53,579 matches
-
de "moarte bună", îngeri și demoni, nimfe, satiri, himere"282. Himerele și satirii fac parte și din recuzita picturii simboliste și tematicii decadente la pictori ca Gustave Moreau sau Arnold Böcklin. În ilustrația pe care Pamphil Polonic o face cărții, transformând-o în exemplar unic, relevantă este tocmai tendința de a scoate basmul din sfera alegoriei și a recuzitei decorative, proiectând poemul în dimensiunea simbolic-onirică, "hiper-eonică" a operei poetului. Cel mai prolific ilustrator al poeziei lui Eminescu, autor de tușuri, creioane
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
fundalul, conferind impresia de așezare în efigie, în rama artei sale muzicale, expresia picturală a unui libret. Compozitorul înfățișat pe fundalul artei sale cadrul estetic devine expresia vocației, latura esențială a compozitorului desprinsă de persoana sa și relipită ulterior -, se transformă în subiectul eroic, derivat al operei sale. Alexis Macedonski realizează un reușit contrast între figura statică a compozitorului și cea dinamică a frescei, cu toate că fresca este cea artificială, iar compozitorul în carne și oase. Paradoxal, arta preia elementul de dinamism
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în flăcări de culoare brun-roșcată-cărămizie pe fundalul unui cer albastru. Pălăria are contururi ferm trasate pe acest fundal ușor artificial care înlocuiește natura și naturalul unui peisaj. Apare și o simetrie tipică armonicelor decorative bazate pe progresii. Frunzișul copacilor se transformă în arcade cu trei trunchiuri în chip de coloane de o parte și de alta, acest portal constituie și rama tabloului, rama sa estetică, artificială, obținută prin estetizarea cadrului natural, efect de dublare a realității prin artificiu înscris prin stilizare
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sculptorii ei reprezentativi o au cu sculptura lui Rodin, indiferent dacă au avut sau nu tangență cu ea. Marea expoziție personală Rodin de la Paris din 1900 din Place de l'Alma marca recunoașterea unanimă a contribuției sculptorului la arta modernă, transformându-l într-un model exemplar (nu numai pentru sculptorii români). Atras de arta rodiniană, Brâncuși a știut să se disocieze la timp pentru a-și configura pe o altă treaptă estetică vocația modernității în sculptură, iar Paciurea a depășit-o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
plan are aripile desfăcute, ca și cum s-ar pregăti să zboare. Onirismul frenetic al acestui desen este recuperabil nu numai mitologic, ci și ca atmosferă, o atmosferă pe care sensibilitatea simbolistă o conferă acestor lucrări în care imaginația artistului s-a transformat într-o obsesie. În acest desen, himerele au chipuri de femeie litificate în grimasă, părul flamboiant accentuând o marcă temperamentală, proprie condiției artistului. Există aici o apropiere de reprezentările tradiționale ale sfinxilor decadenți cu priviri meduzante, unde feminitatea este subliniată
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
alb care-i acoperea chipul, conferindu-i o expresie de mască, și o stea aurie în vârful capului. Petre Oprea sugera o apropiere de figura chintesențializată simbolic a liricii eminesciene, Luceafărul, iar sugestia zborului, steaua de pe creștet, precum și chipul androgin, transformat în enigmatică mască, sunt elemente-suport pentru o astfel de interpretare. Paciurea reia tema doi ani mai târziu în Himeră înaripată (1929): o aripă ridicată, lipită de cap, o figură de femeie, dar fără trăsături pronunțate, ca majoritatea himerelor lui. Himera
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Sfinxul" paciurian, mai degrabă ne aflăm în situația unei tratări a temei similară celei a pictorului simbolist american, Vedder Elihu, Interogarea Sfinxului (1863) sau la Frantisek Kupka, Calea tăcerii (1900). Ambii pictori scot în evidență caracterul de taină fără sfârșit, transformând sfinxul într-o paradigmă a misterului. Un alt numitor comun al acestor tratări este insolitarea umanității în fața enigmei pe care o reprezintă sfinxul. Foarte posibil ca imaginea emblematică pentru acest profil reflexiv, cu un fel de tragism condensat, să-l
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
unei pure și indicibile interiorități. Sfinxul paciurian este intens spiritualizat, separat de forțele instinctului, atras de o forță ipsatorie. Petre Oprea sugera destul de riscat chiar o apropiere de David al lui Michelangelo, sesizând la rândul său semnificația simbolică a mâinii transformată în ghiară. Este evidentă asemănarea între figura și expresia sfinxului și cea a lui David, creația lui Michelangelo. Ideea de mister a sfinxului este întreținută de ghearele crispate ale unei păsări, plasate la baza sculpturii, ce par falangele unei mâini
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
unei ambivalențe fondatoare de tensiuni între contrarii. Femme fatale apare alături de femme fragile, ambele ipostaze ale unei noi abordări a sexualității în termenii pe care-i construiește psihanaliza și cercetările medicale, antropologice ale diferitelor școli: alienistă, criminologică etc. Femeia se transformă și într-un obiect de studiu științific în măsură să sublinieze pe de o parte diferențele esențiale care o separă de bărbat, fapt care se dorește și o poziționare mai clară a rolului ei social, dizlocat de mișcările de emancipare
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
și cea a declinului fizic, tablou purtător al unui reflex alegorizant. Virginitatea sau pubertatea traversată de un freamăt anxios, maturitatea sexuală destinată lucrativei meserii ignobile și bătrânețea, ca stație terminus în proximitatea descompunerii, a decrepitudinii, a morții. Sugestia unei cronologii transformă tabloul nu atât în prezentarea unor arhetipuri, cât în tabloul unei metamorfoze. Femeia parcurge aceste trei ipostaze, femme fragile anxioasă și confruntată cu dimensiunea imprevizibilă a propriei sexualități -, Munch tratează această temă separat într-un tablou celebru, Pubertate (1894) -, la
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
capătul unui traseu al conotării negative a femininului, de la iubita devotată la femeia fatală, malefică. "Vampirul revine de numeroase ori în opera lui Munch. Ceea ce a pornit ca imagine a unei femei îmbrățișând tandru gâtul iubitului ei, a fost progresiv transformat în viziunea unei malefice, vampirice, curmând viața"356. În mod evident, ceva s-a schimbat în tratarea unor personaje precum Salomeea sau Judith, prima emblematică pentru instrumentalizarea seducției în vederea uciderii Sfântului Ioan, asociată exercițiului propriei sexualități opuse spiritului și sfințeniei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Klimt oferă această imagine a unei tensiuni extraordinare resimțită nu numai la nivelul personajului principal, dar și în compoziția tabloului. Judith este aici mai puțin eroina care și-a salvat poporul decapitându-l pe generalul cartaginez Holofern, o figură justițiară transformându-și sexualitatea într-o armă redutabilă, cât o ipostază a unei feminități devorante, dirijate de propriile instincte și nu de comandamente patriotice. Contextul istoric se îndepărtează tot mai mult în fundal, constituind doar pretextul, scena unei alte confruntări dramatice, un
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
pe care o incorporează stilistic, pe fondul acestui decor somptuos, bogat se detașează nuditatea ei, ca și la Gustave Moreau. În 1909, Klimt reia tema și pictează încă un tablou, Judith II, în care reiterează viziunea violent-atroce asupra sexualității feminine transformată în armă. Dacă Judith I afișa o expresie de voluptate asociată orgasmului, Judith II apare ca o ipostază a "corpului isteric" sau a isteriei înseși. Corpul se află într-o tensiune nervoasă care exercită o presiune teribilă, fracturându-l spasmotic
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
într-o tensiune nervoasă care exercită o presiune teribilă, fracturându-l spasmotic. Gestul ambiguu de mângâiere pe care-l afișa în prima ipostază Judith, semnalizând de fapt și sursa plăcerii sale, capul tranșat al lui Holofern, devenit fetiș sângeros, se transformă aici în gestul mâinilor crispate asemeni unor ghiare, evocând animalul de pradă. Această lectură devine posibilă pe fondul investigațiilor freudiene, a popularității de care se bucura neurologul Charcot la Viena, ale cărui opere erau traduse chiar de către Freud, dar și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
desfășurat în dezordine are o culoare flamboiant-portocalie. Deși respectă datele academice ale nudului, lipsit de păr pubian, sexualitatea coaptă a femeii este accentuată prin volumul coapselor, fără a atinge steatopigia feminității klimtiene din Danae, unde aceasta este fecundată de zeul transformat într-o ploaie de aur. Acolo, șuvoiul auriu ca o ploaie de monede de aur se scurge printre coapsele femeii, aflată într-o transă erotică, sugestia litigioasă klimtiană a luxurei ca afrodisiac. Aici, sugestia unui erotism maladiv este transpusă la
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
Tablourile sale sunt ființe întregi înzestrate cu suprasimțuri rafinate. Domnul Pallady tot visând, gândește însă și răscolește nevăzute simboluri"372. În spațiul visului, al transei, al extazului, au loc sublimările alchimiei estetice simboliste, prin care venerica femme fatale, curtezana, se transformă în eterica femme fragile. Dacă Arghezi optează pentru o direcție a procesului alchimiei simbolisto-decadente, acest fapt nu exclude și reversibilitatea sa. "Nudurile lui sunt numai pe jumătate nuduri, dacă se poate zice astfel și se poate, căci ele au discreția
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
nu unor crepuscularități cu contur patologic, ci unor sensibilități accentuate. Asociată unei état d'âme simboliste regăsim reveria, mai degrabă decât spleen-ul, reverie care-și face loc în tablourile pictorilor români de paletă simbolistă. În cazul decadentismului, reveria se transformă fie în coșmar, fie într-o retenție obstinat-obsesivă în jurul vidului interior, ca spleen, termen căruia Baudelaire în Les fleurs du mal (1856) îi conferă o demnitate estetică și care s-a impus în locul langorii verlainiene. Spleenul este decadent, reveria este
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în Prințesa bizantină, Loghi realizează portretul decupat în bust al unei femei cu umerii dezgoliți, al cărei păr se dizolvă în brunuri pe fundalul care pare să emane din pletora capilară. Pictorul nu recurge la o manieră impresionistă de a transforma culoarea în lumină, ci rămâne la mijloacele tradiționale, utilizate însă altfel. Femeia își ține capul ușor înclinat spre dreapta și se detașează de fundalul întunecat prin contrast. Albul rochiei corespunde luminescenței carnației, efect care prezidează la o separare prin contrast
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
decadentă sau simbolistă. Orfeu, fiul muzei poeziei și al elocinței, Caliope, și al lui Eagru, regele Traciei, devine una dintre figurile esențiale ale simbolismului, incarnând poezia desăvârșită, instrument civilizator care operează metamorfoza estetic-alchimică a naturii în cultură, dar care se transformă și într-un straniu element de seducție, un opiaceu sonor. În ciuda instrumentului apolinic, lira, spre deosebire de flautul sau naiul dionisiac, primul va reda nu serenitatea și puritatea detașată a sunetului divin, ci muzica melancoliei, a unei ireparabile pierderi, ilustrată de tragedia
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
exacțiunilor lumii reale, erodate de un permanent declin. Spre deosebire de Schubertul lui Klimt, Beethovenul lui Klinger pare sustras oricărei determinări mondene. Solitar, așezat pe tronul său, cu corpul aproape gol, se abandonează unei contemplări armonioase, sustrase oricărei contingențe. Arhitectul Josef Hoffmann transformase spațiul Casei Secesiunii într-un templu al artei, "un altar labirintic" (Carl Schorske), consacrat temporar divinității muzicii, la care s-a adăugat prezentarea simfoniei a IX-a de către Gustav Mahler, și ea adaptată spațiului sacerdotal. Klimt și-a organizat Friza
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
figura sfinxului, expresie a frumuseții stranii a unei noi arte. Cele două tablouri prezente în același spațiu nu opun două viziuni complet diferite cât, mai degrabă, încearcă o sinteză prin aceea că, așa cum consideră Gottfried Fliedl, "sunt încercări de a transforma trecutul în prezent"402, într-un caz cultura antichității, în celălalt, cultura Biedermaier. Capitolul VIII VIII.1. Kimon Loghi simbolistul În 1945, la sala Dalles din București, Kimon Loghi (1873-1952) patrona ultimul său vernisaj care închidea nu numai perioada de
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
orice conotații literare. În "Palais de l'Athénée. Exposition Kimon Loghi" din L'Indépendance Roumaine, L. Bachelin, (R.C.), acuză o parte din pictura sa de facilitate și superficialitate, de lipsă de sinceritate și de emoție, adică de artificialitate. Kimon Loghi transformă natura, fie prin stilizare, fie printr-un efect de culoare, în element decorativ, și din acest punct de vedere, observația criticului este justă. De asemenea, caracterul de pastișă al unora dintre picturile lui Loghi este evident, pictorul împrumută, e drept
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
este celebra Insulă a morților (1880) este părăsită de pictor, care aderă la temperatura pastelului, la strălucirea tonurilor mediteraneene, de unde-și datorează și titulatura de "colorist". Culorile ies din spectrul naturalului pentru că Loghi pare să rupă contractul mimetic, pentru a transforma suprafața pânzei în multicolorul unei aripi de fluture, utilizând un albastru turcoaz, un galben șofran, tonuri de mov și de roz, auriu sau verde, un ecleraj teatral și elegant în același timp. Nu fără maliție, criticul Bachelin sugerează și similitudinea
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cu Terror antiquus (1908) de ilustrare printr-un singur tablou a ceea ce reprezintă antichitatea în viziunea simbolistă. Artur Verona pictează Frumusețe antică, o vază ornamentală de proveniență romană, tablou simbolist mai degrabă prin titlu; Artachino, o temă mitologică în Biblis transformată în izvor, de gust clasic; Dimitrie Florian un Templu grecesc, care introduce în ecuație sensibilitatea ruiniștilor romantici la confiniile cu simbolismul. În pictura lui Loghi, temele antichității probează o recurență semnificativă, și este foarte posibil ca ascendența grecească a lui
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
dintre trecut și prezent este ambiguizat, în definitiv, nu poți plasa clar în timp scena, antichitatea pare să fie aievea, deși titlul tabloului îi indică caracterul fantasmal, de reconstrucție nostalgică în cheia sensibilității simboliste, unde fiecare element tinde să se transforme într-un simbol. Într-un alt tablou intitulat Vestale, putem observa un Loghi deja mediteraneizat, în culori calde, tot pe un fundal marin, însă cu mestecenii care stilizează verticalitatea accentuând deambulația hieratică a personajelor feminine. În locul grupului insolitat de confidente
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]