6,037 matches
-
socialismului cu față umană, cum cu atâta convingere Îl descria tovarășa Csiki Irma de la Propagandă, În timp ce documentele de partid gemeau sub fesele ei tari de fostă dansatoare În Ansamblul Mărțișorul de la Casa de Cultură a studenților din Cluj și amantă preferată a tovului prim, bărbat sănătos, cu fruntea Îngustă și ochii mici, dar, În schimb, vioi. Ar fi putut găsi și locuri mai comode, dar acolo Îi plăcea tovului: pe marginea mesei uriașe de lucru, acoperită cu tot felul de documente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
bună decât Gerovitalul, zicea el. Păcat că de când s-a măritat, În ea n-a mai Încăput decât un singur bărbat. Ea ar fi trebuit să fie un bun public, un fel de tonomat național: bagi fisa și asculți melodia preferată. Ca Eleonora, care acum funcționează, cum ar zice Terente Marcovici, În regim de avarie. Se opri descumpănit de câte porcării Îi puteau trece prin cap. Până la urmă, Își spuse el, cine trăiește printre porci, Începe să semene cu ei, kutya
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Gable. Gheretă, Însă, n-ar fi fost În nici un caz Vivien Leigh din filmul vieții ei, pe care 1-a văzut de trei ori. A citit și romanul: cadou de la Brândușă. Ce carte! Și ce bărbat! Brândușele erau florile ei preferate. Avea și o broșa de ceramică făinuță, de mărimea unei cești chinezești de cafea pe care o purta doar la ocazii. O ocazie ar putea fi și Revelionul ăsta trăznit. Se Îndreptă spre baie, presărându-și hainele pe drum. Ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
abia mai respira sub apăsarea bancnotelor și a monedelor. Inflația nu-l cruța nici pe el. Se consola cu gândul că anul următor funcția de trezorier al familiei Moduna va fi preluată, după principiul rotației cadrelor, de „Pomul vieții”, desenul preferat al Martei. Cocoșul ăsta are ceva de „tiszta bolond”, Îi plăcea ei să spună În limba sa maternă pe care o vorbea tot mai rar. Asculta Însă Radio Kossuth și urmărea emisiunile În limba maghiară de pe TVR. Când vor avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
rămas fără replică. Un nume necunoscut Îl căuta pe Flavius-Tiberius. După schimbul obișnuit de replici, bătrânul cedă receptorul, Însoțindu-și gestul cu un scurt comentariu: are o voce plăcută. Parcă ar fi Ingrid Bergman În Casablanca, unul dintre filmele sale preferate. La mulți ani! Și să-ți meargă bine vânzările, Îți urează Iolanda Filcz&Co. Mulțumesc, la mulți ani, zise Flavius-Tiberius surprins de acest telefon. Era nesigur În voce și lucrul ăsta se simțea bine. Îl scoase din Încurcătură tot Iolanda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
corpului ei urmată de o Înceată destindere, ca o tentativă de zbor mereu amânată, erau tot atâtea semne că drumul ales era cel bun. Ea a zis că Îi este sete. El i-a Întins sticla de Volvic, apa ei preferată, dar ea a zis că vrea apă din fântână. Atunci el a apucat ruda de câțiva metri de care spânzura o găleată de lemn și a trimis-o, cu metodă, În adânc spre un ochi de apă aproape orb. Apa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
la volan și a murit izbindu-se violent de un sat cu vizibilitate redusă, În timp ce ai săi așteptau cuminți să emigreze În Germania. Era lotul ultimilor sași visători din Transilvania. Klaus nu se omora cu cititul. Avea totuși un poet preferat: Franz Hodjak. Purta cu el mereu o carte de-a lui publicată În țară. Mi-a dat mie cartea odată cu un sărut fratern pe frunte Înainte de a ne despărți. Recita mereu versuri din cartea asta. Două poeme reveneau obsesiv: Cimitir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de la American Dream, În traducere, Visul American. Tot de aici cumpăra și două sticle de bere Dreher, În așteptarea primei șarje de Hopfen König. O bere care urma să concureze În celebritate culoarea cerului În lunile de vară, anotimpul său preferat. Când să se gândească la trecut? În spatele blocului dădu peste câțiva omuleți de zăpadă. Așa ceva nu văzuse niciodată. Pe cap aveau care oale de bucătărie, care olițe de noapte. Erau și două excepții: unul purta o cască de război germană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
din nou aproape exclusiv versuri romantice nemțești sau franțuzești, foarte rar englezești. Probabil că știa pe de rost o sumedenie de poezii de-ale lui Mörike, Droste-Hülshoff sau poeziile de tinerețe ale lui Goethe. Cu toate că avea unul sau doi autori preferați, cum ar fi Voltaire și Daudet, citea În franceză mai ales de dragul meu, după ce mi-o alesesem ca materie „principală“ la școală și la Oxford. Beletristică nu citea aproape niciodată, Însă și asta ascundea o taină. Abia când am devenit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
provoca repulsie. Propriile mele „livezi“ au fost, din clipa În care le-am văzut pentru prima dată, dumbrăvile și crângurile uitate și din ce În ce mai pustii ale vestului Angliei, iar mai târziu ale Franței. Încă mai am În grădină meri din soiurile preferate ale tatălui meu, cum ar fi James Grieve, precum și unele soiuri ale mele personale, de pildă aromatul d’Arcy Spice, Însă nu-i stropesc și nici nu-i curăț cum s-ar cuveni - fără nici o scuză de fapt, pentru că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
pictorul, În existența lui publică, trebuia să-l ascundă; căci de Îndată ce asemenea elemente individuale devin doar componente Într-o scenă mai amplă, ele trebuie „grădinărite“, aranjate și dispuse artificial, transformate În niște simple embleme. Avem cu toții picturile sau imaginile noastre preferate, iar printre ale mele se numără de mult un tablou al lui Pisanello de la National Gallery din Londra, Viziunea Sfântului Eustațiu. Viitorul sfânt, plecat la vânătoare, s-a oprit din galop În mijlocul unui peisaj sălbatic Împădurit, la vederea unui cerb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
pe criminal și să le arate alegătorilor că ratificarea Propunerii B le-a adus o poliție veșnic trează. — Poate că n-a fost o fetiță chiar așa de cumsecade. Poate că bătrânica pe care a ucis-o Nash era bunicuța preferată a cuiva. Poate că iei cazul ăsta prea personal și poate că ar trebui să lăsăm Biroul să se ocupe de problemă și să ne întoarcem la treaba noastră înainte ca Junior să apuce să ucidă și pe altcineva. Lee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
epitaf pe care nu voiam să-l aud. Am intrat și am rămas uimit de cât de ciudată și de drăgălașă era camera de zi. — Lee a murit? mă întrebă Kay. M-am așezat pentru prima oară în fotoliul lui preferat. — L-au ucis jandarmii sau o mexicancă sau complicii ei. Ah, iubi, eu... Vorba de alint a lui Lee mi-a sunat discordant. M-am uitat la Kay cum stă în pragul ușii, luminată din spate de razele ciudate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
la secție se primeau apeluri de urgență douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru. Polițiștii de la Patrulă aveau în dotare bastoane cu ținte de metal, iar cei de la Intervenții aveau în tocuri automate de calibrul 45, încărcate cu gloanțe dum-dum neregulamentare. Băutura preferată a pilangiilor locali era „șopârla verde“ - alcool etilic de 95 de grade, îndoit cu vin de Porto alb, marca Old Monterey -, iar prețul standard pentru o prostituată era de un dolar sau un dolar și un sfert dacă mergeai „la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
Pernițele de pe canapeaua folosită de mine în ultimul timp pe post de pat erau aranjate frumos, de parcă n-aș fi dormit niciodată acolo. Patefonul meu era încă lângă șemineu, dar toate discurile lui Kay dispăruseră. Am pus mâna pe scaunul preferat al lui Lee și am dat cu el de perete. Am aruncat cu balansoarul lui Kay în comodă și l-am făcut fărâme. Am răsturnat măsuța de cafea cu picioarele în sus și am folosit-o drept berbec, spărgând fereastra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
doar cu doi ani mai mari. Ne făceau bebeluși, dar nu trecea un minut și ni se alăturau în țărână și aruncau împreună cu noi pietricele în sus, ca să vedem apoi câte putem prinde cu o singură mână. Era jocul nostru preferat până când eu am ajuns să pot prinde zece pietricele, în timp ce ei puteau doar cinci. În acel moment, frații meu au declarat că jocul ăsta era un joc doar pentru fete și nu l-au mai jucat niciodată. Când am împlinit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
de mândrie. Apoi, tata l-a prezentat pe Iosif. - Acesta e cel mai mic și e singurul fiu al Rahelei mele, a zis el, arătându-și astfel dragostea pentru mătușa mea. Esau a dat din cap cu bunăvoință înspre copilul preferat și s-a uitat lung la Rahela a cărei frumusețe era la fel de strălucitoare ca întotdeauna. S-a uitat și ea la el, încă tulburată de tot ce se petrecuse în acea zi. Apoi Iacob l-a numit pe Dan: - Acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
s-o cunosc pe Bunica, care începuse deja să trăiască în imaginația mea. Eram sigură că Rebeca le va adora pe mamele mele; până la urmă, erau nepoatele ei și nurori totodată. Pe mine mă și vedeam favorita ei, animăluțul ei preferat. De ce n-aș fi fost, în fond nu eram eu singura moștenitoare de parte femeiască a fiului ei preferat? A doua zi dimineață am plecat, dar n-am mers mult. Tata și-a înfipt toiagul în pământ lângă un fir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
adora pe mamele mele; până la urmă, erau nepoatele ei și nurori totodată. Pe mine mă și vedeam favorita ei, animăluțul ei preferat. De ce n-aș fi fost, în fond nu eram eu singura moștenitoare de parte femeiască a fiului ei preferat? A doua zi dimineață am plecat, dar n-am mers mult. Tata și-a înfipt toiagul în pământ lângă un fir de apă sub un stejar tânăr și ne-a anunțat că acolo are de gând să rămânem. Ne aflam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
acelui an, o tânără de douăzeci și șapte de ani, care lucra la cine știe ce indexare plicticoasă În biroul londonez pentru activități de secretariat al domnișoarei Petheridge, auzise cu uimire un pasaj din Ambasadorii, de Henry James, unul dintre romanele ei preferate, dictat unei dactilografe de la o masă din apropiere. — „Curtea era spațioasă și deschisă virgulă... plină de revelații virgulă... căci prietenul nostru virgulă... din obiceiul intimității virgulă... liniștea intervalelor virgulă... demnitatea distanțelor și apropierilor punct și virgulă... casa virgulă... pentru simțurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
În vizită la prietenul lor comun, Howard Sturgis, la Windsor. Lui Henry Îi făcuseră Întotdeauna plăcere scrisorile În care Îi descria eforturile ei din Franța, iar În timp de pace excursiile În puternicul automobil Panhard fuseseră una dintre distracțiile lui preferate, dar, În starea de slăbiciune În care se găsea, nu se considera capabil să facă față forței dezlănțuite a formidabilei ei prezențe, pe care de mulți ani de zile o caracteriza În termeni ironico-eroici drept „Prințesa Val-Vârtej“, „Incomparabila“, „Pasărea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
nevoie de protecția ta. — Înțeleg, Îi răspunse Henry plin de compasiune. Dar așa e viața, prietene. Cum altfel să se Înnoiască rasa? — Da, așa e viața, repetă Du Maurier mohorât. Ce n’est pas gai. Era una din expresiile sale preferate. — La urma urmelor, și tu ai despărțit-o pe Emma de tatăl ei - și tu Însuți mi-ai spus că s-a opus cât a putut. — E adevărat, recunoscu Du Maurier. Dar cred că diavolul bătrân o făcea din motive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
sunt vreo pudică. Dar nu m-am familiarizat suficient cu formele trupului uman neacoperit pentru a-mi da seama când reprezentările lui sunt reușite și când nu. — Nici măcar În Nașterea lui Venus, de la Uffizi? Botticelli era unul dintre pictorii ei preferați. Da, văd că e frumoasă, bineînțeles, dar goliciunea ei... Îți distrage atenția. Cred că ar fi la fel de frumoasă și dacă ar fi acoperită cu o robă. Poate chiar mai frumoasă. — Dar cred că, În mod obișnuit, oamenii nu se nasc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
zâmbiră, făcură un semn cu mâna și se retraseră, măguliți, amuzați și stânjeniți În același timp. — Eu n-aș putea recunoaște În veci o piesă, spuse Henry În timp ce se puneau din nou În mișcare. — O, e una dintre bucățile mele preferate, Îi spuse Du Maurier. — Nu are importanță. Știu că ai putea recunoaște altele o sută. Și aici apare dificultatea, vezi tu... adică În legătură cu generoasa ta propunere. Nu am cunoștințele muzicale esențiale pentru a scrie povestirea. — Prostii! La detaliile muzicale te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
să lucreze la biroul ziarului The Times. Lui Henry Îi lipseau compania și conversația lui și, În parte pentru a se bucura din nou de ele, plecă la Paris pe la mijlocul lui martie, pentru o vizită prelungită. Trase la hotelul său preferat, Westminster, din Rue de la Paix, În apropiere de Place Vendôme. Guta continua să Îl supere, dar reuși să străbată, șchiopătând, bulevardele, pentru a-l Întâlni pe Morton În restaurante și cafenele pe care le „descoperise“. Tot atunci se Întâmpla să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]