8,125 matches
-
biroului domnea o tăcere mormântală. Toți redactorii, până și Stevie, plecaseră acasă. Epuizată, Fran își luă geanta și le urmă exemplul. Exista ceva simbolic în atmosfera tăcută, pustie a locului. I se ivi în minte o imagine încă și mai pustie, după ce ziarul o să dea faliment și angajații o să fie concediați. Doamne, răsună o voce ce o făcu să tresară, nu știam că mai e cineva pe-aici. Era Sean McGee, rămas în pantaloni scurți de lycra și maiou sport, așezându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
surprinzător, dat fiind că maică-sa era mai preocupată de siguranță decât un șeic saudit. Nu se zărea nici urmă de părinții ei. Simți un fior de panică în timp ce intra în casă. Camera de zi și biroul tatălui ei erau pustii. Își făcu curaj să intre în bucătărie. Maică-sa era așezată la imaculatul blat de gătit, cu telefonul în mână. — Francesca, slavă Domnului că ești aici. Tocmai am sunat după tine la ziar. — De ce? Fran simți deodată că îi transpiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
nici o alternativă. Trebuia să se ducă să-l vadă chiar în momentul ăla. Când ajunse acolo își dădu seama cu groază că, deși era de-abia douăsprezece fără un sfert, la Tawny Beeches era ora prânzului și camera comună era pustie. — Dar e aberant de devreme. La ce oră serviți cina? o întrebă pe intendenta iritată. — Ceaiul se servește la patru și jumătate, biscuiții și cacaua la șapte. Dar tatăl meu detestă să mănânce devreme. E obișnuit să ia cina la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Woodbury Citizen. De îndată ce miresele fuseseră măritate și trimise la casele lor, Fran trebuia să se apuce de numărul viitor. De data asta anunțurile urmau să fie contra cost. Se închipui intrând în clădirea Citizen și găsind departamentul de televânzări la fel de pustiu ca Marie Celeste, cu telefoanele la fel de tăcute precum cele din casa unei domnișoare bătrâne. Nu-i veni să creadă când o întâmpină zarva, confuzia și haosul create de mulțimea ce stătea la coadă ca să dea anunțuri pentru numărul 2. Singurele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
-i spună tatălui ei că n-avea s-o mai conducă în cele din urmă la altar. Tocmai încerca să compună un titlu pe tema mobilierului de bucătărie, când Ben se ivi ca o furtună la celălalt capăt al redacției pustii. La ora asta plecase aproape toată lumea, în afară de ea și Stevie și, cum pe nici una din ele nu le aștepta nimeni acasă, se pregăteau pentru o noapte de muncă. — Ben! Mă bucur să te văd! Fran îl chemă în colțul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
dragul ei chimono alb, de mătase, pe care i-l adusese tatăl ei dintr-o excursie în Hong Kong. Începuse să se rărească, dar avea să-l poarte până când avea să se rupă de tot. Aprinse toate luminile din apartamentul ei pustiu și dădu drumul la apă în cadă. Tocmai se dezbrăcase și pusese un picior în cadă când sună telefonul. Îi veni să-și tragă palme că uitase să pornească robotul. Cu o incredibilă tărie de caracter, îl ignoră până când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
a avangardei românești Post-scriptum Bibliografie Capitolul I. De la estetism la preavangardism Astfel mă întorceam, în nenumărate seri de vară, la sfîrșitul veacului trecut, spre casa părintească de la marginea orașului. Reveneam, în tovărășia familiei, pe străzi cu zgomotele potolite și trotuarele pustii (...) Așteptam... așteptam... și nu știam ce. Așteptam probabil ca vremea să ne apese mai puțin și totuși să ne zdruncine mai mult. Ne omora monotonia acelui sfîrșit de veac de liniște stăruitoare și de „neutralitate definitivă”. Vacanțele mari erau nesfîrșite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
fremătînde, coșuri de uzine nenumărate se vor înălța ca niște semne de exclamație, un milion și jumătate de locuitori treziți din somnul lor de basm se vor întîlni în Bursele clocotitoare, pe piețele solemnizate de statui masive, departe de muzeele pustii, dormitoare melancolice ale trecutului. Și această viață nouă în Bosfor își va găsi poeții ei (...) artiști minunați vor privi, în titanica sforțare europeană de a clădi o cetate de beton și fier, oazele verzi ale cimitirelor cruțate și conurile minaretelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nori în doliu văduviți de crini,/ Ce tăcere, suflete tăcut/ trenurile toate au trecut!/.../ Ultim șir de roți porniți alene,/ felinare, tremurați din gene/țipă deznădejde în sirene,/ Suspinați, supape-n unison,/ sgardă, scutură-te de peron// Gară colorată și pustie/ trenurile pleacă pe vecie.../... Ieși dintr-un sertar melancolie/ cu panglici, cu bucle de hîrtie/ căci paiața-i fără de scufie!”). În comentariul publicat în Manuscriptum, Henri Béhar consideră că „În ciuda invitației de a-l publica, acest poem modernist și languid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ceaiul de la ora trei. Razele soarelui pătrundeau ca niște flăcări albe prin hublouri, iar bărcile de salvare se legănau în voia valurilor. Nici țipenie de călător pe punte. Personalul de serviciu își făcea datoria neobosit. Barul, animat serile, era acum pustiu. Doar barmanul, în uniforma lui albă, ștergea paharele. Pe la ora două a intrat un student, cu ochii cârpiți de somn, să-și cumpere țigări. Barmanul a scos dintr-o cutie verde două pachete de Gauloise și i le-a întins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Se mai vedeau și acum câteva case cu un etaj sau două, construite în vechiul stil caracteristic perioadei Edo. De când s-a votat legea împotriva prostituției, zona și-a pierdut din aspectul țipător și era acum un loc sobru, chiar pustiu se poate spune. Gaston a dat colțul. Strada era foarte îngustă. Pe stânga se afla o farmacie a unui oarecare Takahashi, iar lângă ea un magazin unde se vindea saké. Două case mai încolo, Gaston văzu pe o ușă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
în Umamigasaki, răspunse Kobayashi. Când a auzit „Umamigasaki“, Endō a considerat că a sosit momentul. S-a plimbat prin tot orașul cu harta în mână de când a sosit în Yamagata. Pentru întâlnirea lui cu Kobayashi avea nevoie de un loc pustiu. Umamigasaki era tocmai ceea ce-i trebuia. Era aproape de oraș, dar nici în plină zi nu era țipenie de om pe acolo. Kobayashi nu a observat că era urmărit. Făcea pași mici, repezi, încălțat cu saboții lui jerpeliți. Când a ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a întins femeii, ale cărei buze groase s-au deschis într-un zâmbet larg, dezvăluindu-i dinții îngălbeniți. Strada era cufundată în beznă. Întunericul era întrerupt, ici-colo, de câte un felinar ce iradia o lumină palidă. Pe strada liniștită și pustie se auzea doar scârțâitul roților unei camionete - poate a lăptarului sau a vreunui țăran care-și ducea legumele la piață. Când au ajuns la colțul din fața băncii, Endō s-a oprit. Vizavi zdrăngăneau ușor obloanele închise ale cinematografului și ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
vârf de picior ca pe-o sticlă întoarsă. Dar sus, la o mie de metri-nălțime, spre răsărit stelele își spun povești prin cetini de brazi și-n miez de noapte râtul mistreților deschide izvoarele. [1929] * IOAN SE SFÎȘIE ÎN PUSTIE Unde ești, Elohim? Lumea din mînile tale-a zburat ca porumbul lui Noe. Tu poate și astăzi o mai aștepți. Unde ești, Elohim? Umblăm turburați și fără de voie, printre stihiile nopții te iscodim, sărutăm în pulbere steaua de subt călcâie
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
să-l cuprind, mijlocul să-i frâng să-i sărut sclipitoarele stele. Când aș urî, aș zdrobi sub picioarele mele de stâncă bieți sori călători și poate-aș zâmbi. Dar numai pe tine te am trecătorul meu trup. STRIGĂT ÎN PUSTIE Cu chiotele-ți de lumină și cu-adîncul ochilor de mare, cu urmele în lut, ce ți le lasă nenumăratele fecioare cutremurate-n clipa asta de-un dor pe minunatul tău pământ, te chiem: vino, Lume, vin'. Adie-mi în ureche
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
noapte nevăzuți de nimeni strugurii desprinși din vite ți s-adună să-și umplă boabele de must, și-apoi - cu dărnicia ta de moarte vino, Lume, vin'. Și răscolește-mi fruntea-nfierbîntată ca nisipul dogorât pe care calcă-ncet, încet prin pustie un profet. VERSURI SCRISE PE FRUNZE USCATE DE VIE II - Psalmistul Când treci fără sandale pe sub tei, porumbii adormiți pe streșini ciuruite se trezesc, crezând ca pașii tăi, mărunți, sunt semințe azvârlite de-o mână bună pentru ei. MOARTEA LUI
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
numai să plec cât mai repede... să nu-i mai văd. Mă fixau cu ochi goi, reci, fără milă. ― Inchizitorii nu știu să surâdă. ― La un moment dat, aproape că nu mai auzeam ce mă întrebau. Mă obsedau ochii lor. Pustii, cruzi... ― ... o cruzime uniformă... ―... și plini de frig, mai ales. Erau pironiți asupra mea ca asupra unui obiect oarecare. Asta mă făcea să nu-i mai pot îndura. Niciodată nu m-am simțit mai desființat. Nu mai eram eu. Eram
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
a revoltat împotriva disperării și, deocamdată, dacă lăsăm deoparte nopțile tale, reușește să-ți dea o oarecare mângâiere. La mine, lucrurile stau pe dos, Galilei. Nu mai pot iubi aproape nimic. Echilibrul meu s-a stricat și m-a lăsat pustiu, descoperit, în situația de a suporta ce mi-a rămas, adică disperarea, sau de a înnebuni. Nu știu dacă un om poate rezista multă vreme fără consolări și, poate, asta am venit să-mi lămuresc, discutând cu tine. Încerc să
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
și, prin crăpături, își făcea loc floarea cenușii; o floare neagră, dar delicată. Furioși inchizitorii au decis să fie înălțată o închisoare și mai largă. Erau golite în grabă orașe și sate care rămâneau cu casele, bisericile și piețele lor pustii, înlăuntrul unei închisori ale cărei ziduri nu se mai vedeau în depărtare și care se mutau mereu mai departe din calea cenușii înflorite. Erau ca două armate care se luptau. De o parte, cei arși pe rug, cenușa lor adică
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
la pretoriu, deși mă duseseră în chip straniu în încăperea în care erau rase pergamentele pentru a fi mai apoi refolosite, l-am căutat din ochi pe tovarășul care îmi fusese alături de-a lungul atâtor nopți. Dar, printre mesele pustii, mă aștepta cu totul altcineva: ducele Grasulf, unchiul său. Bărbatul acela cu barba și cu părul prematur încărunțite, tot timpul mânios, condusese ducatul vreme de zece ani, cât timp nepoții săi erau încă minori; guvernase cu cinste și dreptate, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
trezit și mi-a spus: -Vino, am să-ți arăt ceva! Ne-am dus la râu. În partea rezervată bărbaților se bălăceau o duzină de băieți longobarzi, cu patru sau cinci ani mai tineri decât Rotari; cea rezervată femeilor părea pustie. Mergând noi de-a lungul malului, am coborât în aval și am traversat râul pe un trunchi căzut de-a curmezișul. Am luat-o în sus, dar pe malul opus. De îndată ce-am auzit glasurile băieților în apropiere, Rotari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
dădea senzația înfiorătoare că priveai muribunzi în pielea goală și scheletici. De zeci de ani nimeni nu mai avea în grijă gropile de scurgere, șanțurile și canalele, apă și nămol fiind pretutindeni. Când am pătruns înăuntru, orașul părea a fi pustiu, și copitele cailor au răsunat pe caldarâm ca într-o cameră goală. Porțile ieșite din țâțâni de la casele de pe drumul mare se deschideau una după alta, și, din beznă, se iveau copii slăbănogi cu haine zdrențuite. De îndată ce vedeau uniformele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pentru alinarea durerii. Drept care, deși ninsese mult, am plătit doi slujbași ca să bată drumul călare până la Aquileia și să-l aducă pe Garibaldo. S-au întors după două zile doar cu promisiunea unui om pe care-l găsiseră în orașul pustiu că o să trimită pe cineva care primise de la călugăr puterea de a lecui, el plecând din oraș fără să spună încotro. A sosit într-adevăr la începutul lui martie, la trei zile după întoarcerea slujbașilor. În ziua aceea ploaia cădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
acum două zile. N-am dat atenție vorbelor nedemne de un patriarh, și, solicitat din același motiv de Grimoald și de Rodoald, am primit. Grasulf a stat în cumpănă, dar în cele din urmă mi-a dat oameni. Ajunși în pustiul oraș Aquileia, într-un sat de pescari din apropiere, am confiscat un număr suficient de bărci ca să transporte pe insulă trupa. Am sosit la Grado în acel cenușiu întunecat de dinaintea zorilor, tăcuți precum șerpii. Era momentul în care până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mele, întrerupându-mi relatarea prin neîncetate întrebări. Arăta și mai bine decât o lăsasem, îngrijită și elegantă. Când s-a dat semnalul pentru rugăciune, i-a spus lui Ansoald să ne lase singuri și să m-aștepte în curtea mănăstirii, pustie deja. Devenind brusc serioasă și tăcută, înainte de a-mi vorbi, s-a uitat atentă la candela cu dungi roșii care arăta orele. Era pusă pe o tavă de aramă, și la fiecare dungă era înfipt un cui; când flacăra topea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]