KorAP: Find »[drukola/base=porni & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...211 212 213 ...2406 >

60,135 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189

te-ai cumințit totuși, pari spășit. -Ei, pe dracu par spășit! Sunt obosit, nu mai am forță. Când strâng În pumn un bănuț, mă doare carnea. Înainte Îndoiam un ban de metal dintr-o singură mușcătură, iar pumnul meu când pornea spre mutra celui care mă enerva era ca ghiuleaua de tun. Acum sunt moleșit ca o cloșcă, picotesc și visez cai verzi pe pereți. Să știi, sunt chiar verzi și aleargă pe pereți. -Asta se numește metaforă. ,,Caii verzi,, sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
fugă. Era captivă În propria boală care Își făcea de cap În trupul ei firav. Locuia Împreună cu alte trei fete Într-o promiscuitate greu de imaginat, supravegheate tot timpul, molestate și mai mult flămânde. În momentul În care Ben a pornit motorul mașinii, hotărât să nu o mai lase pe fată În acel loc al pierzaniei, hotărât de asemenea să meargă cu ea la primul spital ieșit În cale, mașina a fost izbită din spate de altă mașină cu o asemenea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
oraș, Își dă seama că astăzi nu a citit ziarul. O durere vie, Îi sfredelește trupul, Îl face să se Înconvoaie. Un fel de junghi, imposibil de definit. Se oprește din mers, respiră adânc și, când durerea a dispărut o pornește din nou spre ceea ce Europa s-a făcut că nu vede: sărăcie și suferință. Nouă -Kawabata, nu cumva te simți mai bine azi? Hai, gândac negru de bucătărie la strâns firmituri de pe masa istoriei! Vin de la un curs de inițiere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
unul care a omorât cândva, ba am chiar amintiri plăcute cu el. Antoniu Își dă seama că a vorbit prea mult și că Plăcințica nu-l mai ascultă. Își usucă părul și hainele la soare și pare nerăbdătoare să o pornească la drum cu cartonul la subțioară. Într-un târziu, Împart În porții egale o chiflă, o bucată de brânză și o roșie. Mănâncă În tăcere având grijă să nu se risipească nici o firmitură, apoi fiecare Își numără bănuții ce le-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
se rostogolească pe treptele metroului. Șapca din stofă gri, scămoșată, Îi zboară cât colo, lăsându-i scăfârlia goală. O culege de pe jos și și-o Îndeasă din nou pe cap. Un cerșetor printre atâția alții, de care e plin orașul. Pornește abătut spre ,,strada,, Păpădiei numărul 8, din ghetoul care l-a adoptat. Așa cum apăruse În viața lui, Plăcințica a dispărut Într-o dimineață de august, golindu-l de viață și retezându-i orice speranță că mai poate schimba ceva În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
sosește În stație, dar șoferul e nevoit să-și arate măiestria, prin manevre abile, pentru a-l opri fără probleme. Ușile se deschid și un val de oameni coboară, făcând loc să urce, altui val. După două Încercări ratate, autobuzul pornește Însfârșit către partea sudică a marelui oraș. Antoniu se așează pe un scaun de lângă fereastră și căldura binefăcătoare dinăuntrul mașinii Îi dezmorțește mâinile și picioarele. Ar vrea ca drumul ăsta arhicunoscut pe care vara și primăvara Îl face pe jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
Antoniu Îi aruncă cutia de pate În care au mai rămas câteva resturi de pastă, pe care animalul le linge meticulos. Frigul de dimineață, pătrunzător, Îi intră În oase făcându-l să tremure și Îngreunându-i respirația. În curând va porni către stația de metrou, slujba lui de la care nu-și permite să lipsească. Șaptesprezece În cocioaba lui Ben a intrat o femeie de vârstă incertă, Îmbrăcată ca vai de lume, cu o căciulă verde, tricotată pe cap și o sacoșă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
cum Îl alintau părinții, nu era bineînțeles nici pe departe un sentimental și credea că viața este un șir lung de Întâmplări legate de voința lui proprie. Important era să strângi din dinți și să nu te dai bătut. Odată pornit În vârtejul Întâmplărilor, nu se putea să nu-ți atingi scopul, să nu ajungi unde ți-ai propus. Cine te putea opri? Ce te putea face să nu reușești? Dincolo de asta, Dezideriu citea fără oprire, cu un fel de furie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
În care se chinuie să urce și el În mașină, lângă cu mort. Este alungat de roșcovan cu o lovitură de picior. Ușile din spate ale dubei se Închid cu zgomot. Medicul urcă În față, pe scaunul din dreapta și roșcovanul pornește mașina. Un nor de praf se ridică ca fumul dintr-o locomotivă cu aburi, și mașina dispare printre munții de gunoaie, purtând trupul inert al lui Kawabata. Douăzeci și trei Antoniu plânge ca un copil. O durere insuportabilă Îi prinde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

scurt timp devine inflexibil, în care unul dintre cei doi totdeauna cere, iar celălalt dă. În căsnicia mea, încă de la început, eu m-am instalat pe poziția celui care mai mult primește decât dă. La fel ca doctorul Johnson, am pornit destul de devreme pe calea pe care doream să o urmez. Eram cu atât mai zelos în acest demers cu cât lumea mă considera, și chiar eu însumi mă consideram, extrem de norocos prin faptul că mă însurasem cu Antonia. Firește, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
insistent de mai multe ori. — Și să-l înfigi în vârful unei sulițe? Nu! Am râs amândoi, iar el și-a lăsat mâna să lunece pe capul meu, spre spate, pipăindu-mi forma craniului ascunsă sub păr. Gândirea unui sculptor pornește de la craniu și merge spre exterior. Am mai rămas pe loc un timp contemplând capul Antoniei până ce am simțit că mă copleșește amărăciunea. Cred că nu peste mult timp am să-ți cer ceva tare de băut. Apropo, ți-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
concretă. Eram izolați ca într-un mormânt. Apoi, semnalată doar de un contur negru estompat, ca într-o pictură chinezească, am văzut o mierlă zburând spre cuibul ei ascuns sub un tufiș; și-a întors capul spre noi și a pornit tăcută mai departe zburând aproape de covorul de zăpadă. În ultimele raze ale amurgului i-am zărit ochiul și ciocul portocaliu. „Mierloiul negru și glumeț Cu ciocul lui gălbui...“ — Citatul tău se potrivește chiar prea bine, frățioare, zise Alexander. — Prea bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
așteptau trenuri pierdute fără urmă. Afară ceața era la fel de deasă și mi-a trebuit ceva timp să scot mașina în stradă. Farurile neputincioase - biete licăriri inutile - aruncau raze într-un zid de întuneric pe care nu-l puteau străpunge. Am pornit-o pe Cheapside cu viteza mersului pe jos. Vrând doar să spun ceva, am întrebat: — Era ceață la Cambridge? Nu, nu era ceață. — Trenul a sosit foarte punctual. Ne-am așteptat să întârzie. Am auzit un soi de mârâit în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
brunetă, își ștergea încruntată ochelarii și îmi arunca priviri grăbite și pline de compasiune. În cele din urmă le-am lăsat cu grija ultimelor comenzi de Crăciun și cu plăcerea de a se bucura una de compania celeilalte și am pornit cu mașina spre Pelham Crescent. Antonia purta un pulover castaniu din cașmir și un șirag de perle pe care nu i le știam. Nu-și cumpăra nici măcar o batistă fără să-mi ceară părerea. Am constatat, cu un sentiment de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
zâmbetul său american, larg și strălucitor, și o strânse pe Antonia mai aproape de el. 12 Am închis ușa după mine și i-am spus lui Georgie. — Antonia știe. Cum de a aflat? Când am scăpat de la Palmer și Antonia am pornit-o spre Covent Garden. Dar nu m-am dus direct la Georgie acasă. Am stat zece minute într-un local, încercând să mă adun. Tremuram din toate încheieturile și aproape că nu puteam gândi. În mod ciudat, sentimentul predominant pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
orice caz, este treaba noastră și numai a noastră. Sper că n-am fost nepoliticoasă iar, dacă am fost, îmi cer scuze. Trebuie să plec. Vă mulțumesc foarte mult pentru invitație. Făcu din nou o plecăciune rigidă de marionetă și porni spre ușă. Exact când Antonia scoase o exclamație de protest, ușa se deschise și Palmer își făcu apariția. Într-un gest de încântare și surprindere își înălță brațele larg deschise și înaintă spre Georgie, acum puțin derutată, ca un tată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
am așezat pe jos. Aveam o durere de cap îngrozitoare, prin aceasta capul meu dându-mi de știre că există. Ea și-a îndreptat haina și apoi, fără să se uite la mine și tot fără să se grăbească, a pornit în sus pe scări. Am rămas nemișcat câteva clipe, complet năucit. Apoi, ținându-mă cu mâinile de cap, care părea gata să plesnească, m-am ridicat tremurând. Am urcat treptele și am ajuns în hol. Ușa de la intrare era deschisă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
de la intrare era deschisă iar afară, la câțiva pași de ușă, atârnând ca o perdea, plutea ceața gălbuie, opacă, infernală, complet neclintită. M-am oprit în prag. În tăcerea umedă și găunoasă am auzit ecoul pașilor ce se depărtau. Am pornit-o de-a lungul străzii, chiar am alergat puțin, apoi m-am oprit să ascult. În spatele meu, pe pavajul umed, pașii mei lăsaseră o urmă șerpuită. Cu un oftat ce semăna mai mult a tuse, mai profund decât tăcerea însăși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
materialitatea și deveniseră niște prezențe fantomatice. Orașul atât de drag și de minunat, mut și estompat, pe jumătate ascuns în nori plutitori aproape neclintiți, părea un oraș suspendat în aer, identificat doar prin contururi incerte în cenușiu și cafeniu. Am pornit-o pe jos, inevitabil de-a lungul râului. Când am ieșit pe chei, în zona numită Victoria Embankment am observat că era vremea fluxului și că pe suprafața râului dansa o lumină caldă ce transforma culoarea noroioasă a apei într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
caldă ce transforma culoarea noroioasă a apei într-un auriu patinat, ca și cum o parte din lumina soarelui evadase și venise să se joace aici, sub bolta uriașă de ceață. Lumina stranie se armoniza cu starea mea de spirit și am pornit-o agale pe lângă clădirea New Scotland Yard; am început să simt că, deși durerea nu mă părăsise, sunt ceva mai capabil să-mi adun gândurile. Era prea frig ca să mă așez, dar din când în când mă opream și mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
lemn. Nu era singură. Lângă pat, un bărbat gol își punea în grabă un halat. Mi-am dat seama imediat și fără nici o urmă de îndoială că întrerupsesem o scenă de dragoste. Bărbatul era Palmer. Am închis ușa și am pornit-o în jos pe scări. 20 Am aprins o lumină în hol, găsind întrerupătorul din instinct, și m-am întors în încăperea prin care intrasem. Am apăsat și aici întrerupătorul și s-au aprins mai multe lămpi. Am observat în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
deocamdată ceva atât de improbabil și de ieșit din comun, un psihanalist ar fi putut să o intuiască prin interpretarea comportamentului meu violent. Se pare însă că o asemenea idee nu-i trecuse prin minte lui Palmer și credea că pornisem pe urmele lui mânat de bănuieli și că venisem să-l dau în vileag. Primul și cel mai puternic sentiment pe care l-am avut a fost acela de recunoștință față de Honor. Faptul că nu-i spusese nimic fratelui ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
SĂ PREGĂTIȚI PAȘAPOARTELE ȘI BILETELE”. Toți trei s-au ridicat imediat și, sub imperiul șocului, m-am ridicat și eu. Totul era prea crud. În agitația momentului Georgie își scăpă geanta și Honor i-o ridică. Apoi toți trei o porniră deodată. Îmbrăcat într-un sacou de lână fină, Palmer arăta curat și detașat ca o pasăre mare. Mi-am spus atunci că arată ca un bărbat care a reputat o mare victorie. Îi și auzeam râsul tineresc și îi vedeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

Producție În masă cinci ani. Toată lumea permite. Infirmiere, cărămidari, veterani de război. Chiar și Sascha. Democrație de buzunar. Nu mai mare ca pachetul de țigări. Arătă cu degetul spre pachetul meu de Moslem și eliberă mânerele. Aha. O, Else. E pornită pentru că a trebuit să se descurce singură cu reportajele de știri. Tocmai mă pregăteam să-i dau o explicație când colega mea și-a ridicat mâna: — Scuzele mai târziu. Mai Întâi Înțelege, mașinile de cursă sunt de domeniul trecutului. S-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
făcut tot ce-am putut: Else urma să mă acopere și Anton Îmi promisese și el că o să treacă pe la apartament. Celelalte investigații despre trecutul Dorei vor trebui să mai aștepte până mâine. După ce am plecat de la Crama Albastră, am pornit spre casă pe bicicletă prin noapte, Într-o poziție nu tocmai dreaptă. Copacii păreau niște umbre alungite, Întinate, pe un fundal de cer din ce În ce mai străveziu, iar străzile, pustii. Claxonul bicicletei mele tremura când treceam peste pietrele cubice, clănțănea ca niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]