6,831 matches
-
puțin problematică decât aceea a lui Eminescu, care vine "din arhetipologia perceptivă a omului Caragiale". Când i-a spus lui Slavici că "natura nu lucrează după tipare, ci-l toarnă pe fiecare după calapod deosebit", el avea în vedere varietatea infinită sub care se înfățișează arheitatea, cum a spus-o și autorul ontologiei arheilor Eminescu, și C.G. Jung, și filosofii repetiției și diferenței din vremurile cele mai apropiate de noi. Esența este divină, diferența e lumea, lucrarea divină. Cronotopia caragialiana are
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
127), ori Al. Cistelecan, autorul unui "text dintre cele mai obtuze" ce s-a scris despre Grigore Vieru. În capitolul al II-lea (À rebours), după amintita biografie incipientă, se consacră un spațiu amplu luptătorului pentru unitate națională, pe fondul infinitei sfâșieri, al nostalgiei Ithacăi, al discordiei ca factor dizolvant în relația dintre frați, pentru a încheia cu fine considerații critice având ca reper Inorogul cantemirian și ciobanul mioritic. Analiza propriu-zisă a operei este rezervată capitolelor Paideuma, Elementele și Duminica Mare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
neapărat un spirit idealizant și o atitudine "pro domo sua". Descoperirea unghiului de tangență la o opera dedicată nu atât eposului eroic, cât mai degrabă momentelor astrale care marchează prezența unei națiuni în istorie este o întreprindere artistică de o infinită complexitate. Ce reprezintă istoria pentru romanul inspirat de trecut, cultivat de Mihail Diaconescu? Tindem să credem că reprezintă, ca și pentru Mario Vargas Llosa, "materia primă" și nu este doar un pretext, ca pentru romantici, sau un simplu "ingredient", ca
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Un argument ni se aduce prin prezentarea viziunii teologice a lui J.J. Fanella, conform căreia "Dumnezeu scapă determinațiilor epistemologiei Umane", fie modernă, fie postmodernă, pentru că acestea "propovăduiesc o mistică a științei și a experienței, adică "se încearcă înțelegerea unei ființe infinite cu mijloace finite". Așadar, transmodernismul deschide calea cunoașterii speciale, prin revelație, iar nu prin "complexele de cultură" asumate de modernism și de postmodernism, în lumina relativismului care însoțește orice schimbare de paradigmă culturală". Demonstrația lui Theodor Codreanu curge convingător, firesc
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
măsură întâlnit și în parte, prin apel la logica lui Hermes) a intrat în malaxorul metisajului generalizat: "Noi trăim era feelings: nu mai există nici adevăr, nici minciună, nici stereotip, nici noutate, nici frumusețe, nici urâțenie, ci doar o paletă infinită de plăceri, diferite și egale" (p. 40). Și poate că dacă Dumnezeu ar fi cedat locul culturii, cum afirma Milan Kundera (care nu a fost niciodată legat prin rădăcini de o matrice spirituală a spațiului), ar fi putut fi recuperat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în adâncul textelor, capătă ceva obsesiv, de cadență primordială, de mantră budistă prin care, vorba poetului, "vreme trece, vreme vine". E o curgere simultană de plinuri și de goluri, o rostogolire de ecouri reale sau imaginare, o trecere și petrecere infinită de forme, reale și imaginare. Prin aceste metamorfoze și transgresări ale diferitor nivele de realitate mereu se strecoară puterea iscoditoare, nemărginită a gândului gata să despice firul în patru, neștiind de opreliști, încercând să lege toate infiniturile, reale și posibile
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
acordului comercial sovieto-german, național-creștinii au analizat acest act și au ajuns la concluzia că el a constituit „o surpriză”, pentru că a avut loc în timpul tratativelor anglo-franco-sovietice dar, pe de altă parte, din punct de vedere economic, cele două state aveau „infinite” interese complementare. A fost criticată „rezistența” guvernului român față de întreținerea unor raporturi normale cu Germania, fapt care, în noile condiții, putea atrage consecințe „grave” din cauza apropierii economice între București și cercurile franco-engleze. A doua zi, 23 august 1939, aceleași medii
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
noapte funcțională și nepopulată, somn de cealaltă parte, trecerea prin tunelul Bîrnova s-a închis în om, unghiul mort al societății, așezările zilei cu neputință de pus în mișcare, doar punere în vedetă, Grajduri înțepenit în dreptul inscripției de pe fronton, perfecțiunea infinită a organismelor inanimate, situația se face albastră, uită că e vară și nu se cuvine încă o anomalie! viteza de accelerat a personalului de scurt parcurs, încetinește, oprire, ieșirea din improbabil, ceața risipită, Scînteia mai mult de zece călătorii incluse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
figurată de imobile, dublat spre depou rapidul București Suceava, linearitatea mincinoasă a narației, cartierul Burdujeni în paralel, succedaneele incomplete cu text, Verești, orice s-ar întîmpla cu omul notabil doar ca dezastru, Dolhasca ploaia și stația reguli în omul-cosmos urmuzian, infinit și inutil, depășit cît transportul pe informație, Pașcani locul comun la peron, gratuitatea deplasării întîrzie ca obiect estetic, pereche la acceleratul Iași Timișoara, te urcă, te supune transportului zeu, atmosfera umedă, dilatarea luminilor favoritul dintre procedee, fără de eu știința, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
însuși negrul negurii seara. Marți, 27 decembrie, ora 12,30, în grădina zoologică Tîrgu Mureș, în pavilionul maimuțelor strămoși în spaime medievale om-tobă, om-arbore, om-mugur, omul-literatură, mîna subțire la puiul de pavian e vena lui care palpită, timp la perfecțiunea infinită infinitezimală pe reflecție schimbată în om-literatură în cazul literaturii, pui de pavian negru nu prinzi prefacerea, te crezi om, fugi, te ține mama de coadă, mănîncă din cealaltă mînă, făpturile prezentul singur pe lume, șarpe, șarpele negru de munte estul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
17, la volumul autobuz-pădure reluăm calculele de precizie cu Laconic vîrful aisbergului, dealul-pădurea în urcare pe căruța Zvoriștea 412, persistă și fără ea, codrul tînăr de epicentrul Eminescu, Mănăstirea Gorovei 2 km/Vîrfu Cîmpului 5 km/Dorohoi 10 km pe infinite puncte simetrice, pantă 7%, regim de pădure din calculul kilogramelor de deșeuri scoase din ea pe un an, cu panoul " Trebuie numai să păstrezi curățenia!", regim rutier este tabla de morți și de răniți din segmentul de drum periculos peste
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
contravenea "bunului simț" al gândirii. De fapt, ceea ce deranja nu era atât situația de care am vorbit, anume faptul că ar putea fi argumentată și o idee opusă altei idei, argumentată, la rându-i, în bune condiții, ci această pretenție infinită a sofiștilor de a argumenta orice pe fundamente valabile. Dovada pentru această stare de lucruri o aflăm chiar la Aristotel, care deseori, dar mai cu seamă în contextele în care se ocupă de raționamentele din premise probabile (Topica; Respungerile sofistice
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sofistice), semnalează dificultățile argumentării într-o discuție, dificultăți distribuite cu aceeași măsură și de partea celui care pune întrebări și de partea celui ce răspunde. Dificultățile indică limite ale raționamentului în toate formele sale aristotelice demonstrativ, dialectic, eristic -, nicidecum posibilități infinite ale sale. Reflecții de natură să lămurească "probleme logice" pot fi ușor descoperite înainte de Aristotel, de exemplu, la reprezentanții Școlii Eleate: Xenofan, Parmenides, Melissos, Zenon. Parmenides, îndemnându-și discipolii să înainteze pe calea ființei, căci tocmai ceea-ce-este (ca ființă) este
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aceste predicate nu epuizează spațiul virtualității "subiectului" Dumnezeu, dacă nu concentrează în sine, "semantic", toate celelalte atribute; decât, poate, dacă gândim într-o manieră spinozistă, afirmând că Dumnezeu posedă o infinitate de atribute, fiecare fiind infinit, așa încât fiecare epuizează esența infinită a Divinității. Totuși, până la urmă, doar aparent prin această afirmare în manieră spinozistă îl avem pe Dumnezeu împlinit în "funcția" sa de subiect logic, atunci când îi găsim un predicat. Infinitul, cum știm, poate fi gândit ca ceva actualizat, fără să
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
bună dreptate observa încă Aristotel, în Fizica; dar infinitul trebuie gândit în sensul de ceva potențial, care se sporește pe sine fără nici o limită; în această perspectivă, potențialitatea lui Dumnezeu a lui Dumnezeu constituit ca subiect de judecată -, fie aceasta infinită, vine în contradicție cu "actualitatea" lui Dumnezeu, cu totul necesară (înseși ființei infinite, omnisciente, omnipotente etc.). Pe de o parte, fiecare dintre aceste atribute necesare poate fi predicat despre Dumnezeu, iar pe de altă parte, orice atribuire capătă sens numai
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de ceva potențial, care se sporește pe sine fără nici o limită; în această perspectivă, potențialitatea lui Dumnezeu a lui Dumnezeu constituit ca subiect de judecată -, fie aceasta infinită, vine în contradicție cu "actualitatea" lui Dumnezeu, cu totul necesară (înseși ființei infinite, omnisciente, omnipotente etc.). Pe de o parte, fiecare dintre aceste atribute necesare poate fi predicat despre Dumnezeu, iar pe de altă parte, orice atribuire capătă sens numai în măsura în care "subiectul" rămâne deschis către atribuiri noi. De aceea este clar că nu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de-limitat; și nu oricum, ci din toate unghiurile, însă în primul rând ca "subiect" de judecată. Evident, Dumnezeu, păstrând sensul infinitului (ca "subiect" de judecată), se află în această poziție paradoxală. În plus, îi este prescrisă (predeterminată) potențialitatea (altminteri, infinită). Dumnezeu este actualitate, ca subiect de judecată căreia i se atribuie predicatul infinitului sau oricare alt predicat "infinit" (omnisciență, omnipotență etc.), fiindcă este constituit ca atare cu acest sens al infinitului. Dar Dumnezeu este și potențialitate, tocmai în infinitul său
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Dumnezeu, păstrând sensul infinitului (ca "subiect" de judecată), se află în această poziție paradoxală. În plus, îi este prescrisă (predeterminată) potențialitatea (altminteri, infinită). Dumnezeu este actualitate, ca subiect de judecată căreia i se atribuie predicatul infinitului sau oricare alt predicat "infinit" (omnisciență, omnipotență etc.), fiindcă este constituit ca atare cu acest sens al infinitului. Dar Dumnezeu este și potențialitate, tocmai în infinitul său, din perspectiva unui intelect care îl ia ca obiect, constituindu-l (chiar prin sensul infinitului), pentru că îl menține
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al infinitului. Dar Dumnezeu este și potențialitate, tocmai în infinitul său, din perspectiva unui intelect care îl ia ca obiect, constituindu-l (chiar prin sensul infinitului), pentru că îl menține deschis către noi atribuiri (către un șir de atribuiri el însuși infinit); de aici aporia: Dumnezeu este infinit, necesar etc., dar odată ce el apare constituit ca subiect de judecată, toate aceste predicate capătă sens de potențialitate, atrăgând subiectul lor în același registru al potențialității. Prin urmare, conștiința constituantă nu poate închide aporia
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
întemeiază distincția dintre rolul regulativ al Ideilor rațiunii pure (rol legitim) și rolul lor constitutiv, vinovat de aparență (în sens cognitiv și chiar într-unul ontologic). Dacă sinteza rațională (prin Ideile transcendentale), posibilă pe temeiul necondiționatului, exprimă doar posibilitatea înaintării infinite în lanțul condițiilor pentru a ajunge deși niciodată nu se va întâmpla aceasta la absolut, dacă doar este pusă ordine în unitatea creată pe baza conceptelor intelectului, atunci avem de-a face cu o implicare regulativă a Ideilor, firească dată
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
întregul regn vegetal și pune în valoare imensul talent al naturii în direcția zămislirii formelor. În acest domeniu mai ales, ea este permanent în acțiune: înaintează și dă înapoi, urcă și coboară, intră și iese, mișcări ciclice și necontenite pe infinita scară a formelor.” Goethe a descoperit unitatea plantelor în diversitatea lor; unitatea provenită din originea comună și diversitatea provocată de mediu: „Dacă toate plantele n-ar fi create pe baza aceluiași model, atunci de unde aș putea eu să știu că
75 - VÂRSTA MĂRTURISIRII by Gheorghe Mustaţă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/794_a_1652]
-
încât până și susurul apelor sărăcăcioase, ce se ciocneau în drum spre gura revărsării lor în Crișul Negru de bolovanii presărați pe vatra pârâului care străbătea orașul, se auzea veșnic limpede, ca un refren de cântec melancolic repetându-se la infinit cale de sute de metri; ca și mugetul vacilor întorcându-se singure, fără păstorul lor, de la păscut. În urma Dictatului de la Viena, Beiuș devine capitală de județ și, până la reîntregirea Ardealului, orașul care nu fusese sortit unui destin așa de prestigios
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
ei la unul dintre cele două geamuri ale locuinței lor, urmărind cu privirea stinsă cele ce se petreceau pe strada unde, de fapt, nu se întâmpla nimic remarcabil. Treceam prin fața lor cu privirea atârnată de un punct invizibil în spațiul infinit și nu mă opream. Ruptura dintre noi a fost și a rămas totală. Gurile rele s-au îngrijit însă să-mi povestească amănunte din romanul de amor care a legat-o, după plecarea mea, de un tânăr ofițer detașat la
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
și mulinează. Apoi mulinează și iar trage bățos. Apoi le face pe amîndouă în același timp. Ajung și buimacii săi frați și se reped și aceștia la tras. Plecați de aici ! Nu puneți mîna! Supuși, cei doi se retrag cu infinite regrete că nu au și ei un merit cît de cît la scoaterea balaurului. Căci erau siguri că s-a prins un monstru uriaș. Victor intră puțin cu pantofii în glod, apoi intră ceva mai mult, apoi nu mai contează
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
probleme similare, sau poate și mai și, și intransigența lor produce multă suferință în lume. Am umblat mult prin lume și mi-am format un mod propriu de a judeca lucrurile. Eu îl văd pe Dumnezeu undeva într-un spațiu infinit dimensional (similar unui munte greu accesibil omului) și noi pornim spre el, să atingem fericirea veșnică. Oamenii abordează căi diferite și mijloace diferite pentru a parcurge dificilul drum către Dumnezeu. Unii cu mașina, alții cu trenul, cu avionul, cu rachetele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]