KorAP: Find »[drukola/base=păși & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...212 213 214 ...346 >

8,628 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685

știu dacă să cred ceea ce spune, când mă grăbesc dimineața la mașină, obosită și îngrijorată, mă întâmpină un clinchet limpede de clopoței, este ca și cum ciurde întregi de oi ar undui pe șosele printre clădiri, apoi o văd pe fiica vecinilor pășind înaintea mea cu coșurile pline, este aceea care fusese în India și are clopoței la glezne, la mâini și în păr, o privesc cu o sete inexplicabilă și îmi amintesc, ia zi-mi, nu povesteai tu la un moment dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
cea mai mare seriozitate, încuviințează prin gesturi ale capului, privirile îi sunt înfipte pe chipul meu, vreau să îl văd, spune ea, lasă apoi coșul acela viu pe covorul din salon, parcă ar fi Moise scos din apele Nilului și pășește fără ezitare spre ușa care se închide imediat în spatele ei. Eu mă așez pe covor lângă fetița adormită, îi privesc trăsăturile grăsuțe și luminoase, complet diferite de cele ale mamei, seamănă cu ea doar la bărbie, de multă vreme nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
o rază de soare. Ea dă drumul mâinii lui și iese repede din cameră, făcându-mi semn să o urmez, iar eu mă supun furioasă, acesta este soțul meu, aceasta este casa mea, de când îmi spune ea ce să fac, pășesc în urma ei rușinată către coșulețul care tăcuse între timp, a plâns fetița, bâlbâi eu în spatele ei, credeam că îi este foame, cum este posibil ca o fată atât de tânără să mă facă să mă simt atât de jenată, ba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-mă, știu, acesta este un semn, în felul acesta ea îmi amintește să fiu asemenea lui, detașată și plină de compasiune, nimeni nu mă va putea răni cu adevărat, așa cum nici cerul nu poate fi rănit. În clipa în care pășesc grăbită pe poarta căminului, am impresia că o pereche de ochi mă urmăresc, așa că privesc în jur, nu de puține ori se ascunde pe aici câte un bărbat violent a cărui prietenă căutase adăpost la noi, iar el îi întinde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
încă nu aud nimic, numai conversațiile șacalilor, noaptea, mai trezeau din când în când în mine un sentiment nedefinit de teamă și îngrijorare. Pe drumul acesta mă întorc acasă, printre livezi, un drum prăfuit, de țară, dezgolit de mașini, adesea pășesc pe el desculță seara și în ciuda faptului că este uscat și solid simt izvoare înguste curgând pe sub asfalt, rămășițele căldurii sunt trimise către mine din adâncurile pământului, când urc pe bulevardul îngust mărginit de stejari, întotdeauna umbrit, aici mă opream

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
un peisaj pe care îl văzusem în ultimele săptămâni doar în imaginația mea, în care Udi amestecă în tigaie cu o lingură mare de lemn, de fiecare dată când gătește, întreaga lui siluetă este concentrată, stă într-un singur picior, pășește cu mare atenție, îmbrăcat doar în chiloți și un tricou albastru, rupt, sunt ani de zile de când îl bat la cap să îl arunce, dar nu vrea și, într-adevăr, îmbrăcat cu el arată ca un tinerel, proaspăt și slăbuț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
îmi vede chipul îngrijorat, merg după el în cameră, o întrebare jenantă îmi stă pe vârful limbii, mă mai iubești, îl văd îmbrăcând o pereche de pantaloni scurți pe deasupra chiloților, atârnă ca două steaguri pe coapsele lui subțiate, fluturând în timp ce pășește, îi urmăresc încordată mișcările, sunt săptămâni întregi de când nu mai ieșise din casă, numai de nu s-ar răzgândi, numai de nu ar cădea, căci toată petrecerea noastră improvizată cu ocazia sărbătoririi însănătoșirii sale s-ar duce de râpă sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
ca niște labe de gâscă, care fuseseră întotdeauna motiv de ceartă pentru noi, pentru că mergeam încet, în vreme ce el alerga înainte, las să curgă pe ele un șuvoi de apă aproape clocotită, iar ele se agață una de alta, parcă ar păși pe un fir încins, dar mie nu îmi pasă, durerea lor nu este și a mea, chiar și arsura aceasta este a gâtului, nu a mea, iar între durerea aceasta din partea inferioară a trupului și cea din partea superioară, simt numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
și-a spus povestea. Buddha a crezut vorbele ei și i-a zis, nu există decât o singură cale de a-ți obloji durerea, mergi în oraș și adu-mi boabe de muștar din casa în care moartea nu a pășit niciodată. Femeia a plecat imediat spre oraș, colindând din casă în casă, dar nu a găsit nici măcar una singură în care moartea să nu fi pășit niciodată. După ce a străbătut întreg orașul, a înțeles că nu putea împlini cerința lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
oraș și adu-mi boabe de muștar din casa în care moartea nu a pășit niciodată. Femeia a plecat imediat spre oraș, colindând din casă în casă, dar nu a găsit nici măcar una singură în care moartea să nu fi pășit niciodată. După ce a străbătut întreg orașul, a înțeles că nu putea împlini cerința lui Buddha. Ce a făcut atunci, întreb eu terifiată, și Zohara îmi spune, s-a despărțit în pace de trupul fiului ei și s-a întors la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
că înainte fusesem nebună, iar acum sunt sănătoasă, dar privirile lui Hava nu mă slăbesc, vede totul, te simți bine, mă întreabă ea pierzându-și răbdarea, după care adaugă imediat, te aștept în biroul meu după ședință. Cu buzele încordate, pășesc în urma ei, numai de nu aș izbucni în lacrimi, să îmi păstrez respectul de sine, iar ea întreabă, ce s-a întâmplat, este ceva grav, și eu spun, Noga a fost bolnavă, ne-am temut că ar putea fi meningită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
între noi pe masă, vrei să discutăm despre situație aici sau în altă parte, întreabă el, poate mergem în locul în care s-a născut această situație, iar eu șoptesc, bine, dintr-odată nu mai vreau să lupt, să ezit, vrăjită, pășesc în urma lui, pentru prima dată în viața mea, fără să mă gândesc la consecințe, la prețul pe care îl voi plăti, pur și simplu merg în urma unui bărbat pe care îl întâlnisem în dimineața aceea pentru prima dată, întreg trupul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
copac, acum îmi amintesc privirea lui jignită în timp ce cobora scările, nu a trecut nici măcar o săptămână și deja m-ai trădat, ai renunțat la mine, mult mai repede decât aș fi crezut. Curenți răcoroși de aer rece îmi bântuie patul, pășesc ezitând pe membrele mele, ca la sfârșitul dușului, când apa este încă fierbinte, dar pielea simte deja frigul amenințător care se ascunde în spatele ei, în felul acesta simt eu pentru prima dată începutul sfârșitului acestei veri dificile, mă ridic să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
apoi, timp de o secundă, văd finalul călătoriei lui sinuoase, cu cât va fugi mai departe, cu atât se va îndepărta mai mult de rezolvarea problemelor, dar nu am cum să îl opresc din drum, este asemenea unui copil lunatic pășind pe un firicel subțire de ață, iar dacă voi încerca să îl ghidez, va cădea. Îl privesc inundată de o nouă curiozitate, nu mai este soțul meu, nu mai este tatăl lui Noga, este un bărbat nu tocmai tânăr, nefericit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
nu mai poate fi îndreptat, nu în ceea ce ne privește pe noi doi, în orice caz; când se ridică, îi privesc pantalonii deshămați, treziți parcă din somn, îmi aduc aminte cum îi cumpăraserăm împreună iarna trecută de ziua lui, cum pășeam împreună printre umerașe, apoi îmi amintesc deranjată de ziua de naștere care se apropia, la sfârșitul lunii ea va împlini zece ani, sper să îi scrie sau să o sune să o felicite, dar din gâtul meu nu iese decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
va avea o viață foarte lungă, pentru că în lume există destui mercenari doritori să se implice în bătălia aceasta fără de sfârșit. Din cadrul ușii încă îi pot vedea spinarea îngustă, am impresia că se oprește, ezită puțin, dar nu îl strig, pășim amândoi pe același drum, dar viețile noastre s-au despărțit definitiv, iar eu nu mai lupt pentru el, liberă precum cerul aștept în tăcere norii îndepărtați, vreme de atâția ani încercasem să îi peticesc fisurile, cosându-le grosolan, cu fire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
rămâi acolo, mai avem multă treabă de făcut, și eu întreb surprinsă, ce treabă? El spune, casa pe care ți-o construiesc, încă nu am apucat să studiem tot planul, iar zâmbetul pe care i-l trimit mă însoțește în timp ce pășesc în salonul ei, un zâmbet de fericire, surprins de posibilitatea existenței fericirii. Felicitări, Yael, mă aplec și o îmbrățișez, trupul ei emană un miros umed, un miros de viață și fluide, și sânge, și organe interne moi, femeiești, amintindu-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
cu mere roșii stă așezat pe masa din salon. Ce este aici, întreb eu, cine locuiește aici, tu? El râde, de pe ce planetă vii, ăsta este un apartament model, nu ai văzut niciodată un apartament model? Eu clatin din cap, pășesc hipnotizată prin camerele care îmi dezvăluie frumusețea lor, iată camera lui Noga și iată dormitorul, lângă ea, încă o cameră cu mobilier pentru copii, a cui va fi ea, nu mai am încă un copil pentru camera aceasta, simt deodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
satisfăcută ceasul din aur strălucitor, sunt deja în întârziere, așteaptă-mă aici, mai am să îți spun câteva lucruri, apoi iese pe poartă, lăsându-mă cu fața îmbujorată, privesc în urma ei cu ostilitate, pentru asta se gătise în felul acesta? Pășește ca o gâscă pe tocurile înalte, cu grăsimile sugrumate în rochia de seară, cu decolteul zâmbitor, pentru a o vedea pe Yael făcând greșeala vieții ei, o fată tânără care nu se va ierta niciodată. O aud pornind motorul mașinii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
iar eu fug de ele, virez spre o stradă laterală, incredibil, fără să vreau am ajuns pe strada pe care se găsește biroul lui, mașina lui se odihnește liniștită pe marginea drumului, tot felul de oameni se învârt pe acolo, pășesc pe covorul acela roșu, își proiectează casele, iar el întinde în fața lor schițe asiguratorii, fără a se deranja cu creșterea acestui copil care tocmai i s-a născut, îl va uita peste încă o zi, o va uita și pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
modestă, caldă, în care se pare că mi s-a păstrat și mie un loc micuț, apoi observ o siluetă cunoscută apropiindu-se, pașii ei înceți au grijă de ordinea aceasta, în ciuda faptului că îi este greu, un cuplu care pășește în spatele ei este forțat să o urmeze, iar apoi, în cele din urmă, să se desprindă de ea și să evadeze, ea nu observă, este cufundată într-o fantezie complicată, privirea îi este înfiptă în locul de întâlnire dintre șosea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
voi ascunde de ea nu voi face decât să mă ascund de mine însămi. Deci așa trăiți voi, acesta este marele mister al vieții voastre, asta încerca Zohara să îmi demonstreze, în felul acesta încercase Udi să se salveze, așa pășiți cu toții pe cărarea îngustă, doar eu mă încăpățânasem să simt totul, să pășesc pe drumul acesta plat cu picioarele goale, fără a sări peste nici o capcană, frecându-mă de rădăcina sentimentelor, mă întreb ce anume ar spune Udi despre asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
însămi. Deci așa trăiți voi, acesta este marele mister al vieții voastre, asta încerca Zohara să îmi demonstreze, în felul acesta încercase Udi să se salveze, așa pășiți cu toții pe cărarea îngustă, doar eu mă încăpățânasem să simt totul, să pășesc pe drumul acesta plat cu picioarele goale, fără a sări peste nici o capcană, frecându-mă de rădăcina sentimentelor, mă întreb ce anume ar spune Udi despre asta, despre viața aceasta nouă de somnambul pe care o duc, o revoltă îndrăzneață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
mă roagă ea, spune-le că totul s-a amânat și nu am mai apucat să îi anunțăm, doar nu te costă nimic, dar eu mă încăpățânez, spune-le tu că ești bolnavă, nu pot să fac lucrurile în locul tău. Pășim spre ușă ținându-ne de mână, Noga o deschide înfricoșată, iată că baloanele legate de ea privesc din prag asemenea unui grup de copii curioși, frunțile lor ating frunțile noastre, iar printre ele se zărește un ochi mic de culoarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669

de gând... Mușcându-și buzele, Naoko încerca să spună ceva, dar nu reușea. Apoi oftă și privi în jos, zicând: — O, nu mai știu. Nu contează. Așa s-a terminat conversația noastră. Ea mergea în continuare spre est și eu pășeam puțin în urma ei. Nu o mai văzusem pe Naoko de aproape un an de zile, timp în care slăbise și se schimbase mult. Obrajii bucălați, care fuseseră o particularitate a ei, erau acum supți, iar gâtul părea firav. Nu vreau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]