KorAP: Find »[drukola/base=metal & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...212 213 214 ...1596 >

39,889 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379

gri, cu o pană roșie la spate. O pălărie de modă veche atunci, În 1975. Cu pălărie, servietă și mocasini, Milton ar fi putut părea un ins În drum spre serviciu. Și, În mod sigur, mergea repede. Urcă scările de metal spre peronul gării. Apoi Își continuă drumul pe peron, căutând pubela de gunoi În care trebuia să lase servieta. Răpitorul spusese că va avea un X desenat cu creta pe capac. Milton mergea grăbit pe peron, cu ciucurii de la mocasini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
afară din mașină, alergând Înapoi pe peron. Individul ăsta voia să facă afaceri? Ei, lasă c-o să-i arate Milton cum se fac afacerile! Voia să se târguiască? O să vadă el! (Milton urca acum treptele, cu ciucureii zornăindu-i pe metal.) În loc să lase douăzeci și cinci de mii de dolari, de ce să nu lase douăsprezece mii cinci sute? În felul ăsta o să am și eu un cuvânt de spus. Jumătate acum, jumătate mai târziu. Cum de nu se gândise la asta Înainte? Ce naiba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
Lui Milton Îi Îngheță sângele În vine. Nu știa dacă era cazul să se retragă sau să avanseze. Răpitorul Încerca să scoată servieta, dar aceasta nu Încăpea prin capacul rabatabil. Se duse În spatele pubelei și scoase cu totul capacul de metal. În lumina chimică a nopții, Milton desluși barba patriarhală, obrajii palizi, ceruiți, și - cel mai grăitor fapt - cadrul micuț, de un metru șaizeci și doi. Părintele Mike. Părintele Mike? Părintele Mike era răpitorul? Imposibil. Incredibil! Dar nu Încăpea nici un dubiu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
putea opri la timp. Călcă frâna, dar era prea târziu: Gremlinul verde grecesc se izbi de mașina din fața lui. Și apoi urmă Cadillacul. Milton se pregăti de impact. Dar În acel moment se petrecu un lucru uimitor. Auzi scrâșnet de metal zdrobit și de geamuri făcute țăndări, Însă zgomotul venea de la mașinile din față. Cât despre Cadillac, acesta nu Încetă nici o clipă să Înainteze. Se urcă peste mașina părintelui Mike. Spatele ciudat, Înclinat, al Gremlinului funcționă pe post de rampă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762

acum, când totul e confuzie și haos. E insuportabil să aștepți căderea toporului gâdelui, întrebându-te dacă ești absolvit de greșeli, iertat și liber să-ți continui viața de unde ai lăsat-o sau vei simți în curând tăișul rece al metalului ce va curma șirul gândurilor pe vecie și va pune capăt speranțelor și dorințelor. E insuportabil! Simt acel sentiment de vinovăție acum în cea mai mică măsură și mi se pare de nesuportat. E teribil. Viețile celor la care țin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
fisură între doi coloși prin care să-și strecoare razele și să le reverse asupra clădirii. În partea dreaptă a structurii, privită în față, unde eram acum, soarele nu bătea deloc în această perioadă a zilei. În lumea asta a metalului și a cărămizilor, singurele locuri din zonă unde mai era cât de cât ceva verdeață erau grădina botanică, parcul liceului și copacul din mijlocul orașului care trebuia să dea mediului înconjurător aparența unui parc. Întristat de lumea în care mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
bun în momentul de față. Cică are toate componentele integrate în monitor. Un calculator. Bineînțeles. Ce altceva putea să-i aducă Soliteraj lui Velail? Un pistol cu interfață grafică? Și în aia, zise el arătând spre o cutie micuță din metal, i-am adus un pistol cu interfață grafică. De ce zâmbești? Doar o poantă mai veche pe care mi-am amintit-o, minții eu. Trecuserăm de ultimul colț al corpului A, cel care are doar parterul și etajul unu, și puturăm

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
intrare. Încăperea în care ne aflam avea forma unui cerc. Tuneluri porneau aproape în toate direcțiile. Toate erau luminate de aceleași becuri pentru câțiva metri, apoi se cufundau din nou în întuneric. Lângă intrarea fiecărui tunel se aflau plăcuțe din metal, prăfuite, și întrerupătoare. Încăperea avea acoperișul unui dom, era imensă, din punctul meu de vedere, și era făcută în întregime de om. Ne puteam da seama de faptul că era artificială din cauză că era în întregime acoperită cu blocuri de piatră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
crud și de neîndurător. Vreau să știu! Mă încordasem și simțeam că îmi va plesni capul. Închisesem ochii și nu se mai auzeau nici înjurăturile lui Sergiu, nici oftările celor care smulgeau plantele din pământ, nici sunetul surd făcut de metalul care se înfigea în pământul pe jumătate înghețat. Nici orașul care se trezea la viață nu mai exista. Nimic. Mă învăluia un întuneric absolut. Nu mi-e frică de întuneric. Mi-e frică de ce voi găsi în el. Apoi dispăru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
centimetri din corp. Apoi, lama ușoară facilitează tăierea rapidă, care este necesară. Poate tăia până și prin oase cu la fel de multă ușurință. Și partea cea mai bună e că tăișul nu trebuie niciodată ascuțit. Din câte știam eu, nu exista metal în lume, sau aliaj, care să nu se tocească, dar luând în considerare faptul că în mintea mea există vreo două sute de entități, că pot citi mințile celorlalți și că-mi pot da seama de trădare de la o milă depărtare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
dacă tot am sufletul întinat, atunci o crimă în plus nu îl va întina mai mult. El era cel care a început totul. Totul se va sfârși cu el! "Ești imun la tăișul tovarășei mele. Dar la o bucată de metal fără suflet?" Și încheind acest gând, sunetul ucigător al pistolului care se descarcă cutremură pentru a patra oară peștera. Capitolul 17 Apoi se auzi a cincea împușcătură, a șasea... Am golit întreg încărcătorul în el și în deznădejde am lăsat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
din greșeală, căci mă împiedicasem, când pe lângă urechi îmi șuieră un glonț! Acolo era capul meu cu o fracțiune de secundă înainte! M-am târât până la baricada cea mai apropiată. În aer plutea un praf fin și bucățile mici de metal zburau peste tot în căutare de capete neatente în care să se înfigă. Stăteam cu spatele sprijinit de băncile din care era făcută baricada și mă gândeam pe lângă ce-am trecut urcând scările. Era să mor! Am să mă gândesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
auzeau constantele bufnituri și nelipsitele sunete de crăpătură. Ce obositor! Nu reușeam să mă odihnesc, așa că am pornit din nou pe holuri și tot acolo, cu puțin înainte de apusul soarelui, mă prinse debutul asaltului sonic. Muzica rock combinată cu cea metal izbucnise de pretutindeni și părea că fiecare colțișor din clădire este o imensă boxă din care explodează ritmuri infernale și tempo-uri total dezorganizate. Cuvinte drăcești și înjurături picante asortau tot acest fiasco. Trecând pe lângă doi care pierdeau vremea pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
să avertizeze pe cel care-i întrerupea masa. În jurul nostru, ceilalți deja se grăbeau către nivelurile inferioare și în diverse colțuri ale colegiului se puteau auzi deja ferăstraiele cum lucrau și pompele de plasmă cum topeau și uneau plăci de metal. Sărmanul, începui eu ieșind pe ușa băii. Probabil nici nu și-a dat seama ce l-a lovit. Și-o fi pus masca de gaze crezând că e ceva din partea Ministerului. Începea să prindă crustă. Se vindeca deja, dar îi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Tăie puternic în stânga și îl lăsă fără un membru pe căpitan, apoi păși și reteză în dreapta o bucată de cap. Îl văzu pe trădător cum caută pe la cadavre ceva. Mai reteză un corp. Govar găsi ce vroia: bucata rece de metal de la patul unui revolver! Un alt suflet se despărți de domiciliul său temporar. Luă în cătare moartea gri care se apropia de el și trase. În spatele său, la vreo cinci metri, un alt Gardian își găsi sfârșitul și semnală acest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
trecu lama neagră prin trădător chiar atunci când era pe cale să tragă și ultimul cartuș. Se simțea ciudat de împlinit. Govar își căscă ochii a surpriză și uimire. Nu-i venea să creadă că avea înfiptă în el o bucată de metal rece și că în curând avea să moară. Gura i se lăsă în jos, dar nici un cuvânt nu reuși să iasă din gâtlejul său. Corvium o scoase pe Eterna din corpul trădătorului, îl apucă de ceafă pe acesta și o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
făcuse el în acea clădire! Și prin câte nu trecuse! Câte poante făcuse colegilor și câte se făcuseră pe seama sa! Câți prieteni nu dobândi el acolo și câte cunoștințe! Era trist să-și vadă "casa" la mâna unor monștri de metal. Aceștia trăgeau fără încetare și monolitul se mai scutură un pic. Putea jura că vibrațiile sau sunetele exploziilor se auzeau până la el, purtate de vânt. Ajunseră și ceilalți. Se uită în jur, încercând să-și dea seama de poziția lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380

asta, Începură cu parcul copiilor, Încă aproape pustiu, mergînd În umbra copacilor. Unii dintre ei, ca și cei de pe malul rîului, erau esențe rare, din America, India, Japonia, și purtau un nume latinesc și unul franțuzesc pe o placă de metal. Mulți fuseseră trimiși drept recunoștință pentru o cură la Vishy făcută de șefi ai unor state de care nu-și mai amintea nimeni, de maharajahi sau de mici prinți orientali. Nu se opriră aproape deloc În fața jucătorilor de bile. Doamna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2055_a_3380]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885

joase, iar partea de deasupra este netedă, deși ferecată în armături de bronz, așa că se saltă pur și simplu pe el. Augustus își stăpânește cu greu un zâmbet de satisfacție când îl vede foindu-se, ușor panicat. Plăcile masive de metal și încuietorile solide îl împung probabil în părțile moi. Lasă să treacă un timp, apoi spune cu severitate: — Despre ce e vorba? Pământiu la față, Ianuarius are puterea să se uite în ochii principelui: — Narcissus e un băiat liniștit și

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
este deci rentabilă? întreabă entuziasmat. — Foarte! Punctează, ritmându-și cuvintele cu palma: — Piperul și ghimbirul cresc acolo în sălbăticie, pe când aici dai pe ele greutatea lor în aur și argint. Gallus ascultă cu atenție. — Corăbiile noastre pleacă spre est ducând metale, vin și tot felul de flecuștețe egiptene, și se întorc încărcate cu sticlărie, vase de bronz, veșminte, fibule și brățări, coliere, pietre prețioase, mătăsuri... — Văd că negoțul vostru se întemeiază mai ales pe statornicia femeilor, glumește un pic cam forțat

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
în gânduri, Asinius Gallus nici nu bagă de seamă când musafirul părăsește încăperea. Se trezește la un moment dat hoinărind singur prin cameră. Fără să-și dea seama, pașii îl poartă spre un sipet înscrustat cu bare solide. Benzile de metal, asemănătoare sau diferite, formează un desen plăcut privirii. Izbește brusc, necontrolat, cu pumnul strâns în lucrătura damaschinată. Armătura fină îi zdrelește pielea. Durerea îl face să suduie. De unde putea să vină arta asta de a răsuci metalul în fel și

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
solide. Benzile de metal, asemănătoare sau diferite, formează un desen plăcut privirii. Izbește brusc, necontrolat, cu pumnul strâns în lucrătura damaschinată. Armătura fină îi zdrelește pielea. Durerea îl face să suduie. De unde putea să vină arta asta de a răsuci metalul în fel și chip decât de la niște barbari? Barbarii din Damasc. Suspină apoi. Sunt însă mult mai pricepuți decât cei din Egipt, Grecia și Italia, adunați la un loc. Tatăl Vipsaniei îi aprecia foarte mult... Vipsania! Își contorsionează fața într-

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
încâlcit în cădere în propria-i plasă. Îi examinează concentrat rana superficială de pe piept. Îl apucă apoi de braț și-l ajută să se ridice. — Nu-i decât o simplă zgârietură, spune el liniștitor. Bine că porți apărătoarea asta de metal care ți-a protejat articulația umărului. Gladiatorii se strâng curioși în jurul lor. Îi fulgeră mânios din ochi: — Eu vă antrenez cât pot mai bine. Ridică vocea să se facă auzit de toți: — Dar văd că în timp ce vi se dezvoltă mușchii

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
Mă păzesc de ghinion, mârâie botos. Rufus îi rectifică cu o mână expertă poziția scutului: — Nu crezi că mai bine te-ai bizui pe pavăză pentru apărare? Ține-o mai spre stânga, că dreapta ți-e apărată de mâneca din metal, iar umărul, de galerus. Pășește mai departe, de data aceasta printre chicoteli înăbușite. Se simte flatat, dar n-o arată. — Iar tu, ce ai aici? îl zgâlțâie pe următorul. — E Mithras, cel cu o mie de nume, vine sfidător răspunsul

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
limita umilinței: Nu asculta de bănuieli tăcute, șoptește precipitat. Pare agitat de o teamă profundă, care are darul de a trezi suspiciunile lui Tiberius. Ce fel de bănuieli? întreabă scurt. Se oprește lângă cadranul solar din grădină. Umbra tijei de metal, înfiptă într-o calotă de marmură, urmărește în concavitatea ei emisferică mersul răsturnat al soarelui pe cer. Un fel de paralelă diurnă. Mai are timp îndeajuns să-și vadă clienții înainte de a pleca la Ara Pacis. Întoarce capul către Seianus

Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu (2012) [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]