6,058 matches
-
pe scena teatrelor „Constantin Nottara” și Național din București. După 1990 este ales vicepreședinte al Uniunii Teatrale din România (UNITER). Este profesor la Academia Națională de Teatru și Film, director al Teatrului „Constantin Nottara”. Debutează literar în 1977, în revista „Luceafărul”, cu proză scurtă, iar prima lui carte, Șugubina, apare în același an. Deține o rubrică permanentă în revista „Cinema”, în perioada 1983-1985. După 1990 a publicat articole cu teme politice în „Expres Magazin”, „Zig-Zag” ș.a. La debut, D. a fost
DIACONU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286752_a_288081]
-
înaintea morții și rămasă neterminată. Ca dramaturg, D. își dă însă măsura în trilogia care reînvie istoria Moldovei din prima jumătate a secolului al XVI-lea, prin figurile domnitorilor Ștefan cel Mare (Apus de soare), Ștefăniță (Viforul) și Petru Rareș (Luceafărul). Continuând o tradiție de mai bine de o jumătate de secol a dramei istorice românești, în centrul pieselor se află motivul puterii, relația între puterea domnitorului și interesele țării. Dacă la B.P. Hasdeu, V. Alecsandri și Al. Davila apar pe
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
tirade lirice trenante ori în obositoare pasaje narative, secvențe dezlânate, tablouri cu contururi șterse, totul duce spre impresia de imitație, de autopastișă. Câteva chipuri de oameni simpli, creionați în linia realismului simbolic, propriu scriitorului, atrag atenția. Cu toate imperfecțiunile ei, Luceafărul nu poate fi desprinsă din tripticul dramatic al lui D., virtuală meditație asupra istoriei românești. De altfel, se pare că dramaturgul avea între proiecte o altă trilogie, închinată de data aceasta lui Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș și Mihai Viteazul
DELAVRANCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286716_a_288045]
-
corespondent al Academiei Române, președinte al secției literare a Astrei și al Societății Române de Lingvistică (1939). A debutat în vremea studenției cu studii asupra literaturii clasice în periodice maghiare, apoi a continuat să colaboreze în țară la reviste ca „Transilvania”, „Luceafărul”, „Pagini literare” din Arad, „Orientul român” din Cluj. În cadrul Muzeului Limbii Române, participă la redactarea Dicționarului limbii române. Se impune cu lucrări originale asupra literaturii vechi, editări de texte vechi, studii de toponimie, lexicografie, gramatică, istorie a limbii, remarcându-se
DRAGANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286847_a_288176]
-
Freamătul” (1925, 1927). Colaborează cu poezie, cronică literară, fragmente din monografiile pe care le începuse despre Ștefan Petică și Artur Enășescu la „Tribuna nouă” „Floarea soarelui”, „Târnava”, „Universul literar”, „Universul”, „România literară”, „Convorbiri literare”, „Provincia literară” (Sibiu), „Foaia interesantă”, „Izbânda”, „Luceafărul literar și critic”, „Munca literară”, „Cuget clar”, „Îndreptar”, „Frământări”, „Banatul literar”, „Propășirea”, „Preocupări literare”, „Basarabia”, „Provincia” ș.a. Între 1933 și 1935 a scos, la București, „Reacțiunea literară”. A semnat și Petru Șoltuz sau Savel Bornar. Părăsind Bucureștiul pentru a se
DRAGAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286840_a_288169]
-
secția jurnalistică. Între 1965 și 1970, a funcționat ca redactor la Radioteleviziunea Română, iar între 1970 și 1984, ca redactor la „România liberă”. Un timp liber profesionist, conduce după 1990 agenția I.D. Press International. A debutat în 1966, în revista „Luceafărul”, iar prima carte de versuri, Aproape sonete, îi apare în 1969. Pentru Scene de vânătoare (1981) a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor, iar pentru Starea provizorie (1984), cu Premiul Asociației Scriitorilor din București. A mai fost distins cu premii
DRAGANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286846_a_288175]
-
eseist. Este fiul Alexandrei (n. Dorcescu) și al lui Eugenie Berca, învățători. A absolvit liceul la Craiova, în 1961, și Facultatea de Filologie din Timișoara (1961-1966). Și-a luat doctoratul în filologie în 1975, cu teza Metafora poetică. Debutează în „Luceafărul” (1970) și editorial, cu volumul de versuri Pax magna (1972). A fost cercetător la Institutul de Cercetări Socio-Umane „Titu Maiorescu” din Timișoara (1966-1985), redactor, redactor-șef și director la Editura Facla (1985-1990), redactor la Editura de Vest (1991-1995), apoi redactor
DORCESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286834_a_288163]
-
însemnată a lui D. o constituie eseurile publicate în reviste de prestigiu ale vremii. Debutează la „Românul” din Arad, în 1911, semnând apoi articole în mai multe reviste și ziare din Ardeal și din Regat: „Tribuna poporului”, „Cosinzeana”, „Glasul satelor”, „Luceafărul”, „Flacăra”, „Neamul românesc literar”, „Unirea”, „Lumina poporului” ș.a. Nu avea să mai mire, așadar, pe nimeni elegantul condei de jurnalist care se afirma la „Ramuri”, în anul 1913. Cu eseuri literare și recenzii, D. colaborează, în perioada imediat următoare, la
DRAGNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286851_a_288180]
-
Țara noastră”, „Cuvântul”, „Scrisul românesc”, „Vitrina literară”, „Axa”, „Secolul”, „Curentul”, „Ideea națională”, „Cuget moldovenesc” (Bălți) ș.a. D. este un important ideolog al curentului ortodoxist, ca ramură a tradiționalismului profesat de gruparea de la „Gândirea”. Încă din 1919, în articolul Dogmatismul național („Luceafărul”), se pronunța în favoarea unui tradiționalism identificat cu ortodoxia, „element pivot al etnicității în artă” și unică sursă de specificitate. În concepția înfocatului apologet al ortodoxismului, viața neamului românesc poate fi împărțită în „ere creatoare”: epoca primilor voievozi, urmată de „vârsta
DRAGNEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286851_a_288180]
-
în care-și propune să definească „miezul și rațiunea de a fi a artei lui Eminescu în spațiul folclorului românesc”. Investigațiile autorului au cunoscut o turnură decisivă în 1983, la un secol de la prima mențiune privind caracterul folcloric al temei Luceafărului, în lucrarea lui M. Gaster, Literatura populară română. Sunt abordate teme eminesciene fundamentale, precum „natura - supremul dascăl”, „antitezele sunt viața”, „pretexte cromatice”, „poetica dorului”. Un capitol, intitulat Culori și stiluri, abordează pentru prima oară în exegeza eminesciană aceste aspecte. De
DRAGAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286841_a_288170]
-
1991). Este ales președinte (1994) al Societății Patronilor de Edituri din România, între 1996 și 1999 îndeplinind funcția de președinte de onoare al aceleiași societăți. După începuturile publicistice de la Târgoviște, debutează cu versuri în revista „Tânărul scriitor” (1953). Colaborează la „Luceafărul de ziuă” (Brașov), „Viața românească”, „Contemporanul”, apoi, după 1960, la „Argeș”, „Cronica”, „Ramuri”, „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „România literară”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Tomis”, „Ateneu” ș.a. Ca editor, după 1990, se preocupă de publicarea postumelor lui Darie Magheru, precum și a altor opere importante
DRAGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286845_a_288174]
-
președinte de onoare al aceleiași societăți. După începuturile publicistice de la Târgoviște, debutează cu versuri în revista „Tânărul scriitor” (1953). Colaborează la „Luceafărul de ziuă” (Brașov), „Viața românească”, „Contemporanul”, apoi, după 1960, la „Argeș”, „Cronica”, „Ramuri”, „Tribuna”, „Convorbiri literare”, „România literară”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Tomis”, „Ateneu” ș.a. Ca editor, după 1990, se preocupă de publicarea postumelor lui Darie Magheru, precum și a altor opere importante ca, de exemplu, romanul lui Hans Bergel, Dans în lanțuri. În 1978, îi apare prima carte, romanul Doi ori
DRAGAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286845_a_288174]
-
la numeroase reviste filologice și literare: „Studii și cercetări lingvistice”, „Limbă și literatură”, „Synthesis”, „Analele Universității București”, „Cahiers de linguistique théorique et appliquée”, „Revue roumaine de linguistique”, „Cahiers roumains d’études littéraires”, „Revista de istorie și teorie literară”, „România literară”, „Luceafărul”, „Viața românească”. A publicat studii, prefețe, cronici și recenzii de carte, volume de poetică, stilistică și teorie literară. Debutul în volum l-a constituit lucrarea colectivă Structuri tematice și retorico-stilistice în romantismul românesc (1830-1870), sub coordonarea lui Paul Cornea (1976
DUDA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286890_a_288219]
-
2003), însoțind-o de studiul critic Ceva despre povestiri. D. semnează și două volume conținând prelucrări: Viețile și suferințele sfinților (1997), Povestiri din istoria neamului românesc (1997). A colaborat cu recenzii și articole critice la „Cronica”, „Timpul”, „Ateneu”, „Contrapunct”, „Contrafort”, „Luceafărul”. Debutează editorial cu volumul de proză scurtă Fuga Marelui Regizor (1992), carte gândită ca preambul al unor romane aflate în proiect la acea dată. Purtând titluri proprii, „piesele de roman” pot funcționa ca texte independente. Este vizibilă preferința pentru fragment
DRAM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286864_a_288193]
-
licența în 1960). Repartizat în învățământ, e profesor la Târgu Cărbunești, după care, în 1962, începe o lungă carieră în presă: redactor la „Viața studențească”, redactor-șef la „Scânteia tineretului” (1963-1969), șef de secție la „Scânteia” (1969-1974), redactor-șef la „Luceafărul” (1974-1980), redactor-șef adjunct la „Scânteia” (1980-1990), apoi redactor-șef adjunct la „Ordinea”. A mai colaborat la „România literară”, „Ramuri”, „Contemporanul” ș.a. A debutat în „Luceafărul” (1959), iar în volum, cu Moartea calului troian (1968). În afară de poezii, a scris (în
DRAGOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286859_a_288188]
-
-șef la „Scânteia tineretului” (1963-1969), șef de secție la „Scânteia” (1969-1974), redactor-șef la „Luceafărul” (1974-1980), redactor-șef adjunct la „Scânteia” (1980-1990), apoi redactor-șef adjunct la „Ordinea”. A mai colaborat la „România literară”, „Ramuri”, „Contemporanul” ș.a. A debutat în „Luceafărul” (1959), iar în volum, cu Moartea calului troian (1968). În afară de poezii, a scris (în colaborare) romanul Drumeț în calea lupilor (1987), a realizat câteva scenarii de film și a publicat antologia L-am cunoscut pe Tudor Arghezi (1981). D. scrie
DRAGOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286859_a_288188]
-
fragmente memorialistice închinate copilăriei, dar și versuri sau o serie de articole politice, datând din preajma intrării noastre în primul război mondial, au apărut în „Telegraful român”, „Arta” (Iași; semnează I. Ivaciuc), „Ramuri”, „Convorbiri critice”, „Opinia” (Iași), „Deșteptarea” (Brașov), „Cosinzeana”, „Flacăra”, „Luceafărul” (Sibiu), „Dobrogea jună”, „Universul literar”, „Gazeta poporului” (Suceava), „Sburătorul”, „Adevărul literar și artistic”, „Glasul Bucovinei”, precum și în multe altele. Și-a strâns, începând cu volumul La han La trei ulcele (1908), scrierile în proză, încercări de resuscitare a atmosferei pe
DRAGOSLAV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286860_a_288189]
-
Mircea Iorgulescu, Laurențiu Ulici. Din 1966 lucrează ca redactor la Radiodifuziunea Română. Debutează în 1960, în „Scânteia tineretului”, cu poezii. Debutul în volum are loc în 1969, cu Iliada, din nou. Colaborează la „Viața studențească”, „Amfiteatru”, „România literară”, „Viața românească”, „Luceafărul”, „Terra” (rubrică permanentă: „Arhipelagul București”), „Ecart”. A fost distinsă cu Premiul pentru reportaj al revistei „Viața studențească” (1961) și al „Scânteii tineretului” (1963). Primele ei versuri aduceau în peisajul liric al momentului o personalitate formată, fără șovăielile și stridențele începutului
DRAGU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286861_a_288190]
-
pentru versiunea franceză a revistei „Cărți românești”, redactor-șef la „Universul cărții” (1991-1995), redactor-șef adjunct la „Revista română”, conferențiar la Universitatea „Ovidiu” din Constanța și profesor la Colegiul Național „Sf. Sava” din București. Primește Premiul pentru critică al revistei „Luceafărul”. Critic cu o frază suplă, funcțională, cu judecăți critice exacte și expresive, D. a debutat la începutul anilor ’70, în revista „Amfiteatru”, colaborând apoi la „Contemporanul”, „Caiete critice”, „Viața românească”, „Convorbiri literare” ș.a., iar în mod constant, la „Luceafărul”. Primul
DUGNEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286893_a_288222]
-
revistei „Luceafărul”. Critic cu o frază suplă, funcțională, cu judecăți critice exacte și expresive, D. a debutat la începutul anilor ’70, în revista „Amfiteatru”, colaborând apoi la „Contemporanul”, „Caiete critice”, „Viața românească”, „Convorbiri literare” ș.a., iar în mod constant, la „Luceafărul”. Primul său volum, Universuri imaginare, apărut în 1981, cuprinde eseuri și articole, concepute din unghi tematist și arhetipal, dar apelând și la mijloacele criticii foiletonistice, despre poezia română de la Bacovia, Blaga, Arghezi până la Ștefan Aug. Doinaș, Nichita Stănescu și Marin
DUGNEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286893_a_288222]
-
de cavaler pentru dezvoltarea relațiilor culturale dintre Brazilia și România și cu Ordinul Național „Pentru Merit”, în grad de ofițer. Debutează în revista „Steaua”, debutul editorial constituindu-l volumul de poezie Intimitatea verbului, apărut în 1981. A mai colaborat la „Luceafărul”, „Convorbiri literare”, „Viața românească”, „Caiete critice”, „România literară” ș.a. Din 1997, este redactor-șef al revistei „Viața românească”. Intimitatea verbului anunță un lirism reflexiv, retractil, livresc, abstractizant, de care autorul nu se va despărți nici în volumele următoare. Temele predilecte
DRAGOMIR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286856_a_288185]
-
Încă elev în clasa a III-a primară, editează revista „Lumea copiilor”, iar în 1937 înființează, tot la Brăila, revista „Flamura”. Publicistic, debutează în „Revista tineretului creștin” (1933), iar cu versuri, în „Valuri dunărene” (1936). Mai colaborează la „Universul literar”, „Luceafărul”, „Cadran”, „Revista Fundațiilor Regale” ș.a. În 1936, îi apare culegerea de poezii și poeme în proză Gânduri prăfuite, semnată, ca și volumul următor, Rugă de ateu (1938), Mișu Constantin Dragomirescu. După război, colaborează la „Orizont” (revista lui Sașa Pană), la
DRAGOMIR-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286855_a_288184]
-
în 1947 Manifest poetic - profesiune de credință a poetului militant. În 1951, ține cursuri la Școala de Literatură „M. Eminescu”, lucrează, încă de la înființare (1951), ca redactor-șef al revistei „Tânărul scriitor”, joacă un rol important în transformarea acesteia în „Luceafărul” (1958), unde deține rubricile „Mic dicționar poetic”, „Dintre sute de catarge” și „Steaua fără nume”, consacrate debutanților, al căror generos sprijinitor este. A mai fost redactor la „Viața românească” (1948-1954) și redactor-șef la secția de scenarii a Centrului Cinematografic
DRAGOMIR-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286855_a_288184]
-
poeme scrise până în 1946 și apărute postum, prin grija Chirei Dragomir (soția poetului), în volumele Dor (1969), Minutar peste netimp (1974), Noapte calmă ( 1980) (foarte puține dintre aceste poeme fuseseră publicate de autor la vremea lor, în reviste ca „Prepoem”, „Luceafărul”, „Tinerețea”, „Adonis”, „Cadran”). Așa cum demonstrează Lucian Chișu în monografia dedicată lui D., anii de până la sfârșitul războiului sunt cei mai productivi din întreaga activitate a acestuia. Tânărul poet se formase la școala lui Eminescu, Arghezi și Minulescu, la aceea a
DRAGOMIR-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286855_a_288184]
-
Satu Mare, Baia Mare și București, iar din 1972, ca redactor la Editura Eminescu. Din 1974 este redactor la revista „Viața românească”. Debutează în 1966, cu versuri, la „Familia”, iar editorial în 1969, cu volumul Cer înfrunzit. Colaborează la „Familia”, „Steaua”, „Contemporanul”, „Luceafărul”, „România literară”, „Tribuna”, „Viața românească”, „Literatura și arta” (Chișinău) ș.a. Volumul Cer înfrunzit evocă, într-o dicțiune simplă, stilizată, rădăcinile maramureșene ale lui G., anunțând un poet al tradiției ancestrale. „Trist și fericit deodată”, el retrăiește universul paradisiac al copilăriei
GOT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287321_a_288650]