KorAP: Find »[drukola/base=acasă & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...2124 2125 2126 ...2620 >

65,481 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666

n-am nici un angajament, m-am gândit să vin să te văd, și mi-am spus că poate ai să mă lași să stau aici pentru un timp și să-ți fiu de folos. Nu pot suporta să stau singur acasă, unde fiecare lucrușor îmi amintește de... — Să-mi fii de folos? — Da, aș putea să-ți gătesc și să-ți fac curățenie, să fac diferite munci, de ce nu? Am simțit întotdeauna nevoia de a aparține cuiva, de a aparține ca

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
ce ți-ar plăcea să faci, dacă ai avea de ales? — Mă gândeam uneori că mi-ar plăcea să lucrez cu animalele. Iubesc animalele. Nu vrei să te întorci la electrotehnică? — O, asta am făcut-o doar ca să scap de acasă, am pus mâna pe o bursă și le-am spus la revedere. Nu, cred că dacă aș avea de ales, mi-ar plăcea să fiu actor. O lovitură a șansei, îmi venea să strig de bucurie. — Actor? Ei, atunci aș

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
pui. Nu-i bun la paza oilor. Și ne-am gândit să-l vedem. I-am chemat la telefon și păreau foarte drăguți, o familie Arkwright. — Ah... Arkwright. Dar văd că tu nu te-ai dus... ai hotărât să rămâi acasă în eventualitatea că aș veni eu... — Ben a zis că-i mai bine să nu vin și eu. M-aș atașa imediat de câine, or el preferă să hotărască singur. E un risc să iei un câine care nu mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-i mai bine să nu vin și eu. M-aș atașa imediat de câine, or el preferă să hotărască singur. E un risc să iei un câine care nu mai e pui... — Hartley, ascultă-mă! S-a întors Titus. E acasă la mine. Aproape că se rostogoli în iarbă, și-și retrase mâna dintr-a mea. Nu! — Da. Nu vrea să-l vadă pe el... numai pe tine... ține foarte mult să te vadă. Vino, vino repede! — Titus... dar cum de-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
jumătate de oră pentru examinarea câinelui, însemna să ajungă la Nibletts pe la nouă și jumătate. Acum era opt și ceva. Mi-am adus aminte că mi-era foame. Băutura îmi sporise neastâmpărul. Dar dacă afurisiții ăia de Arkwright îl conduceau acasă cu mașina, s-ar putea ca Ben să ajungă pe la opt și jumătate. Pe de altă parte, dacă venea pe jos cu câinele, s-ar fi putut să nu sosească înainte de zece. Ce naiba-l apucase deodată să-și ia un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
am ajuns la concluzia ca nu avea mare importanță ora la care s-ar fi întors Ben, pentru că, după toate probabilitățile, în noaptea asta n-o să întreprindă nimic. Va aștepta. La început va aștepta ca Hartley și Titus să vină acasă, și apoi va scrâșni din dinți. Mi-l imaginam rumegându-și, cu o sumbră satisfacție, furia crescândă. Era un om neplăcut. Mi-am terminat paharul de sherry și am intrat în casă. Din cămăruța roșie, continua să răzbească murmur de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
panică pusese din nou stăpânire pe ea. Cât de mult uram expresia de spaimă sălbatică, aproape implacabilă, de pe chipul ei. O urâțea. În timp ce în pădure, când îmi sărutase mâna, arătase frumoasă. Titus interveni: — Haide, unde-i mașina, trebuie să plece acasă. Fără îndoială, Titus uitase că misiunea lui era s-o rețină pe Hartley la Capul Shruff. Sau, mai curând, se contaminase și el de frică. Probabil că în explicațiile pe care i le dădusem lui Titus uzasem de prea mult

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
L-am trimis pe Opian cu un bilet în care l-am anunțat pe Ben că te afli aici cu Titus, ca să nu fie îngrijorat, și probabil că va veni aici. Și pe urmă Gilbert o să vă ducă pe toți acasă. Titus scoase un fluierat, își dăduse seama pe loc de enormitatea celor ce săvârșisem. Lui Hartley îi trebui un moment ca să înțeleagă. Vrei să spui... vrei să spui... că i-ai spus lui, i-ai spus lui în mod deliberat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Titus îi aruncă lui Hartley o privire plină de interes și grijă, apoi se uită la mine ironic. Și l-ați invitat aici? Iisuse! Apoi adăugă: desigur, n-a văzut încă biletul, pentru că n-a avut timp să se întoarcă acasă. Hartley, privindu-și ceasul, își dădu seama de acest lucru. — Da, probabil că încă nu l-a văzut, și nu trebuie să-l vadă! Dacă plecăm imediat, avem timp să-l luăm înainte de a-l vedea. Și atunci totul va

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
sa libertate. Dar poate că, într-adevăr, inspirat de providențiala apariție a băiatului, precipitasem prea vertiginos situația. Grozăviile ultimei jumătăți de oră îmi clătinaseră hotărârea, așa încât, în cele din urmă, ajunsesem să concep chiar și alternativa de a o conduce acasă. Dar aș mai fi putut, oare, acum? Cu siguranță că el se întorsese, citise biletul meu și... planul îmi reușise atât de bine, încât mă prinsese și pe mine în capcană. M-am uitat la ceas. Nouă și douăzeci și cinci. I-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
că poate să vină. E lângă turn, cu mașina. După aceea, încuie ușa din față. I-am mai turnat lui Hartley puțin vin. Liniștea ei resemnată avea acum o notă alarmantă. Se aștepta, oare, ca, până la urmă, să o conduc acasă? Sau poate că tocmai teama de o asemenea perspectivă o făcea să fie atât de liniștită. Nu urmărisem exact cele ce-mi spusese. M-am ridicat, am încuiat ușa din spate, și am vârât cheia în buzunar. Eram destul de sigur

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
fiul meu. Abia acum te-ai gândit la asta? — O, Hartley, iubito, fii bună cu mine, nu mai fi atât de distantă. Recunoaște, spune-o, că nu ai iubit niciodată pe altcineva în afară de mine, și că, în sfârșit, ai venit acasă, în noaptea aceea, când te-am descoperit în lumina farurilor, veniseși aici, simțiseși nevoia să vii. Spune-mi că mă iubești, spune-mi că totul se va termina cu bine, că vom fi fericiți. Doamne Dumnezeule, nu vrei și tu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
Nu-i nevoie să zăcem așa întreaga noapte, nu? Înțepeni toată, apoi se ridică în capul oaselor. — E din cauza vinului... nu sunt obișnuită să beau... probabil că sunt beată... beată. — Te rog să nu-mi ceri să te duc acum acasă. E prea târziu, din toate punctele de vedere. Se propti în genunchi, apoi se ridică în picioare. M-am ridicat și eu și am privit-o în față, atingându-i coatele cu vârfurile degetelor. — Charles, tu nu-ți dai seama

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
propti în genunchi, apoi se ridică în picioare. M-am ridicat și eu și am privit-o în față, atingându-i coatele cu vârfurile degetelor. — Charles, tu nu-ți dai seama ce ai făcut. Bineînțeles că mâine mă voi întoarce acasă. Acum vreau să dorm, pur și simplu trebuie să dorm, singură, și aș dori să mor în somn, aș vrea să pot alerga afară și să mă arunc în mare. — Ce aiureli! Știi să înoți? — Nu. — Hai să mergem sus

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
n-ai să fugi peste noapte. — Mâine trebuie să mă întorc la mine. Toate astea n-au fost decât o tâmpenie în plus din partea mea, o, sunt atât de proastă, întotdeauna procedez prostește, n-ar fi trebuit să plec de acasă. Nu sunt supărată pe tine. E vina mea, totul se petrece numai din vina mea. Dar cred că te iubesc, nu te-am uitat niciodată, și când te-am văzut totul s-a redeșteptat în mine, dar e o copilărie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
dintâi zi a noii noastre lumi... nu-i așa? Oh, Hartley. A încercat, greoi, să se înalțe, sprijinindu-și spatele de perete, și continuând să se ascundă sub pătură. Apoi bâigui pe un ton mormăit, bolborosit: — Trebuie să mă duc acasă. — Hartley, nu începe din nou. — Am venit fără poșetă, fără nimic. N-am fardurile la mine și nimic altceva. — Doamne, ca și cum asta ar avea vreo importanță! Mi-am dat seama însă că pentru ea avea importanță. În lumina leșioasă a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
să se arunce în mare. Am coborât și l-am găsit pe Gilbert așezat la masa din bucătărie. Când am intrat, s-a ridicat reverențios. Titus se găsea în fața plitei, unde prăjea ouă. Ajunsese să se simtă ca la el acasă. Fapt care îmi producea plăcere și neplăcere în același timp. — Bună dimineața, conașule, spuse Gilbert. — Bună, tăticule! Nu-mi plăcuse această glumă a lui Titus. — Dacă ții să fii familiar, numele meu e Charles. — Scuzați-mă, domnule Arrowby. Cum se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
i-am sărutat părul ce semăna cu o perucă. După aceea i-am sărutat umărul cald învelit în mătase. După care am părăsit-o și am încuiat din nou ușa. În orice caz, nu-mi mai pomenise nimic în legătură cu întoarcerea acasă. Fără îndoială, era speriată; și acum se temea să se mai gândească la întoarcere, or, fiecare ceas pe care-l petrecea aici era un punct câștigat pentru mine. Dar mina ei de suferință apatică mă îngrozea. Ceva mai târziu, n-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
dat brusc seama, ceea ce mi-a produs o senzație de ușurare, că era extrem de nervos și extrem de mânios în același timp. Să fi fost el puțin speriat de mine? Vinovăție? Vinovăția generează frică. — Unde este soția mea? — Aici, la mine acasă, unde dorește să rămână. Și Titus la fel. Titus nu este fiul meu, după cum știi foarte bine, dar acum mi-a devenit fiu, l-am adoptat. — Cum? — Da. — Ce-ai spus? Mi-am dat seama, cu și mai mare satisfacție

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
puțin surd, oricum mai surd decât mine, și că zgomotul îl supăra. E drept că-mi bolborosisem cuvintele. Acum am repetat, cu o claritate răspicată, insultătoare: — Ea e... aici. Titus e... aici. Amândoi rămân... aici. — Am venit s-o iau acasă. — Ascultă-mă, nu crezi cu adevărat că Titus e fiul meu, nu-i așa? Te asigur că nu este. — O vreau pe soția mea. Îți spun ceva care ar trebui să te intereseze. Titus nu este fiul meu. — Povestea asta

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
la mine, așa cum a făcut și data trecută, în seara aceea când ai fost la cursul de lemnărie. Îți închipui că aș fi putut sau aș fi vrut s-o iau cu forța din casa dumitale? — Și-a lăsat poșeta acasă. — Dumneata nu o iubești, ea nu te iubește, e speriată de dumneata, de ce să nu recunoști? De ce să continuați o viață bazată pe o oribilă minciună? — Dă-i drumul lui Mary, că de nu, mă adresez poliției. Or să râdă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
imaginează că s-a săturat de cruzimea dumitale. Du-te, cheamă poliția, vezi ce se întâmplă! Habar n-ai în ce te bagi, dumneata nu înțelegi. Mary e soția mea, și o iubesc, și am de gând s-o iau acasă, acolo unde e locul ei și unde dorește să fie. De ce-ai intervenit în viețile noastre, ce te-a făcut să decizi să vii aici și să ne năpăstuiești, noi nu te vrem, nu te vrem. Știu ce fel

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
voi face tot ce-mi stă în putință ca să te distrug. }i-o spun! Și nu glumesc! Nu am răspuns nimic. Adăugă apoi, parcă brusc stingherit și cu o strangulare în glas: — Gândește-te la ea. Ea vrea să vină acasă. Știu că vrea. Dumneata nu poți înțelege. Oprește-te cu toată treaba asta! îi faci rău. Până la urmă va trebui să vină acasă. Nu înțelegi? Am răspuns șoptit: — Dracu’ să te ia! A dat să plece, apoi și-a întors

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
parcă brusc stingherit și cu o strangulare în glas: — Gândește-te la ea. Ea vrea să vină acasă. Știu că vrea. Dumneata nu poți înțelege. Oprește-te cu toată treaba asta! îi faci rău. Până la urmă va trebui să vină acasă. Nu înțelegi? Am răspuns șoptit: — Dracu’ să te ia! A dat să plece, apoi și-a întors capul și a strigat: — Spune-i că am adus aseară câinele. M-am gândit c-o să-i facă plăcere. L-am urmărit în timp ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
L-am urmărit în timp ce urca pe stânci, de astă dată mai încet, și arătând într-adevăr a infirm. L-am văzut apărând și dispărând printre creste, până când a ajuns la drum. M-am smuls din transă și m-am întors acasă, cât de repede am putut. Voiam să mă asigur că plecase. Titus, cocoțat încă pe stânca înaltă, a sărit jos și m-a urmat. Gilbert se afla pe pajiște. Amândoi s-au pornit să-mi pună întrebări, dar am trecut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]