6,856 matches
-
deceniu, cea mai mare parte a partizanilor declarați ai lui Goga vor proveni din rîndul acestor elemente. Aici trebuie căutate rădăcinile fenomenului (atît de adecvat denumit de către Armein Heinen) "Noul naționalism"107. Un naționalism al secolului al XX-lea semănînd vag cu predecesorul lui, naționalismul secolului al XIX-lea. Acest "Nou naționalism" își are obîrșia în capacitățile extraordinare ale românilor de a simboliza visele îndrăznețe pe care atîția oameni și le făceau în privința României Mari. Adepții lui au introdus metode specifice
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
în casele lor, la școală, la tribunal și în administrație și armată, sau chiar și în rețeaua de căi ferate era de la sine înțeles ca toată lumea să vorbească limba maghiară. Iorga îi considera pe români drept "națiune dominantă", cu toate că era (vag) de acord și cu faptul că "este loc și pentru alte naționalități". În România Mare, românii alcătuiau 70% din populație. Din momentul în care atît ungurii cît și românii, după ce-și stabiliseră statul-națiune, considerau că dețin o poziție dominantă
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
ele, renunțînd la rolul esențial al literaturii (tot conform lui Iorga) de a educa, de a prezenta satul ideal sămănătorist, așa cum trebuia să fie! Lovinescu avea dreptate afirmînd că operele de critică literară ale lui Iorga reprezintă "fie principii estetice vagi, fie considerații etice și naționaliste"112. Pozitivismul nu i se potrivea lui Iorga mai mult decît Descartes. Gheorghe Bogdan-Duică, cumnatul lui (profesor de literatură la Universitatea din București), era pozitivist. Spre deosebire de relațiile păstrate cu Ion Bogdan, din cauza controversei sale literare
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
se arcuiește în jurul unui golf, ce nu poate fi văzut de pe teritoriul Capului Shruff, decât din turnul cocoțat pe promontoriu. Acolo, la o depărtare de trei-patru mile, e o clădire ce poartă numele de Hotelul Raven, și care-mi inspiră vagi îndoieli, întrucât e un loc mai pretențios, care atrage turiști. Golful în sine e foarte frumos, mărginit de bolovani interesanți, aproape sferici. Cei din partea locului îi spun „Golful Raven“, după numele hotelului, deși, de fapt, în dialectul local poartă alt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
să fi avut loc un ușor cutremur? Nu-mi place să cred că eu sunt vinovatul, și am convingerea că nu eu port răspunderea. Îndrăgisem obiectul acela urât, era ca un câine bătrân și credincios. Am adunat cioburile, cu intenția vagă de a le lipi, dar, fără îndoială, e un lucru imposibil. Cum naiba a putut să sară singură de pe locul ei? Sunt total nedumerit. — Dar, domnule Arrowby, toate scrisorile dumneavoastră se află în cotețul de câini. În cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
lunecă printr-o curbă fină către un nas mic și drăguț, care se năpustește spre tine, deși nu are vârful în vânt. După aceea urmează o linie dreaptă ce sfârșește într-o bărbie hotărâtă, în care se cuibărește cea mai vagă dintre gropițe. Buzele sunt ferme, nu prea pline dar frumos modelate, și cu o textură fină. (Cât de diferite pot fi buzele oamenilor!) Natura și nu fardul i le-a colorat într-un atrăgător roz de cărămidă arsă. Buza de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Londra, am putea lua o băutură împreună. Sper că te-ai «statornicit» în chip fericit și că te împaci bine cu casa. Are un nume curios. Cu aceleași urări cordiale, vărul tău, James.“ Scrisoarea lui James reușește să degajeze un vag aer protector, ca și cum el ar fi fratele meu mai mare și nu v\rul mai tânăr. Într-adevăr, unii oameni își însușesc austeritate paternă, bine intenționată, care te face să te simți însă pueril. În același timp totuși, scrisorile acestea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nostru a avut o semnificație specială. Observ că am folosit timpul trecut; și, într-adevăr, dacă stau să mă gândesc, îmi dau seama în ce mare măsură toate acestea aparțin trecutului: doar ungherele cele mai ferite din minte păstrează o vagă noțiune a timpului. Pe parcursul anilor care se scurgeau, întâmpinam dificultăți din ce în ce mai puțin substanțiale în a rezista imaginii unui James în chip de figură amenințătoare. Într-o zi, un prieten (Wilfred), care l-a cunoscut întâmplător, mi-a spus: „Vărul tău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
lui. Acum, când vorbesc de mama, trebuie s-o descriu și pe mătușa Estelle. Era, după cum am mai spus, americană, deși nu-mi amintesc să fi descoperit vreodată de unde anume se trăgea; pentru mine, pe atunci, America era o noțiune vagă și vastă. Nu știu nici măcar unde sau cum a întâlnit-o unchiul meu. În mod cert însă, mătușa Estelle reprezenta pentru mine un simbol al Americii: libertate, veselie, zgomot. Unde se afla mătușa Estelle erau și râsete, muzică de jazz
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
acestea erau desigur înfășurate în deplină tăcere. Nu discutam niciodată despre strania tensiune dintre noi; poate că nici n-am fi fost în stare să găsim cuvintele care s-o definească. Și mă îndoiesc că părinții noștri aveau cea mai vagă idee despre cele ce se petreceau între noi. Până și tatăl meu, care era conștient că-l invidiez pe James, nu-și putea imagina starea reală. Așa cum am dat a înțelege, parte din stinghereala pe care mi-o inspira vărul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și Ellesmere m-a întrebat: „Bănuiesc c-ai aflat că vărul dumitale a devenit budist?“. O veste care m-a uluit și m-a fascinat. Niciodată n-am făcut vreo legătură între James și religie. Amândoi fusesem crescuți în același vag creștinism anglican care se volatilizează o dată cu adolescența. Trebuie să arăt că mama nu ne-a impus mie și tatii crezurile ei evanghelice. Poate că și-a dat seama că ,,n-ar fi ținut“. Oricum, se mulțumea cu certitudinea că suntem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
iubea“. Întreaga noastră legătură, atât cât a durat, a fost dominată de o tumultuoasă dorință de posesiune reciprocă. Într-un anumit stadiu, e cert că a vrut să se mărite cu mine, în timp ce eu nu am avut nici cea mai vagă intenție de a mă căsători cu ea. Pur și simplu o doream, și satisfacerea acestei dorințe implica permanenta ei detașare de soț. Clement, în tinerețe, a fost, probabil, cea mai frumoasă femeie pe care am cunoscut-o. Dar Rosina e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
în acele zile de început, emoții adânci, după câte îmi amintesc. Emoțiile au început cam pe la doisprezece ani. Întâi ne-au nedumerit, ne-au uluit. Ne-au zgâlțâit așa cum terierii zgâlțâie șobolanii. Dacă aș spune că eram “îndrăgostiți“, cuvântul acesta vag și uzat n-ar exprima nimic. Ne iubeam unul pe celălalt, trăiam fiecare în celălalt, prin celălalt, pentru celălalt. Fiecare dintre noi era celălalt. Și de ce zvâcnea în această contopire atâta suferință pură? E ciudat faptul că am scris cuvântul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
castă? Am fost în stare să scriu despre ea așa cum era pe atunci, și sunt profund bucuros să constat că pot s-o fac. Când ceva din trecut izbucnește, viu și întreg, la suprafață, sfâșiind-o, simți parcă un miros vag de flăcări și pucioasă. Desigur, întreaga mea viață a fost o urzeală de amintiri legate de Hartley. Dar cred că până acum n-aș fi fost în stare să aștern lucrurile astea pe hârtie; sau să recunosc că, în ciuda ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
pot să întârzie, să tărăgăneze cu cochetărie, pentru ca apoi să-și facă ferm apariția, dintr-o dată. Gilbert, în pragul dintre cele două vârste, arătase trandafiriu la față și adolescentin. Acum avea un chip complet ridat, hazos și uscat, cu acel vag aer de cinism ironic pe care-l adoptă instinctiv oamenii vârstnici inteligenți, în chip de expresie nouă, de finală apărare. Când îl văzusem ultima oară, degaja un aer de proaspătă și inconștientă îngâmfare puerilă. Acum chipul lui exprima o precaută
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cafenie, fără nici o formă, ca un cort, ținând în mână o sacoșă pentru cumpărături, și mergând încet, ca în vis, de-a lungul străzii, trecând de „Leul Negru“ în direcția prăvăliei. Silueta aceasta, pe care o mai observasem altă dată vag, indiferent, apărea acum, în ochii mei, cu totul schimbată. Avea drept fundal întregul univers. Și între mine și ea s-a nălucit, poate pentru ultima oară, viziunea unei fetișcane zvelte, cu gambe lungi și pulpe scânteietoare. Am început să alerg
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Plutea o mare cantitate de praf, dansând lenevos și aerian în lumina soarelui, iar parfumul trandafirilor se îmbina cu praful și cu un iz de lemn vechi, mucegăit, conferind locului o aparență de scos din uz, de pustietate și de vagă nebunie. Părea lăcașul potrivit pentru o convorbire stranie și extrem de importantă. Mă simțeam speriat. Mi-era oare teamă de Fitch? Am așteptat în biserică mai bine de un ceas. M-am plimbat în sus și-n jos. Am citit cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
rotundă și moale arăta acum extrem de tristă, o tristețe resemnată, cum nu mai văzusem niciodată la ea, nici chiar atunci când mă părăsise. Dar tristețea ei avea un aer hotărât, aproape prudent; acum părea extrem de atentă, ochii vii își pierduseră privirea vagă. Își scoase la iveală mâinile roșii, ușor umflate, și încercă, fără efect, să-și netezească gulerul mototolit. — Ce-i de explicat, și de ce-aș face-o...? — Vrei să spui că nu mă port ca un gentleman? — Nu, nu... Uite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
eram conștient că unul din avantajele „ideii extravagante“ consta în faptul că mă consola cu o făgăduință de fericire, deși de o natură extrem de subtilă și atenuată. Alte perspective, mai imediat legate de grozăvia evenimentelor recent petrecute, erau mai puțin vagi și mai puțin plăcute; și mă simțeam totodată îmboldit de o întunecată dorință de a acționa, dorință neaureolată de aspirațiile mele către sanctitate. Dar ce puteam face? Să încep prin a-l căuta pe Titus? În orice caz, cel puțin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
nefericirilor mele de la „Leul Negru“. Și fără să apar deloc preocupat, am reușit ca întregul drum până la Londra să mă gândesc la Hartley. La urma urmei, sunt un actor. Rosina m-a lăsat în Notting Hill. Ne-am despărțit cu vagă amiciție. Era prea inteligentă ca să mă preseze în acest moment, mai ales că era convinsă că, prin exercitarea puterii, încununată de succes, dobândise un oarecare avantaj asupra mea. Nu aveam habar despre ce se petrecea în mintea ei sau ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
vino!“, iar decizia părea să ridice alte dificultăți obscure. Să fi fost oare numai din cauză că eram speriat de Ben? Pe la unsprezece, m-am oprit din alergătură și mi-am făcut un ceai. Conversația pe care o surprinsesem îmi sugerase o vagă idee, dar o bună bucată de timp, deși o simțeam prezentă, nu am reușit să o detașez și să o identific. Era o idee pe care mi-o dăduse însuși domnul. Ceva de genul: „Dacă într-adevăr ar alunga-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
M-am bucurat când am văzut că ținea în mână o greblă de grădină, îi deslușeam umbra lunguiață lunecând peste pajiște. Mă furnica o certă plăcere să-l urmăresc în obiectivul lentilelor mele pe Ben, care n-avea cea mai vagă bănuială, așa cum mă urmărise și el. Niciodată n-am mânuit vreo pușcă adevărată, dar mânuisem multe puști de recuzită, și cunoșteam senzația. Când ajunse aproape de capătul grădinii, se aplecă peste unul din răzoarele de flori indistincte, începând să scormonească pământul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cețos și distorsionat pe luciul apei, ca într-o suprafață convexă, metalică. În timp ce înaintam de-a lungul drumului, pe lângă arătoasa piatră kilometrică pe care scria: Nerodene - o milă, stâncile galbene care se tolăniseră toată ziua la soare păreau să degaje vagi efluvii de căldură. Prin contrast, casa mea era rece și pregătită, parcă, să se preteze la vreuna din farsele-i sinistre. După lumina radioasă și colorată de afară, atmosfera dinăuntru părea cenușie și îmbâcsită. Se auzeau zgomote slabe, poate că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
ghemuite una în cârca alteia, mlaștini vâscoase și râpe abrupte, adânci. Am stat locului, ascultând, sperând să o aud chemându-mă sau să deslușesc zgomotul târâtului ei. Ceea ce păruse tăcere compactă se dovedea acum a fi o întrețesere de zgomote vagi, deși nici unul dintre ele nu-mi putea indica direcția în care o luase Hartley. Se auzea leorcăitul ușor și apoi sunetul supt al valurilor care atingeau talpa stâncii, trăgându-se pe urmă îndărăt, ca să se repeadă iar. Se mai deslușea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
cunoștință pe furiș cu trupul ei; cu greutatea și masivitatea lui, cu minunata rotunjime a sânilor, cu umerii plini, cu coapsele, și mi-ar fi făcut reală plăcere să mă culc cu ea, numai că-mi rezista, prin cele mai vagi semne, la cele mai vagi eforturi ale mele de a o dezbrăca. Se frământa din pricină că n-avea farduri, și l-am trimis pe Gilbert în sat să-i cumpere tot ce dorea, după care, s-a fardat în prezența mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]