu-s musafiri adevărați! Bunica: Știu. Alex: (aproape plîngînd) Și atunci de ce
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
noi ce avem pe suflet. Hai, tăticule, dă tonul! Râzi! Mihai: (violent) Ce vrei de la mine? Alex: (ironic) Nu țipa că le strici tihna vecinlor. (următoarele două replici ale lui Alex se vor spune rîzînd, pînă la hohote, inclusiv de plâns) Auzi, papa, culmea culmilor, vecinii ăștia m-au scăpat de frică. Mi-e frică de ei, dar m-au scăpat de frica de tine, înțelegi. Și ăsta e un eveniment epocal al zilei. Recunoaște. Mihai: (Mariei) Eu am spus că
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
recunosc că gestul ăsta nu-i de nasul meu... Și infirmitatea asta mă doare ca un scuipat în obraz, ca o palmă, ca o trădare, dragule. Așa că hai să ne astupăm gura cu cîntece și rîsete! Irina: (stăpînindu-și cu greu plînsul) Alex, avem destule pe cap, nu ne mai chinui și tu! Alex: (foarte aproape de Mihai) O auzi? Avem destule pe cap, nu ne mai chinui și tu cu adevărul!" Auzi ce limbă strîmbă a învățat să vorbească? (către Irina) Bine
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
apare Mihai; are pe cap o pălăriuță de damă, pantalonii suflecați pînă la genunchi peste care poartă o fustă scurtă; coboară cele trei trepte, înaintează spre cei din sufragerie; reacția lor se desface în stupefacție, consternare, silă, rușine, indignare și plîns) Dacă te sinucideai, erai mult mai inspirat. Mihai: Ehe, ți-ar conveni ție, ți-ar conveni, cum nu! Ehe! (rămînînd suspendat într-un comportament de marionetă) Ce vă zgîiți așa la mine! (tăcere; își privește îmbrăcămintea... scoțiană) M-am îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Ești aici! Mă faci să rîd! Ești aici doar prin certificatul de căsătorie! Și ce să fac cu el? Să-l scot dintre hîrțoage, să mă uit la el, să-i vorbesc, să mă culc cu el?! (un început de plîns) El 1: Ca de obicei, melodramatizezi. Ea 2: Da? Dar în ce fel ești tu aici? Cu mine? Că de cum intri în casă, te așezi la masa aia, pe care încep s-o urăsc, și-ți înfunzi nasul și mintea
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
spun cîte ceva... dar acum trebuie să mă duc la cumpărături... m-am întors din drum numai ca să vă spun că... nu așa credeam să învăț a muri vreodată.... (această replică o va spune obstinant, de la tristețe pînă la strigăt, plîns, melancolic, alb, ghiduș, pînă în pragul patologicului; Ea 2, intrînd și asistînd la o parte din această scenă, nu știe ce să facă, cum să intervină să-l liniștească, e speriată de propria-i neputință; revine și Ea 1, vede
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
există vii așa-ziși morți adică Ovidiu... Marieta: Ei, poftim de înțelege ceva...! În loc să umbli, să-ți faci relații... să... tu ai relații cu morții! Octav:...Eu vă invit la o porție de rîs... Da repede, pînă nu ne-apucă plînsul...! Hai! Una, două... Și! (rîde singur) Costache: (timid) Octav! Octav! Octav: Spune, tata, dacă ai de spus ceva, dar clar! Costache: (vinovat) Ceva clar... n-am Octav... n-am... tu știi... aș vrea numai..., fii și tu mai... și Marieta
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Dar revolta ta de acum în care reproșezi orice și oricui..., în care biciuiești pe toată lumea... Tu cînd vorbești parcă tragi cu mitraliera! Octav:...Îmi cer scuze dacă te-am executat... Mona: (cu enervare și disperarea dinaintea unui hohot de plîns) Și eu am visat să fie altceva! Și uite că acum scriu borderouri pentru "Alli En gros"! Și asta pentru că am absolvit engleza! Ca să traduc: chewing gum gumă, cofee cafea, cigarettes țigări...! Dar asta nu-nseamnă să cer cont omenirii
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Așa că data viitoare facem și-un număr de supt sînge. (Scoțianul pleacă prăpădindu-se de rîs; Nae e obosit.) Nae: Auzi, Octăviță, tu, de fapt, ce dracu' faci aicea?! Octav: Altul la rînd! Hai, Năică, hai că-i pauză de plîns... Hai! Nae: Tu nu ești întreg! (pleacă pe urmele scoțianului) Octav: Dacă și Năică a observat că nu-s întreg...! Altul la rînd! Mona: (care, împreună cu Groparul, au asistat, deloc indiferenți, la "exercițiul" lui Octav; îl aplaudă) Bravo! Bravo! Probabil
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
răspunde unei chemări biblice într-un poem al lui Mihai Beniuc, publicat în 1972, în volumul "Arderi"13. Horia Zilieru îi urmează exemplul în poemul "Doamna în albastru", iar Ion Gheorghe în poezia "Marele șarpe" din volumul "Mai mult ca plânsul", nu răstoarnă și nu îmbogățește motivul biblic. Șarpele apare și în poezia lui Gh. Pituț, Petre Stoica, Grișa Gherghei ca expresie a devalorizării omului 14. La A. E. Baconsky distingem în atmosfera creată muzica amintirii pe care o va aduce
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Ioane și Petre/ Blajul părea/ Un sat mai bătrân/ Care-și amestecase noroiul cu pietre". Egal cu el însuși, Ion Brad rămâne poet și când evocă bătălia de la Rovine: "Curg aburi calzi pe câmpuri și revine/ Un cântec ca un plâns. Mereu tresalt/ Respiră morții mei de la Rovine." Ion Brad se poate cita alături de scriitorii ardeleni de factură tradițională, alături de Ion Horea, Al. Andrițoiu, Tiberiu Utan, Aurel Rău, lărgind aria de investigație tematică a acestora. "Poate iar ne-ntoarcem gârbovi de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pentru a sublinia permanenta noastră neliniște izvorâtă din aspirația continuă de libertate. O lume de imagini (reamintește ca tehnică de Ilarie Voronca din "Brățara nopților") ne dezvăluie poemul "Lacrimile". Dezolarea este generată de potopul de lacrimi ce cuprinde universul; și plânsul este orb, de rouă, de flacără, este râu: "Se-ntunecă doar cine nu a plâns, n-a râs cu-adevărat". Nostalgiile îl poartă spre ținuturi-limită în care sălășluiesc tatăl Dumnezeu și Dumnezeu mama, liniștea și tăcerea. Poetul construiește metafore urzite
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Sau se autodefinește ca un rapsod melancolic, solitar, cu fața întoarsă spre moarte, "suflet ce s-a voit nobil prin suferință" ("Rod în singurătatea câmpiei") Cântecul va dovedi imperfecțiunea existenței sau dorința de perfecțiune și armonie, el însemnează vorbe, râsete, plâns, așa cum moartea implică vocea tăcerii. Un sentiment de neliniște este semnul citit pe fața "supusă la câte n-a fost peste zi". Poetul este obsedat de imaginea mamei, mama pământului, a vieții, a morții, a timpului, mama femeie care i
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
luptă. Sunt invocate: Parcele, Ioriah, Pindar, Hamlet, Hanibal, Don Juan, Leucos, Orfeu, în chiar titlurile poeziilor menite să poarte simbolic starea lirică a poetului. Hamlet declanșează o stare inedită, nu îndoiala, ci parcă certitudinea, de-aici disperarea, amărăciunea, durerea și plânsul impulsionat de o altă stare de spirit. Poetul alungă șarpele bun, ocrotitorul casei, pentru că întreg edificiul se surpă: "Lepădat fără nume/ Șerpii mei plecați/ Dintre aceste ziduri/ Care vor cădea". Șerpii, caii, nisipul, sabia, pașii, ochii, ierburile sunt motive care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
să ne convingă. Într-un poem ca "Aflați", încearcă să se definească. Firea deosebită a poetului e "o câmpie verde/ unde aleargă și îngenunchează/ un cal de crin plângând sfâșietor/ un cal de crin plângând ca o minoră", numai că plânsul poetului este undeva în afara zbuciumului, în versuri și imagini pretențioase, care fac loc unor schițe comune, triste prin opacitatea lor. Infuzia sensibilității feminine și substanțializarea lirismului Suntem de părerea unor critici care afirmă că poezia feminină, din peisajul liricii actuale
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ardere în contact cu universul la temperaturi pasionale: Totul este eu însămi/ Dați-mi o frunză care să-mi semene". Fără să fie expresionistă în realizarea tehnicii imagistice, este sedusă de stările-limită: răul și binele, frumosul și urâtul, râsul și plânsul, purul și impurul: "Caut începutul răului/ cum căutam în copilărie marginile ploii". Dragostea îmbină atracții senzuale și materne: Numai iubirea dintre părinți și copii/ E sămânță/ Iubitul meu este fiul meu/ De aici răsare totul." În volumul "A treia taină
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]