7,814 matches
-
despre el..., dar cum să fac eu asta? Cine mă ajută? Colegele... sunt invidioase. Nici nu-l cunosc toate fetele și poate că este mai bine așa... Eu știu? Timpul mă va învăța ce să fac până la urmă”, se liniștea biata fată, singură, amăgindu-se cu speranța că nimic din cele rele nu se va adeveri. Tainicele cărări ale iubirii Aceste gânduri i se perindau Iulianei târziu în noapte și, cuprinsă de furie, sări din pat și se duse la fereastră
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
să plece și și-a exprimat intenția, dar Relu a schimbat vorba de fiecare dată sau îi promitea, amâna, invocând scuze credibile. Până la urmă, după ce fetele aproape se dezbrăcaseră până la sutien și bikini, iar dansurile deveniseră scene de orgie romană, biata fată a încercat să părăsească încăperea și bâjbâia prin holuri să descopere calea spre ieșire. Nu a mers prea mult pentru că vocea lui Relu a oprit-o:Ce crezi că vrei să faci acum, fată? - Aici, așa... eu nu pot
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
mă auzi, te rog să miști palma ori un deget sau două, dacă poți... Hai! Nu..., nu știu dacă ai mișcat ori mi s-a părut mie... Nu este o problemă. Mâine vei reuși. Sigur, Tinule! îl încurajă doctorul pe bietul pacient, care părea că doarme profund, liniștit, netulburat. - Sunt sigur că știi cum ai căzut pe trecerea de pietoni. Știu că tu ai auzit acea mașină și te-ai oprit din mers exact în momentul în care ai înțeles că
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
agronom de profesie, venea acasă dintr-o comună apropiată de Craiova, unde avea sediul IAS... Era la volanul „daciei” noastre. Se deplasa regulamentar. Nu avea boala vitezei... Un camion militar încărcat cu porumb, într-o curbă, a intrat frontal peste bietul om... Dumnezeu să-l ierte! Șoferul depășise viteza legală și pierduse controlul volanului. Era băut... I-a făcut toracele zob și i-a rupt picioarele. Două coaste i-au intrat în plămân...Până a venit salvarea, a pierdut mult sânge
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
simplu, să... îți răstălmăcească toate gândurile...”, mai apucă să zică Laura, trăgânduși de data aceasta cearceaful până sub bărbie, ca și când ar fi dorit să scape de ceva neplăcut. Se răsuci de câteva ori până descoperi obiectul care o deranja. Era biata pernă mototolită. O înghesui cu picioarele, până când reuși s-o azvârle pe podea. Nu o mai putuse suporta din cauza agitației interioare... * * * Într-o zi de luni a miezului verii anului 2014, la ora 6.00 punct, așa cum era prevăzută în
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
luni a miezului verii anului 2014, la ora 6.00 punct, așa cum era prevăzută în planul întocmit atent de el, doctorul Tomescu strângea în brațe trupul doamnei Luiza, mama lui Iustin, pentru a o liniști. Nu a fost chiar ușor. Biata femeie s-a abținut până aproape de plecare. Se ambiționase să reziste, să nu-și dea în vileag teama și grijile care o frământau. Momentul care a rupt echilibrul păstrat cu stoicism a fost cel în care l-a îmbrățișat pe
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
în ochii părinților mei era deja excesiv. Pe mine însă nu mă lua decît o dată sau cel mult de două ori pe lună, ceea ce, tot așa, alor mei li se părea prea mult. Dar mă lăsau totuși să merg cu „biata” tanti masek în aceste vizite de curtoazie memorială întrucît, spunea tata, „în felul ăsta n-o să mai vorbească singură”. Personal mi-ar fi plăcut să fiu invizibil undeva în preajma acestei mătuși iubitoare de morți, și să aud toate conversațiile sale
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
ei de patru ani o privea și o striga de alături, din pătuțul său. noroc de plînsetele acestuia, ele au alertat pînă la urmă vecinii. în luna august, o bătrînă moartă de o săptămînă a avut noroc de pisica sa. Bietul animal, înnebunit din cauza foamei, se agita atît de mult în dreptul ferestrelor sfîșiind perdelele și încercînd să zgîrîie sticla încît a atras atenția unor trecători... mai discut cu un bărbat tînăr, nici patruzeci de ani, care zace de o săptămînă în
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
aș spune. Știi tu, GUȚĂ, ce se întîmplă cu un cîine, indiferent de rasă, într-un apartament, timp de opt sau nouă sau zece ore cît își așteaptă zilnic stăpînul ? ei bine, datorită acestui Dog Patch s-a demonstrat că bietul animal aproape că încetează să existe. metabolismul său încetinește, respirația sa devine tot mai superficială, practic animalul intră într-o stare de abandon, de toropeală, de hibernare. Cîinele își așteaptă de fapt stăpînul scufundîndu-se treptat într-o stare vecină cu
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
copiii îl lămuriră neîntrebați. - Domnule, lui Sima i-a murit mama lui! Institutorul își împreună mâinile sincer emoționat și se apropie de banca lui Felix, în vreme ce copiii, în loc să se ducă la locul lor, făcuseră cerc în jurul băncii eroului. - Ce spui?! Bietul băiat! Ce nenorocire! Și acum nu maivii la noi? - Nu. - Îmi pare foarte rău. Ce nenorocire! G. Călinescu Lui Sima, privirile acestea respectuoase ale tuturor îi alterară sentimentul de tristețe, care sta nelămurit în adânc, și i-l prefăcu într-
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
și întorcea blidurile de artă pe toate fețele.) Era un om foarte cumsecade, și mai ales muncitor și ambițios. Ar fi ajuns un doctor celebru, dacă împrejurările nu l-ar fi aruncat acolo unde n-avea destul teren de activitate. Biata dumitale mamă a fost o femeie bolnavă toată viața. Vezi dumneata, domnule Felix, venim în lume cu gânduri mari, facem sforțări, dar când să înfăptuim, o datorie neprevăzută față de ai noștri ne împiedică. Atunci nu ne mai rămâne decât să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Felix se simți vexat. - Îl iubești pe Pascalopol, el e bogat, firește. Otilia răspunse fără maliție, visătoare, continuând să-l mîngîie: - O, nu, bietul Pascalopol e și el un fel de victimă a mea,cum ar zice tanti Aglae. Un biet om singur, care simte nevoia unui glas prietenos. Nici nu știu dacă nu se-nșală. Eu cred că mai degrabă ar voi să fiu fata lui. Nu-ți ascund că mi-e drag, în anume înțeles, îmi trebuie; în sfârșit, nu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se vedea că se simțea jignit de aprecierile la adresa Anei, că într-un cuvânt avea amor propriu de soț. - Nu e escroacă, mamă, trebuie să stau acolo. Dacă vreiși dumneata să vii... - Cum? Să viu eu acolo? S-a zăpăcit bietul băiat de tot, l-aamețit escroaca. Du-te, dragă, și te culcă, pînă-ți vii in fire. Am să vorbesc eu cu Stănică. Într-adevăr, Stănică veni în curând. Când Aglae începu să-i spună pățania, el luă deodată o înfățișare tehnică
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
chiar casa bătrînului? O combinație preocupa în chip evident pe Stănică, în care era de trebuință un doctor complice. Fără să vrea, Felix raportă totul lui moș Costache însuși. Îl vedea din nou cercetat de profesorul universitar, chestionat, dezbrăcat. De ce? Bietul moș Costache, avar e drept, și cam fără obraz, nu făcea nici un rău nimănui și era banal de normal și vigilent în toate actele lui. Felix dădu informații foarte deprimante asupra severității proverbiale a profesorului de specialitate de la universitate. Era
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu cu un băiat ca tine, să-i stric rosturile, cu oricine, îți zic, așa, de ochii lumii, chit că apoi voi da divorț. Dar Stănică nu e serios, și apoi nu mi-aș ierta să fac să sufere o biată femeie. Ticăloși sunt bărbații, canalii! Georgeta stărui ca Felix să se ducă acasă, spre a nu fi pândit de Stănică, și, spre mai multă siguranță, îl duse în biroul lui Iorgu, unde moș Costache, foarte mulțumit, mânca alune dintr-o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
intră în salonul Georgetei și se așeză pe un scaun. - Admirabil tânăr, zise el către Georgeta. Să nu-l strici, și te rog să nu-l mai pui în situații de astea penibile, reținîndu-l la orele când pot veni eu. Bietul băiat! Georgeta se lăsă pe genunchii generalului. În vremea aceasta, Felix mai mult fugea decât mergea. Sufletul lui era răscolit ca de o furtună mare. Venise la București cu gânduri de muncă, cu ambiții mari, găsise o fată așa cum o
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
rămâne indiferent la o asemenea frumusețe? (fr.-n.red.). 3Nu te sfii... (fr. - n.red.). - Papa! reproșă Georgeta în glumă. - Zic virtuți, corectă generalul, în sensul de perfecțiune. Efemeia perfectă, totală, nu o matroană, pentru Dumnezeu! - Va să zică, noi suntem matroane, bietele femei măritate! crezu Olimpia că trebuie să obiecteze, pentru întreținerea convorbirii. - Oh, madam, deloc. N-avem dreptul să calomniemfemeile înainte de a le cunoaște posibilitățile. Georgeta fu cam îngrijorată de această conversație, ce putea degenera în altercații cu o femeie ca
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
doar atâta aminte că avea fața prea rumenă și plină de vinișoare, și ochii aprinși de conjunctivită granuloasă. Avusese copii mulți, pe care însă nu-i vedeam, fiind risipiți, și la care ținea cu fanatism madam, să-i zicem, Scarlat. Bietul tâmplar era persecutat în chipul cel mai groaznic. Mânca numai urzici, timp de o săptămână, în fața odioasei soacre ("cea bătrînă"), care mușca lacom dintr-un cârnat cu usturoi. Uneori, seara nu i se dădea de mâncare. Mi s-a spus
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
după ce vorbise de brutalitatea insinuării lui. Moșierul bătu darabana cu degetele, oftă, întoarse capul spre Otilia și zise, în sfârșit, în chip de închiere: - Domnișoara Otilia e singură în măsură să judece înaceastă materie. Suntem toți nimic altceva decât niște bieți oameni. Felix fu așa de mâhnit de ieșirea lui inconștientă, încît, profitând de un moment de neatenție din partea celorlalți, se sculă de la masă și se pierdu prin curte. La un moment dat, ieși din ogradă cu mâinile în buzunar și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dori ca toate dorințele tale să se realizeze. Acum nu am puterea să-ți spun nimic în privința asta. Ești bun la suflet și vrei să mă aperi, însă tu însuți ai nevoie de un ocrotitor. Afacerile tale pot fi încurcate, bietul papa e un om cam întortocheat și tăcut. Vrei să te trezești cu cine știe ce greutăți? G. Călinescu - Îți mărturisesc, zise Felix, că am zărit la moș Costacheniște socoteli, din care urmează că cheltuiesc cam o mie de lei pe lună
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
din care nu înțelege nimic, și le împărtăși că-i place ca omul să cânte "cu inima, național". Ghicind punctul sensibil, moșierul schimbă vorba, fără să scape, căci Aurica îl întrebă de ce nu se-nsurase nici până acum. - De aceea stau bietele femei nemăritate, zise ea cu necaz,din cauza egoismului dumneavoastră, care preferați să petreceți cu femei de teapa Georgetei, ca să nu aveți nici o grijă pe cap. Am sa mă fac și eu ca Georgeta. - E greu, observă ironic Stănică, ca Georgeta
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
cap în gură pe care destinul putea să i-l dea: moartea lui tac-su. Din care sărmanul Cristian nu-și mai revine, până când nu-și pierde, pe rând, și parcă în dușmănie: căminul (fiindcă, între timp, se căsătorește), școala, bietele înclinații muzicale, casa în care locuiau... - Adică nevastă-sa, bășinoasa, îl părăsește? exclamă bucuros taximetristul, vîrîndu-și nasul în ciorba singurului subiect pe care-l pricepea. - Au existat unele neînțelegeri! Îmi place cum gândești. Nu e prea confortabil de conviețuit cu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
limbricania. Și, cu cămășoiul ca un iglu în jurul pântecului, silabisi pe sărite: "Aseară vizita unui domn... însoțit, ca de-o maimuță, de ipochimenul său îngîmfat... hîța-pîrța... brațele lui de tractorist... ochii de linx ai Maestrului sesizîndu-mi temerile și egalizîndu-mi energiile... bietul meu trupușor sfârtecat... torsul lui de neam prost scuturîndu-mi... hîța-pîrța... orgasmele ca pe-un covor... cine să-mi fi prezis că Făt-frumosul așteptărilor mele avea să fie unul motorizat, analfabet, dar care, atunci când își așează o carabă pe tine, fiecare
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
c-o mișcare abilă a mâinii, îi înlănțuie capul în cravașă și îl plesnește la fund. Canarul, câinele, pisica, șantierul, toată lumea râde. Nu toată lumea. Dacă în domeniul performanțelor și expedientelor amoroase, Ulpiu Galopenția pare condamnat să rămână toată viața un biet Viorel, în celălalt domeniu, pur arheologic, formidabila sa dotare naturală, tenacitatea, intuiția artistică, înclinarea către răbdare, precum și frica de-a mai dormi noaptea, singur, în baracă, într-un loc reperabil adică, îl conduc spre minuni realizate în lucrul său. Din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
El, când îl arestuiseră, ajunsese cam în faza aia cu pețitul, în care îi făcuse rost și de șolduri, muncise din greu, îi alipise la fix niște șolduri fără cusur și tocmai acum, când nu îi mai lipsea decât o biată și perfectă pereche de picioare, mai rămăsese o singură lună și decisese deja, cu aleasa inimii lui, să se retragă la casa lor, să se căsătorească... 190 DANIEL BĂNULESCU director. Domnul străin era foarte înalt - să fi avut vreo doi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]