5,540 matches
-
o depărtare de 101 km de Chișinău, acest orășel din Bugeac s-a dezvoltat pe baza a două localități - tîrgul Romanovca și nodul de căi ferate Basarabeasca. Pe moșia localitații arheologii menționează o movilă funerară rămasă de pe urma nomazilor veniți cu turmele de vite din stepele asiatice sute de ani în urmă, hoinărind din loc în loc, în căutare de pășuni mănoase pentru animale, și localități bogate pentru a căpăta pradă de război. În mormînt au fost găsite cîteva dovezi ale existenței pămîntești
Basarabeasca () [Corola-website/Science/305082_a_306411]
-
atestat documentar în anul 1711, cu toate că satul era populat cu mult mai devreme. Mulți cercetători leagă denumirea „Colibași” cu valorificarea stepelor sălbatice și a bogățiilor luncii inundabile a Prutului, cînd ciobanii, mereu în căutare de pășuni bogate, își mînau încoace turmele de oi. Astfel, pe malul stîng al Prutului apar colibe. Stăpînilor care le-au ridicat li se mai spuneau colibași. De aici și denumirea de azi a satului - Colibași. Prezintă interes și alte versiuni privind originea satului și a denumirii
Colibași, Cahul () [Corola-website/Science/305142_a_306471]
-
preluată de la moș Ion Tăbăcaru un bătrân de peste 80 ani. Legenda spune că în valea pitorească șerpuită de un râușor cu apa cristalină la care se adăpau bourii și căprioarele în tihnă, a poposit un cioban pe numa Ciuciulea cu turma sa de oi. Mai târziu când acesta și-a dat duhul, feciorii lui s-au așezat cu traiul aicea, unde au format un cătun și la acest cătun au dat denumirea după tatăl lor. Peste o vreme, a sosit un
Ciuciuleni, Hîncești () [Corola-website/Science/305179_a_306508]
-
pe imașul satului. În 1949 un nou val de represii se abate asupra satului Pogănești, cît și a întregii Basarabii. În lista neagră au fost incluși gospodarii satului Oboroceanu Ion, Ionescu Mărioara și Țenu Nicolae. La primul și ultimul în turmele lor se numărau în jurul la cîte o sută de oi, iar Mărioara Ionescu era proprietara unei crâșme și a unui pod plutitor peste râul Prut. Satele din împrejurimi îl cunoșteau ca „Podul lui Ioneasca”. Oboroceanu Ion „întâmplător” a scăpat de
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]
-
și organizată. Procesul acesta de armonizare a unei lumi răvășite de războiul greu, de stăpânirile străine, de interesele feluritelor partide, de întunericul analfabetismului și mai ales de îndobitocirea păcatelor și corupției în care zăceau bietele mulțimi care erau ca o turmă fără păstor - se anunța anevoios, greoi și lung. Munca pentru îndreptarea atâtor rele, atât de adânc înrădăcinate în firea și în viața acestor biete mulțimi, va fi nu numai nespus de grea, dar și nespus de lungă, din pricină că nu numai
Iosif Trifa () [Corola-website/Science/306007_a_307336]
-
Gheorghe a fost fiul mai mare unui oier aromân din zona Munților Pindului, Ovanez Alexean, refugiat în Țara Românească de a scăpa de izlamizarea forțată de turci în a doua jumătate al secolului al XIX-lea. Ovanez a ajuns cu turmele de oi în Moldova în zona Panciu, unde s-a stabilit după scurt timp și și-a intemeiat o gospodărie solidă. În 1915 și-a început studiile de drept la Universitatea București. După intrarea României în război, în decembrie 1916
Gheorghe Alexianu () [Corola-website/Science/306171_a_307500]
-
puteau fi întâlniți și în acele regiuni ale sud-estului european învecinate cu Turcia cum ar fi Tracia, Macedonia, Bulgaria sau Bosnia-Herțegovina. Unii antropologi i-au semnalat și în Dobrogea secolului al XIX-lea. i sunt crescători de oi, a căror turme le păstoresc în cicluri de transhumanta succesive din zonele de câmpie litorale înspre platourile montane de mare altitudine care dealtfel constituie baza lor permanentă. Numele de iuruc vine de la turcescul "yürümek" care înseamnă "a peregrina", a "hoinari", desi aceștia nu
Iuruci () [Corola-website/Science/304773_a_306102]
-
succesive din zonele de câmpie litorale înspre platourile montane de mare altitudine care dealtfel constituie baza lor permanentă. Numele de iuruc vine de la turcescul "yürümek" care înseamnă "a peregrina", a "hoinari", desi aceștia nu vagabondează propriu-zis ci doar își conduc turmele spre a le proteja de intemperii și hrăni în acele zone care sunt favorablile păstoritului în diferitle cicluri climaterice ale anului. În Evul Mediu iurucii nu erau doar pastori inofensivi ci purtau arme fiind rebeli și uneori având un caracter
Iuruci () [Corola-website/Science/304773_a_306102]
-
citește decît după ce petrece alături de oaspetele său și ajunge să îl îndrăgească. Pentru a nu săvârși o crimă care să îi supere pe zei, el îi poruncește corinteanului să ucidă Himera, un animal care îi devasta ținuturile și îi răpea turmele. Iobates spera că astfel Belerofon va fi omorât de Himeră. Știind că nu poate birui Himera decât acela care stăpânește calul înaripat Pegas ieșit din trupul Meduzei, Belerofon merge în căutarea calului și află că Pegas coboară adeseori pe vârful
Belerofon () [Corola-website/Science/305595_a_306924]
-
luptă? Răspunsul constituie cea mai rușinoasă pagină din istoria Craiovei. Boierii craioveni făceau de câtva timp afaceri importante cu austriecii, în ciuda monopolului comercial turcesc, care nu prea funcționa în Oltenia. Afacerile prosperau, deoarece austriecii și transilvănenii plăteau mai bine. Astfel, turme mari de bovine, ovine, porcine, cantități importante de cereale, sare și felurite produse agricole luau drumul Imperiului Habsburgic, în special spre Transilvania. Nemulțumiți de imixtiunea lui Nicolae Mavrocordat în afacerile lor, boierii craioveni și-au folosit toate legăturile pe care
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
formă de șarpe răsucit. [[Imagine:StanaBarsa.jpg|thumb|right|250px|Aspectul interior al unei stâne din Munții Bârsei]] Oieritul a reprezentat o activitate străveche în Țara Bârsei. Animalele se creșteau ușor și se înmulțeau repede. [[Transhumanță|Transhumanța]] păstorilor și a turmelor era un obicei anual. Aceștia iernau peste Carpați, în [[Bărăgan]], lunca Dunării (avale de [[Giurgiu]]), în bălțile [[Insula Mare a Brăilei|Brăilei]] și [[Balta Ialomiței|Ialomiței]], în sudul Moldovei și în Dobrogea. În zona satelor brănene și săcelene s-a
Etnografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306260_a_307589]
-
și în Dobrogea. În zona satelor brănene și săcelene s-a constatat existența unei transhumanțe duble, de o amploare însemnată. Datorită faptului că versanții nordici ai Carpaților bârsani nu puteau asigura destule suprafețe de pășuni pentru vărat, marii proprietari de turme închiriau pajiști pe versantul sudic, în Țara Românească. Juzi sau foști juzi ai Brașovului au avut și ei însemnate turme de oi. În 1653 marele comis Radu îi scrie fostului jude Mihai că „pentru rândul oilor, va înțelege din cartea
Etnografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306260_a_307589]
-
Datorită faptului că versanții nordici ai Carpaților bârsani nu puteau asigura destule suprafețe de pășuni pentru vărat, marii proprietari de turme închiriau pajiști pe versantul sudic, în Țara Românească. Juzi sau foști juzi ai Brașovului au avut și ei însemnate turme de oi. În 1653 marele comis Radu îi scrie fostului jude Mihai că „pentru rândul oilor, va înțelege din cartea Măriei Sale”. Hărman Mihai Brașoveanul primește de la Duca vodă îngăduința de a-și ține oile în Moldova, fără bir, cu condiția
Etnografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306260_a_307589]
-
bun decât cel al turcilor. Pentru a-și apăra interesele, oierii săceleni s-au constituit, după 1800, într-o asociație numită „Compania oierilor săceleni”. La începutul secolului XIX, datorită practicării tot mai anevoioase a transhumanței, mulți dintre marii proprietari de turme de oi le-au vândut, reprofilându-se pe comerț. Pe lângă stâne se țineau porci, iar vite mari și cai se creșteau din plin în Săcele. Printre cei mai de frunte deținători de Herghelii din mocănime sunt Radu Moroianu, Moldovan, Popa-Sorici
Etnografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306260_a_307589]
-
săceleni Radu Moroianu și Nicolae Pană și ale brăneanului Simedria, a rezultat rasa autohtonă [[sura de stepă]]. Comerțul cu produse animaliere a fost frecvent în această zonă. Lâna, carnea, blănurile, pieile, produsele lactate au adus un mare câștig proprietarilor de turme și vânătorilor. [[Privilegiu comercial|Privilegiul comercial]] acordat de [[Mircea cel Bătrân]] brașovenilor, în [[1413]], prevedea mai multe taxe pentru piei și blănuri de fiară. Șcheienii se ocupau cu comerțul peștelui, adus cu carul de la baltă. În baza privilegiilor acordate de către
Etnografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306260_a_307589]
-
referință, orașul din care proveneau cunoscând o prosperitate excepțională. În secolul XVIII, în Brașov existau aproape 50 de bresle. O dată cu sporirea cuantumului vămilor și a obligațiilor, s-au înmulțit traversările clandestine ale munților, cu mărfuri ori animale. Înspre secolul XIX, turmele de oi au început să cauzeze multe dificultăți și pierderi. Drept urmare, ele au fost vândute în mare parte, iar foștii proprietari și-au cumpărat vii în Țara Românească, ori ateliere meșteșugărești. Șcheienii, în special, au primit scutiri ori reduceri de
Etnografia Țării Bârsei () [Corola-website/Science/306260_a_307589]
-
deși elenii din acele timpuri îi considerau pe macedoneni sălbatici și barbari. Un stat macedonean unificat a fost edificat de regele Amyntas al III-lea (circa 393-370 î.Hr.), deși se mai păstrau contraste evidente între ținuturile de câmpie bogate în turme de vite și ținuturile tribale izolate din munți, aliate cu familia regală prin legături de căsătorie. Aceste triburi de la munte controlau pasurile montane prin care invadatorii barbari atacau din Illiria pe direcțiile nord și nord-vest. Amyntas a avut trei fii
Macedonia Antică () [Corola-website/Science/306297_a_307626]
-
în vatra Sarasăului - cel mai adesea din rasa Brună de Maramureș, bine adaptată condițiilor aspre din această zonă. Oile erau duse vara la munte pentru pășunile bune pe suprafețe imense, iar porcii - rase primitive, asemanătoare celor sălbatici, erau mînați în turme la marginea satelor. Populația fiind rară și pădurile ocupînd zone întinse, vînatul și culesul ciupercilor și a fructelor de pădure erau încă surse importante care completau hrana maramureșenilor. Satele erau mici, 20-25 de case, iar la o medie de 3
Voievodatul Maramureșului () [Corola-website/Science/306347_a_307676]
-
este mănăstirea Curcovo. Pînă la noi n-a ajuns nimic din clădirile mănăstirii. Conform celor mai vechi informații privind formarea satului Mihaileni, primul locuitor ale acestei așezări ar fi fost Ion Samson, venit de prin părțile Galasenilor . De acolo, luîndu-și turmele de cele cîteva sute de mioare și s-a stabilit cu întreaga să familie pe moșia satului Mihaileni, care aparținea pe atunci domnitorului Moldovei Ion Sturza. Și pînă astăzi una din mahalalele satului poartă numele mahalaua galasenilor. Urmași de ai
Mihăileni, Rîșcani () [Corola-website/Science/305241_a_306570]
-
putem să denumim cu același cuvânt prcesul în virtutea căruia, în sânul unei colectivități omenești, se elaborează un sentiment colectiv, acela din care rezultă adeziunea noastră la regulile comune sau tradiționale de conduită și, în fine, aruncarea în apă ca o turmă pentru că o oaie a dat tonul. În prima serie de fapte lipsește orice reproducere, în cea de-a doua, ea este doar consecința operațiunilor logice, judecăților și raționamentelor, implicite sau formale, care constituie elementul esențial al fenomenului. Reproducerea deplină nu
Sinuciderea (studiu de Émile Durkheim) () [Corola-website/Science/313003_a_314332]
-
din 2005 există o populație liberă de 248 de animale. În sălbăticie, calul lui Przewalski trăiește în grupuri sociale constând într-un armăsar dominant, o iapă dominantă, alte iepe, și mânjii lor. Viața lor zilnică este similară cu cea a turmelor de cai sălbăticiți. Fiecare grup are un teritoriu bine stabilit. În interiorul acestuia, herghelia parcurge între 5 și 10 km pe zi, păscând, adăpându-se, mâncând sare și dormind. Noaptea, turma se adună și doarme aproximativ patru ore. Zonele mai multor
Calul lui Przewalski () [Corola-website/Science/313038_a_314367]
-
mânjii lor. Viața lor zilnică este similară cu cea a turmelor de cai sălbăticiți. Fiecare grup are un teritoriu bine stabilit. În interiorul acestuia, herghelia parcurge între 5 și 10 km pe zi, păscând, adăpându-se, mâncând sare și dormind. Noaptea, turma se adună și doarme aproximativ patru ore. Zonele mai multor turme se pot suprapune fără conflict, deoarece armăsarii tind să își apere iepele mai mult decât teritoriul. Armăsarii își marchează teritoriul prin miros, lăsând grămezi de bălegar la intervale de-
Calul lui Przewalski () [Corola-website/Science/313038_a_314367]
-
de cai sălbăticiți. Fiecare grup are un teritoriu bine stabilit. În interiorul acestuia, herghelia parcurge între 5 și 10 km pe zi, păscând, adăpându-se, mâncând sare și dormind. Noaptea, turma se adună și doarme aproximativ patru ore. Zonele mai multor turme se pot suprapune fără conflict, deoarece armăsarii tind să își apere iepele mai mult decât teritoriul. Armăsarii își marchează teritoriul prin miros, lăsând grămezi de bălegar la intervale de-a lungul traseelor pe care le parcurg, pentru a avertiza alți
Calul lui Przewalski () [Corola-website/Science/313038_a_314367]
-
apere iepele mai mult decât teritoriul. Armăsarii își marchează teritoriul prin miros, lăsând grămezi de bălegar la intervale de-a lungul traseelor pe care le parcurg, pentru a avertiza alți masculi de prezența lor. În plus, când o iapă din turmă urinează, deseori armăsarul va urina în același loc, pentru a semnala celorlalți masculi că iapa face parte din turma lui. Armăsarii pot fi deseori văzuți mirosind bălegarul pentru a confirma marcarea teritoriului. În secolul XV, Johann Schiltberger a fost printre
Calul lui Przewalski () [Corola-website/Science/313038_a_314367]
-
a lungul traseelor pe care le parcurg, pentru a avertiza alți masculi de prezența lor. În plus, când o iapă din turmă urinează, deseori armăsarul va urina în același loc, pentru a semnala celorlalți masculi că iapa face parte din turma lui. Armăsarii pot fi deseori văzuți mirosind bălegarul pentru a confirma marcarea teritoriului. În secolul XV, Johann Schiltberger a fost printre primii europeni care au văzut acest cal, fiind prizonier al hanului mongol. Calul este numit după generalul rus de
Calul lui Przewalski () [Corola-website/Science/313038_a_314367]