6,787 matches
-
care nu lipsesc formulele de exorcizare, menite să alunge toate relele ce ar putea veni fie din partea unor vrăjitori, fie din aceea a spectrelor celor rămași neîngropați: Vrăjitor să nu te-atingă! Nici o vrajă nu te-nvingă! Și strigoii te-ocolească! Nici un rău să nu te pască! Odihnește-n pace și mormântul Fie-ți lăudat de-ntreg pământul!2 Rugăciune, așadar, pentru o moarte într-adevăr „frumoasă”, neatinsă de hidoșenia putreziciunii și nici de spaima fantomelor ce se întorc chemate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
Ámor, grele. Spăimântători la chip, ei nu te lasă Să te arunci în neagra morții plasă 1. Răspunsul lui Pericle la provocarea lui Antiochus și atracția lui irezistibilă pentru tânăra fată trădează o fascinație a morții, curajul de a nu ocoli confruntarea cu Gorgo. Moartea de care îi amintește regele pare o oglindă ce-i răsfrânge propria imagine, cu care, acceptând să moară, e gata să se contopească. Mai târziu, într-un dialog cu Helicanus, Pericle va identifica aventura plecării lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
intrarea în „mausoleul eternității”. Realitatea vie, cotidiană înscrisă într-un loc real „de rang inferior”, cum spunea el adesea, rămâne totuși singurul nostru mijloc de a percepe măreția morții. Un teatru fidel sensului său fundamental n-ar trebui, așadar, să ocolească problema reîncarnării, „noțiune extremă, ultimă, aflată la granițele cele mai îndepărtate ale rațiunii”. Legată deopotrivă de credința în viața de apoi și de mitul imortalității, ea nu poate fi disociată de „unele sentimente ancestrale ale comunicării cu sfera transcendentală”, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
rochia într-o veritabilă „draperie udă”, perfect mulată pe formele posesoarei. La Paris, femeile care adoptaseră moda asta erau numite les merveilleuses. Numai că boierii și jupânesele autohtone încă nu apucaseră să vadă așa ceva. Circulau doar zvonuri. Lumea vorbea pe ocolite despre goliciunile modei franțuzești, dar acum vedeau cu ochii lor. Deși soția consulului nu era chiar una dintre frumusețile răpitoare ale Parisului, primii vizitatori încremeniră lângă ușă ca și cum le-ar fi apărut dinainte însăși zeița frumuseții în divinul și sumarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ceea ce vedea și îi plăcea fără rezerve, Ledoulx se trezi strâns în limitele îndoielii de mai multe întrebări. De ce acceptase această femeie demnă de cel mai rafinat salon parizian să vină aici, în această țară mică și neînsemnată, cu totul ocolită de confortul civilizației europene? Cum de reușise ea, femeie fiind, să obțină un statut privilegiat de independență, într-o lume în care doar unii bărbați îl obțineau cu adevărat? Și oare relațiile dintre femeia aceasta atrăgătoare, deosebit de frumoasă, și temperamentalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
de rău. Dezastrul acela i-a redat de fapt viața, speranța, încrederea. Și, în starea aceea de eliberare supremă, cu un calm supraomenesc, urcase până la galeria de tablouri și își salvase singurul prieten, un înger pictat în maniera școlii venețiene. Ocolise cadavrul soțului ei fără să-i arunce nici măcar o privire și, în zgomotul infernal al prăbușirii casei, coborâse scara purtând în brațe tabloul. Credea cu putere în acel înger. Marioritza mângâie din nou penele moi ale șoimului. Îl privi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mai puțin Omul cu ciocul de aramă, mereu preocupat cu strânsul și număratul caielelor. Dar era munca inerentă unei asemenea încercări. M-a înspăimântat întotdeauna munca sistematică, pe care o disprețuiesc și o întâmpin cu dezgust de câte ori nu o pot ocoli. Cred că din pricina asta nu voi putea deveni niciodată bolșevic, deși mă înnebunesc după marșul Internaționalei. Mai pe scurt, meritul meu se rezumă doar la copiatul manuscrisului cu mașina și la predarea lui editorului, acelui David Golder în proporții reduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mele izolări reveni după declupare. - Latră! Am răcnit către femeia cu carnea dulce tolănită pe covor, în timp ce-mi prindeam bretelele de pantaloni. Înspăimântată de punctele de plumb scăpărător din ochii mei deschiși peste măsură, dânsa făcu: „Ham! Ham!” ocolind în patru labe, încăperea. Becul sângeriu se stinse de la sine și lumina vânătă și spălăcită a zorilor năvăli în odaie. Un liliac enorm cu aripile întinse intră ca o săgeată, se izbi cu un pocnet surd de peretele cenușiu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Zise tata. Glasul era al lui - dar cuvintele nu. Niciodată nu mi-a vorbit astfel. Într-o zi spusese: - Fiul nostru e pierdut! Și de atunci se făcea că nu mă vede. Or, și de astă dată căuta să-mi ocolească privirea, dar mâna lui frumoasă îmi mângâia obrajii, pe care altă dată îi pălmuia, orbit de mânie. - Iartă-mă că te-am alungat de acasă la vârsta de doisprezece ani, începu tata oftând cu amărăciune. - Tipograful din provincie la care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
povestesc cu de-amănuntul întâmplarea din patul nupțial în care ne-am întins ca pe o masă de operație”, interveni, morocănos. Ferdinand Sinidis. Țin să vorbesc numai la chestie, deși s-ar părea că întrebuințez o altă amintire, tocmai pentru ca să ocolesc cu dibăcie, noaptea nunții mele”: „Ca băiat mic, dintr-o joacă mi-am fracturat umărul stâng. Dus în grabă la spital făcui acolo cunoștință cu un băiețaș oacheș și ceva mai răsărit, care avea un genunchi albastru și umflat cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
bat cu palmele peste burtă și mă aștern pe râs. Mă cunosc prea bine ca să mă pot lăsat influențat de părerile nostime ale câtorva chinezi. Firește că nu sunt de acord cu felul meu de a fi, din care pricină ocolesc oamenii. Îmi displace silueta mea de clovn travestit în „Charlie”, cu jachetul, pantalonii și cilindrul jefuite din garderoba lui, numai ca să-mi ușureze „intrarea”, și pentru ca să fiu obiectul atențiunii generale. Pe de altă parte, conștient de greutatea persoanei mele, disprețuiesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de aparențe. Să vezi, - continuă Mariana, dezmierdându-mi fruntea, așa cum mă trântii cu capul răsturnat în poala ei, - singura mea preocupare este aceea de a te cunoaște, fiindcă te iubesc. Sunt patru săptămâni de când logodnicul îmi așteaptă reîntoarcerea, urmă Mariana, ocolindu-mi privirile. El s-a priceput să realizeze, în zece ani, dintr-un atelier de lăcătușerie, o formidabilă uzină pentru topit și fasonat oțelul. Din această cauză nu pot să-l iubesc. E un om prea tare pentru mine, cu toate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
privirea blajină a nevinovatului trompet, Chihaia Gheorghe. Comandantul celui de-al treilea batalion de atac al rezerviștilor din Cottbus, maiorul Plaschke, mă păstrase pe lângă dânsul, ca interpret, după ce mă trecuse în rolul unui lagăr de prizonieri. Am traversat Bărăganul împreună, ocolind satele ascunse prin văgăuni, și ne-am oprit numai noaptea pentru câteva ore de odihnă. Batalionul înainta cu multă greutate și fără nici un spor, în stepa desfundată din cauza ploilor de toamnă târzie. Clisa lipicioasă îngreuna tălpile cizmelor și ne făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
pentru ca să-și oprească urletele și să nu întrebuințeze un procedeu banal, de care abia că se mai pomenește în gazete. Dar, întrucât este vorba de singurul meu prieten, cu care mă întâlnesc numai după ce ne despărțim, îl rog să mă ocolească de astăzi înainte. Fiindcă bagajele noastre se aseamănă între ele. Nu pot să le car și pe ale lui, și nu vreau să-l încarc cu odioasele mele mărunțișuri. Apropierea dintre noi ar putea produce o perpetuă tentativă de înjosiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
de putere și forță, Ignatius copie semnătura lui Levy pe scrisoare, cu tocul șefului de birou, rupse hârtia răspunsului scris de domnul Gonzalez către Abelman și îl strecură pe al său printre cele din corespondența care urma să fie expediată. Ocoli apoi în vârful picioarelor micul trup inert al domnișoarei Trixie și, întors la biroul său, luă teancul de material încă neînregistrat și-l aruncă în coșul de hârtii. * — Hei, don’șoară Lee, mutra aia grasă de poartă șapcă verde, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
papagalul, formând un mic grup dezordonat, intrară buluc pe ușă. Orhideea lui Darlene atârna și puținele pene ale păsării stăteau zburlite. Lana Lee însă era tot bine pusă la punct, de aveai impresia că a trecut un ciclon care o ocolise, ca prin minune, numai pe ea. — Și acum, Darlene, spuse Lana, apucând-o pe fată de umăr, care naiba sunt cuvintele pe care trebe să le spui? — Ăău! Ce mai regizor înțelegător ești! Dac-ai face filme adevărate, juma’ din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
mort Între ei. Nu era tocmai cadrul perfect. Așa că spuse: — Îmi poți comunica o oră a decesului? Isobel Își ridică ochii de la trupul copilului, care prezenta semne avansate de descompunere, și roși aproape insesizabil. — Wilson nu era departe, răspunse ea, ocolindu-i privirea. Două, poate chiar trei luni. Voi ști mai bine după autopsie. Îi cunoști identitatea? — David Reid. Trei ani, Încuviință Logan. E dat dispărut din august. — Bietul copilaș. Isobel scoase la iveală din trusă o pereche de căști, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
nici nu privi către polițiștii care intrară În cameră. Avea privirea ațintită În gol către televizor, unde Dumbo era chinuit de zor de clovni. Logan privi Întrebător către consiliera pe probleme de familie, Însă aceasta făcea tot posibilul să Îi ocolească privirea. Trase adânc aer În piept. — Domnișoară Reid? Nici o reacție. Logan se așeză vine, chiar În fața canapelei, blocându-i astfel vederea televizorului. Ea privi prin el, ca și cum nici nu s-ar fi aflat acolo. — Domnișoară Reid? Alice? Nici acum nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
facă pe adultul responsabil În acea seară, așa că Își luă halba de bere și se Îndreptă, cu pași ușor nesiguri, către jocurile mecanice. Un grup de polițiști stătea adunat În jurul unui joc video, care țipa și țiuia, dar Logan Îi ocoli și merse mai departe. Watson stătea de una singură, luptându-se cu unul dintre bandiți. Lumini intermitente se Învârteau Încontinuu În jurul ecranului aparatului, care țiuia și bipăia Întruna. O sticlă de Budweiser pe jumătate băută era ținută strâns În cealaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
era copil. Nu, nu se jucase. Se ascunsese. Se ascunsese de tatăl său. Se ascunsese de lume. Peretele cenușiu și rotund ca un castron al carierei se vedea doar ca o umbră prin zăpada abundentă. O tăiaseră direct spre perete, ocoliseră o stâncă, apoi se orientaseră către depozitul de dedesubt, lăsând În urma lor un lac adânc, Înșelător. Chiar și În mijlocul verii, apa sa era rece și Întunecată, iar adâncurile sale erau pline cu un amestec de tufe de ierburi și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
mai anevoie este să știi totul despre o colectivitate, adunată, de-a lungul veacurilor, într-o alcătuire urbană. Cum este Iașul, de pildă, pentru că, de fapt și de drept, aici am vrut să ajung. Am luat-o, însă, mai pe ocolite dintr-un motiv care, mie cel puțin, mi se pare foarte simplu: nu am fost în stare să găsesc calea cea mai directă pentru a spune ceea ce aș vrea să scriu despre această nouă carte a lui Vasile Ilucă, dedicată
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
a lungul coapselor ei, dar o mână moale mi le-a condus spre rotunjimea sânilor, în timp ce ea se lipea din ce în ce mai mult de mine... O gură cu buze pline și răsuflare de foc mă săruta pe obraz, pe gât, pe ochi, ocolindu-mi cu bună știință gura... Am început să răspund sărutărilor ei și s-o strâng puternic la piept... Devenisem un fier încins care arunca scântei... Nu mai aveam control asupra mea. Voiam din toată ființa s-o am...Ea mi-
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
să spun? Când îi să fie este și pace! Când nu, degeaba te scoli de noapte dacă n-ai noroc și parte. --La ce te gândești când spui astea? --Eram cu gândul la unii oameni pe care necazurile nu-i ocolesc. --Pe cine ai în vedere, amice? --Pe un “biv vătaf de peaici”, anume Ionașco, care la 15 decembrie 1670 (7179) este nevoit să vândă casa cu pivniță și cu trei dughene “care case sintu pre Ulița Chervăsăriei, în dosul Târgului
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
vârstă mijlocie.) Da, excelența voastră, cred c-am auzit-o pe surioara mea pomenindu-vă numele. Trageți un fum - sunt țigări foarte bune. Sunt... ăăă... Coronas. Nu fumați? Mare păcat! Presupun că nu Îngăduie regele. Da, dansez cu plăcere. (Așa că ocolește Încăperea În pași de dans, pe melodia ce se aude de jos, cu brațele deschise ca să Îmbrățișeze un partener imaginar, În mână cu țigara care descrie arcuri de cerc.) CÂTEVA ORE MAI TÂRZIU Colțul unei cămăruțe de la parter, ocupat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
o forță copleșitoare, destul de neplăcută, parte din mașinăria care lucrează nevăzută În străfunduri. Ca un actor care te lasă să percepi mecanica gesticulației. Stai puțin, să meditez la subiectul ăsta... S-a oprit din vorbit, Încercând să găsească metafora adecvată. Ocoliseră complet stânca și călăreau acum pe drum, cam la cincisprezece metri În stânga ei. - Știi, fiecare trebuie să aibă un fel de mantie pe care s-o arunce deasupra lui. Intelectele mediocre, din categoria a doua, după clasificarea lui Platon, folosesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]