6,312 matches
-
nu poate interveni cu nimic, învățându-i că dispar specii după care vor regretă?! A treia voce este cea a căutării echilibrului. Cum să facem pentru a opri rapid degradările esențiale, fără a compromite nici progresul, nici dezvoltarea? Cum să împăcăm preocupările legate de menținerea echilibrelor naturale și logica dezvoltării economice? Cum să facem ca să nască treptat acest nou tip de dezvoltare, îmbinând progresul tehnic și protecția naturii, ocrotirea mediului înconjurător în general, care ar transforma societatea industrială existența și ar
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
răsfirîndu-și-l cu același gest scurt al mîinii. Doamne! oftează ea, cred că azi se sfîrșește chinul meu de șase ani... Asta înseamnă că n-o să-ți mai muști buzele cînd mă vezi din autobuz. Nu uita că după ce m-am împăcat cu soțul, am făcut o fetiță, el a devenit mai bun decît mi l-aș fi dorit... Cum m-aș fi simțit eu făcînd un pas greșit?... Nu uita că și eu, ca și Demonul lui Lermontov, "în dragoste precum și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
pățești și tu la fel, intră în vorbă inginera Mugur. Mugurel, vezi-ți de treaba ta! o pune la punct Lidia. Dacă Vlad e vinovat în cazul Silviei, atunci, după ce a intrat la închisoare Silvia, de ce soții Chirilă, care se împăcau așa bine, s-au despărțit și au plecat din oraș? Ce-are una cu alta? se miră doamna Petrache. Chirilă s-a ținut și de capul meu, zice Lidia, roșind. Probabil că pe atunci purtai o fustă mai scurtă, surîd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Graur vrea să-mi întindă mîna, dar rămîne la jumătatea gestului, cu degetul arătător spre mine. Ai grijă: nu confunda echilibrul din familie cu împăcarea de sine. Peste zece ani, cînd ne-om întîlni, n-aș vrea să te descopăr împăcat cu tine însuți și cu toți. Asta în cazul că vei continua să scrii... Îmi întinde mîna, mă lovește cu stînga peste umăr și-mi spune apăsat, din tot sufletul: Cu bine, Mihăiță! Mai treci pe la noi... Cu bine, Petre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
el. Vorbe! Uneltiri de-ale ei și-ale lui Vlad, lucrează împreună, sînt dovezi că el e vinovatul, au fost văzuți și la film. Acum, că au căzut în păcat, hai să găsim un țap ispășitor... Eu am soție, mă împac de minune cu ea..." A fost întrebată și madam Chirilă. "Nu cred că soțul meu... Ne împăcăm de minune, sîntem o familie exemplu, soțul meu nu mi-a dat niciodată prilejul să mă îndoiesc de fidelitatea lui." Dumnezeule! exclamă Vlad
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
vinovatul, au fost văzuți și la film. Acum, că au căzut în păcat, hai să găsim un țap ispășitor... Eu am soție, mă împac de minune cu ea..." A fost întrebată și madam Chirilă. "Nu cred că soțul meu... Ne împăcăm de minune, sîntem o familie exemplu, soțul meu nu mi-a dat niciodată prilejul să mă îndoiesc de fidelitatea lui." Dumnezeule! exclamă Vlad, lovind cu pumnii în pupitru. Auzi: se împăcau de minune... Cum să nu se răstoarne totul pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și madam Chirilă. "Nu cred că soțul meu... Ne împăcăm de minune, sîntem o familie exemplu, soțul meu nu mi-a dat niciodată prilejul să mă îndoiesc de fidelitatea lui." Dumnezeule! exclamă Vlad, lovind cu pumnii în pupitru. Auzi: se împăcau de minune... Cum să nu se răstoarne totul pe mine?! Ce puteam face eu?! Trebuia să reacționez într-un fel: mi-am construit o poză, în spatele căreia m-am retras un fel de sfidare... Am început să merg la Silvia
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Vreo colegă de-a Liviei..." Alo! spune femeia. Mă scuzați! Voiam... să vă întreb... Știu! îi tai eu vorba. Vă voi răspunde la întrebarea pe care nu mai am timp s-o ascult: sînt prieten cu Livia, ne iubim, ne împăcăm, o să ne căsătorim... M-am săturat! Am fost întrebat azi de nu știu cîte ori despre Livia... Și dacă ați fost întrebat de-atîtea ori, nu v-ați pus întrebarea că ceva poate fi în neordine? Iau de pe birou biletul ridicat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
spre mănușile din mîna mea; își mușcă rar buza de jos, respirînd adînc, de parcă ar ofta. În lumina slabă a becului de deasupra capului, văd cum un mușchi de sub ochiul drept începe să-i zvîcnească. Păcat! murmură el. Eu trăiam împăcat cu gîndul că am făcut-o spre binele dumitale, dar... Ce faci, mai scrii? mă întreabă, schimbînd tonul. Da... Asta e bine și mă bucură. Ai grijă: în pasiunea dumitale de-a scrie, te-ai agățat de un fir: acela
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
peste mori. Dela distanță mama și cu mine vom fi ca Don Q[uijote] și Sancho Panza plecând în cruciadă împotriva acestor mori care însă vor fi probabil dosuri de culise. Presimt că începi să scrâșnești. Te pup ca să te împac. Noapte bună. Dan E lungă scrisoarea asta, draga mea. Aștept, neliniștită, vești de la tine. Intermezzoul lui Dan are să-mi înveselească nițel scrisoarea, care se vaită fără să se vaite. Ești gândul meu; nu izbutesc să creez o prezență prin intensitatea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
caz, nu prea curând. Atâta vreme cât o să ne putem scrie, atâta vreme cât o să avem vești una de la alta, o să mai meargă. Fetița mea iubită, o să trebuiască să avem curaj și mai ales, dulcea mea Mouette, să nu suferim din pricina asta. Te rog, împacă-te cu gândul; ia vitejește hotărârea de a renunța deocamdată la ideea asta, fiindcă e imposibil de realizat. N-ar exista decât o cale riscantă, dar eu, porumbița mea neagră, sunt prea bătrână ca să mă gândesc la ea; aș rămâne
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
un amor, cu citate ca astea: „Când rupi din codru-o rămurea...“ etc. În orice caz m’a vindecat de a mai citi scrisorile altcuiva, de vreme ce, pe când ea plângea, noi încremeniserăm în fața platitudinii și locurilor comune. [...] Cu Sab[ina] mă împac din ce în ce mai bine și în curând îți voi trimete note biografice din cele mai interesante. Are aerul să considere pe Cinci ca proprietatea ei; îți voi scrie, imediat ce voi putea, foarte multe inedite; cred că-și închipuie că va afla de la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tură. Trebuie să ne socotim fericite. Gândește-te la bietul Șaga, despre care nici eu, nici altcineva, nu mai știm nimic; să prețuim bucuria de a putea primi vești. Mouette, te rog, de vreme ce e probabil să nu ne mai vedem, împacă-te cu gândul ăsta. Gândește-te la asta câte puțin în fiecare zi, fără să-ți distrugi bucuria de a trăi. Ești singura mea comoară; vreau să ne continui, vreau ca părinții mei, străbunicii mei, să aibă urmași - și nu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
la tribuna vieții, spui vorbe mari - dar nu, draga mea, poate că, în mod egoist, vreau să-mi supraviețuiești ca să nu fiu complet dată uitării. Știu eu ce mobil îmi dictează asta? Trebuie să nu te mai întorci, să te împaci cu gândul unei despărțiri definitive (fiindcă lumile noastre sunt total diferite, total separate), având încă marea fericire de a ne putea scrie și de a ști că ne iubim în pofida a orice și mai presus de orice. Mama III 30
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mai plină de îndoieli, pe care o avem cu toții. Apoi clipește - și e ca și cum ar fi tras brusc oblonul. Înapoi la starea de normalitate. De om de afaceri. Sigur pe sine. — Oricum, îmi pare bine că am reușit să ne împăcăm, spune, luând o înghițitură dintr-o sticlă de apă pe care o are la el. — Și mie. Până la urmă, mi-a dat dreptate. Că publicitatea pe care o vom obține prin intermediul fundației va aduce beneficii considerabile companiei. Faptul că aceasta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
se ceartă cu mamele lor. Dacă nu despre ceremonie, atunci despre aranjamentele florale. Eu am aruncat cu o strecurătoare după mama, fiindcă mi-a tăiat trei prietene de pe listă, fără să mă întrebe. — Pe bune? Dar dup-aia v-ați împăcat. — N-am vorbit cinci ani. — Cinci ani? Mă holbez la ea șocată. Doar din cauza nunții? — Becky, o nuntă nu e niciodată doar o nuntă, spune Laurel. Ridică un pulover de cașmir. E drăguț. — Mmm, spun cu gândul departe. O, Doamne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ia lumea în cap. — Și Tom? Ce face? — Încearcă și el să treacă peste situație, ce să facă? zice tati. Acum e la Janice și Martin, bietul de el. — Dacă vrei să știi părerea mea, el e bine, s-a împăcat deja cu ideea, spune mami tăioasă. Janice, săraca, încă nu și-a revenit. S-a dat peste cap să le facă o nuntă frumoasă. Cine ar fi crezut că Lucy e în stare de așa ceva? Mașina oprește în fața casei și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
scuze. — Nu! Nu vrea să-și ceară nici o scuză! E supărat și furios și nu vrea să te mai vadă în viața lui! — Și atunci de ce-ai venit? — Fiindcă... eu cred că ar fi bine să încercați să vă împăcați. Sau cel puțin să vorbiți unul cu altul. — N-am ce să vorbesc cu Luke, răspunde Elinor. Și nici cu tine. Așa cum a spus Luke ieri, relația noastră a luat sfârșit. Dumnezeule, amândoi sunt la fel de căpoși! — Spune-mi... i-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
evreilor din zonă de eludare a interdicției. În volumul Oameni și locuri (1908), Sadoveanu redă „sfatul Înțelept” pe care hangiul Solomon din Pașcani l-a dat unui birjar evreu, neliniștit că Îl „apucă șabăs-ul pe drum” : „Cu șabăs-ul te poți Împăca. După lege n-avem voie să călătorim În ziua sâmbetei decât pe apă... Tu fă așa : umple la o fântână găleata cailor cu apă, leag-o dedesubtul căruței - ș-așa călătorești pe apă, după cum și legea Îngăduie !” <endnote id="(411, p.
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
câni, care vroiau numaidecât să afle ce gust are carnea de franțez” (V. Alecsandri, Balta Albă, 1847 ; <endnote id="cf. 444, p. 207"/>). La fel pățesc și soldații muscali În timpul „invaziunii rusești din 1828” : „[Câinele-lup] Bercea nu s-a putut Împăca nicidecum cu muscalii ; sărea la ei când Îi vedea trecând pe la poartă” <endnote id=" (824, p. 255)"/>. În schimb, faptul că un om nu e lătrat de câinii satului este, pentru mentalitatea populară, un simptom de non-alteritate, de apartenență la
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
fi oțios să arăt, exemplu cu exemplu, ce le-a împiedicat să fie; care a fost pricina „pauzelor”, a „golurilor”. Un redactor cere, dar și i se cere. Oricît de binevoitor, el nu poate îndeplini toate pretențiile colaboratorilor, nu poate împăca orgoliile lor, nu le poate armoniza interesele. „Răcelile”, „tăcerile” sînt inevitabile. Gintă bănuitoare și supărăciosă, unii reacționează extrem de subiectiv și, nu o dată, din motive minore, trec de la registrul amical la cel ostil. Nu spun că, presat, n-am făcut niciodată
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
său era al unui războinic - viguros, hotărît, temerar - pentru care lupta e soluția cea mai firească de a tranșa un conflict: luptă deschisă, cavalerească, bazată pe muncă și convingeri, nu lucrătura vicleană, „înțepătura pe la spate”, „critica orală”. în timp ce unii, comozi, împăcați cu propria lor evoluție, lași, tăceau în fața anumitor situații anormale, a unor limitări sau a unor abuzuri, el „ieșea la bătaie”. „... trebuie - îmi scria la 9 iunie 1976 - să facem (...) ceea ce ne spune conștiința noastră, chiar dacă ar fi să plătim
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
fel de doctor, preot și profesor, toate la un loc. În Takiwasi, îmi imaginez, Pablo este un angajat ca oricare altul, care trebuie să-și facă meseria la ore fixe și pe baza unui salariu fix. Nu știu cât de ușor se împacă cele două ipostaze dar încep să-mi conturez, din ce în ce mai clar, imaginea unui conflict între arta șamanică veche, autentică, și ședințele șamanice oferite celor din vest. Șamanii autentici sunt crescuți în mijlocul naturii, își trag forța și înțelepciunea din natură, respectă și
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
dintre un film și existența mea banală, de a lua această existență pentru a o privi drept în ochi ca pe Bogart și invers, de a privi fiecare Bogart ca pe o aventură personală la «Alimentara». și încerc să mă împac cu posibilitatea dacă nu chiar probabilitatea că voi sfîrși cu nasul într-un ecran pe care Roger Moore omoară cu încetinitorul o anacondă, iar și iar și iar. Lettre Internationale, iunie 2005 Postscriptum : Pe vremea cînd mergeam aproape zilnic la
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
ținînd în brațe un muțunache cu care nici măcar nu încearcă să facă sex oral (atît e de sensibil...). Aș mai adăuga că Margo e cel de-al treilea film al lui Cărmăzan în trei ani și că încep să mă împac cu ideea ; nu pot să nu simpatizez întrucîtva cu un om care filmează așa cum respiră. Pe de altă parte, cei mai mulți dintre noi nu consumăm atîția bani publici la fiecare respirație. Dilema Veche, septembrie 2006 Toți e hoți Ticăloșii (Romînia, 2007
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]