10,108 matches
-
aplece din nou spre mine. "Vă grăbiți cumva? Vai, cât de recunoscător vă sânt că-mi dați acest răgaz, domnule" și se îndreptă, de data aceasta mai hotărât, spre ușă; o deschise, inspectă din reflex împrejurimile și se prelinse pe coridor. Eram intrigat. Când Arhivarul se întoarse, îmi mulțumi încă o dată. ― Vă sânt recunoscător că m-ați așteptat, domnule... ― Sânt sculptor. Spuneți-mi Daniel. ― Da, domnule Daniel, vă rămân îndatorat, obligat. Vă rog să fiți atât de bun și să-mi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
acolo. Arhivarul rămase pe gânduri. Credeam că va lua de la capăt ritualul la care asistasem înainte, dar m-am înșelat. M-a rugat numai din nou să-l aștept și, zîmbindu-mi, dispăru pe ușă lăsîndu-mă iarăși singur în încăpere. Spre deosebire de coridoarele întunecoase, camera în care mă aflam era inundată de soare. O lumină gălbuie, învechită, cădea peste mobile, atenuând aspectul lor rudimentar, și pe hârțoagele care asfixiau pur și simplu încăperea. Pe toți pereții, inclusiv între ferestre, de sus până jos
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să facă baie, intrau doar lângă țărm, asemenea copiilor, când era foarte cald, vara, și trăiau de prea mulți ani în orizontul îmbîcsit al azilului ca să mai aibă ochi pentru spectacolele grandioase ale naturii. Unii abia își târau reumatismele pe coridoare, iar dacă râdeau li se vedea gura știrbă. Singura răzbunare împotriva acestor nenorociri era plăcerea de a avea păreri despre orice sau de a asculta ce cleveteau cei mai cârcotași. Dacă li s-ar fi interzis asta, ce culoare ar
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ceva într-un limbaj, neomenesc pe care însă câinii îl înțelegeau. Odată, țin minte, a apărut chiar în fața azilului un câine mare cât un vițel, roșu ca focul. Toți care ne găseam afară în clipa aceea am tulit-o în coridor, cu excepția Hingherului care a rămas pe trepte. S-a uitat la câine și câinele s-a uitat la el. Apoi, fața Hingherului s-a destins, iar buzele au început să scoată sunete tulburi. Câinele a ciulit urechile și a dat
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
momente când ar fi dorit, cu siguranță, pentru ei înșiși, numai pentru ei înșiși, să știe exact ce au fost, dincolo de întîmplările care se umflaseră în timp, cu sângele supt, ca niște lipitori crescute pe trupul realității. Uneori, seara, când coridoarele se goleau de lume, îl vedeam pe câte unul dând târcoale prin apropierea arhivei, singur, tăcut, cu gulerul la halat ridicat ca să nu fie recunoscut, de parcă adevărul aflat înlăuntru, în hârțoagele Arhivarului, păstrat ca plantele presate în ierbar, putea fi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
fiecare! Era gardianul trecutului lor, notat conștiincios în hârțoagele îngălbenite, clasat, ordonat, pregătit pentru orice, inclusiv pentru compromiterea celor care nu i-ar fi fost pe plac, de aceea își permitea, viezurele, profitând de rolul lui, să rânjească trecând pe coridoare. Cine ar fi îndrăznit să-l pună la punct? Bătrânilor și chiar doctorilor le era frică de el. Arhiva fiind pe mâna lui, la discreția lui, putea să măsluiască orice, ori să divulge unele lucruri neplăcute. Era de ajuns să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
convenise, fiindcă încurajase stupida convingere că eu eram făcut din alt lut, mai tare, că aveam dreptul să-mi impun părerile și umorile, datoria lui fiind, în relația noastră, să joace rol de ecran... Mi-l amintesc cum trecea pe coridoare: cu halatul pe umeri, lăsîndu-l să fluture ca două aripi albe la fiecare mișcare. Dădea impresia unui ins afectat, blazat, semănând cu vocea lui moale, incapabilă de stridențe. Venea des la mine în cameră, se așeza pe marginea patului și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Cum se scula, prima grijă era să bea câteva păhărele ca să intre în normal. După aceea se lansa într-o trăncăneală fără sfârșit, istovitoare pentru cei care aveau ghinionul să se afle prin preajmă. De aceea, când o zăream pe coridor, orice motiv era bun ca s-o șterg. Dacă nu găseam la repezeală unul, eram pierdut. Mă apuca, după obiceiul ei, de reverul hainei, ca să nu-i scap probabil, și începea să turuie. Eu zâmbeam și fierbeam. De fiecare dată
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
putut amuza. 11 mai G. m-a chemat la procuratură. A trebuit să mă duc. Primisem doar înștiințare oficială. "Sînteți chemat în ziua de... la ora de..." Nici măcar "vă rugăm" sau "vă invităm". La poartă mi s-a spus: "Primul coridor, a treia ușă pe stînga". Am bătut în ușă și am intrat. G. stătea la o masă încărcată de dosare, citind ceva și jucîndu-se cu un cuțit de tăiat hârtie. Se făcea că nu mă observase intrând. Am tușit ca să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
visăm la fel, chiar dacă trăim la fel. Cam așa se petreceau lucrurile și cu ei. Povesteau amănunte diferite sau chiar opuse despre Bătrânul; profitau, mă gândeam, de situația mea de novice, de faptul că Bătrânul nu se arăta niciodată pe coridoare, că nici nu mă chemase deși intrasem de-acum în vară. Într-un fel, mă amuza și pe mine acest joc; am început, deci, să particip la el punând întrebări și mai ales ascultând. În lipsă de ceva mai bun
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
întrebat atunci: nu cumva, asemenea lui Dumnezeu, Bătrânul trebuia să nu fie văzut pentru a exista și pentru a fi atotputernic? Numai așa devenea cât de cât explicabil de ce nimeni nu încerca să înșele vigilența lui Francisc, cerberul care păzea coridorul ce da spre sala cu oglinzi; se temeau, poate, că, forțîndu-i taina, Bătrânul s-ar fi putut risipi ca un norișor de pulbere, de aceea preferau să și-l închipuie stând ca o mumie în sarcofagul lui cu oglinzi; nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
azilului, singure, n-ar fi reușit să-i facă să se simtă legați unul de altul printr-un destin comun. Abia taina care le biciuia curiozitatea și le înfierbînta închipuirea le dădea fiorul destinului; undeva, în miezul acelei încîlceli de coridoare cu uși aproape identice, trebuia să fie un loc magic unde totul să fie posibil, de la vanitatea cea mai nesăbuită la singurătatea cea mai sfâșietoare, și unde, ca în cazul lui Dumnezeu, absența însăși să devină prezență. Dacă Bătrânul ar
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
identice, trebuia să fie un loc magic unde totul să fie posibil, de la vanitatea cea mai nesăbuită la singurătatea cea mai sfâșietoare, și unde, ca în cazul lui Dumnezeu, absența însăși să devină prezență. Dacă Bătrânul ar fi apărut pe coridoare ar fi fost ca și cum ar fi crescut marea, spălând țărmul și nelăsând decât o realitate prozaică. Așa, absența lui era ca o mare retrasă, care îngăduia tuturor ipotezelor, temerilor și explicațiilor să înflorească în discuții. " Am început să bat și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
a decis: "Nu, nu e posibil". Și s-au întors la vechile istorii, care le inspirau mai multă încredere. Domnul Andrei pretindea că pe vremuri Bătrânul se purta aproape normal. Se ocupa de treburile azilului și putea fi văzut pe coridoare adesea. Stătea de vorbă, întreba pe unul, pe altul de sănătate. O singură ciudățenie avea. Aderase, probabil, pe unde umblase la o învățătură care propovăduia o moarte demnă pentru evitarea bătrâneților și suferințelor penibile, căci încerca să-i convingă pe
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
dimineață le-ar fi aruncat în mare, să doarmă peștii somnul de veci. Până ce Bătrânul s-ar fi scârbit. "Niște viermi, ar fi bombănit el. Cum să fie demni niște viermi?" Dezgustat, ar fi început să apară din ce în ce mai rar pe coridoare. Era dezamăgit și se considera chiar jignit. Apoi n-a mai fost zărit deloc. S-a retras în sala cu oglinzi și n-a mai vrut să iasă de-acolo. Nu mai vroia să vadă, ar fi spus, niște epave
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nu făcea nimic ca să astupe gura clevetitorilor. Dimpotrivă, când afla ce se discuta pe seama ei, surâdea îngăduitoare. Poate chiar se bucura. Cu o legendă în spate se simțea în siguranță, la adăpost de orice pericol. Privind-o cum venea pe coridor, Mopsul a spus odată răutăcios: "Un fund de femeie e uneori mai periculos decât o întreagă poliție". Tot el, câteva clipe mai târziu, s-a grăbit s-o salute primul. Legătura care i se atribuise cândva, cu Bătrânul, n-o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
alții. Se învîrtea ca un câine credincios în jurul ei, gata să se târască în patru labe dacă i-ar fi cerut, dar îndată ce mirosea că Moașa avea chef să-l înșele, turba. Ieșea din arhivă, încuia ușa și patrula pe coridorul unde se afla camera Moașei. Se agita ridicol și agresiv, cu ochii lui de viezure bulbucați de furie neputincioasă, de gelozie și de suferință și ai fi zis că, văzînd-o pe Moașa, vom asista la o scenă violentă, cu reproșuri
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Se fereau. La azil aveau cel puțin o farfurie de mâncare și o pernă pe care să pună capul. Dacă ar fi fost izgoniți de-acolo n-ar fi avut unde să se ducă. De aceea, când o întîlneau pe coridoare erau chiar fericiți dacă îi învrednicea cu o privire. Însemna că-i văzuse! Pe de altă parte, îi recunoșteau însă spiritul practic și energia pe care o desfășura de dimineața până seara ca să rezolve o mie de fleacuri necesare; fără
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
din azil. Dimineața, când marea ieșea din cețuri și dădeam cu ochii de Stâncile de marmură, mă răzgândeam însă și iar o luam de la capăt. De obicei, pe la miezul nopții ieșeam din cameră și mă plimbam ca un strigoi pe coridoare, încercînd să mă liniștesc. Când mă întorceam, înghițeam al doilea somnifer, mă vâram sub pătură, îmi îndesam degetele în urechi și abia astfel reușeam să adorm. Scurtă fericire. După o vreme săream speriat. Șuierăturile țâșneau acum ca dintr-o sirenă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
în când deschidea ochii, ca pisicile, în plin somn. Se uita la mine, fără să miște capul, cu ochii aburiți de somn, rece, absent, poate nici nu mă vedea, și se culca la loc. În ziua următoare umblam amețit pe coridoare ori pe țărm, cu cearcăne la ochi, istovit de nesomn. Când mă întîlnea, Moașa îmi azvârlea câte o remarcă sarcastică: "Pari extenuat, domnule sculptor. N-ar trebui să-ți pierzi nopțile, în curând vei avea nevoie de energie ca să cioplești
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
povestea lucruri uimitoare; că Hingherul a săpat pământul cu mâinile, apoi a smuls bălării, a făcut din ele un fel de pat pe fundul gropii și a întins hoitul cu grijă, acoperindu-i cu pământ. Eu am pornit totuși pe coridor după el, cu intenția de a-i spune o vorbă bună. Înainte de a-l ajunge din urmă, l-am văzut intrând la closet și am rămas să-l aștept. Deodată am auzit un zgomot curios și mi-au trebuit câteva
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
aud. Pentru că asta e faimoasa noastră generozitate. Ne ferim să nu ne murdărim cumva de singurătatea și de suferințele altora... O săptămână a bolit după aceea Hingherul. Abia se atingea de mâncare și nu mai discuta cu nimeni. Trecea pe coridoare grăbit, de obicei desculț, din pricina picioarelor umflate, privea în gol și, cum ieșea afară, se îndrepta spre bălării. Numai Filip a găsit prilejul să spună ceva răutăcios, cu toate că Hingherul n-avea nici o vină în moartea canarului: "Lasă să vadă și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
un alt pătrat în care să mă mute, drept recompensă. A chemat gardianul și i-a spus ceva la ureche. Acesta s-a întunecat la față, dar n-a zis nimic. Mi-a făcut semn să-l urmez. Afară, în coridor, mi-a poruncit să-l aștept până ce își găsește fetița și când s-a întors, împreună cu ea, am pornit toți trei: eu în față, ei în spatele meu. Spre nedumerirea mea, treceam pe lângă toate celulele fără să ne oprim la nici una
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Până la urmă n-a fost o ploaie furtunoasă. Dimpotrivă, ploua meschin, mărunt, ca toamna. Se lăsase și ceața. O ceață deasă, vâscoasă, care aproape ascundea marea. L-am auzit pe Domnul Andrei explicîndu-le celorlalți bătrâni care se înghesuiseră la capătul coridorului și priveau ploaia: "Pe o vreme ca asta nu se poate zbura, ar fi o sinucidere". Un vânt umed legăna bălăriile. Cătunul nu se zărea deloc. Doar capătul dinspre azil al bălții se distingea ca o pată tulbure. "Să vedeți
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ispititor nici când cerul și marea străluceau, dar când ploua zidurile cu ferestre mici deveneau de-a dreptul apăsătoare. Erau zilele cele mai grele pentru bătrâni, fiindcă le răscoleau reumatismele și le răpeau micile plimbări silindu-i să rămână pe coridoare. Atunci se plângeau mai tare de necazurile vieții și tot atunci erau povestite întîmplările cele mai greu de crezut, imaginația încercînd să umple ea golul în care era amenințat să se scufunde azilul. Nu m-am mirat prin urmare că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]