53,927 matches
-
implicit o invitație la hiperestezia tactilului. Nu „vezi“ cu adevărat o sculptură decât pipăind-o și nu întâmplător Brâncuși și-a subintitulat câteva lucrări „sculptură pentru orbi“. Suprafața este șlefuită până la epuizarea oricărui accident al materialului și este pregătită pentru întâlnirea cu singurul simț capabil să se muleze pe ea, să o reproducă în sfera subiectului și să elibereze din ea forma ca principiu și ca proiecție a voinței de limitare. Privirea, care conține în sine germenele departelui, este o trădare
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și determinarea gândirii), pe care Heidegger a ținut-o, 31 de ani mai târziu, în 1967, la Atena. Ne vom opri asupra acestei mici scrieri (ea nu depășește 15 pagini), cu speranța că arta ar putea totuși câștiga ceva de pe urma întâlnirii ei cu filozofia, așa cum filozofia, în câteva din marile ei momente, a câștigat forță, splendoare, ba chiar și un plus de umilitate de pe urma întâlnirii cu arta și cu meditația asupra operei de artă. Dar ne vom opri asupra acestei mici
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
scrieri (ea nu depășește 15 pagini), cu speranța că arta ar putea totuși câștiga ceva de pe urma întâlnirii ei cu filozofia, așa cum filozofia, în câteva din marile ei momente, a câștigat forță, splendoare, ba chiar și un plus de umilitate de pe urma întâlnirii cu arta și cu meditația asupra operei de artă. Dar ne vom opri asupra acestei mici scrieri nu în întregul ei, ci atrași de o singură problemă: opera de artă plastică și limita. Conferința lui Heidegger a contat pe împrejurări
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
fenomenului tragic așa cum îl găsim în viața reală. Pentru a găsi specificul tragicului în sfera vastă și nediferențiată a nenorocirii umane, autorul recurge la felul în care ființa umană își experimentează finitudinea ca limită supremă, drept care tragicul este determinat ca „întâlnire a unei ființe conștiente finite cu propria sa finitudine percepută ca limită“. Limita, așadar, peras în elină, stă în centrul acestei fenomenologii a tragicului care, prin forța împrejurărilor, devine un capitol în peratologie, în „teoria limitei considerată în raportul ei
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
că îl exprimă pe autor în esențialitatea lui ontologică, în ceea ce are comun cu întreaga fire; îl exprimă adesea fără voia lui, dezvăluind uneori și comunitatea căreia îi aparține el. Pretextul posedă o „structură” doar virtuală. Aceasta constă într-o „întâlnire” mergând până la identificarea creatorului cu el însuși, și totodată cu Lumea, „în bogăția indiviză a precuvântului”. E o identitate primară, care în operă (text) se realizează încă o dată, la alt nivel, nu pur existențial, prin inserția „infinitului de compenetrație al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
mai tîrziu, a contractat o căsătorie nesăbuită. În autobiografia sa, Iorga a consacrat doar cîteva rînduri, încărcate de durere, primei lui căsnicii, menționînd că pentru decizia lui pripită "am plătit mai tîrziu cu o mulțime de suferință și durere"51. Întîlnirea lui Iorga cu Maria Tasu, în vîrstă de mai puțin de 17 ani la vremea aceea, a fost de natură romantică. Iorga a remarcat-o pe fată, fiica respectatului președinte al Curții de Apel din Iași, Vasile Tasu, în timp ce aceasta
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
fără să se întîlnească niciodată. Un tablou intim al lui Iorga nu poate fi zugrăvit decît apelînd la amintirile prietenilor, rudelor și ale contemporanilor săi. Divorțul lui Iorga de prima lui soție a fost prima lui mare încercare personală. După întîlnirea lor romantică, curtea și călătoria de nuntă au apărut dificultățile. Socrul lui Iorga a murit în 1894, și o dată cu el a dispărut și influența lui moderatoare. Soții Iorga locuiau împreună cu copiii lor, Petru și Florica (se mai născuseră două fete
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
și siguranța relativă a Iașului gîndesc că "o să ne ia naiba în tranșee!"" Iorga avertiza asupra faptului că era ușor pentru tineri să identifice răul cu o singură persoană, încheind: "Identificăm tot răul acesta cu Ion Brătianu!" În timpul acestei memorabile întîlniri a țîșnit ideea mauro-asiatică a diferenței dintre țara legală și țara reală. Șeicaru și-l amintea pe Iorga fără să-l întrerupă deloc, profund mișcat. Adusese cu el și cîteva sute de scrisori din tranșee adresate lui Iorga. (În felul
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
teapă. Argetoianu trebuia să fie ținut la curent și să avizeze textul (textele) articolului (articolelor) înainte de publicare. Articolele urmau să fie publicate pe prima sau pe ultima pagină a ziarului (ziarelor). Jurnaliștii trebuiau să-l contacteze pe Cernăianu, să atace întîlnirile și măsurile politice ale lui Iorga și erau sfătuiți să acționeze imediat. Argetoianu îi asigura pe toți că va avea grijă de toate cheltuielile 49. Campania de presă împotriva lui Iorga a fost finanțată în secret din fondurile Ministerului de
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
a prins să bată și a început slujba care preceda întotdeauna întrunirile legionarilor. Impresiile profunde produse în sufletul unui copil se șterg greu. În cei mai mult de cincizeci de ani care au trecut de atunci n-am uitat niciodată întîlnirea mea cu Corneliu Zelea Codreanu. Legiunea și Corneliu Zelea Codreanu constituie un monolit; el a dominat Legiunea chiar și de dincolo de mormînt. Era moldovean, ca și Iorga, născut la Huși în 1899, ca fiu al camaradului de arme al lui
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
gînditor care fusese capabil să creeze ceva din nimic. Hitler nu poseda nici una din aceste calități, nu avea nici o legătură cu cultura, nici un talent și nici o realizare. Astfel că "numai barbarii îl pot confunda pe Mussolini cu Hitler". În timpul primei întîlniri de la Veneția dintre Mussolini și Hitler, Iorga a afirmat cu bunăvionță că Mussolini l-a primit pe Hitler asemenea unui antic dux gentium roman, neacordînd nici o importanță deosebită întîlnirii lor122. În aceasta consta și speranța în această perioadă a conservatorilor
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
numai barbarii îl pot confunda pe Mussolini cu Hitler". În timpul primei întîlniri de la Veneția dintre Mussolini și Hitler, Iorga a afirmat cu bunăvionță că Mussolini l-a primit pe Hitler asemenea unui antic dux gentium roman, neacordînd nici o importanță deosebită întîlnirii lor122. În aceasta consta și speranța în această perioadă a conservatorilor din Austria, Ungaria și Polonia. Iorga era partizanul unei alianțe puternice cu democrațiile occidentale și al unor relații cît mai strînse posibil cu Statele Unite și spera într-o aliniere
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
cum "Mussolini, spre deosebire de neamțul dumitale" [Hitler], îl invitase să ia loc lîngă el: "Venga Iorga!" Îl întreba naiv pe Cuza dacă Hitler era în stare să vorbească la fel de frumos cu Goga, așa cum vorbise Mussolini cu el124. La cîteva săptămîni după întîlnirea în cadrul căreia rostise cuvintele "Venga Iorga", Mussolini susținea pretențiile revizioniste ale ungurilor în cel mai categoric mod. Iorga a reacționat foarte violent 125, exprimîndu-și dorința arzătoare a sufletului său: "Să nu facem niciodată nimic împotriva Franței și să nu tragem
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
întotdeauna necugetat și adept al unui conservator statu-quo. Bush nu se simțea deloc în largul său în privința procesului de eliberare din Europa Centrală și din Balcani; dispoziția și sfaturile sale îl plasează permanent cu un pas în urma evenimentelor. După o întîlnire (în septembrie 1989) cu E. Ședvarnadze, Bush, ca un bun "nostalgic al Războiului Rece", i-a spus lui B. Snowcroft: "Ar fi oare bine ca Imperiul Sovietic să se destrame? Dar așa ceva nu este cu adevărat realizabil, nu-i așa
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
altruistă față de poporul său? Cu siguranță, dar este ceva mai mult: românii sînt conștienți de faptul că Iorga nu le-a rezolvat problemele, dar simt totuși și că viața lui a personificat, a întrupat aceste probleme de nerezolvat. NOTE EPILOG Întîlnire cu Traian Boeru, după 45 de ani Traian Boeru, asasinul lui Iorga, a exercitat asupra mea o fascinație morbidă timp de mai mult de 25 de ani, de cînd am început să lucrez la istoria naționalismului românesc și a Mișcării
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
l-a vizitat pe Iorga după cutremur, își amintea cu exactitate scena. Lepădatu, op. cit., pp. 412-413 33 Alți membri ai familiei Iorga, care nu sînt în relații prietenești cu d-l Frasin Munteanu-Râmnic, se îndoiesc de faptul că o asemenea întîlnire a lui Dimitrie Munteanu-Râmnic cu Antonescu a avut cu adevărat loc. Autorului însă i se pare plauzibilă versiunea domnului Frasin Munteanu-Râmnic 34 Materiale pentru istoriologie umană (fragment inedit publicat de Liliana N. Iorga, prefațat de D. M. Pippidi, București, 1969
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Iugoslavia), Viena era simbolul „Europei Centrale”: o comunitate imaginară a civilității cosmopolite, rătăcită, nu se știe cum, de europeni În cursul secolului. În anii agoniei comunismului, orașul a devenit un soi de frecvență radio a libertății, un spațiu Întinerit de Întâlnire și plecare pentru est-europenii care fugeau În Vest și pentru occidentalii care Întindeau o punte spre Est. Viena anului 1989 era așadar locul ideal din care să „gândești” Europa. Austria Întruchipa mulțumirea de sine a Occidentului postbelic: un stat social
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
numărului tot mai mare de copii orfani și fără adăpost: ruinele umane ale războiului. La sfârșitul anului 1945, numai În Berlin existau 53.000 de copii fără familie. Giardini del Quirinale din Roma au devenit celebre ca loc temporar de Întâlnire pentru miile de copii italieni mutilați, desfigurați și „nerevendicați”. Cehoslovacia eliberată număra 49.000 de orfani, Olanda 60.000, Polonia aproximativ 200.000, iar Iugoslavia probabil 300.000. Printre copiii mici erau puțini evrei; cei care au supraviețuit exterminării și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au fost scoși din Ungaria, 786.000 din România, jumătate de milion din Iugoslavia, 1,3 milioane din Polonia. Dar cei mai mulți refugiați au venit chiar din fostele teritorii estice ale Germaniei: Silezia, Prusia Orientală, Pomerania răsăriteană și estul Brandenburgului. La Întâlnirea ruso-anglo-americană de la Potsdam (17 iulie - 2 august 1945) s-a decis, În termenii Articolului XIII din acordul realizat, că cele trei guverne „recunosc că trebuie realizat transferul populației sau al elementelor germane din Polonia, Cehoslovacia și Ungaria În Germania”. Era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
față”. După ce sistemul de tabere a fost pus la punct, responsabilitatea Îngrijirii și repatrierii (sau integrării) milioanelor de persoane strămutate i-a revenit treptat Agenției Națiunilor Unite pentru Refacere și Restabilire. Înființată la 9 noiembrie 1943 la Washington, Într-o Întâlnire a 44 de state (viitoare membre ale Națiunilor Unite) care anticipa problemele postbelice, UNRRA avea să joace un rol vital În situațiile critice de după război. Din iulie 1945 până În iunie 1947, agenția a cheltuit 10 miliarde de dolari, alocați În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ani de „muncă acerbă” pentru revirimentul Franței. Dar până atunci, credeau pesimiștii, Europa continentală avea să cunoască din nou războiul civil, fascismul și comunismul. Când secretarul de stat american George C. Marshall s-a Întors, la 28 aprilie 1947, de la Întâlnirea de la Moscova a miniștrilor aliați de Externe, dezamăgit de atitudinea Uniunii Sovietice În problema germană și zdruncinat de starea economică și psihologică a Europei de Vest, el era convins că trebuia făcut ceva extraordinar, și asta cât mai curând. Judecând
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Externe necomunist la Cehoslovaciei, Jan Masaryk, a acceptat cu entuziasm invitația franco-britanică din 4 iulie. Chiar a doua zi, Klement Gottwald, prim-ministru și lider al Partidului Comunist Cehoslovac, a fost convocat la Moscova și instruit să se prezinte la Întâlnirea de la Paris. Dar ordinele erau clare: trebuia să profite de prezența sa la conferință ca să demonstreze „caracterul inacceptabil al planului anglo-francez, să Împiedice adoptarea unei decizii unanime și apoi să părăsească dezbaterile, antrenând cât mai mulți reprezentanți ai altor țări
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ce poftea În estul Europei; britanicii, cel puțin, au Înțeles perfect acest lucru. Teritoriile estice cedate lui Stalin prin protocoalele secrete ale pactelor sovieto-naziste din 1939 și 1940 se găseau din nou În mâinile Uniunii Sovietice: când a avut loc Întâlnirea de la Yalta (4-11 februarie 1945), „Comitetul Lublin” (comuniștii polonezi care au sărit din trenul de aprovizionare al Armatei Roșii direct la cârma Poloniei) era deja instalat la Varșovia 2. De fapt, Yalta lăsa deoparte problema cea mai importantă - viitorul Germaniei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din perioada interbelică. Întoarcerea la zilele triste din septembrie 1931, când sistemul monetar de după primul război mondial s-a prăbușit, se putea evita numai dacă valutele erau convertibile, iar țările beneficiau reciproc de dezvoltarea comerțului. Conduși de Maynard Keynes - sufletul Întâlnirii de la centrul de conferințe Bretton Woods din New Hampshire, În iulie 1944 -, economiștii și oamenii politici au căutat o alternativă la sistemul financiar internațional din perioada antebelică: ceva mai puțin rigid și deflaționist decât etalonul aur, dar mai stabil și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
un partid musulman”. Stalin Însă, nu Împărtășea iluziile francezilor. Nu avea nici un interes să treacă de partea Franței pentru a contrabalansa greutatea internațională a Londrei și Washingtonului - deși francezii s-au convins de acest lucru abia În aprilie 1947, la Întâlnirea de la Moscova a miniștrilor aliați de Externe, când Molotov a refuzat să susțină propunerea lui Georges Bidault de a separa bazinul Rinului și a impune control străin asupra zonei industriale Ruhr. și totuși, francezii continuau să plăsmuiască alternative pentru o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]