KorAP: Find »[drukola/base=amar & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...212 213 214 ...378 >

9,447 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889

morți, Și-am râs un râs de vagabond. O, râsul ființei vagabonde... Și ce-am văzut era straniu- Într-un copac am găsit un craniu, Pe o cruce niște cozi blonde. * Epitaf "Aici sunt eu Un solitar, Ce-a râs amar Și-a plâns mereu. Cu-al meu aspect Făcea să mor, Căci tuturor Păream supect." * Destul Când voi fi liniștit, voi scrie un vers În care veți vedea că sunt părăsit- Voind să descifrez ceea ce era șters, Aproape, nu mai

Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
Și-n hău, peste lanuri, strigoii se pierd Roșii, galbeni și verzi. Marș funebru Ningea bogat, și trist ningeal; era târziu Când m-a oprit, în drum, la geam clavirul; Și-am plâns la geam, și m-a cuprins delirul Amar, prin noapte vântul fluiera pustiu. Un larg și gol salon vedeam prin draperii, Iar la clavir o brună despletită Cânta purtând o mantie cernită, Și trist cânta, gemând între făclii. Lugubru marș al lui Chopin Îl repeta cu nebunie... Și

Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
blondă în salon... Și-aproape goală prinse, adormită, De pe clavir, o scripcă înnegrită - Și urmări, pierdută, marșul monoton. Înaltă, despletită, albă ca de var, Mi se părea Ofelia nebună... Și lung gemea arcușu-acum pe strună Îngrozitorul marș lugubru, funerar. Cântau amar, era delir, - Plângea clavirul trist, și violina - Făcliile își tremurau lumina, Clavirul catafalc părea, și nu clavir. Târziu, murea clavirul lung gemând; Luptau făcliile în agonie... Și-ncet se-ntinse-o noapte de vecie, Și-n urmă, greu, un corp

Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
Contract Cu răul Negustor. * IDEI III Când ore libere Sună Din vechi acordeon, De-a zilelor bravade... Relativ, Pardon. Când ore libere Sună Uitări și abandon, De-a lumii baricade... Relativ, Pardon. * ARMINDENI Profil de burg gigant Și atmosferă, rară, Amar parfum de liliac Și bonduri de ghitară. Plăceri De-o zi de sărbătoare, Voioase, vechi moravuri... Spre câmp se duce Și dumbrave Eroua lume muncitoare. Și după altă zi, Post festum - Îndemânări de cruci Pe străzi Și în tramvaie, Spre

Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

proastă. — Ai o ambiție ciudată, domnule Vultur, zise Virgil Jones. Să îmbătrânești, să mori. Cum se face că un om ca dumneata, atât de tânăr la minte și la trup, poate avea o asemenea ambiție? Vultur-în-Zbor răspunse pe un ton amar, care-l surprinse până și pe el: — Vreau să mă întorc la rasa umană. O expresie întunecată străbătu chipul domnului Jones: la început șoc, apoi ceva ca un fel de... scuză? Parcă se scuză cam mult, se gândi Vultur-în-Zbor. — E

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-se. Dar e încuiată, se gândi el speriat și se întoarse repede. Ușa era în continuare bine închisă și zăvorâtă. Nedumerit, Vultur-în-Zbor se uită iar în oglindă. Acolo, în imaginea reflectată, ușa se deschidea încet. Cineva intra. Auzi o voce amară, dar recognoscibilă. — Bună, frățioare. Silueta Prepelicarului pătrunse în încăperea reflectată în oglindă. Vultur-în-Zbor simți cum o sudoare rece îl năpădește din cap până-n picioare. Spectrul Prepelicarului înaintă puțin în „încăpere“ și repetă: — Bună, frățioare. Apoi se retrase prin ușa oglindită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
avea nevoie de companie - fie și de cea a lui Aleksandr. Dar cum să meargă la el mândra Irina, cum să se strecoare în dormitorul lui după atâtea nopți petrecute separat, cum să-i ceară căldură și protecție după atâta amar de vreme în care fusese de-o semeție glaciară? Nu. Nu putea. Nu. Ba da. Ba da. Putea. S-a ridicat din pat și și-a strâns mai bine cămașa de noapte în jurul trupului. Când a ciocănit la ușa lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Irina a privit-o cu un dispreț acumulat vreme de generații și i-a răspuns: Nu vorbesc cu curvele. Elfrida, deja palidă, s-a albit de tot, timp în care contesa s-a îndepărtat. Al doilea eveniment, reversul acestei înstrăinări amare a două prietene vechi, a fost o împăcare. P.S. Moonshy s-a apropiat ezitant de Irina, evitând s-o privească în ochi și jucându-se cu un nasture de la haină. — Contesă, a zis el, în cazul în care contele Alexei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
se combină cu istoria dezvăluită a insulei, pierzându-se în acea obscuritate. Femeia nu-i vorbise. El trăia din nou senzația unui ritual: recitarea din caiet, lumânările aprinse, litania rostită. în felul acesta își dusese ea viața, îmbălsămată în formolul amar al vechilor dușmănii și trădări. Preț de o secundă lui Vultur-în-Zbor îi păru rău de ea. Apoi ochii ei îl fixară prin ferestruica vălului. — Aaaaah. A fost o răbufnire uriașă, pornită din adâncul plămânilor. — Bineînțeles, spuse ea. Bineînțeles. Te-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487

său. Era genul de îmbrăcăminte care necesită încredere de sine ca să-l porți, altfel ai părea că vrei să-ți depășești poziția socială, ca o secretară care-și imită șefa. Și exact în acel moment Jordan a făcut o față amară, postura învinsului, expresia ei mizerabilă fiind în așa o contradicție cu eleganța hainelor sale încât nu puteam să nu o compătimesc. M-am gândit că Anne-Marie ar putea fi una dintre acele femei care, detestând concurența, și-a ales intenționat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
reușisem să o scot dintre cioburile de sticlă. Belinda nu mă interesa; probabil avea să se drogheze până la moarte, și cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru mine. Calmantele îmi rămăseseră blocate în gât, trimițând valuri de gust amar, acid, în timp ce se dizolvau. Tușind, m-am așezat din nou și am mai luat o gură de vodcă și încă una, până când s-au dus adânc în stomac. Gustul tot a rămas, amar precum cel de aloe. Am luat o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
blocate în gât, trimițând valuri de gust amar, acid, în timp ce se dizolvau. Tușind, m-am așezat din nou și am mai luat o gură de vodcă și încă una, până când s-au dus adânc în stomac. Gustul tot a rămas, amar precum cel de aloe. Am luat o ultimă înghițitură din sticlă, destul cât să-mi dea temporar un moment de fericire. Am simțit treptat cum pilulele își fac efectul, cu valuri de somnolență care mă înăbușeau, și m-am așezat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371

Îmi tot repetase să am grijă de ea, mai ales după ce am întrebat-o de câteva ori cine-i și ce-i cu ea. N-am vrut să-i spun Veturiei de surpriza de a revedea acea femeie acolo, după amar de ani. Mai ales că eram conștient de aiureala întâmplării și mă înfuriase constatarea că, doar văzând-o, am putut să tresar de parcă m-ar fi străbătut dintr-odată bucurii nemaiîncercate. Nu mai voiam să mă bucure astfel de întâlniri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
a fost în tine. Te-a născut timpul, ți-a fost dat timp și tu ai alergat întruna după vremelnicie. Poate literar sună pretențios, emfatic, poate chiar parodic. Puțin îmi pasă. Întâlnire iar cu Nela în stația de la Cișmigiu. Râdem amar: „De parcă ne-am fixa să ne întâlnim în locu’ ăsta!“. Și mai umflată, respiră greu, broboane de sudoare pe fața pământie. Încerc să schimb obișnuitele vorbe în răspăr. O viață de când ne cunoaștem (din liceu). Nu are chef. Îmi spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
aia-i“, oftează ea. „Eu dau un kil juma’ de sânge când nu mai pot respira, plânge seringa de mila mea, și ce scofală... O iau mereu de la capăt.“ Îi povestesc totuși despre carte. Cum trec pe Bulevard de-atâta amar de vreme și că de curând, de-abia, am avut senzația că acolo e bună parte din viața mea. O viață care este și nu este a mea. „Nu am de gând să înșir meditații pe tema vieții care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
în jurul gâtului veșnic însetat. La „Podgoria“, după prima baterie, Matvei n-a mai rezistat. A izbucnit dintr-odată în plâns, cu capul între palme, privindu-mă cu o duioșie sfâșietoare. Nu mai văzusem până atunci o asemenea privire caldă, deznădăjduită, amară, rugătoare, speriată, învăluindu-mă printre lacrimile ce-i curgeau șiroaie pe fața albă, lividă, cu câțiva pistrui pe frunte și în barbă. Îl priveam și eu mut, speriat să nu se întâmple cine știe ce bucluc în crâșma plină la acea oră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
și femeia pe care o aștepta bărbatul și ne-a despărțit. Profesorul mi-a întins o plasă galbenă „Spicul“, care nu știu de unde îi apăruse în mâna cealaltă, și a dat să plece, rostind un indiferent „Bonjur“. Doar atât? După amar de ani în care nu-l mai văzusem, să plece nepăsător la cât de dor îmi fusese de el? Nu se putea! M-am prăbușit, cu un gest larg de bucurie, și în brațele lui. I-am spus că parcă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
uneia sau unuia, oameni de treabă în fond, dispuși la colaborare și care, mai mult decât orice altceva, se fac simțiți cu un devotament al solidarității. Suntem, în fond, solidari în această lume a Bibliotecii, respirăm același aer de atât amar de ani, ne atingem mâinile de aceleași prăfuite colecții de ziare sau vechi tomuri, lăsăm și eu, și ei, la intrarea în Bibliotecă, deoparte grijile zilnice și ne cufundăm în marea taină închisă între acești pereți. Nu credeam, în urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Nu vor fi pe deplin iertate vorbele rele, judecățile aiurea pe care le împărțeam cu cinism și indiferență de bețiv. N-au cum fi uitate, oricât ar încerca mulți dintre cei care țin la mine și mă cunosc de mult amar de viață. Așa și trebuie. Așa îmi trebuie. Mă doare însă, cumplit mă doare altceva. Faptul că mai toate cărțile mele, bună parte din ele le-am scris beat fiind. Aici e aici. Dacă n-aș mai fi băut aș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
sociale. Dar în „popor“ situația e, încă, în stadiul primitiv. Nu arareori vezi prin closete din gări dâre de rahat pe pereți - amprentele degetelor ștergătoare. Nu-i deloc grețoasă abordarea. E tristă și, într-un plan mai complex, generatoare de amare reflecții. E imaginea cea mai elocventă a unei animalități neînfrânte de miile și miile de ani de istorie. O animalitate frustă, țâșnind peste toată poleiala de cultură, civilizație, moravuri șlefuite etc. Nu-i numai problema noastră, desigur. Am văzut la fel de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
cu încetul, nici nu l-a mai interesat ce scriam și ce mai publicam eu. Îi dădeam cărțile, dar nu mi-a spus vreodată ceva despre ele. Nici eu nu am căutat să-l iscodesc. Am rămas doar cu sentimentul amar de a fi pierdut singura mea povestire frumoasă, adevărată ș.c.l. Povestirea care mi-ar fi îndreptățit, poate, o adevărată carieră literară. O tristețe a zădărniciei în fața întâmplărilor vieții tale, când, prins deodată în neștiutul lor, te trezești neputincios

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
oricât de mult aș încerca să-mi potrivesc cadența de acum cu ritmul neîmblânzit al scrisului de dintotdeauna. Acum, oprit în fața vitrinei librăriei, privesc ultima mea carte. A apărut nu demult, dar deja mi se pare că este acolo de amar de vreme. Nu mă mai bucură o nouă carte apărută. Nu mai am cum să trăiesc toată avalanșa de sentimente încercate atunci, când mi-am văzut prima carte pe tejgheaua unei librării. Atunci, librăria din josul Bulevardului, peste drum de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
un ins moral. Dacă pot urma, cât de cât, o minimă conduită morală“. Lăsând la o parte orice convenție naratologică, mă întreb câți dintre scriitorii contemporani își mai pun, intim, această problemă „depășită“... Romanul lui Ioan Lăcustă lasă un gust amar: asiști la derularea unui Text real, care te văduvește de iluzii. Extrem de bine scris, susținîndu-și „tezele“ prin anecdotic percutant, sfîșietor și nu rareori ironic, uman până-n măduva oaselor, pare, în peisajul actual, o vioară într-un cor de schelălăieli.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601

strada Moncada, care la ora aceea deja se Închidea Într-un pasaj de cețuri flancat de vechile palate transformate În magazine și ateliere. Litania clopotelor de la biserica Santa María del Mar puncta ecoul pașilor noștri. În scurt timp, o duhoare amară și pătrunzătoare se răspîndi cu adierea rece de iarnă. — Ce-i cu mirosul ăsta? — Am ajuns, anunță Fermín. 30 O poartă din lemn putrezit ne conduse Într-o curte interioară străjuită de lămpi de gaz ce aruncau cîte-o rază peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
Mă puteți ajuta? l-am implorat eu. — Asta depinde ce cum mă poți ajuta dumneata pe mine. — Dacă Îmi stă În puteri, aș fi Încîntat să vă ajut. Vreți să transmit un mesaj familiei dumneavoastră? Bătrînul izbucni Într-un rîs amar. — Familia mea e cea care m-a aruncat În puțul ăsta. A naibii haită de lipitori, În stare să fure și ouăle de sub cloșcă. Înghiți-i-ar iadul sau primăria. I-am suportat și i-am Întreținut destui ani de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]