5,909 matches
-
alimentat de poveștile de viață marinărească pe care i le spune prietenul său. Pym decide să-l urmeze pe Augustus ca pasager clandestin la bordul lui "Grampus", o balenieră condusă de tatăl lui Augustus care urma să călătorească pe mările sudice. În iunie 1827 cei doi băieți urcă la bordul navei, iar Augustus îl ajută pe Arthur să pregătească o ascunzătoare în cală, îmbarcându-l și pe Tiger, câinele credincios al lui Pym. Augustus promite să-și aprovizioneze prietenul cu apă
Aventurile lui Arthur Gordon Pym () [Corola-website/Science/325705_a_327034]
-
navei răsturnate și sunt aproape de moarte atunci când ei sunt salvați de "Jane Guy", o navă din Liverpool. Pym și Peters devin membri ai echipajului și se alătură navei "Jane Guy" în expediția sa de vânătoare și de explorare a oceanelor sudice. Pym studiază insulele din jurul Capului Bunei Speranțe, devenind interesat de structurile sociale ale pinguinilor, albatroșilor și altor păsări de mare. La îndemnul său, căpitanul este de acord să navigheze mai la sud spre regiunile antarctice neexplorate. Nava traversează o barieră
Aventurile lui Arthur Gordon Pym () [Corola-website/Science/325705_a_327034]
-
a declarat că Poe l-a influențat foarte mult, a lăudat romanul ca fiind „cea mai bună operă a lui Poe”. H. G. Wells considera că „"Pym" ne arată ce își putea imagina cu un secol în urmă despre regiunea polară sudică o minte foarte inteligentă”. Cu toate acestea, majoritatea erudiților nu s-au angajat în discuții sau analize serioase ale romanului până în anii 1950, deși mulți cercetători literari din Franța au recunoscut valoarea operei mai repede. Eșecul financiar și literar al
Aventurile lui Arthur Gordon Pym () [Corola-website/Science/325705_a_327034]
-
de limbi oficiale în Bolivia și o limbă oficială la nivel regional în Peru. este vorbită în America de Sud pe platoul Altiplano în Munțiilor Anzi. Este vorbită în următoarele țări: În Argentina, Bolivia și Chile doar aimara centrală este vorbită. Aimara sudică este folosită în regiunea între Lacul Titicaca și Oceanul Pacific în Peru. Cele mai mulți vorbitori de aimara sunt bilinguali, vorbind aimara și spaniolă. este o limbă amerindienă din grupul limbilor aimarane. Este subîmpărțită în două dialecte: aimara centrală, vorbită de
Limba aimara () [Corola-website/Science/325813_a_327142]
-
și Oceanul Pacific în Peru. Cele mai mulți vorbitori de aimara sunt bilinguali, vorbind aimara și spaniolă. este o limbă amerindienă din grupul limbilor aimarane. Este subîmpărțită în două dialecte: aimara centrală, vorbită de 2.262.900 de oameni și aimara sudică, vorbită de 219.000 de oameni în Peru. Există diferențe în vocabularul și în conjugarea verbelor între aceste două dialecte. Există doar o singură altă limbă în acest grup, limba jaqaru, vorbită de doar 740 de persoane în două sate
Limba aimara () [Corola-website/Science/325813_a_327142]
-
clădirile și clopotnița sunt ridicate în întregime din lemn de esență tare. Este din lemn de stejar, include altarul cu o absidă poligonală, naosul fără abside și pronaosul - ultimele două fiind despărțite printr-un perete de lemn, iar pe latura sudică pridvorul, ale cărui coloane de lemn sculptate susținut o mică turlă. Acoperită cu șindrilă, construcția este împodobită la exterior cu brâie de sculpturi în lemn, dispuse în mai multe registre. Catapeteasma și mobilierul - sculptate cu motive florale, sunt din aceeași
Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dorna-Arini () [Corola-website/Science/325824_a_327153]
-
alcătuiesc o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip mixt), situată în Banat, pe teritoriul județului Caraș-Severin. Aria naturală se află în Munții Banatului (în versantul sudic al Munților Semenicului), în partea central sud-estică a județului Caraș-Severin, pe teritoriul administrativ al comunei Prigor, în nord-vestul satului Borlovenii Vechi. Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea "Planului de
Izvoarele Nerei () [Corola-website/Science/325844_a_327173]
-
de interes național ce corespunde categoriei a III-a IUCN (rezervație naturală de tip geomorfologic), situată în județul Caraș-Severin, pe teritoriul administrativ al comunei Mehadia. Rezervația naturală aflată în partea nordică a satului Mehadia, în zona Dealurilor Banatului, în versantul sudic și sud-estic al Dealului Darnovacea, are o suprafață de 9 ha, și reprezintă un "sill" constituit dintr-un zăcământ de "riodacit" format din rocă vulcanică de dacit și riolit, cu stâncării, grohotișuri, tufărișuri și pajiști naturale.
Valea Greațca () [Corola-website/Science/325833_a_327162]
-
martor de eroziune (diferențială) hidraulică si eoliană, format din tufuri dacitice de culoare alb-cenușiu-gălbui de vârstă badeniană, tot ansamblul fiind prins între strate de marne (cineritice) și gresii cu poziție aproape verticală și aspect de micropediment. Este originar din capătul sudic al unei mici și înguste fâșii estice cu tufuri, din anticlinalul Lopătari.
Piatra Albă „La Grunj” () [Corola-website/Science/325850_a_327179]
-
din piatră artificială, amplasate câte 10 pe fiecare parte a aleii, fiecare grup fiind unit printr-o arhitravă. Cariatidele reprezintă țărănci din Muscel și Mehedinți, cu ulcioare pe cap, diferențiate după poziția mâinilor. Pe cele 2 pile de zidărie din partea sudică a ansamblului sunt plasate 2 steme, realizate în bronz, ale Municipiului București- cea de la 1879 (stânga) și cea actuală (dreapta), motiv pentru care acum aceasta poartă numele de „Aleea Cariatidelor”. În prezent, la capătul dinspre Piața Charles de Gaulle a
Fântâna Modura () [Corola-website/Science/325868_a_327197]
-
Mehedintului raportau la București că în ziua de 19 Septembrie, precum și în alte zile mai ‘nainte, o ceață a efectuat mai multe calcări asupra arendașilor (ciocoi) de pe marginea Dunării și că haiducii au reușit să-și asigure trecerea pe malul sudic al fluviului. Polcovnicul Solomon, cunoscut încă din vremea lui Ioan Caragea și după aceea ca șef de potere împotriva haiducilor, s’a edificat că ceață a fost condusă de Stoian Stânga. În baza acestor prime informații, este delegat “cavalerul” Nicolae
Stoian Stângã () [Corola-website/Science/324991_a_326320]
-
asemenea platforma pe care stătea, astfel lărgind incinta. Zidul de Apus de astăzi a fost parte a perimetrului de susținere a platformei. În 2011, arheologii israelieni au anunțat descoperirea unor monede romane făcute după moartea lui Irod sub fundația secțiunii sudice a zidului. Aceasta indică faptul că Irod nu a construit întregul zid și că construcția nu era nici pe departe aproape de finalizare la moartea lui. Descoperirea confirmă descrierea istoricului Josephus Flavius, care spunea că construcția a fost finalizată doar în
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
Amin s-a plâns înaltului comisar Chancellor că „evreii aduc la Zid tot mai multe bănci și mese și că fac găuri în Zid pentru a agăța lămpi”. În vara lui 1929, Muftiul a ordonat efectuarea unei deschideri la capătul sudic al aleii de deasupra zidului. Astfel fostul drum fără ieșire a devenit drumul principal care duce de la Muntele Templului către zona de rugăciune de la Zid. Catâri au început a fi mânați prin aleea îngustă, lăsând de cele mai multe ori excremente pe
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
era de două ori mai largă decât în zilele noastre. La origine poarta avea o fațadă dublă, din care s-a prezervat doar cea îndreptată spre apus, spre piață. Ea se află la circa 240 m la nord de capătul sudic al Zidului de apus și este poarta cea mai apropiată de sanctuarul Cupola Stâncii, fiind exact vis a vis de aceasta. Piața vânzătorilor de bumbac ,în arabă Suk Al-Qatanin, care duce spre aceasta poartă, a fost și ea construită de
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
și multe alte pete de mărime mare sunt anticicloane. Anticicloanele mai mici tind să fie de culoare albă. Oamenii de știință cred că vârtejurile sunt structurate pe o adâncime relativ mică, de aproximativ câteva sute de kilometri. Localizat în emisfera sudică, "Marea Pată Roșie" este cel mai mare vârtej cunoscut din întreg Sistemul Solar. La mărimea extraordinară pe care o deține, "Marea Pată Roșie" poate măsura în diametru de câteva ori diametrul Pământului, și există în atmosfera planetei Jupiter de cel
Atmosfera lui Jupiter () [Corola-website/Science/325064_a_326393]
-
colorate în culori calde se numesc "zone", iar cele relativ negre se numesc "centuri". Zona ecuatorială (ZE) este foarte largă și se extinde în latitudinea de 7°S și 7°N. Deasupra și dedesubtul zonei ecuatoriale se găsesc Centurile Ecuatoriale Sudice și Nordice (CES și CEN), ce se întind între 18°N și respectiv 18°S. Mai depărtat de Ecuator se găsește Zona Tropicală Sudică (ZTS) și Zona Tropicală Nordică (ZTN). Modelul alternativ al zonelor și al centurilor continuă până la regiunile
Atmosfera lui Jupiter () [Corola-website/Science/325064_a_326393]
-
latitudinea de 7°S și 7°N. Deasupra și dedesubtul zonei ecuatoriale se găsesc Centurile Ecuatoriale Sudice și Nordice (CES și CEN), ce se întind între 18°N și respectiv 18°S. Mai depărtat de Ecuator se găsește Zona Tropicală Sudică (ZTS) și Zona Tropicală Nordică (ZTN). Modelul alternativ al zonelor și al centurilor continuă până la regiunile polare la aproximativ 50 de grade latitudine, unde aspectul lor vizibil devine întunecos și închis. Diferența dintre aspectul zonelor și aspectul centurilor este cauzată
Atmosfera lui Jupiter () [Corola-website/Science/325064_a_326393]
-
Temperată la 23°N. Cu toate acestea, culoarea și viteza unor benzi se poate schimba regulat. Centurile și zonele ce divid atmosfera lui Jupiter se deosebesc prin caracteristici unice și fiecare au numele său propriu. Acestea încep de sub regiunile polare sudice și nordice, ce se extind de la poli cam 40-48° N/S. Aceste regiuni albastre-gri sunt adesea caracterizate. "Regiunea temperată nord-nordică" (RTNN) prezintă mai multe detalii decât regiunile polare, datorită abundenței de caracteristici generale. Pe de altă parte, "Centura Temperată Nord-Nordică
Atmosfera lui Jupiter () [Corola-website/Science/325064_a_326393]
-
este o formațiune carstică reprezentată de un ansamblu de coridoare adânci, formate prin fenomenul de eroziune naturală a calcarelor sub acțiunea apelor de infiltrație. Situl respectiv este localizat în porțiunea sudică dinspre Valea Vinului, a celei mai mari depuneri de travertine din Depresiunea Borsec. Obiectivul face parte din ansamblul carstic al Scaunului Rotund. Accesul este organizat prin intermediul traseului care pornește din centrul Stațiunii Borsec trecînd pe lângă Izvorul Petőfi (Nr. 11) în
Grota Urșilor () [Corola-website/Science/325067_a_326396]
-
Pinguinilor Imperiali de la Cape Crozier). În domeniul explorării geografice, realizările au inclus descoperirea Peninsulei Regelui Edward VIII și a "Polar Plateau" (Podișul Polar), prin intermediul rutei Munților de Vest. Totuși, expediția nu a avut ca scop atingerea Polului Sud, cel mai sudic punct de pe glob. a fost un punct de reper în istoria explorării britanice a Antarcticii. Expediția a fost considerată a fi de succes, în ciuda faptului că a fost nevoie de o încă o misiune costisitoare pentru eliberarea echipajului și a
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
din același an în ea. În vara următoare el a navigat spre sud, debarcând la breșa Barierei descoperită de Ross. Trei oameni au mers cu ajutorul săniilor trase de câini înspre sud pe suprafața Barierei, înregistrând un nou record: cel mai sudic punct atins, la 78°50′ . Expediția Discovery a fost planificată pe fondul unui val de interes internațional pentru explorarea regiunilor Antarcticii, pe la sfârșitul secolului al XIX-lea și la începutul celui de-al XX-lea. O expediție germană sub comanda
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
Totuși, Wilson considera că aceste zboruri erau „pur și simplu o nebunie”. Discovery a navigat spre vest în căutarea unui loc de ancorare. Pe 8 februarie a intrat în Strâmtoarea McMurdo, iar în aceeași zi a ancorat în preajma limitei sale sudice, acel loc fiind botezat mai târziu Golful "Winter Quarters". Wilson a scris: „Cu toții ne-am dat seama de norocul nostru, fiind conduși către un așa loc de ancorare pentru iarnă, sigur pentru navă, având un adăpost perfect, ferit de presiunea
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
a fost editat de către Shackelton. Activitățile sportive nu au lipsit deloc; se practica fotbal pe gheață, iar programul investigărilor meteorologice și magnetice era menținut. Pentru că iarna se încheia, teste ale săniilor erau efectuate pentru a verifica echipamentul folosit în cadrul călătoriei sudice pe care Scott, Wilson și Shackleton o așteptau. În acest timp, o expediție condusă de Royds s-a aventurat până la Capul Crozier pentru a lăsa un mesaj, descoperind o colonie de pinguini imperiali. Alt grup, sub comanda lui Armitage, a
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
era „să mergem drept înspre sud pe cuprinsul Barierei cât putem, să atingem polul dacă e posibil, sau să descoperim noi teritorii”. Prima mare realizare a fost făcută când pe 11 noiembrie un grup a reușit să depășească cel mai sudic punct atins de Borchgrevink, mai exact 78°50′ sud. Totuși, lipsa abilității de a conduce sănii trase de câini a devenit ecidentă, echipajul progresând foarte lent. După ce restul grupurilor s-au întors, pe 15 noiembrie, grupul lui Scott a început
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
din vest. Ziua de Crăciun a fost celebrată cu rații duble, și o budincă pe care Shackelton o păstrase special pentru această ocazie, ascunsă în șosetele sale. Pe 30 decembrie 1902, fără a părăsi Bariera, grupul a atins cel mai sudic punct la 82°17′ sud . Problemele s-au înmulțit pe drumul acasă, când toți câinii au murit iar Shackelton a fost lovit de scorbut. Jurnalul lui Wilson spunea că pe 14 ianuarie 1903 „cu toții am slăbit, având simptome clare de
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]