5,886 matches
-
între satele Ucea de Jos și Ucea de Sus, după cum declară aceștia : «Având noi o pădure în controversă cu cei din Ucea de Jos, am ieșit din satul nostru și le-am luat porcii și s-a făcut o bătaie urâtă, spărgând la câțiva capetele, trântind la pământ cățiva stricându-le mâinile și spinările. Căpitanul suprem pentru această vărsare de sânge prin solgăbirău și un plăieș, ne-au mânat 7 vite, din care ne-au dat două, dar 5 au rămas
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
nu luam autobuzul tocmai ca să „tragem una mică“. Nu conta că aveam de urcat un deal și că, ajunși sus, gîfîiam amîndoi, nu conta dacă era ploaie, viscol sau ger. Noi ne făceam datoria. Ba mai mult, cînd era vreme urîtă ne ridicam gulerul - și atunci eram încă și mai duri. și apoi, ce gust avea țigara pe ger ! ți se lipeau nările, te dureau gingiile și dinții, dar țigara atunci era cu totul specială, nemaipunînd la socoteală efectele speciale (și
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
să ne ascundem pentru a nu fi văzuți de profesori cînd fumam), îmi aprin deam țigara și meditam la întrebarea : „Oare viața merită să fie trăită ?“. Bineînțeles, cochetam și cu ideea sinuciderii (sinucidere din rațiuni înalte, filozofice, cum altfel ?). Vremea urîtă îmi convenea de minune, căci mă facea să-mi ridic gulerul... Numai că plimbarea de unul singur, adîncit în gînduri și fumînd agale, îi favorizează doar pe eroii din filme ; atunci muzica e corespunzătoare, iar personajul nu-și iro sește
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
mai de care. Învățătoarea rîdea și ea. Cristi se ținea de burtă. — Care dintre ei vreți să vă dirijeze ? întrebă ea clasa. — Cristi ! Cristi ! strigară toți în cor. învățătoarea se purta tot mai ciudat cu el, ba îi făcea lucruri urîte, ba îi arăta simpatie. În aceste din urmă cazuri, Dănuț uita de toate celelalte și vechile certitudini puneau iarăși stăpînire pe el. Cel mai frumos a fost atunci cînd au ajuns la matematică la operații și elevii trebuiau să inventeze
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
alb scrobit, cum rareori se întîlnea chiar și la școala Normală, care era renumită prin uniformele elevelor ei. Era o zi însorită, gîzele fremătau, în aer se roteau pitulici. Pe un picior, ciorapul alb căzuse puțin și făcea niște cute urîte sub rotulă ; pe celălalt picior, ciorapul stătea întins. Genunchii se apropiau din cînd în cînd și se frecau discret ; cutele rămîneau, încăpățî nate, pe poziție. Fata nu mai știa ce să facă de rușine, era sigură că tot peronul se
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
vieții, ca și cele pe care i le cerea situația. Cum astfel mare parte din lucrările sale de sistematizare și de modernizare n-au putut fi duse până la capăt, orașul a rămas plin de găuri, de ruine, de lucruri ciudate, urâte, meschine, care-l desfigurează și-l degradează. În centru, mizeria și degradarea aceasta e mai puțin vizibilă, deși nu peste tot (de pildă în acea porțiune din Piața Unirii de unde ar trebui să înceapă prelungirea străzii Ștefan cel Mare, proectată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
să mediteze asupra lor. * Pe când eram copil, la Piatra, una din distracțiile băieților de seama mea era de a face farse jidanilor: de a-i trage de barbă, de a arunca în ei cu pietre, de a le adresa cuvinte urâte și injurioase... Jocul era plin de riscuri, pentru că excitând, în micile suflete, impulziuni tulburi, de origine îndepărtată și obscură, el degenera ușor în acte de violență și de cruzime. Mi-aduc aminte că într-o seară de "iluminații", cu ocazia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
nimic. (2003) Culoarea scaunului Acum câtva timp, comentând Jurnalul lui Mircea Cărtărescu, Cristian Tudor Popescu scria că îl interesează visele autoru lui tot atât de mult cum lar interesa ce culoare a avut scaunul lui de dimineață. În fine, trecând peste comparația urât mirosi toare, jurnalistul, ca exponent al maselor largi ce se află, voia să spună că lumea nu e interesată de amănuntele personale, intime ale cuiva. Nu discutăm acum faptul că visul, la Mircea Cărtărescu, e strâns legat de opera lui
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
Mungiu era terfelit cu tot felul de cuvinte por coase, pentru că a îndrăznit să vorbească în filmul lui despre niște fapte negative din România. Iată ce ia enervat pe conaționalii noștri: „În America și nu numai sunt lucruri mult mai urâte și domn’ Mugiu bulangiu nu le vede. Vede România cu ce e mai rău în ea. Poate ar trebui să vadă și să transmită ceea ce este bun și frumos. Așa ar fi un exemplu de educație pentru această nație“ - am
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
apăruse În vis pentru a cere ca toate femeile cetății să depoziteze În templul ei bijuteriile. În ce-l privește pe Apolo, zeul clarității și luminii, el este - cum s-a remarcat - pur, nefiind implicat ca Zeus În multe istorii urîte. Astăzi nici o greșeală nu le apare unora mai gravă decît a nu părea În nici un fel complicați. Am pierdut, vai, admirația greacă pentru măsură și claritate, dar În fața acestei lumini care curge pe ziduri spunîndu-mi cît de puțin ne trebuie
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
din Aiud, ca deținut politic. Nu se cunoaște locul mormântului său. La 8 aprilie 1967, Tribunalul Militar București a dat verdictul de condamnare la 6 ani de închisoare, deoarece „... a scris versurile pentru imnul reacționar Marșul dezrobirii, a scris Moldova-Moldova, Urâtă hartă are țara mea, poezii, de asemenea, cu conținut reacționar, compuse tot de el.“ IRIMIA, DUMITRU (1939-2009) LINGVIST, CRITIC, ISTORIC LITERAR, TRADUCĂTOR și PROFESOR Cercetător de prestigiu, unul dintre marii specialiști ai școlii ieșene de filologie, inițiată de Alexandru Philippide
Personalităţi ieşene: omagiu by Ionel Maftei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91547_a_93092]
-
reclame din domeniul construcției, ponouri ce protejau șantierul de privirea trecătorilor, căutând să-i dea și un aspect frumos. Majoritatea blocurilor din zona aceea se construiseră în acea perioadă, iar la unele le lipseau geamurile și ușile, dând un aspect urât și o stare sinistră. În locul acestora erau plase de sârmuliță ca de sită sau celofane prinse-n cuie. La următorul colț făcură dreapta spre o stradă care ducea la locuința lui Valentin. În drumul lor întâlniră un canal înfundat cu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pahare cu alcool nu se mai gândea la ea. Altceva era mai important. Carlina se ruga la Creator zicând: Dă-mi putere să rezist la toate consecințele faptelor, dacă am greșit și fămă să cred că totul e un vis urât și nimic nu este adevărat. Când aveau ocazia ucideau fără milă sentimentele lor. Golul din sufletul lor îl simțea tot mai mare. Ajunseseră să-și vorbească foarte rar. Viața avea să își găsească singură alt drum. Le era așa de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Lăsase în urma ei toate visele, toate amintirile, lumea din care făcuse parte. Totul. B. Un salt în necunoscut Era pentru ultima oară când inima îi mai zvâcnea în acel loc care îi amintea de atâtea și atâtea lucruri frumoase și urâte. Încuie ușa, închizând înăuntru ultima zvâcnire a suferinței ei, amintirile ei laolaltă cu toată agoniseala pe care încăperile o păstra mărturie. I se rupea inima când trecu pragul pentru ultima dată dar nu simți nici un regret. Din instinct mai aruncă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
alți semeni ce își așteaptă rândul abia ținându-și răsuflarea. Ar fi vrut să mai aibă posibilitatea de a mai sta de vorbă cu el, așa cum o făcuse de atâtea ori. Dar cine s-o mai audă? Un demon al naibii de urât și viclean îl făcuse să se rupă de realitate, astupându-i urechile și oprindu-i toate simțurile, toată energia, blocându-i toți centrii energetici. Îl desprinse ușor de viața de care fusese agățat ca orice pământean în modul cel mai
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
să mă controlez. - Și îngerii cad în ispită. Am avut grijă de tine tot timpul. Iar acum vei locui cu mine cum am stabilit. Vei merge la școală aici în capitală. Nu trebuie să plângi! Ai să devii o fetiță urâtă și o să râdă și ciorile de tine. În acel moment, Victoria se lipi stâns de pieptul lui taică-su și izbucni într-un adevărat torent de lacrimi. Părul i se zburlise ca la un drăcușor năzdrăvan și extrem de frumos. - Tată
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
adolescenți accentul trebuie pus nu atât pe efectele enumerate mai sus (care sunt de lungă durată, si care adolescenților le par foarte îndepărtate de viața lor), ci pe efectele de scurtă durată ale consumului de tutun, si anume: Tușea, respirația urât mirositoare, infecții ale gurii Alterarea mirosului Riduri faciale Pete galbene pe dinți și pe mâini Reducerea rezistenței la infecții respiratorii Sensibilitate la boli Costurile asociate fumatului Este bine că, în discuțiile cu adolescenții, să se discute și despre așa-zisele
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
metodele, modelele nu numai că nu se pierd, ci se îmbogățesc, se reinventează, se diversifica și se șlefuiesc. Dacă merg în sala nr.14, la etajul I, îmi văd fosta clasa cu băncile colegilor, catedră dascălului, catalogul cel iubit și urât, tabla cu creta și buretele. Pe perete nișie plânse cu imagini din Franța, iar la fereastra, ghivece cu flori. Și acum când intrați într-o sală de de clasă modernă vedeți băncile elevilor, catedră dascălului, catalogul... Aceleași lucruri nu-i
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
jumătate. Lidia încearcă și ea să se privească. Pune un scaun în fața chiuvetei, urcă pe el și se uită în oglindă. Mda, zice, coborînd de pe scaun, parcă-s mai subțire. O privesc lung și-mi zic că nu-i deloc urîtă, dar de cînd o știu, de pe vremea studenției cînd venea la noi la bibliotecă, tot așa umblă. Lidia, îi spun, mai fă trei lucruri și-i rupi gîtul profesorului. Unu: îndoi fusta pînă la jumătatea genunchiului, o însăilezi cu un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
chef de teatru, scriu la scenariu... Și dacă nu ai chef nici de scenariu? Citesc. Și dacă nu ai chef nici de citit? Merg la vreun spectacol. Și dacă nu este nici un spectacol? Mă plimb. Azi, spre exemplu, vremea e urîtă. Nu-i de plimbare... Atunci, surîd eu, mă întorc acasă și scriu. Am stabilit, face doamna Teona semn spre mine cu țigara, că nu ai chef de scris. Prea s-a întins coarda! Acum, ar urma ca eu să o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
face doamna Teona semn spre mine cu țigara, că nu ai chef de scris. Prea s-a întins coarda! Acum, ar urma ca eu să o întreb dacă are vreo propunere. Îmi place foarte mult să mă plimb pe vreme urîtă, îi răspund. Sînt doar eu, cu gîndurile mele. Doamna Teona rotește încet țigara între degete, privind fix scrumul destul de lung. Cînd scrumul se rupe și cade pe birou, ea surîde încet, meditativ. Tu, cu gîndurile tale... Spune-mi, schimbă ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
altcineva, dar cînd e-n joc amicul nostru Mihai... Hai, îmi zice, luîndu-mă furios de braț, hai că timpu-i scump... Ce zici de vreme? mă întreabă el în timp ce mergem pe alee, grăbindu-ne să-i ajungem pe Brăduț și Lupu. Urîtă vreme, zic. Aerul e tare umed... Va trebui să bag și bateriile de rezervă pentru uscare... Ai destule? mă întreabă Luchian. Am, îngîn eu abătut. Rezervele au sită moleculară... Excelent! se bucură Luchian. Faci o uscare pînă la cîteva părți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
rău; și, dacă vrei să știi, nu-mi pare rău nici pentru că te-ai speriat atunci și m-ai trimis să încui ușa. Nu... E mai bine așa... Mai ales acum, cînd mi-ai dat telefon pentru că vrei un cuvînt urît, care să-ți dea putere să minți. Am o sută de cuvinte pe buze. Spune pe care-l preferi? Spune tu cuvîntul și eu îl repet. Prostule! șoptește Cristina. Soțul meu mă cunoaște de-atîta timp. Crezi c-o să plece urechea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
știe că ai fost la mine? Tac și mă uit în gol. În receptor, aud răsuflarea apăsată a Cristinei. Ce-ai făcut azi, Mihai! aud întrebarea ei, ca un reproș. M-am certat cu ea. De fapt, i-am vorbit urît... Atît? Atît. Minți!! strigă Cristina. Mincinos ordinar ce ești! Nu-i decît poza de tine! Bănuiam ce s-a întîmplat, dar acum am certitudinea. Măcar de-ai fi recunoscut... Ce? întreb eu încet, nedumerit. Voiam să știu..., măcar să fiu cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
sărmanul vostru suflet șchiop, care-și face cîrje din rănile altui suflet!... Ce-aștepți, de ce-ai dat telefon?!... Ca să fii cu sufletul împăcat... Voiai o vorbă urîtă de la mine, ca să fii cu conștiința împăcată, să poți minți... Poftim vorba urîtă: du-te dra-cu-lui! dra-cu-lui! dra-cu-lui!!! urlu eu, apoi arunc receptorul peste telefon, mă prăbușesc pe scaun și-mi las capul pe brațele puse unul peste altul pe pupitrul de comandă. Stau așa mult timp, cîteva minute, și încerc să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]