KorAP: Find »[drukola/base=stimul & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...211 212 213 ...222 >

5,526 matches

Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319

care o trăiește, relația colaborativă s-a instalat). Intărirea O întărire este definită în raport cu ceea ce este de dorit să se dezvolte: „Trebuie să udăm ceea ce dorim să vedem crescând”. O întărire pozitivă amplifică probabilitatea manifestării unui comportament de apropiere de stimulul discriminativ. O întărire negativă amplifică probabilitatea manifestării unui comportament de îndepărtare de stimul. Intăririle pot fi de două tipuri: întăririle în legătură cu faptele, care se referă la ceea ce a săvârșit sau a suportat o persoană, și întăririle privind însăși persoana. In

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
în raport cu ceea ce este de dorit să se dezvolte: „Trebuie să udăm ceea ce dorim să vedem crescând”. O întărire pozitivă amplifică probabilitatea manifestării unui comportament de apropiere de stimulul discriminativ. O întărire negativă amplifică probabilitatea manifestării unui comportament de îndepărtare de stimul. Intăririle pot fi de două tipuri: întăririle în legătură cu faptele, care se referă la ceea ce a săvârșit sau a suportat o persoană, și întăririle privind însăși persoana. In cazul întăririlor privind faptele, întărirea este aplicată în legătură cu o acțiune săvârșită de către pacient

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
direcție de urmat TCC este tratamentul care trebuie luat în considerație cu prioritate în terapia fobiilor specifice. Unele substanțe care acționează asupra funcțiilor cognitive, cum ar fi D-cycloserine, ar putea facilita procesele de învățare implicate în tratamentul prin expunere la stimulii anxiogeni. 2. Tulburările de dispoziție Eficiența TCC a fost studiată în tratamentul depresiilor non bipolare, non psihotice, de intensitate mică, medie sau severă, tratate cel mai adesea ambulator. Eficiența TCC a făcut, de asemenea, obiectul mai multor studii asupra prevenției

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
scot în evidență activitatea unor multiple circuite ale sistemului nervos central în exprimarea emoțiilor. Unele dintre acestea se referă la amigdală, care primește informații la nivelul thalamic, ceea ce permite răspunsuri rapide pe baza informațiilor limitate și a informațiilor detaliate privind stimulii de-a lungul circuitelor neuronale: ea are deci un rol esențial în aprecierea pericolului. Activată de unii stimuli de amenințare, amigdala ar putea exercita o influență asupra unui evantai de procese cognitive cum ar fi percepția, atenția selectivă și memoria

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
referă la amigdală, care primește informații la nivelul thalamic, ceea ce permite răspunsuri rapide pe baza informațiilor limitate și a informațiilor detaliate privind stimulii de-a lungul circuitelor neuronale: ea are deci un rol esențial în aprecierea pericolului. Activată de unii stimuli de amenințare, amigdala ar putea exercita o influență asupra unui evantai de procese cognitive cum ar fi percepția, atenția selectivă și memoria explicită. Situată între căile de acces senzoriale și memorie, pe de o parte, și generatorii reacțiilor de teamă

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
parte, amigdala reprezintă, în prezent, o țintă favorită a cercetării. Modelul comportamental Goldstein și Chambless propun un model de condiționare interoceptiv pavlovian. Senzațiile corporale, pe care persoana le percepe în momentul în care aceasta declanșează un atac de panică, devin stimuli condiționali care facilitează activarea atacului de panică. Persoana care suferă de tulburare de panică dezvoltă un comportament hiperatent în legătură cu toate senzațiile corporale și devine expert în reperarea modificărilor fiziologice. Prin asociere repetată a acestor senzații cu declanșarea unui atac de

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
unui deficit al proceselor atenționale ale acestor pacienți. Atenția funcționează ca un filtru care detectează și selecționează indicii și respinge informațiile redundante. Ea permite organizarea, conform obiectivelor și intențiilor subiectului, a haosului cognitiv pe care îl constituie întreaga cantitate de stimuli ai mediului înconjurător. Cea mai mare parte a cercetărilor au scos în evidență existența unei distorsiuni atenționale la subiecții anxioși: procesele atenționale sunt distorsionate de hipervigilența provocată de schemele cognitive de pericol care infiltrează în mod sistematic informația, provocând o

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
Lucrând asupra cognițiilor, pacientul învață să identifice aceste distorsiuni cognitive și erorile sale cognitive, în special tendințele sale spre: - a realiza inferențe arbitrare (a trage concluzii catastrofice fără motiv în legătură cu gravitatea simptomelor fizice asociate anxietății, sau cu periculozitatea potențială a stimulilor fobogeni); - a generaliza la toate situațile posibile o experiență de angoasă acută; - a maximaliza pericolele și a minimaliza situațiile securizante; - a personaliza orice eveniment care amintește de vulnerabilitatea individuală și de dependență, sau de agresivitatea și de indiferența celorlalți. Pacientul

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
cele mai dificil de tratat prin expunere, din mai multe considerente: - exercițiile de expunere la situațiile neplăcute sunt dificil de realizat și derularea lor este greu de controlat: contrar fobiilor simple, față de situații sau de animale, controlul cvasi complet al stimulului fobogen (celelalte persoane) este adesea imposibil de realizat (cum vor reacționa persoanele?); - situațiile sociale anxiogene sunt adesea de scurtă durată: salut, schimbarea câtorva cuvinte benigne, un schimb scurt de priviri cu alte persoane; în aceste condiții este necesar ca exercițiile

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
Așa după cum menționează Ladouceur și Dugas, aceasta îl ajută pe pacient să determine care vor fi cele mai eficiente strategii de intervenție în funcție de neliniștea care urmează a fi tratată. Ea îl ajută în aceeași măsură să conștientizeze și să identifice stimulii declanșatori ai neliniștilor sale (probleme actuale de viață sau posibilitatea apariției unor eventuale consecințe). Această distincție îl poate ajuta pe terapeut să-și construiască planul intervenției, identificând obiectivele ce urmează a fi atinse. Mecanismele psihologice asociate neliniștilor și tulburării de

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
comportamente se prezintă în mod esențial sub două forme: evitarea comportamentală situațională și evitarea cognitivă. Evitarea comportamentală situațională La fel ca și în cazul altor tulburări anxioase, pacientul care urmează un tratament pentru tulburare de anxietate generalizată evită situațiile sau stimulii care îi declașează neliniștile și anxietatea. El evită situațiile stresante, imediat ce apare un risc inacceptabil în legătură cu persoana sa sau cu cei pe care dorește să-i protejeze, atitudine care îl conduce, în mod frecvent, la adoptarea unor comportamente rigide care

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
diminuat sursele sale de susținere. Comportamentele de evitare Comportamentele de evitare comportamentale (evitare situațională, control, prevenție a riscurilor...) și cognitive (se liniștește, încearcă să se gândească la altceva...) contribuie la menținerea neliniștilor sale. Acestea o împiedică să se expună la stimuli externi și la stimulii cognitivi supărători, ceea ce preîntâmpină diminuarea reacțiilor emoționale și întărește cognițiile eronate (incertitudinea este periculoasă, neliniștile sunt utile...). Aceste comportamente, care îi diminuează pe moment anxietatea, sunt menținute prin întărire negativă. Obiectivele tratamentului Marie dorește să învețe

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
susținere. Comportamentele de evitare Comportamentele de evitare comportamentale (evitare situațională, control, prevenție a riscurilor...) și cognitive (se liniștește, încearcă să se gândească la altceva...) contribuie la menținerea neliniștilor sale. Acestea o împiedică să se expună la stimuli externi și la stimulii cognitivi supărători, ceea ce preîntâmpină diminuarea reacțiilor emoționale și întărește cognițiile eronate (incertitudinea este periculoasă, neliniștile sunt utile...). Aceste comportamente, care îi diminuează pe moment anxietatea, sunt menținute prin întărire negativă. Obiectivele tratamentului Marie dorește să învețe să nu se mai

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
convorbirilor motivaționale. Model comportamental și model cognitiv In terapia comportamentală și cognitivă sunt reținute două ipoteze pentru a explica pacientului apariția și menținerea tulburării obsesionale și compulsive. Ipoteza extrasă din modelul comportamental Conform acestei ipoteze, gândul obsedant patologic este un stimul condiționat care n-a reușit să antreneze un răspuns de desensibilizare și care declanșează ritualuri interne sau externe destinate să neutralizeze impactul său emoțional. Subiecții obsesivi compulsivi ar întări ideile obsedante cu dorința de a le anula. Obsesia ar deveni

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
mai mult) și efectul obsesiilor asupra pacientului fac viața socială și familială imposibilă. Problema asociată cel mai frecvent, exceptând o altă tulburare anxioasă, este deci tulburarea de dispoziție. 2. Tehnica comportamentală In timpul primei ședințe, analiza comportamentală permite izolarea: - situațiilor stimul declanșatoare interne sau externe a ritualurilor, - răspunsului emoțional al subiectului (anxietate, depresie, în general), - răspunsului comportamental (ritualuri de spălare, de verificare), - factorilor de menținere a ritualurilor (evitarea, de exemplu). Analiza comportamentală evaluează, de asemenea, relațiile cu anturajul (întărește acesta ritualurile

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
învețe, prin jocuri de rol, să reziste cererilor de reasigurare ale unui subiect „verificator”. In cazul unui subiect care suferă de tulburare obsesională compulsivă, sunt utilizate, concomitent, două tehnici în timpul unei ședințe de expunere: expunerea (reală sau în imaginație) la stimulul anxiogen și prevenirea răspunsului (interdicția de a emite ritualuri pentru a diminua anxietatea). Expunerea cu prevenția răspunsului Expunerea cu prevenția răspunsului constă într-o expunere la situația anxiogenă timp de cel puțin două ore: pacientul completează la intervale regulate o

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
poate să îndeplini sarcina indicată. In timpul ședinței următoare, sarcina efectuată este abordată înaintea oricărei alte ședințe de expunere. Expunerea în imaginație Desfășurarea ședințelor Expunerea în imaginație are la bază aceeași tehnică ca și expunerea in vivo, cu excepția faptului că stimulul anxiogen este imaginat în loc să fie real. Terapeutul cere pacientului să închidă ochii și să-și imagineze o scenă care are legătură cu gândurile sale obsedante. Tehnica expunerii în imaginație este utilă atunci când subiectul refuză să abordeze situațiile reale. Scena este

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
ale schemelor cognitive sunt responsabilitatea excesivă, o supraestimare a importanței gândurilor și controlului gândirii și a schemelor perfecționiste. Terapia cognitivă nu poate modifica decât gândurile automate și schemele. Strategia generală a terapiei constă în a considera gândurile intrusive ca fiind stimuli, în a identifica gândurile automate și a-l învăța pe subiect să le modifice, în a ajuta pacientul să suprime gândurile neutralizante și ritualurile evidente, în a identifica schemele și a le modifica. Desfășurarea terapiei cognitive In general, sunt necesare

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
mentale: ”Sunt vulnerabilă și muritoare”. Mediu: ajutată de persoanele din anturaj Ierarhizara temerilor Pentru a stabili mai concret și mai precis care sunt relațiile dintre răspunsurile emoționale și situațiile generatoare de anxietate, terapeutul și doamna L construiesc o ierarhie a stimulilor anxiogeni care provoacă în mod obișnuit teama. Acest termometru al fricii permite apoi gradarea expunerii în imaginație apoi in vivo la situații pe care pacienta le evită. Tabel 1. Termometrul fricii al doamnei L. Ierarhizarea stimulilor % anxietate Să se gândească

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
construiesc o ierarhie a stimulilor anxiogeni care provoacă în mod obișnuit teama. Acest termometru al fricii permite apoi gradarea expunerii în imaginație apoi in vivo la situații pe care pacienta le evită. Tabel 1. Termometrul fricii al doamnei L. Ierarhizarea stimulilor % anxietate Să se gândească la accidentul și la moartea posibilă. 100 Să traverseze o stradă. 100 Să citească un dosar al unui accident. 90 Să conducă. 90 Să lase copiii să plece cu mașina. 80 Să lase copiii în stradă

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
observarea albumului cu fotografii de familie (fotografii ale bunicului decedat și ale surorii sale care se află în Statele Unite)... Cunoscând mai bine situațiile de risc, Gwen poate să le evite sau să le facă față altfel, prin rezolvarea problemei, controlul stimulului (evitarea confruntării cu alimentele care sunt utilizate în bulimii), afirmarea de sine... I se cere lui Gwen ca, atunci când simte dorința de a face o criză de bulimie, să facă rapid o analiză funcțională a acesteia cu ajutorul carnetului alimentar, să

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
expunerea subiectului la situații care declanșează dorința de consum fără a avea posibilitatea de a consuma, sau doar aceea de a consuma un produs neutru. Scopul este acela de a constata o diminuare spontană și regulată a dorinței în prezența stimulului. Desensibilizarea sistematică are drept scop de a prezenta, într-o manieră progresivă, subiectului în stare de relaxare stimuli imaginari (paharul cu alcoolul preferat) din ce în ce mai puternici. Apoi, subiectul se confruntă în realitate cu aceste situații desensibilizate. Aceste tehnici sunt puțin folosite

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
aceea de a consuma un produs neutru. Scopul este acela de a constata o diminuare spontană și regulată a dorinței în prezența stimulului. Desensibilizarea sistematică are drept scop de a prezenta, într-o manieră progresivă, subiectului în stare de relaxare stimuli imaginari (paharul cu alcoolul preferat) din ce în ce mai puternici. Apoi, subiectul se confruntă în realitate cu aceste situații desensibilizate. Aceste tehnici sunt puțin folosite. Condiționarea operantă Condiționarea operantă corespunde învățării unui comportament în funcție de consecințele acestui comportament asupra organismului. După Skinner, frecvența și

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
Bandura, 1969. Ellis, 1962. Beck, 1970. Meichenbaum, 1977. Pavlov, 1927. SN→RN. SC→RC Expresie preferată celei de reflex condiționat, al cărui sens este prea restrictiv pentru a desemna un răspuns adesea complex. Diferențiere cu ușoare variații. Extensie a proprietăților stimulului specific la ansamblul situației. SR Il vom regăsi, așa cum vom vedea mai departe, la autori precum Wolpe și Eysenck. Pavlov, 1941. Gray, 1964. Eysenck, 1952. Eysenck, 1947. Analiza sa dimensională schițată de Eysenck pare o cale de urmat, mult mai

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
și 1971. Se vorbește, de asemenea, de "imersiune". Emmelkamp, 1982. Rowe și Craske, 1988: două sau trei ședințe pe săptămână sunt mai eficiente decât două sau trei ședințe într-o singură zi. Marshall, 1985. De exemplu, neatenție în raport de stimulul anxiogen. Eye Movement Desenzitization and Reprocessing (Shapiro, 1985): terapeutul își trece degetul prin câmpul vizual al subiectului (de la zece până la douăzeci de mișcări), iar subiectul urmărește mișcarea cu ochii, capul rămânând fix. Foa și Meadows, 1997. Cottraux, 2004. Deocamdată, costul

[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]