5,364 matches
-
mână, umbrela deschisă în cealaltă și o popească batistă atârnată de guler ca o bavetă, se întoarse după ei, exclamând suav: Oh! Tinerețe! Tinerețe!..." (Ionel Teodoreanu, La Medeleni) (e) "Mireasa ceriului albastru / Își împânzește-n ape chipul, / De vraja ei tresare unda / Și-nfiorează-se nisipul. S-aștern bobițele de rouă / Pe-ntinsul luncii patrafir: / Din mâna ceriului, părinte, / Se cerne preacuratul mir..." (Octavian Goga, Pe înserate) (f) "Crainicul (de pe trepte, face semn trâmbițașilor să înceteze) Trâmbițași! Cinstită curte, oaspeți mari
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
din perete, cine. 7. Transcrieți din text o propoziție simplă și transformați-o în propoziție dezvoltată. 8. Indicați din text două propoziții subordonate aflate în raport de coordonare. Testul nr. 6 Se dă textul: ,, Dar ce, ai adormit, flăcăul mamei? Tresăream. A, nu... știu unde ai rămas... la-a-a... Zâna Florilor... Auzisem prin vis. Pleoapele-mi cădeau încărcate de lene, de somn, de mulțumire. Și mă simțeam ușor, ca un fulg plutind pe o apă care curge încet, încetinel, încetișor
by ANGELICA HOBJILĂ [Corola-publishinghouse/Science/978_a_2486]
-
o Comedie divină ce avea să pună pe scenă "toate duhoarele infernale răsculîndu-se asupra genurilor și virtuților cerești", pe care de n-ar fi putut-o sfârși, aveau s-o continue discipolii săi spre satisfacția lui postumă: "Oasele mele vor tresări din mormânt la versurile lor, și sufletul meu plin de urgia divină va deveni muza lor inspiratoare". GR. PLEȘOIANU Un cirac al lui Eliade este Gr. Pleșoianu (1808-1857), profesor la Craiova și traducător din Marmontel (Aneta și Luben), Fénelon (Întîmplările
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
într-o febră nebună, cu o orchestrație de tipul Berlioz, aproape genială: Mihnea încalecă, calul său tropotă, Fuge ca vântul. Sună pădurile, fâșie frunzele, Geme pământul; Fug legioanele, zbor cu cavalele, Luna dispare; Cerul se-ntunecă, munții se cleatină; Mihnea tresare. Fulgerul scânteie, tunetul bubuie; Calul său cade; Demonii râseră; o, ce de hohote! Mihnea jos sare. Însă el repede iară încalecă, Fuge mai tare; Fuge ca crivățul; sabia-i sfârâie În apărare. Aripi fantastice simte pe umere, Însă el fuge
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
a ftizicului: Privește!!... Cerul semănat cu stele - Chip purtător de zâmbet și de vise - Înseninează pământești abise, De mult ce caută cu drag la ele; Și toată fericirea lui senină O-ntipărește pe pământ și moare - Și iarăși lutul omenesc tresare, Tinzîndu-și dornic brațele-n lumină... Surâzi, șoptești, tot sufletul aieve-i - S-a risipit cu mirosul din floare. ORESTE Poeziile lui Oreste Georgescu (1891-1918) sunt niște versificații corecte și solemne (ecou sacerdotal din lirica lui Macedonski), cântând marea, stepa, florile
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
trecând muzical: O, marile pasionate, O, tragicele Magdalene, Femei etern îndurerate Ca niște triste cantilene. Pe urmele îndepărtatului Radu Ionescu, poetul se cutremură de acordurile pianinelor funerare: Acorduri murmurate de negre pianine Atinse-ncet și dulce de mâini ce-au tresărit Sub visul care, palid, o clipă-a răsărit, Sub lacrimi neștiute în tainice suspine. Și mâna diafană ce lunecă pe clape Trezind din somn de veacuri dulci visuri din mormânt E tot minunea veche mai sus de orice cânt, Iar
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
a unui diluviu ce izbește cu valuri de apă pe adormit: De-atîtea nopți aud plouând, Aud materia plângând... Sunt singur, și mă duce-un gând Spre locuințele lacustre. Și parcă dorm pe scânduri ude, În spate mă izbește-un val - Tresar prin somn și mi se pare Că n-am tras podul de la mal. Un gol istoric se întinde, Pe-aceleași vremuri mă găsesc... Și simt cum de atâta ploaie, Piloții grei se prăbușesc. De-atîtea nopți aud plouând... Tot tresărind, tot
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
val - Tresar prin somn și mi se pare Că n-am tras podul de la mal. Un gol istoric se întinde, Pe-aceleași vremuri mă găsesc... Și simt cum de atâta ploaie, Piloții grei se prăbușesc. De-atîtea nopți aud plouând... Tot tresărind, tot așteptând... Sunt singur, și mă duce-un gând Spre locuințele lacustre... și viziunea apocaliptică a unei ploi negre, de cărbune: Carbonizate flori, noian de negru... Sicrie negre, arse, de metal, Vestminte funerare de mangal, Negru profund, noian de negru
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
nori; Dulcea frumusețe este fugătoare, Piere ca o rouă dupe dalbe flori. Pe aici domnește blînda poezie Ce din cupa-i d-aur varsă drăgălaș Un prefum de roze și de ambrozie Care-mbată dulce sufletul gingaș. E-ora cînd tresare lina Propontide Sub al aurelii tinerei sărut, Scînteind la focul stelelor splendide Semănate-n fundul cerului plăcut Colo se arată niște insolite, Strălucind la raza stelii lui Lial, Astfel ca un negru cuib de alunițe Care Încunună sînul virginal. Muntele
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Un pasaj din Codrul Cosminului arată că Bolintineanu este În epocă neîntrecut În descripția naturii În stare de convulsie: „Soarele dispare... ceru-ngălbeni! Munții-nalți, vechi, se-nvîrtesc, se-nclină. Umbra se mărește... Aerul tăiat, Strîns, s-aruncă-n valuri, vîjÎie turbat. Muntele tresare! trăsnete, mugiri, Șuiere bizare, vaiete, răcniri Să rădic În aer, cresc, se variază Și, din munte-n munte, trec, se repetează...” Repetițiile, simetriile, acumulările indică o figură retorică (ce va fi dominantă În Basme). Ea se bazează, aș zice, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
legioanele de demoni. Cosmosul este tulburat, materia intră Într-un vîrtej nebun: „Mihnea Încalecă, calul său tropotă, Fuge ca vîntul; Sună pădurile, fîșÎie frunzele, Geme pămîntul; Fug legioanele, zbor cu cavalele, Luna dispare; Cerul se-ntunecă, munții se cleatină — Mihnea tresare. Fulgerul scînteie, tunetul bubuie, Calul său cade; Demonii rîseră; o, ce de hohote! Mihnea jos sare. Însă el repede iar Încalecă, Fuge mai tare; Fuge ca crivățul; sabia-i sfîrÎie În apărare. ,Aripi fantastice simte pe umere, Însă el fuge
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
alarmă a simțurilor. Lumina ia, atunci, Înfățișarea focului, o lumină cu valoare energetică. Focul din priviri provoacă răsfățul primejdios al simțurilor: „Ăst farmec fără moarte, aceste străluciri, Ce, răsfățîndu-ți dulce arzîndele simțiri, Îmbată al tău suflet și-l face să tresare Sub mîna providenții, d-amor și desfătare...”. și Împinge iubirea spre zona magicului, acolo unde pasiunile devin sublime și desfătarea ia formele cele mai pure: „Mehrube! Aruncă dulcea ta privire P-al acestor unde fraged legiver! Numai focul tînăr din
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
promisiune a farmecului desfătării. Ca și focul, el anunță posibilitatea unei bucurii misterioase. În vecinătatea lui se află doar acea „cămară de misteri” la care suavul Bolintineanu nu obosește să viseze... Pereche, sînii ascund o vale făgăduitoare de mari delicii. Tresărind, ei comunică emoția interioară. Mișcarea grațioasă, abia perceptibilă, a sinilor este semnul că simțurile urcă spre beție, iar poezia spre senzualitate. „Deschiderea” sinului are consecințe profunde: universul material delirează, Îndrăgostitul intră În starea de răsfăț și, sub puterea ei, se
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ramuri se despică. RÎul luciu se-ncovoaie sub copaci ca un balaur Ce În raza dimineții mișcă solzii lui de aur.” (Malul Șiretului) „VÎnătorul pleacă grabnic la a ziorilor ivire, Și pe soare, falnic oaspe, Îl salută cu iubire. Lumea veselă tresare, mii de glasuri sunătoare Celebrează Însoțirea naturei cu mîndrul soare. Valuri limpide de aer, ca o mare nevăzută, Trec alin pe fața lumii și din treacăt o sărută. Pe cîmpia rourată pasul lasă urmă verde, Ce-n curînd sub raza
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
colectivului, de Însăși lupta pentru realizarea planului de producție. Ea este cea care cere vârfurilor de conducere din fabrică să fie ridicată. (Ă). Această imagine a unor conducători comuniști pasivi, citind comozi ziarele, pe care problemele muncitorilor Îi fac să tresară doar din când În când din comoditatea lor, nu este tipică, este de-a dreptul falsă; ea intră În contradicție cu prezentarea caldă pe care autorul o face președintelui de comitet sindical. În acest sens nu ni se pare pe
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
dezvoltându-se elementele negative În dauna tipurilor pozitive, care ar fi trebuit să le opună o rezistență conștientă și organizată. (Ă). Țărănimea exploatată e prezentă În romanul Sandei Movilă ca o masă cenușie, pasivă, Îndobitocită de neștiință, superstiții și mizerie, tresărind arareori la amintirea dreptei răfuieli de la 1907, pentru a aluneca repede În aceeași pasivitate. Grija mălaiului zilnic, invidii și uri meschine, gelozii Întunecate, certuri, bătăi, - iată formele nesemnificative ale conflictelor dezvoltate inutil pe multe pagini, În dauna celui fundamental, de
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
nalță ora. (Ă) Vom apare-n era viitoare/cum ne-apar copacii tineri nouă, când Încep să urce către soare/ Într-o horă stranie și nouă (Ă). Peste trupul vremii rupt În două,/De la Cernavodă-n Poarta Albă osământul fostelor ulcioare,/tresărindu-și hârbul, veche nalbă. (Ă) Și-or muri, cu lacrima alături,/sărăcia, rănile, oftatulă Doina cui va spune, când o-mpături,/c-au fost toate astea pe la leatul când pornise omul să doboare/lepra neagră-a vechilor zavistii, ca un
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
ale articolului tovarășului Stalin. Studenta a fost dată de profesori ca exemplu, În fața tuturor studenților. „A doua zi. Privirile se-ntreabă. Cu toți ar vrea să-nceapă mai degrabă Examenul. Tovarășii o cheamă. Ea merge spre catedră fără teamă. Cum tresări-ndelunga-i așteptare, Când auzi râvnita Întrebare: - E oare graiul o suprastructură a bazei? Sufletul Îi stă la gură. Privesc cu-ardoare ochi-i de tăciune și dă răspuns domol, cu sfiiciune. Treptat, neliniștea din ea se stinge, și-n
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
în tăcere. Nu părea să fie o balenă, dar Daggoo se întreba totuși: „ Ă N-o fi Moby Dick?“. Fantoma se scufundă iarăși, dar cînd apăru din nou, negrul scoase un strigăt ascuțit ca un stilet, ce-i făcu să tresară pe mateloții toropiți de somn: Ă Uite-o, uite-o acolo! Uite-o, chiar în fața noastră! E Balena Albă, e Balena Albă! La auzul acestui strigăt, marinarii dădură buzna spre vergi, așa cum albinele se reped spre ramuri, în perioada cînd
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
s-a ospătat în noaptea aceea cu carne de balenă. Plescăiturile lui se amestecau cu hăpăiturile lacome ale miilor de rechini care, înotînd în jurul leviatanului mort, se delectau cu grăsimea lui. Puținii oameni care dormeau la teuga în hamacurile lor tresăreau adesea auzind cum se izbeau de coca vasului cozile puternice ale rechinilor, la numai cîteva degete de inimile lor. Privind peste parapet, îi puteai vedea pe rechini îașa cum mai înainte îi auziseși) bălăcindu-se în apa neagră și răsturnîndu-se
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cu față spre căpitan - dumnealui spune că ieri corabia sa a întîlnit o corabie, al cărei căpitan împreună cu primul secund și șase mateloți au murit în urma unei molime provocate de hoitul unei balene, pe care-l tîrau după ei. Căpitanul tresări la auzul acestor cuvinte și se arătă dornic să afle mai mult. Ă Ce să-i spun acum? întrebă omul din Guernesey. Ă Păi, fiindcă o ia atît de ușor, spune-i că, după ce l-am privit cu atenție, pot
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
astea, s-au apucat să-și curețe vasul, transformîndu-l într-un fel de lăptărie imaculată; după ce au dus la bun sfîrșit și această treabă, nu arareori se întîmplă ca bieții oameni, tocmai cînd își încheie la gît hainele curate, să tresară la auzul strigătului: „Uite-i jetul!“ Și atunci se reped ca să se lupte cu o altă balenă și ritualul se repetă. Bine, prieteni, dar asta înseamnă moarte de om! Și totuși, așa e viața. Căci abia am extras noi, muritorii
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
unei furtuni năpraznice. în cele din urmă, vasul se apropie de hotarul zonei de vînătoare de la Ecuator și, tocmai cînd luneca, în bezna adîncă de dinaintea zorilor, pe lîngă un mănunchi de insulițe stîncoase, echipa de cart - comandată atunci de Flask - tresări la auzul unui strigăt atît de plângăreț și de nepămîntesc îaidoma gemetelor abia articulate ale fantomelor inocenților masacrați de Irod), încît oameni se treziră din visare și, vreme de cîteva secunde rămaseră cu urechea la pîndă, acolo unde ședeau sau
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
să lase pupa corabiei fără colac de salvare; dar Queequeg le dădu atunci a înțelege, prin tot felul de semne ciudate, că sicriul lui ar putea fi utilizat în acest scop. Ă Un sicriu în loc de colac de salvare?! exclamă Starbuck, tresărind. Ă Ar fi ceva cam neobișnuit, zise Stubb. Ă Ba, cred c-ar putea fi un colac bunicel, își dădu cu părerea Flask. Dulgherul l-ar putea lesne potrivi. Ă Aduceți aici sicriul, tot n-avem altceva mai bun, spuse
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
oricît ne-am trudi. Dormim? Da și putrezim în verdeață, așa cum ruginesc coasele de anul trecut, aruncate prin otava necosită... Starbuck! Dar Starbuck plecase, deznădăjduit și alb ca un cadavru. Ahab străbătu puntea spre celălalt bord, ca să privească și acolo; tresări, însă, cînd văzu doi ochi reflectîndu-se în apă. Fedallah stătea nemișcat, aplecat peste același parapet. Capitolul CXXXII VÎNĂTOAREA - PRIMA ZI în timpul cartului de la miezul nopții aceleia, bătrînul ieși din spiraiul pe care se rezema și merse la gaura lui de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]