5,945 matches
-
patru ciumă. Am avut doi prietini de care m-am despărțit, pentrucă unul nu vorbea niciodată de dânsul și cellalt vorbea numai de dânsul. Mutato nomine, de te fabula narratur. Montesquieu l'Esprit des lois : ambiție în lenevie, josnicie în orgoliu, dorința de îmbogățire fără muncă, dușmănie pentru adevăr, lingușire, viclenie, uitarea angajamentelor, dispreț al datoriilor cetățenești, frică de virtutea prințului, nădejde în slăbiciunile lui și însfârșit ridicolul aruncat într-una asupra virtuții alcătuiesc caracterul celor mai mulți curtezani zice Mr. de Marenne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
de Ștefan cel Mare. „Dar și oastea ghiaurilor răi din fire, care era cât un ocean de întinsă, (evident o exagerare), punându-se în mișcare ca un uragan și ca un vânt puternic aducător de nenorociri, a aruncat cu vântul orgoliului său butoiul și l-a împins spre mal pe un val”. Atacul dat de Ștefan i-a surprins pe turci, care se pregătiseră să preîntâmpine un atac venit din partea opusă. El a fost atât de puternic și cu măiestrie dat
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
exploateze diplomatic această poziție deosebită a țării sale în timpul tratativelor pe care le duce cu ungurii și cu polonii. În fond, ceea ce dorea Ștefan era să obțină statut de principe independent față de regele Poloniei. Era, probabil, și o chestie de orgoliu. Acceptase, deși după amânări de peste un sfert de secol, să se închine, să depună jurământul de credință în fața regelui Cazimir, dar, în loc ca suzeranul să se achite de obligația de a-l ajuta în recuperarea cetăților răpite de turci, urmașul
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Expresii identice se găsesc și în Letopiseț, dovadă că autorul lor a fost aceași persoană. După care vine apelul patetic al domnului la unitatea de acțiune a creștinilor, pentru ca Moldova, această “poartă a creștinătății”, să nu cadă sub jugul păgânilor. Orgoliu, vană infatuare ? Atunci când domnul definește rostul strategic al Moldovei ? Venețienii, apoi Papa și regii Ungariei și Poloniei, se vor convinge treptat de acest adevăr. Până atunci, Moldova se va lupta singură cu puhoiul otoman în 1476. În 1477, Ioan Țamblac
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
lucru ce-l va înfuria pe Nicolae Ceausescu, care la rândul său va face acelasi lucru pentru statul de peste Ocean. Desi, ”Marele licurici” de la Washington va fi pur si simplu sfidat de conducătorul unei țări mici, dar cu prestanță Si orgoliu. Prăbușirea regimului comunist si execuția cuplului Ceausescu va fi o consecință a curajului acestui conducător, dar si a serviciilor secrete sovietice, americane si israeliene. Execuția lui Nicolae si a Elenei Ceausescu, după un simulacru de proces, într-o unitate militară
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de vedere uman: geografic, zoologic, mitic. Vânătoarea rituală este declanșată în colinde în două moduri: prin „fala” vânatului care se consideră intangibil sau prin strigarea cu evidentă finalitate maritală, și prin agresiunea spațiului social, ordonat, de către întruparea zoomorfă a haosului. Orgoliul trâmbițat al distrugerii are menirea de a provoca eroismul latent și de a stârni puterile cosmocratoare ale voinicului. „Fala”, care devine motivul intrigă al încercării inițiatice, vine din partea „Cerbului Runcului,/ Fiara câmpului” (Coconi-Ilfov), adevărată ipostază a haosului invaziv. Domeniul lui
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
tine, nimeni să-ți dea un pahar cu apă rece în setea ce ți-a cuprins întreaga ființă. Ce faci atunci? Te sprijini mai mult în bastonul ce îl ai, îți faci din nou curaj și mergi mai departe din orgoliul de a nu ceda și din convingerea dată de un sens al mersului. Acesta este fundamental, existența sensului. Este coloana vertebrala ce-ți susține toată ființa. Chiar dacă forța musculară te lasă sau se șubrezește din cauza bolii sau vârstei, sensul
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
-i vezi buni, rezistenți, chiar - dacă înăuntru picioarele îți sunt fierbinți și te dor îngrozitor și mergi mai departe. Iți mai aplici o porție de voltaren, să nu mai simți tălpile și mergi mai departe. Din convingere, sau măcar din orgoliu, continui, și asta este foarte important, esențial chiar. Este lecția ce o înveți trăind-o, suferind, dorind să-ți depășești propriile limite, luptându-te cu ele, și în această luptă te pătrunde un sentiment nobil al luptei cu tine însuți
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
bine pe drumî și să asculți cu desăvârșire de sfaturile celor ce au parcurs deja camino. Acesta este și un exemplu cum trebuie să procedezi în viață. Dar câți sunt dispuși să aprecieze și să se folosească de experiența altora? Orgoliul înnăscut îi face pe mulți să se plaseze pe primul plan și să dorească ca lumea să se învârtă în jurul lor, și să creadă că ce a fost și ce au făcut alții este mai puțin important decât cum văd
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
personaj. Această bănuială a devenit convingere în cei cinci ani, cât, lucrând în centrala M.A.E., la protocol și având suficiente prilejuri să îl urmăresc atât la vizitele la "Casa poporului", când Ceaușescu îi acompania și le dădea explicațiile orgoliului său unor înalți oaspeți ai nomenclaturii comuniste internaționale, cum au fost A. A. Gromâko, devenit, între timp, șeful statului sovietic, spre sfârșitul vieții lui, sau Gustav Husak, Eric Honecker sau Todor Jivkov, omologii săi din Cehoslovacia, R.D.G., Bulgaria, cât și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
pe deasupra se și crede buricul pământului, cum cineva îi aduce o laudă cum trăiește convingerea că l-a prins pe Dumnezeu de-un picior și brusc o taie spre al nouălea cer. Ce să mai vorbim, lumea scriitorilor colcăie de orgolii. Marele noroc al literaturii, nu numai a celei de azi, ci dintotdeauna, este că este scrisă de oameni păcătoși, serafimii nu sunt capabili să scrie nici măcar un poem minor, ei își ocupă timpul făcând alte minuni, ei își consumă energia
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
este scrisă de oameni păcătoși, serafimii nu sunt capabili să scrie nici măcar un poem minor, ei își ocupă timpul făcând alte minuni, ei își consumă energia divină pentru sufletele noastre, în schimb scriitorii, de cele mai multe ori, își pierd energiile gonflabilizându-și orgoliile. Nu-mi place să mă înregimentez unei generații, în "sânul" unei grup cu astfel de indivizi probabil că-i o viață cazonă, de multe ori ești obligat să-i lustruiești cizmele rivalului tău, celui care abia așteaptă să te arunce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de a-i determina pe politicieni să te ia în seamă. De când scriu editoriale am ajuns la concluzia că pe un politician cel mai mult îl supără atunci când este ironizat, mai ușor acceptă înjurăturile, un pamflet îl atinge în moalele orgoliului. Dacă s-ar anunța la radio că au dispărut ultimii zece cititori de literatură română, striviți de raftul unei biblioteci, unde erau retrași, crezi că ai mai scrie? De ce ai face-o? Care ar mai fi motivația? Sigur că da
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
doar pentru a impresiona și a o expune cu mult tam-tam pe taraba... bunului simț. Și-n lumea poeților, precum în întreaga societate, este nevoie de un minim de moralitate atâta cât să nu se înjunghie oamenii între ei. Invidie, orgolii, dușmănii au fost și vor fi. Să fim serioși, nu prea știu cazuri de poeți "îngerași", fermentul poeziei este nebunia, păi nebunia nu prea face casă bună cu moralitatea. Poezia, pentru a fi credibilă, are nevoie de sinceritatea autorului; căci
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
nesuferită pe când îmi făceam și eu armata, la Caracal, colegii olteni se înghesuiau pe lângă magazia cu grade și însemne, pe când moldovenii stăteau mai mult pe lângă bucătărie...! Să fie oltenii mai vanitoși decât românii din celelalte provincii românești? Cum se manifestă orgoliul la tine? Nu-mi dau seama dacă oltenii sunt sau nu mai vanitoși decât alții. Atât cât am observat trăind în Oltenia, un sentiment accentuat de mândrie locală se pare că le este propriu. Uneori această mândrie se transformă în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
obscur" scriitor român. Ar sparge gheața, atrăgând atenția asupra valorii literaturii române, și poate ar urma și alții. Ne-ar vindeca de un complex cultural de inferioritate față de alte literaturi, dar n-ar schimba mentalitatea breslei scriitoricești, sfâșiată permanent de orgolii și invidii. Nimic nu te desparte/ izolează mai mult de breasla scriitoricească decât câștigarea unui premiu. Un Nobel al fi motiv de linșaj psihologic. Confrații l-ar ocoli ca pe un ciumat, iar jurnaliștii l-ar agresa la fiecare pas
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
orice conștiință creativă, în afară de cea a lui Pygmalion; dar vedeți bine la ce trădare dureroasă duce această conștiință satisfăcută). Dacă la noi ratarea trece drept ceva sistematic, atunci e din cauza micimii de proiect. Sau din cauză că acesta e slujit nu de orgoliu, ci de vanitate. Pentru că orgoliul nu suferă satisfacții sub efort, compensații nemeritate, pe când vanitatea umblă după aplauze și le primește oricum. Un orgolios nu acceptă să fie lăudat pe nemerit, pe când un vanitos e dinainte pregătit pentru flatări. Orgoliul e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
a lui Pygmalion; dar vedeți bine la ce trădare dureroasă duce această conștiință satisfăcută). Dacă la noi ratarea trece drept ceva sistematic, atunci e din cauza micimii de proiect. Sau din cauză că acesta e slujit nu de orgoliu, ci de vanitate. Pentru că orgoliul nu suferă satisfacții sub efort, compensații nemeritate, pe când vanitatea umblă după aplauze și le primește oricum. Un orgolios nu acceptă să fie lăudat pe nemerit, pe când un vanitos e dinainte pregătit pentru flatări. Orgoliul e o exigență interioară înainte de a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de orgoliu, ci de vanitate. Pentru că orgoliul nu suferă satisfacții sub efort, compensații nemeritate, pe când vanitatea umblă după aplauze și le primește oricum. Un orgolios nu acceptă să fie lăudat pe nemerit, pe când un vanitos e dinainte pregătit pentru flatări. Orgoliul e o exigență interioară înainte de a fi un păcat și un comportament. Iar pe dinafară poate trece drept modestie, poate fi socializat ca modestie. În vreme ce vanitatea dă în fudulie iar fudulia, când e atacată, se apără elaborând scenarii de complot
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
cunoscută în lumea literară, mai cu seamă în lumea universitară ieșeană... E greu de spus ce se va întâmpla cu poezia în această nouă lume. În fond, într-o societate de consum, poate că arta ar trebui să renunțe la orgoliul de a dura în timp... Cică peste vreo sută de ani se va trăi într-o Europă globalizată, s-ar putea ca întreg continentul să se numească Statele Unite ale Europei (SUE). Limba de circulație va fi, să zicem, engleza. Ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Vor apărea noi forme de exprimare artistică. Alte forme de artă. E greu de spus ce se va întâmpla cu poezia în această nouă lume. În fond, într-o societate de consum, poate că arta ar trebui să renunțe la orgoliul de a dura în timp. Poate că poezia va dispărea și ea, la rându-i. Nu știu... Iar tânăra noastră literatură va fi dată uitării. În acest context, e absurd să pun problema poeziei mele... Piața noastră literară nu are
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
dintre foștii cenzori conduc destinele culturii, în care foștii securiști îți râd în nas din parlament, din guvern sau din funcții publice? Cât de vinovați suntem pentru această riscantă restaurație? Depinde și ce înțelegem prin moralitate. Uneori moralitatea sprijinită de orgoliu naște monștri mai mari decât compromisurile și tăcerea. Sigur că în momentele istorice importante condeiul unui scriitor trebuie să se transforme în sabie și steag. Cine altul să mobilizeze masele pentru, vai, "o nobilă cauză" dacă nu scriitorul? Numai vezi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
are de-a face cu teoriile mai noi despre ce e literatura. De altfel, de aici postura pe care mi-o asum, de marginal, de amator. De ins care, dacă trădează eventual critica, nu trădează literatura. (Vezi și tu cât orgoliu încape în câteva rânduri!) E aici, în această taină, micul lui orgoliu (iată că vorbesc despre mine la persoana a III-a), născut, nu știu dacă neapărat ca orice orgoliu, din neputință. Așadar, poți începe prefața... Știi bine, Pseudokynegetikos e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
De altfel, de aici postura pe care mi-o asum, de marginal, de amator. De ins care, dacă trădează eventual critica, nu trădează literatura. (Vezi și tu cât orgoliu încape în câteva rânduri!) E aici, în această taină, micul lui orgoliu (iată că vorbesc despre mine la persoana a III-a), născut, nu știu dacă neapărat ca orice orgoliu, din neputință. Așadar, poți începe prefața... Știi bine, Pseudokynegetikos e numai o prefață. Și cum se va numi această prefață? Un ins
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
trădează eventual critica, nu trădează literatura. (Vezi și tu cât orgoliu încape în câteva rânduri!) E aici, în această taină, micul lui orgoliu (iată că vorbesc despre mine la persoana a III-a), născut, nu știu dacă neapărat ca orice orgoliu, din neputință. Așadar, poți începe prefața... Știi bine, Pseudokynegetikos e numai o prefață. Și cum se va numi această prefață? Un ins, pretins poet... Cât de creativ e criticul în confruntarea cu textele pe care le ia în răspăr, cu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]