5,630 matches
-
alături partidului Ba’ath sau să accepți să te alături aripii neagreate a partidului Ba’ath. Știa despre condițiile inimaginabile din Departamentul de Securitate Publică al Bagdadului, unde deținuții erau ținuți în celule izolate luni de zile sau lăsați să zacă pe pardoseala unei celule alături de cincizeci, șaizeci alții, ascultând răcnetele înregistrate ale victimelor torturii noaptea și urletele reale ziua. Știa și despre aceste torturi: știa cum bărbați și femei erau biciuiți, arși, bătuți și sodmizați cu bastoane de cauciuc și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fost suficient: mai mult de-atât n-a putut. Dar zgomotul atrăsese atenție unui grup de trecători beți care au reușit să forțeze ușile și să scoată mașina în stradă. Unul dintre ei a alergat la o cabină telefonică. Graham zăcea pe pavaj, înconjurat de necunoscuți. Se afla într-o ambulanță. Luminile clipeau și avea o mască pe față. Se afla într-un spital. Era foarte frig. Big Ben bătea miezul nopții. Ianuarie 1991 Am luat cănile și le-am dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
un duș, dar am ales până la urmă două cești de cafea tare. Perspectiva de a aștepta încă trei ore mă înspăimânta. M-am gândit la mama și la felul în care se străduia să-și umple zilele pustii când tata zăcea în spital. Erau o mulțime de ziare vechi în apartament, așa că le-am adunat și m-am apucat să dezleg cuvinte încrucișate. Am dezlegat rapid șase careuri și pe urmă m-am împotmolit într-un imens careu criptic care cerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
lichide o perfuzie pentru antibiotice o grămadă de sârme și tuburi și pompe și console și suporturi și benzi și corzi, toate conectate la o mașinărie ca o cutie acoperită cu mânere și cadrane. Fiona fusese puternic sedată și acum zăcea paralizată. Avea ochii deschiși, dar nu prea era conștientă. Am întrebat-o dacă mă aude. Am zărit o mișcare în spatele ochilor; sau poate mă înșelam. Am spus: — Nu trebuie să-ți faci griji, Fiona. Doctor Gillam mi-a explicat totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ușa și m-a condus în cinematograf. Era foarte liniște. Restul publicului părea că doarme. Am urmat fascicolul lanternei ei și m-am așezat pe primele locuri. Apoi a plecat. Imaginea de pe ecran nu se schimbase. Era tot femeia, Fiona, zăcând acolo înconjurată de tuburi, dispozitive și perfuzii. Privea fix în față, nemișcată. Și așezat lângă era era Michael, iubitul și prietenul ei, sau cum îi plăcea lui să se considere. O ținea de mână. Nici unul nu spuse nimic mult timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
unei funii căzând spre ea: un pachet compus - deși nu va ști niciodată - din toare ziarele la care avusese rubrică permanentă în ultimii șase ani. Dar înainte de a bănui ce o lovise, Hilary era moartă: strivită de greutatea propriilor opinii, zăcând la pământ, în nesimițire, precum cititorii care capitulaseră amețiți în fața torentului ei turbat de cuvinte supra-recompensate. Capitolul 7 Cinci ore de aur La Winshaw Tower era liniște. Afară, vântul înepea să se domolească și ploaia răpăia acum mărunt pe geamuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
găsi stând în ușă în spatele lui, cu o expresie stranie pe față. — Repede, spuse el. Trebuie să intrăm în camera lui Roddy. — Prea târziu. Tocmai vin de acolo. Îi tremura glasul. Vino să vezi. Nu era o priveliște plăcută. Roddy zăcea în vârful patului, gol și nemișcat. Fusese acoperit din creștet până în tălpi cu vopsea aurie și era probabil mort de două, trei ore. — Presupun că s-a sufocat, spuse Phoebe. Vopsit până a murit: era de bănuit. Se încruntă. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fostului ei patron și îi luă foarte puțin timp să constate că cel puțin o siringă lipsa din cutia ei. Dar când se întoarse să-l informeze pe Michael, o așteptă o surpriză. Corpul gol al lui Roddy încă mai zăcea pe pat, dar în rest, nu mai era nimeni în cameră. Michael dispăruse. Instinctul, mai mult decât orice, îl atrăsese spre sofisticata oglindă cu ramă aurită de pe peretele dormitorului. O oglindă era o poartă spre infern: Michael aflase deja asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
retrag undeva un timp, departe de orice rămășiță omenească. Cu rucsacul plin de stixuri, o voi apuca spre Dunăre, pe Podul Prieteniei. După ce perioada de agonie și duhoare va trece, mă voi întoarce în oraș. Morții mumificați de clima deșertică zac grămezi în mijlocul străzilor. Intru într-un imobil dezafectat, de fapt e chiar blocul în care am locuit înainte să mă fi încurcat cu Izabela, opt etaje fără planșee despărțitoare. Numai lumina a șase sute șaizeci și patru de ferestre îmbâcsite șiroiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
În schimb cealaltă cameră, căci apartamenul are două, e aproape goală. Se găsesc în ea o pianină de o vechime imposibil de estimat deoarece se află într-o stare deplorabilă, un raft metalic, stativ de laborator de fapt, pe care zac niște borcane dintr-o epocă la fel de greu de stabilit ca vârsta pianinei și o saltea pusă direct pe linoleul vernil, lucioasă de jeg ca centura neagră a vechilor samurai. Fereastra dublă nu are perdele și dă spre lacul Plumbuita. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
cată umbra arborilor zvelți: sub ei cu primitivă însetare să sorb până la fund uitarea clipei. Ci glasul ferm al unui om străvechi îmi dă porunci cu însăși șoapta mea să te iubesc cum n-am putut iubi când gândul prizonier zăcea-n umila carne. 28 iulie 2006 Dimineața devreme. Nu mai am somn, dar întârzii un pic în pat. Încă nu iau caietul lui P.H.L. de pe „noptieră”. Mă întreb ce mă atrage spre lectura unui autor despre care nu mai știe
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
și lată de vreo 80-90 cm, pe care o ținea pe prispă. Mulți morți au fost scăldați în această covată, printre care și copiii lui. După ce i-au murit toți copiii, i-a murit și baba, rămânând singur. El a zăcut câțiva ani buni pe prispă, lângă covata în care au fost scăldați cei patru feciori ai lui, iar în final a fost scăldat și el. Casa lui mai este și astăzi, dar proprietar al casei este o familie străină, deci
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
șaptezeci și cinci, poate chiar mai mult. Așa a scăpat cu zile Leonora Grapini, dar cu o boală de inimă incurabilă, boală ce i-a grăbit plecarea în lumea umbrelor. La casa aceea cu cerdac și cu doi diregi la cerdac a zăcut Chimircan aproape șapte ani de zile. Vara pe prispă afară, iar iarna în casă pe pat, întorcându-l de pe o parte pe alta, că nu-și mai dădea duhul, că nici nu avea bună voință să-și mărturisească păcatele la
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
duhul, că nici nu avea bună voință să-și mărturisească păcatele la preot. Cu chiu cu vai s-a spovedit, apoi s a dus. Dar la vreo doi ani a căzut bolnavă și Rarița, care, parcă trasă la indigo, a zăcut ca și Chimircan tot așa de mult și a avut grijă de ea fii-su, Silică; el a șters-o, a spălat-o și a îngropat-o. Cât despre cei doi gemeni, aceștia au plecat la Brașov, la muncă, de la
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
căzut bolnavă, Gheorghe a ieșit la pensie pe caz de boală, că a înnebunit de câte i-a făcut Ghițișor. Pentru a fi lângă Profira lui, după câțiva ani de la moartea Catrinei, a căzut și Ghițișor la boală și a zăcut la pat mai mult de șapte ani și nu-l mai strângea Dumnezeu și cu chiu cu vai a acceptat să se spovedească. Mărturisind că într-adevăr a avut relații sexuale cu noră-sa și cu mama lui, cu Rarița
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
-sa și cu mama lui, cu Rarița și că el i-a luat zilele lui Ion, care nu mai murea și, de frică că va vorbi, s-a gândit să-i bage făină pe gât cu un melesteu. Ghițișor a zăcut într-un paravan mult timp. Mirosea a hoit de la o poștă. După ce s-a spovedit la trei zile și-a dat duhul. Cât el a trăit mergea la biserică, dar s-a văzut că era cu gândul la Maica Domnului
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
de caiet să mai zace colea jos, poate se mai coace, că eu am un maldăr care mă așteaptă și tot nu mă grăbesc. Mai stai la rând ... Da’ despre ce rând e vorba? Nu înțelegi? La așteptare, să mai zacă oleacă. Vrei să spui că-s bolnav, că am venit la dumneata? Bă, Ghița, tu chiar o iei razna? Aoleo, da’ mă credeți bolând? Nu, băi Ghiță, dar acum nu pot, am de lucru. Lasă-l aici și vii pe la
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
sau nu putere asupra noastră, nu trebuie efectiv să te gîndești decît la cum să-ți perfecționezi inteligența și prudența. Norocul și întîmplarea sînt cuvinte lipsite de sens, care, pe cît se pare, își datorează originea profundei ignoranțe în care zăcea lumea cînd s-au dat nume vagi efectelor ale căror cauze nu se cunoșteau. Ceea ce numim în mod obișnuit norocul lui Cezar înseamnă de fapt toate conjuncturile care au favorizat planurile acestui ambițios. Ceea ce înțelegem prin nenorocul lui Cato sînt
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
se aflau copaci cu coroanele turtite. O briză ușoară le sufla În față și ierburile unduiau leneș În adierea vântului. Se uită la băiat și văzu că și acesta era Înspăimântat. La vreo treișcinci de metri, Între ierburi, marele leu zăcea lipit de pământ. Își ținea urechile ciulite, stătea nemișcat și numai coada lungă, terminată-ntrun smoc de păr negru, zvâcnea ușor În sus și-n jos. Se pusese la pândă de cum ajunsese la adăpost, dar rana din stomac Îi făcea greață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
gură. — Ei, na acum, zise el, Înroșindu-se și mai tare. — Domnul Robert Wilson, spuse ea. Frumosul domn Robert Wilson cu fața sa cea roșie. Apoi se așeză din nou lângă Macomber, privind pe malul celălalt al râului, unde leul zăcea cu greabănul jupuit, cu tendoanele mușchilor albi vizibile și cu burta umflată și tot mai albă, pe măsură ce negrii Îi jupuiau pielea. Într-un final, aduseră pielea umedă și grea, o făcură sul, se urcară cu ea În spate și mașina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
cu al doilea bivol, zise Wilson. Îi zic șoferului să tragă mașina la umbră. Unde mergeți? Îl Întrebă Margaret Macomber. — Să vedem ce-i cu bivolul, răspunse Wilson. — Vin și eu. Hai și tu. Porniră toți trei spre locul unde zăcea cu capul În iarbă al doilea bivol, imens și negru, cu coarne puternice desfăcute larg. — E un trofeu remarcabil, spuse Wilson. Deschiderea coarnelor e de aproape un metru. Macomber Îl privea Încântat. — Arată groaznic, spuse Margot. Nu vreți să mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
În bivol cu Mannlicher-ul de 6,5 când i se păruse că animalul e gata să-l străpungă cu coarnele pe Macomber, și așa Își nimerise bărbatul cu vreo două degete mai sus de baza craniului, În lateral. Francis Macomber zăcea acum cu fața-n jos, la mai puțin de doi pași de locul În care bivolul căzuse Într-o parte, și soția sa Îngenunche lângă el. Wilson era lângă ea. — Eu nu l-aș Întoarce dacă aș fi În locul tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
patul ei, Întinsă pe spate, cu perna-ntre picioare - era mare, grasă, cinstită, curată, de treabă, foarte credincioasă și nu Încetase o clipă să se roage pentru soțul ei mort de douăzeci de ani. Singur În camera sa, matadorul bolnav zăcea În pat, cu fața-n jos, și-și ținea o batistă la gură. În sufrageria pustie, Enrique făcu ultimul nod la șervetul cu care prinsese al doilea cuțit de piciorul scaunului și ridică scaunul În aer. Îndreptă picioarele de care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-l scot!“ Și Paco se prăbuși și mai mult peste scaun, ținând Încă șorțul În mâini, iar Enrique trăgea de scaun, În timp ce cuțitul se răsuci de două ori În el, În el, În Paco. Acum cuțitul fusese scos și el zăcea pe podea Într-o băltoacă fierbinte de sânge care se tot lățea. — Pune-ți șervetul peste rană și ține-l strâns. Eu mă duc după doctor. Trebuie să-ți oprești hemoragia. Ne-ar trebui o ventuză de cauciuc. Văzuse că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
e? — Sigur. Dar Îmi pare nespus de rău pentru miros, să știi. Cred că te supără. Termină! Te rog să termini! — Ia uite la ele, zise el. Dar ce le-o atrage, priveliștea sau mirosul? Patul de campanie pe care zăcea lungit bărbatul era așezat la umbra unei bonsai, și cum se uita peste marginea umbrei În lumina orbitoare a câmpiei, zări cele trei păsări mari, ghemuite obscen, În timp ce alte douăsprezece zburau În văzduh, aruncând În trecere umbre care lunecau rapid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]