7,762 matches
-
Ministerului Lucrărilor Publice și a reînnodat treptat legăturile cu prietenii din tinerețe: Vann'Anto, La Pira, Pugliatti, Natoli, D'Andrea.212 Atenți, aceștia au observat pe chipul prietenului semnele unei îngrijorătoare depresii: avea nervii zdruncinați, iar ochii săi fără strălucire trădau, în toată puterea cuvântului, depresia.213 Starea psihică precară era accentuată de durerea de a fi fost repudiat de propriul tata care îl acuza, în urma dificultăților financiare avute la Romă, că nu era capabil să iși întrețină familia. Totuși, începând
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
actuale: aspru e exilul. Fericirea clipelor petrecute în compania prietenilor la Tìndari și contrastul dintre această și anxietatea din prezent sunt de sorginte pascoliano-leopardiană: căutarea ce-nchideam în tine (...) se schimbă-n dor de moarte. Alături de cele amintite, sintagma ce trădează ascendentă leopardiană a întregii poezii este vento profondo. Prin ea autorul dorește să redea cunoscută epifanie a vântului prin desiș. Singularitatea evenimentului și singurătatea poetului ce asculta propriile-i dinamici interioare sunt consonante cu opera maestrului; de asemenea, ambele experiențe
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
siciliene ca să poată reprezenta, pe fundalul insulei, o natură misterioasă în continuă transformare, ce parcă se anima dinăuntru. Prin mit și prin metamorfoza insula își pierde conotația geografică și împietrește imaginea omului singur, fără de timp și spațiu.441 Fragmentele selectate trădează predilecția pentru descriere și pentru tema pasiunii amoroase ce impregnează poveștile ovidiene. Din comentariile și notele scrise în Zibaldone și în Discursul unui italian despre poezia romantică deducem că descrierile lui Ovidiu nu ii fuseseră străine nici lui Leopardi. Comparându
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ermetismului a elaborat tema eternei rătăciri, a neliniștii, a dorinței de stabilitate, necontenit frustrate.521 Pe baza acestei medieri pascoliene, Quasimodo a preluat din Canturi motivul literar al vântului. S-a observat că în poezia Vânt la Tìndari epitetul ce trădează ascendentă leopardiană a întregii poezii este vânt adânc vento profondo. Prin acesta creatorul ermetic a introdus în propria creație cunoscută epifanie sonoră leopardiană a vântului prin desiș. Solitudinea eului care ascultă ritmurile propriei interiorități, dar și experiența cu totul singulară
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
cele șapte / focuri de-alarmă aprinse pe dealuri, / și nu te părăsește zvonul carelor / roșii ale maurilor și cruciaților (Ce noapte lungă, trad. MB).528 Modul în care autorul sicilian a transpus elemente leopardiene într-un spațiu fantastic, în insula, trădează un anumit mecanism al preluării: înainte să împrumute imaginile, Quasimodo le proiectează într-un spațiu imaginar propriu sau le combină cu alte motive pregnant personale. În același sens, repetiția nu te părăsește încă (...) nu te părăsește în poziție inițială de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
amenință dezastre de proporții. Soluția ar fi, în opinia autorului, întoarcerea la origini, la spiritul religios și autentic patriotic al părinților fondatori. Într-adevăr, elitele au devenit tot mai transnaționale, universaliste, izolîndu-se într-o "bulă socio-culturală", iar mulți intelectuali au "trădat" valorile tradiționale și argumentează superioritatea morală a identificării cu omenirea ca întreg, a cosmopolitismului. În acest sens, spre pildă, Amy Gutmann, de la Princeton University, susține că "cea dintîi fidelitate a americanilor nu trebuie să fie pentru Statele Unite sau altă comunitate
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
interiorul unui text se numește intertextualitate, noțiune care indică felul în care un text se încadrează istoric" (Săndulescu : 1976, 32). Articolul din dicționarul coordonat de Al. Săndulescu păstrează frecvența sugestivă a cuvântului "text" (8 apariții în 2 enunțuri), ceea ce îi trădează descendența kristeviană : "orice text se construiește ca mozaic de citate, orice text este absorbție și transformare a altui text"2. Un alt dicționar de semiotică (Greimas, Courtés et all. : 1979, 190) apreciază impactul puternic înregistrat de intertextualitate în Occident și
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
paralizeze inițiativa omenească prin faptul că se înfățișează drept modele intangibile, miturile incită în realitate omul să creeze, deschid tot mereu noi perspective spiritului său inventiv (Eliade:1978,132). 2.3.3. Ruptură a duratei profane Fuga din timpul profan trădează efortul de anulare a istoriei. "Amețit de oscilația care îl duce când spre înaintare, când spre recurență (memoria), destinatarul ajunge să reducă temporalitatea pentru a nu-i mai considera decât forma pură: cea a unei simultaneități sau a unei instantaneități
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
desăvârșește pe solul unei gândiri nutrite cu idei convergente, nu le adaugă la un sistem filosofic preexistent și diferit. Cugetarea eminesciană se regăsește în ideile kantiene de exemplu, în teoria prezentului veșnic nu le găsește. Aserțiunile kantiene satisfac necesități ontologice trădate de Eminescu, ceea ce descrie intertex tualitatea bazată pe afinități. Despre identificarea cu și despre "operaționalizarea" epică a filosofiei kantiene în proza eminesciană vom formula mai multe ipoteze în pagini care urmează (vezi infra, capitolul referitor la intratextualitatea prozastică). Înainte de orice
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
prilejuit constatarea că cifra ocurențelor unităților lexicale nu este lipsită de semnificații pentru ideea operei. Astfel, remarcam cu surprindere inexistența termenului prezent în proza antumă, cu accent pe aventura timpului, în care s-au angajat Dan-Dionis și Maria. Așa cum [Archaeus] trădează o predilecție pentru reminiscență, nuvela Cezara pare că nu vrea să pună în lumină componenta idilică a subiectului, ci pe aceea artistică. Urmărind frecvența absolută, ajungem la unitățile lexicale cu numărul cel mai mare de ocurențe: portret (16)-pictor (12
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în aceeași operă). Mărimea fiind numai relativă... (Sărmanul Dionis Eminescu: 2011, II, pp. 33, 52). Interogația formulată de narator în Sărmanul Dionis curge egal și sfârșește cu un semn de întrebare mai curând retoric. În schimb, în [Archaeus], tonul interogativ trădează un interes autentic de a afla răspunsul: care este criteriul realității? (h1) O băutură preparată dintr-un burete mărește proporțiile lucrurilor. Un pai pare mare cât o bârnă și omul, în reminiscența figurei ce o avuse înainte de asta, sare peste
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Eminescu: 2011, II, 263). Personajul feminin din variantă are un nume, Onda. Deosebirea onomastică dintre personajele feminine din text/avantext determină diferirea, semnificativă intratextual. Dacă Maria invocă Fecioara sau mama, figuri arhetipale pentru om, ca entitate colectivă sau individuală, Onde trădează relaxarea în raport cu încărcătura simbolică a prozei. Vizibil omonim undei, ca pre-contu rare (vagă, incertă, insinuantă) a sunetului, Onde nu se știe a cui fiică este...Poate a sunetului, poate a trecerii timpului. Sau iubita din Umbra mea personifică undoietele oglinzi
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
urmări timpul și spațiul din Sărmanul Dionis, propuneam ca punct de plecare Critica rațiunii pure în traducerea lui Mihai Eminescu, pe care să o considerăm hipotext intratextual eminescian. Relativitatea timpului și a spațiului se prezintă, ca temă, dihotomic, fără a trăda vreun dezechilibru de accentuare. Totuși, observăm faptul că expoziția metafizică a acestor noțiuni alege să înceapă cu dezbaterea despre spațiu, fundament al intuițiilor exterioare, continuând cu timpul dezavantajat de caracterul abstract. Spațiul este o reprezentație apriorică necesară, care întemeiază toate
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
dacă nu o ipostaziere a paratopiei lui D. Maingueneau): aparține și nu aparține autorului pe care prezentul studiu îl urmărește. Ideea confirmă o preocupare, chiar o formulare intratextuală, dar, în același timp, ea vine din opera altuia. Metafora obsedantă îl trădează pe Eminescu, însă descifrarea ei nu se poate face în absența hipotextului filosofic, identificat în afara sferei intratextuale. Franz Bopp Kritische Grammatik der Sanskrita-Sprache in kürzerer Fassung (Berlin, 1845). Despre cunoașterea temeinică a limbii sanscrite se vorbește numai ca deziderat eminescian
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cu siguranță, abia ieșit din copilărie, două argumente imediate și complementare fiind studenția sa și, mai ales, neputința accederii lui la tron (decît după o necesară domnie a unchiului fratern). Impulsivitatea, viteza cu care emite judecăți și instabilitatea sentimentală îl trădează în totalitate. Hamlet a atins, în cel mai bun caz, zorii unei vîrste postpuberale. Punctul culminant al acestei realități implicate de text și, de fapt, nucleul dimensiunii culturale a conflictului tragic îl constituie întîlnirea dintre prinț și fantoma tatălui său
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
în coliziune: cea a puterii de facto și cea a puterii de iure. Lear e captiv, în mod tragic, în aria lor de interacțiune, unde reperele sînt ilizibile, iar opțiunile imposibile. El rămîne un rege fără regat, părăsit de apropiați, trădat de fiicele moștenitoare și de supuși. "Nimicul" inaugural al Cordeliei se răsfrînge asupra sa precum un destin de tragedie antică. Bufonul regal singurul care îl mai urmează pe monarh în peregrinările sale morbide îi spune, la un moment dat, stupefiat
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
întîmplat cu adevărat. Peste un an, niște oseminte bănuite a-i fi aparținut au fost descopeite într-o grotă igrasioasă. Așezarea lor ciudată putea sugera crucificarea. Lumea a fost convinsă atunci că frații masoni l-au pedepsit astfel deoarece a trădat, în volumul încă neapărut, legea cea mai importantă a masonilor tăcerea absolută. Nu alta, să recunoaștem, este soarta lui Fortunado. La fel de guraliv (se autodivulgă drept mason înaintea cuiva care se arată complet ignorant în privința ritualului de identificare), bețiv și superficial
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
deși romanțată, documentată acribic din autobiografiile, memo riile, jurnalele și corespondența lui Wells) are o dimensi une simbolică, imposibil de ocolit: A Man of Parts/ Bărbatul făcut din bucăți. Conotația ascunsă se leagă de personali tatea multiplă (pînă la a trăda chiar o ușoară schizoidie!) a marelui prozator. Dacă pentru cei mai mulți dintre contemporanii noștri, inventatorul (estetic) al "mașinii timpului" rămîne doar un (într-adevăr, fascinant) explora tor al fabulosului epic, pentru societatea britanică a sfîrși tului veacului al XIX-lea și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
de "fisuri" ("clefts"). Numele venea dintr-un ritual sacru, ce domina existența acestor "mame fondatoare": ele practicau cultul unei așa-zise "Mari Fisuri" (o fantă magică din interiorul unei stînci, genitoare, exclusiv, de ființe umane de sex feminin). "Marea Fisură" trădează totuși, la un moment dat, ritualul tradițional, născînd un băiat o "monstruozitate" în viziunea "fisurilor" care îl ucid aproape instantaneu. Fanta vaginală transcendentă continuă "să producă" însă "orori" masculine, menite, în ciuda efortu rilor disperate ale "fisurilor" de a le elimina
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
-tău o avea. Acum și tu o ai" (p.141). Ne lămurim puțin mai tîrziu. E vorba despre cumplita boală neurologică Huntington, pe care Perowne i-o dignostichează exact (fie și pe ghicite) lui Baxter. Acesta din urmă, umilit și trădat în fața tovarășilor (în lumea lor dură, orice semn de slăbiciune a "masculuilui alfa" poate constiui începutul sfîrșitului), renunță să-l mai sancționeze pe doctor și pleacă îngrozit, sub privirile nedumerit-dispre țuitoare ale celor doi amici. Deși pe muchie de cuțit
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Derrida, mai degrabă spre surprinderea și amuzamentul lui. Așa cum este utilizat de către membrii acestei școli, termenul de deconstrucție, pe termen lung, se referă, în primul rând, la modul în care unele caracteristici accidentale ale unui text poate fi văzute ca trădând, subminând, mesajul pretins a fi esențial"49. La modul general, deconstrucția reprezintă, conform lui Derrida, efortul de a redescrie ca important ceea ce metafizica a considerat ca secundar. Deconstrucția este, în consecință, filosofia care nu spune nimic. Astfel, în loc de "moartea filosofiei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ermetism, sau, dimpotrivă, senzorial pe alocuri, rafinat până la neputință, sau virginal și sălbatic e cert că acesta reprezintă puntea de legătură, între realitatea intimă, personală și cea obiectivă, exterioară, a autorului. Ceea ce nu impune, textul sugerează, prin intermediul metaforelor, care pot trăda, la rândul lor, idei și sentimente. Textul va deveni, mai târziu, în postmodernism, existența însăși, întrucât finalitatea constă tocmai în confundarea biografiei cu opera, aceasta din urmă, generând un mod de viață. Forma tragică a texistenței este vizibilă, la Ana
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
viață. Forma tragică a texistenței este vizibilă, la Ana Blandiana, în poezia interzisă. În mod uzual, în rândul celor care aparțineau Literaturii oportuniste, de partid, "metafora, în contextul acelor ani, era transparentă. Cuvintele poeziei își vânduseră, adesea, propriul lor suflet, trădând esența lor specifică. Această trădare însemnase aservirea și obediența, necondiționată, la preceptele ideologiei, cu renunțarea, de consecință, la orice finalitate estetică și la liricitate, ca adevărata esență a poeziei"61. Firește, Ana Blandiana aparține altei categorii: a intelectualilor care se
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
Aceasta "vânătoare" a "umbrei cuvintelor" este însă supusă riscului: cuvintele pot să-și piardă umbra, partea lor cea mai de preț, își pot vinde sufletul. Metafora, în contextul acelor ani, era transparența. Cuvintele poeziei îsi vânduseră adesea propriul lor suflet, trădând esența lor specifică"68. Înlocuind esteticul cu eticul, identificarea, în permanență, cu ceilalți, fie în suferință, fie în plăcere, trebuie să devină una dintre mizele poeziei, chiar dacă "utilizarea cuvântului poetic în scopuri etice, "morale", este simțită ca un risc care
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
resurse suficiente, în interior, poeta caută refugiu în spiritualitate, singura punte statornică de legătură, între contingent și transcendent. Ca la majoritatea autorilor, însă, spiritualitatea se menține doar interioară, intimă, fără să se reverse și asupra trăirii propriu-zise, exterioare: "Iată, cocorii trădează, copacii renunță,/ Înțelepciunea se-ntinde./ Prevăzătorul meu tată,/ Vei fi mulțumit?/ Iată, vorbă cu vorbă/ Să nu vorbesc am fost învățată,/ Dar, Doamne, îmi făgăduiești/ Că în tăcerea aceasta/ Îmi vei păstra memorate cuvintele,/ Că păsările vor mai ști să
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]