6,037 matches
-
se plătea bine și efortul era mic, pentru că nu se Îndepărta decât foarte puțin de structura dramatică originară, limitându-se să o extindă și să adauge dialoguri și câteva descrieri ale decorului. Devenea pragmatic, pentru a folosi unul din termenii preferați ai lui William, În ce privea cariera scriitoricească. Dacă nu putea câștiga bani din teatru, atunci trebuia să Îi câștige de unde putea. Îi făcea plăcere să se plimbe pe jos prin Rye - străzile abrupte și Înguste, pietruite, nu erau potrivite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
iar cei doi nepoți care fuseseră considerați destul de mari pentru a participa, impresionați. Era un prilej Încărcat de emoție. Ainger vorbi plin de elocință despre vechiul său prieten și tovarăș de plimbări, iar la orgă se intonară câteva dintre bucățile preferate ale lui Du Maurier: Der Nusbaum, de Schumann, Serenada și Adieu, de Schubert - sau cel puțin așa scria În program. Henry nu recunoscu nici una, dar Își aminti cu mare claritate seara blândă de martie, cu ani În urmă, când trecuseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
masă, rafturi, aragaz, frigider. Chiar și holul era cu gust ornat, cuprindea o canapea extensibilă, o măsuță elegantă. Ajuns în dormitor, fără haina sa lungă și neagră, se dezbrăcă de costumul său bleu și îmbrăcă pantaloni scurți și tricoul său preferat. Se pregătea să asculte știrile și auzi soneria. Primul reflex fu să ridice receptorul de la telefon, dar își dădu seama că era ușa. La unu noaptea. Luă halatul pe el și deschise ușa. Avea părul blond, lucios, cu reflexe arămii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
angajați sânt numiți Viorel, ceilalți se simt convocați atunci când șefa lor li se adresează pronunțând Goliath. Pe unii, doamna Chintal îi înghesuie, de ceilalți, aceeași năbădăioasă doamnă se lasă înghesuită. În chip inevitabil, după numai trei zile, Ulpiu devine Viorelul preferat. Lucrul încetează, uneltele sânt părăsite de fiecare dată când, în toiul amiezii, stăpâna apare și se apropie cu pași legănători de Viorel. 168 DANIEL BĂNULESCU Înfiorător pare faptul că este și galeșă. Femeie de bună condiție, odraslă de extracție dovedit
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de unde și-ar fi putut procura un tânăr de viitor și serios, precum Ulpiu sau oricare dintre noi, o femeie perfectă?! N-avea de unde. Și din nou se scurseseră nopți și zile și jumătăți de zile normale, întretăiate de vorbele preferate ale lui Ulpiu: tocmai acum, tocmai acum, tocmai acum... 189 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Niciodată nu a putut fi agățat un polițist cu o mai condamnabilă ușurință decât în acele zile. Data de 18 iunie aduce cu sine
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Pink Floyd era unul dintre bărbații care nu se încurcau când era vorba în a-ți trezi prețuirea. Singurul lucru ușor deranjat la psihicul lui era preferința, aproape maladivă, de-a acționa numai din umbră. De altfel, și maxima sa preferată, atunci când i se propunea să se expună prea apăsat, era: "Atenție la lumină!", "Atenție la lumină!" - Îhî... Scuzați-mă... mi-ați adus aminte că am avut și eu un prieten, Constantin, care priza și el o vorbă asemănătoare... Într-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Pink avusese o prietenă, Cami, care se ocupa, simultan, cu admiterea la medicină și înnebunirea aspiranților la farmecele ei. Pe cel ce urmase după Pinky, un baschetbalist, Bibi Tănase, chiar îl dilise de tot, îi dăduse din sindromul ei delirant, preferat. Flăcăul ăsta, Bibi, acum plângea din orice, săruta partea dinspre dușumea a clanțelor și se adresa împăciuitor oricărui trecător: - Domn doctor, te implorez, nu mă pisa!... Lasă-mă cubic! Singura diferență dintre ei părea că Bibi umezea toate clanțele, pe când
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
postură ciudată, rafinat curbată, aplecată grațios înainte. De parcă ar fi avut de oferit cuiva, duh, spirit, particulă de praf, navigând prin încăpere, hârtia netezită dintre degetele ei, ca pe-o variantă esențializată a unui buchet de flori... - E reverența ei preferată... cu care a debutat în societate, în 1917, la Grenoble... Îi acorda întîietate chiar și față de cea pe care a desfășurat-o în 1919. Când a fost, pentru întîiași dată, prezentată Reginei Marii Britanii... Pink Floyd fu sfătuit discret să se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
trase, cu un gest reflex, peruca deșteaptă, din păr uman, ce-o purtase ca pe-o căciuliță și îi gâdilase, tot timpul, una dintre urechi. Pe fotoliul din față, înfășat într-o husă păr de cămilă, se ghemui Fisente, nepotul preferat al lui Sucu Marcel, un lungan arătos și viclean de-și trăgea chiar și singur clapa, dacă nu avea cui, mustăcind sub pletele lungi, blonde și mutra de fecioară, de se gheruiau puștoaicele după el. Nu puteai să-l scapi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Susan. I-a fost aproape imposibil să suporte s-o vadă pe Milly, care abia împlinise doi anișori, tropăind până în dreptul sicriului, cu mânuța grăsuță ascunsă în pumnul strâns al lui tati. Așezând buchețelul de lăcrămioare, legat cu fundă - florile preferate ale mamei - pe sicriu, fetița nu părea să înregistreze suspinele reprimate ale celor aflați în biserică. Mami se trezește? a întrebat ea sonor, când Nick a luat-o ca să se întoarcă la locurile lor. De unde până atunci se ținuse tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
să transpire, Belinda continua să susțină că băiețelul ei e foarte fragil și de aceea are nevoie ca ea să fie acasă douăzeci și patru de ore din douăzeci și patru, șapte zile din șapte, ca să-i satisfacă toate poftele - să-i încălzească tăiețeii preferați sau să-l ducă prin oraș cu jeep-ul ei ridicol de mare, care fusese plătit, desigur, tot de David. Asta în timp ce el și Fiona se deplasau cu un Ford Fiesta rablagit și cu două uși, ceea ce însemna că Fiona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
bluzițele decoltate de vară, în care toate celelalte femei arătau senzațional. O singură dată purtase și ea o bluză la modă, ceva în stil țigănesc, căzut pe umeri, dar se simțite ca un camionagiu travestit. În consecință, iarna era anotimpul preferat al lui Susan - anotimpul înfofolelii. Picioarele erau cele mai reușite pentru că erau lungi, bine definite, ferme fără a fi însă și musculoase. În perioada fustelor mini, Susan fusese în elementul ei. Ieșind din apă, femeia și-a luat prosopul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
dintre cele mai seducătoare zâmbete ale ei, însă zâmbetul i s-a evaporat de pe buze atunci când a văzut-o pe Deborah întorcând ochii și uitându-se către celelalte persoane din restaurant. —Vii aici des? —Încerc. E unul din restaurantele mele preferate. Da? a spus Deborah privind-o cu dispreț. Mie mi se pare că e un loc unde oameni ca tine vin ca să fie văzuți, pentru că au senzația că asta demonstrează cât de influenți sunt. Desigur, femeia reușise să exprime perfect
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
replicat Julia țâfnoasă. Mi-a mai spus și că vrea să fie prietenă cu tine din simplul motiv că știe că treaba asta mă irită pe mine. Ți-a spus Deborah asta? Un câine căruia i s-a luat osul preferat n-ar fi arătat mai amărât. Julia a clătinat din cap și s-a aplecat să-i ia mâna într-a ei. Dragul meu, știu că tu ții la ea, dar Deborah nu e acea domnișoară Tiggywinkle, blândă și modestă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
e un adevărat chin să îmbraci și să dezbraci rochia asta! Când fermoarul i-a eliberat carnea din strânsoare, femeia a oftat ușurată, iar rochia din tafta verde s-a prăbușit pe podea într-un morman șifonat. Verdele era culoarea preferată a lui Susan atunci când venea vorba de haine. Asta pentru că orice culoare mai îndrăzneață, roz sau portocaliu, ar fi făcut notă discordantă cu roșul natural al părului. — Să știi că e un adevărat blestem să fii femeie. —Pe bune? a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
în aceeași rochie ca tine! Nick a zâmbit. —Ei, astă seară n-am văzut pe nimeni care să fie îmbrăcată la fel ca tine. Nici nu aveai cum. Rochia asta are cel puțin zece ani. E una din vechiturile mele preferate și mă bazez pe ea. —Te-ai simțit bine? Bărbatul rămăsese numai într-o pereche de boxeri și-și freca ceafa, acolo unde papionul i se îmfipsese în carne. Susan a strâmbat din nas. —Sincer? Nu, nu m-am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
mină intimidată. —Mamă, Doamne, Julia, ai niște prieteni atât de frumoși și de plini de fascinație. Mă simt ca ultima cerșetoare. —Ei, draga mea, nu arăți deloc ca o cerșetoare! Verdele te prinde de minune. —E una din richiile mele preferate. de mulți ani. După ce mersese cu ea la balul firmei lui Nick, Susan își dăduse rochia la una din curățătoriile chimice, unde hainele sunt gata a doua zi. Femeia i-a zâmbit Juliei și a făcut un pas înapoi. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
indulgență. Susan a scos un sunet gâlgâit și s-a prăbușit pe podea. Extazul și agoniatc "Extazul și agonia" Fiona s-a întins în cadă, simțind cum apa caldă îi învăluia umerii crispați. Exagerase puțin cu spuma ei de baie preferată - Crabtree and Evelyn, cu parfum de trandafiri - iar acum clăbucul îi ajungea până la nas. În calitate de mamă a unei fetițe de optsprezece luni, care dormea dusă în josul holului, cel mai mare lux din viața Fionei era să fie singură în casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
ar cita pe nenorocitul ăla de Chaucer cuvânt cu cuvânt. Ajungând la masa cu numărul treizeci și cinci, Julia s-a aplecat fericită asupra frapierei și și-a turnat un pahar de șampanie, trecându-i lui James sticla cu vinul lui roșu preferat. —Aaaaaa, așa e mai bine! Când băutura acidulată i-a ajuns în fundul gâtului, Julia a închis ochii în extaz. — Ia-o-ncet! Mai lasă și pentru noi, ceilalți! Deschizând ochii, Julia s-a trezit cu Jade în fața ei. Femeia îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
o gură de cappuccino. Era o dimineață din mijlocul săptămânii, dar masa era pregătită cu aceeași grijă cu care Alison o garnisea în diminețile leneșe de duminică: sucul de portocale proaspăt stors aștepta într-o carafă din sticlă, iar ziarul preferat al lui Luca, The Times, se odihnea pe un colț, după ce fusese pliat cu mare atenție. —E foarte drăguț, a bolborosit el cu gura plină. Cu ce ocazie ai pregătit masa așa? — Nu e nici o ocazie. Mă bucur doar că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Ritz-ul. N-avea decât două stele și amândouă erau vizibile prin acoperiș. —Așa de rău a fost? —Să zicem că era așa de rău încât șoarecii se aruncau singuri în capcane! Fiona i-a întins cu cană cu ceaiul lui preferat: Earl Grey. —Foarte bine. Mă bucur c-a fost așa de groaznic. Așa-ți trebuie! — Mea culpa 1, a spus bărbatul ridicând ambele mâini. Îmi pare așa de rău. Fiona a gemut sonor. —Parcă ești fi-tu. Și el și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
esquire. B venea de la Beauvoir și C de la Chanakya. Erau nume istorice, nume cu care să faci impresie, iar domnul Jones, deși deloc impresionant, se considera, într-un anume fel, un istoric. Astăzi, ajungând pe plaja gri-argintie a insulei sale preferate, împânzită de cețurile gri-argintii care învăluie întotdeauna marea învolburată ce o înconjoară, era pe cale să trăiască un mic eveniment istoric. Dacă ar fi știut, ar fi filozofat pe îndelete asupra paradei istoriei, asupra neputinței istoricului de a sta deoparte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mod special și de soțul ei în mod cu totul și cu totul special. își etala nemulțumirea locuind într-un loc rupt de lume împreună cu domnul Jones îdeparte de K, de cârciuma domnului O’Toole și de locul de distracție preferat al acestuia, binecunoscuta casă de dezmăț a lui madame Iocasta). Și în zorii fiecăreia din zilele lui Tyr îi căra domnului Jones balansoarul pe plajă. — Mohorâtă, murmură pentru sine domnul Jones, întors cu spatele către mare. Mohorâtă mare astăzi. Trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
mai vedem... La revedere. Tot ce trebuia să facă era să zică „La revedere“ și jocul era rezolvat. Era ușor, s-a gândit morocănos gorful. Și chiar era. Oamenii semănau cu Deggle. Locul era numit după jumătate din vorba sa preferată. Până și-un idiot ar fi ghicit că scăparea venea din jumătatea cealaltă. Până și-un idiot. Asta era problema majorității oamenilor. Nu se pricepeau deloc să joace jocuri. DOUĂZECI ȘI TREI Marea părea curată sub ei, iar stropii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lui William Bonney și o înnodase cu mâinile goale - povești despre goana după aur prin tot felul de orașe miniere, unde bărbații erau bărbați, iar femeile erau recunoascătoare. Dar la momentul sincopei îl plictisea pe domnul Vânător cu povestea lui preferată, spusă deja de o mie de ori, care era unul din motivele poreclei de „Cale-Bătută“. Povestitul repetat, obsesiv, era celălalt. Cale-Bătută Peckenpaw își petrecuse cândva secole din viață hăituindu-l pe corespondentul american al lui Yeti - Bigfoot. Nu-l prinsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]