5,950 matches
-
se dădea deșteptarea, fiecare voia să mai stea măcar două minute în pat. După ce se oprea soneria, de regulă, ofițerii veneau imediat prin dormitoare să vadă cine mai lenevește, să prindă pe cineva asupra faptului. Or, David pleca din Comandament suflând într-una în fluier, ca să nu ajungă în situația neplăcută de a găsi pe cineva într-o postură necorespunzătoare. Dacă găsea și în aceste condiții pe cineva în pat, se supăra tare, admonesta, bătea obrazul, dar nu raporta comandanților de
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
a IV-a până la stația de radiolocație. Și, în noaptea de Revelion, celor de la "blocurile NATO" li s-a tăiat curentul și săracii sărbătoreau la lumânare. Iar maistrul militar când vedea aprinsă lumânarea striga: " Stinge lumina!" Săracii oameni din nou suflau în lumânare. M. M.: Apoi o reaprindeau. Nu nimereau gura să mănânce. S. B.: Iar la Revelion, la popotă, am mâncat cu lumina de control, în semiîntuneric. Știu că ne-au dat friptură de vită cu piure de cartofi. Cred
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
dă aerul de adevărat hapening politic. Atenție! Au început să și râdă (au plecat doar barosanii inspectori) și se joacă aruncând ba cu un baros, ba cu o bară de metal de la unul la altul. E o veselie... Și vântul suflă și parcă râde și el. Mai vine o coloană pierdută printre tufișurile dinspre pădurea de vis-a-vis de livada de meri. Acum s-au sprijinit de foișor și luminați de soare par o adunare de oameni înțelepți care se întreabă cum
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
rezolva problema țânțarilor ce-ar putea deranja liniștea distinșilor și înalților oaspeți. Și măgarul Ionel, de origine turcă, rage în depărtare și se întreabă: „Oare cum îmi vor închide gura ca să nu rag când va veni măria sa ACELA?”. Și vântul suflă, și pictorii pictează și mai e un pic și cortul al treilea va fi gătat. Liviu e chemat să-și mute mașina. Aici strică peisajul. Și ceilalți: Costică Catargiu și Mitică Rusu, zis Polifem, trebuie să se supună. A fost
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
margine. Unul a încălecat scaunul domnesc de stejar și catifea, altul a obosit de atâta stat în fund și s-a întins pe una din cele 20 de bănci care așteaptă să fie puse în rânduială de ospăț. Și vântul suflă; pictorii pictează cu gândul la exilul de mâine și la cum să-și ascundă lucrurile prin dulapuri ca să u deranjeze privirile în cazul în care personajele principale ale agapei de mâine vor dori să vadă activitatea culturală a conacului, Consiliului
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
rezultatele nobile ale acestei activități atât de greu aprobate. Pauză. Unul lucrează, doi stau și restul au dispărut. Nu mai poate lucra nici ăla de făcea ceva, c-a venit unul mai deștept să-i dea indicații. Păsărelele cântă, vântul suflă și pictorii pictează. Astea se întâmplă constant și așezat. Fără vorbă multă și fără oboseală. Oare mâinile lor, mințile lor, corpurile lor încordate n-au nevoie de o pauză? Parcă nu. E prea frumos ca să te oprești din lucru și
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
De ce or fi venit că aici erau vreo șase din opt care stăteau... Gata! M-am plictisit eu de atâta muncă. Nu pot continua la nesfârșit a vă descrie această aventură minunată pitorească și inedită. Mai bine ascult vântul cum suflă și pensula cum alunecă pe pânza din spatele meu. P.S. Nu pot să nu notez asta. Acum demontează cortul al treilea pentru că au montat la el bare din cortul al patrulea. Unul întreabă „Cum, demontăm iară?”, altul răspunde : „Cum iară? Din
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
în care era redată o scrisoare a lui Pedro de Valdivia către suveranul său: Aceste pământuri sunt atât de minunate că viața aici e o binecuvântare. Nu sunt decât patru luni de iarnă și vara e așa de răcoroasă și sufla vânturi atât de blânde că oamenii pot merge toată ziua prin soare fără să sufere de arșiță. Există pășuni abundente unde se pot crește tot felul de animale și terenuri unde se pot cultiva toate plantele imaginabile; există arbori cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
un titlu mare: "Invazia minerilor în capitala României! Și noi care credeam că ultimii sălbatici trăiesc în jungla Amazoniei!" Terminată vizita, am luat de la primul chioșc un ziar și așa am aflat despre "eveniment", în legătură cu care distinsul domn Roberto nu suflase nici un cuvânt! Trebuie să mărturisesc faptul că cea de a patra mineriadă, cu evenimentele care au urmat, a aruncat o umbră peste succesele artiștilor noștri, ca și pe întrevederile noastre oficiale din capitala Brasilia. Întorși la Sao Paulo, ne-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
paradisul ca pe un loc unde un vecin, care n-are somn, citește o carte fără sfârșit, la lumina unei lumânări veșnice. Se petrece inevitabilul: etui-ul pince-nez-ului se Închide cu un țăcănit, revista foșnește pe marmura noptierei și Mademoiselle suflă vijelios cu buzele țuguiate; prima Încercare eșuează, o flăcăruie buimacă se agită, apoi se micșorează; urmează un al doilea atac, și lumina dispare. În acea beznă neagră ca smoala Îmi pierd reperele, patul meu pare să plutească Încet, panica mă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
la treizeci sau chiar mai mult, problema locurilor la masă devenea una deosebit de arzătoare pentru Mademoiselle. Unchi și mătuși și veri soseau În asemenea zile de la moșiile Învecinate, venea și medicul satului În șareta lui, iar pe Învățător Îl auzeai suflându-și nasul În holul rece, unde trecea de la o oglindă la alta cu un buchet mai mult verde, umed, foșnitor, de mărgăritare sau ținând În pumn un buchețel fragil cu albăstrele de culoarea cerului. Dacă Mademoiselle era cumva așezată prea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
suna Apocalipsa, tăt a șugui ț-a arde... Și zi așa, că eu dormeam somnul drepților, Măria sa o dat cu cracii-n sus păgânătatea?! Izbândă deplină, moșule! spune Gheorghiță cu mândrie. Cum alta? Că nimeni nu se află să-i sufle-n borș Domnului Ștefan! Mamăăă ce tăiere o fost!! Ce face, ce drege Măria sa, tăt în chișoare cade, ca mâța! Da'... de Măria sa ai știre? E bine, sănătos? Sănătos, sănătos! Să-l fi văzut cum dădea iama cu sabia în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Hiii!... Aburește pământu'... Ce bine miroase pământu' răsturnat în brazdă... Tresare. Se uită la Gheorghiță cu teamă. Glasul bătrânului se frânge: Așa ne-o fost vorba, Gheorghiță a Marandei? O luași singurel la chișior, cătinel-cătinel... Te-ai stins cum ai sufla într-o lumânare: ești bun la Dumnezău. Își șterge o lacrimă... Îi mângâie fruntea... Îi închide ochii: Somn ușor Gheorghiță.... Somn ușor... Își face cruce. Scoate din chimir un căpățel de lumânare, o aprinde de la coviltirul ce arde mocnit, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
-i mânjit cu prea mult sânge moldovenesc?! Frumos ne-ar sta să ne târguim deasupra mormintelor proaspăt deschise? mai întreabă Ștefan și apoi, crunt, cumplit, strigă, poruncește: "Nu vreau aurul lor murdar! Vreau stârvurile lor împuțite!". Boierii parcă nici nu suflă. La război, ca la război! "Vae soli! Vae victis!" filozofează totuși Țamblac. Vae, boier Țamblac! Vae! Cerșesc milă! Dar lor le-a fost milă când mi-au secerat atâta tinerețe în floare?! Mă uit la plaiurile Moldovei 'nălbite cu vitejii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
taie. M-au trecut toate nădușelile. Apoi, a râs. Mă speriase numai... La plecare, mi-a declarat: Ține minte, tinere, îl voi lăsa în urmă și pe Caesar, și pe Alexandru, și pe Genghis-han!". Eu, de frică, n-am mai suflat un cuvânt. Peste un an, El Fatih intra călare în Sfânta Sofia... Despoții ăștia ajung să se creadă supraoameni, adaugă Maria. Își creează un adevărat cult al personalității: "Omul providențial", un geniu stăpânitor ce se naște o dată la cinci sute
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Deși după câte mi-a făcut ar fi meritat, poate. Totuși, mi-era văr... Și-apoi, era un om sfârșit. Cu toate păcatele lui, a fost un viteaz, un adevărat Basarab... olecuță și Mușatin... Dumnezeu să-l ierte... Să nu sufli o vorbă Voichiței. Ai văzut cât l-a iubit. Las-o să spere... Îmi pare rău pentru ea. Aiasta-i soarta domnilor, plătești pentru deșertăciunea de "a fi om mare", de "a rămâne in Istorie", trufia și toate celelalte. Un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
deci voi visa multe veacuri", cugetă el. Se ridică și întinde lumânarea egumenului. Și "talianu' " cela ce se cioșmolește atâta cu lespedea ceea? Dați zor! Zor! Să fie totul gata! Ce grabă Doamne?! protestează egumenul. Tragi rău, zău așa! Ștefan suflă în lumânare stingând-o. Vezi? Poți știi când îți bat clopotele, preacuvioase? Galioanele turcești nu pot duce pușci de mare greutate cu care să spargă turnul aista, își face socoteală Ștefan, aplecat peste meterezele turnului cel mare al Cetății Albe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
astăzi, am boierimea mea credincioasă. Și, uite-așa, mai cu vorba bună, mai de frică sau de nu s-a putut altfel cu funia, cu săcurea, am făcut rânduială și dreptate în țară. Înaintea pravilei și-a dreptei judecăți, nu suflă nimeni... Dar, oare, s-a stins vechea ură ce zace mocnit în adâncuri? Mai bântuie prin lume, pribegi, boieri desțărați, fiii, nepoții descăpățânaților. Nu suflă, dar nu uită, gâlgâie ura răzbunării în ei; așteaptă clipa prielnică... Și se pare că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
săcurea, am făcut rânduială și dreptate în țară. Înaintea pravilei și-a dreptei judecăți, nu suflă nimeni... Dar, oare, s-a stins vechea ură ce zace mocnit în adâncuri? Mai bântuie prin lume, pribegi, boieri desțărați, fiii, nepoții descăpățânaților. Nu suflă, dar nu uită, gâlgâie ura răzbunării în ei; așteaptă clipa prielnică... Și se pare că ea nu e departe. Nu o dată m-am întrebat: oare când îmi voi sorbi și eu, "borșul"? De-ar fi după pohte, zâmbește el, aș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Voichița își șterge obrajii cu palmele, bolborosește: A... alungă-mă... Eu... eu n-am putere să... să plec... De ce să pleci? Au în Moldova nu te simți "acasă"? o întreabă el și îi șterge ochii cu batista. Hai! Lasă copilăriile! Suflă!... Suflă!! Așa! Lasă lacrimile! Peste tot, numai lacrimi... Voichița izbucnește cu disperare, sughițând, scâncind: Trei zile și trei nopți m-am rugat Sfintei Fecioare, fierbinte m-am rugat. M-am sfătuit cu ea, am întrebat-o: "Ce să fac?!... Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
își șterge obrajii cu palmele, bolborosește: A... alungă-mă... Eu... eu n-am putere să... să plec... De ce să pleci? Au în Moldova nu te simți "acasă"? o întreabă el și îi șterge ochii cu batista. Hai! Lasă copilăriile! Suflă!... Suflă!! Așa! Lasă lacrimile! Peste tot, numai lacrimi... Voichița izbucnește cu disperare, sughițând, scâncind: Trei zile și trei nopți m-am rugat Sfintei Fecioare, fierbinte m-am rugat. M-am sfătuit cu ea, am întrebat-o: "Ce să fac?!... Ce să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
la Maria!... A?! Don Giovanni! se miră observându-l pe Don Batista în întuneric, cufundat într-un jilț, în fundul întunecat al paraclisului. S-a sfârșit Don Giovanni... îi pune el mâna pe umăr, iar Don Giovani, cu ochii roșii, își suflă nasul într-o cârpă. Nu s-a putut, îi spune Ștefan consolator. Du-te acasă, bătrâne... S-a sfârșit... Tăutu intră în paraclis, călcând pe vârfuri, nevăzut, neauzit, ca o fantomă... Tace. Ce... ce s-a mai întâmplat? îl întreabă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
tău, Doamne, "Neatârnarea"! D-aia ai poprit și haraciul! spune Vlaicu. Și, nu-i dreptul nostru?! sare Ștefan. Libertatea ne-a dat-o Dumnezeu! Ne-am săturat să ne tot ploconim la câte o "Poartă"! Ne-am săturat să ne sufle alții în borș! Mi-a ajuns cât am plătit "gloaba" la Înalta Poartă! De ce să ne mulgă?! Cu ce drept?! Cu dreptul peștelui cel mare, ce înghite peștele cel mic, filozofează Țamblac. Îmi vine să urlu ca lupii! exclamă Mihail
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mari și mici, au căzut atunci... Și capul moșului meu a căzut atunci, lăcrimează Alexa. A fost cumplit... Țin minte, ca azi... Isaia scuipă un alt mormânt, cu ură: Ușor-ușor, ne-a pus cu botu' pe labe, de nu mai sufla nimeni. Dac-am văzut și-am văzut că nu-i lucru de șagă cu "Domnul ista de fier", ne-am pus cenușă în cap, am luat blana de oaie în spinare, am îngenuncheat dinaintea tronului și-am căpătat iertare. Mârâiam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
urgie?!" Ai ținere de minte cam scurtă, cinstite boier Cârpă! Eu n-am... Eu n-am semnat... Am pus deștu... Eu... eu nu știu carte... De cade unu, îi trage pe toți după el, se frământă Isaia. Nea Isaio, nu suflu! Mormânt! se jură cu mâna pe inimă. E idiot! spune Isaia exasperat. Ăstuia de-i dai două palme, te-a vândut cât ai zice pește. De-l cauți în izmene... Câteva clipe Isaia tace, apoi, ca prin farmec, schimbă tonul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]