8,125 matches
-
din partea împăratului Heraclion țiglele îmbrăcate în aur de pe templul ce odinioară îi fusese dedicat lui Venus; cu ele a acoperit San Pietro. Aceasta este doar una dintre marile sale lucrări. Adevărul este că Vaticanul era un loc urât și aproape pustiu. Singurele edificii care meritau să fie văzute erau mormântul familiei Probi, cel al împăratului Honorius și imensa ruină, ajunsă o groapă respingătoare, a circului. Pe cât de puțini erau pelerinii și cetățenii romani, pe-atât de mulți erau mutilații și oropsiții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
spus Adeodato, care șchiopăta lângă mine, sprijinit în baston. Nouă sute șaptezeci și cinci de livre de argint. În glasul său mi s-a părut că disting o nuanță de dojană. În timp ce înaintam, punea necontenit mici monede în numeroasele mâini întinse. Bazilica era pustie, și, după sosirea noastră, gărzile au gonit lumea și din atrium. Pragul era pavat cu bucăți de marmură luate de la circ, cu fragmente de inscripții antice și basoreliefuri. Arhitectura bazilicii se susținea pe un mare număr de coloane, nici una egală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
care exista un pod de piatră. Călugărul Colombano din Irlanda se stabilise la Bobbio prin anul 614, arătând pe-ade Teodolinda, care îl împroprietărea cu acel loc. Din auzite, poate, mi-l închipuisem a fi îmbelșugat și înfloritor; în realitate, era pustiu și părăginit, un morman de ruine cotropit de buruieni, printre care se afla biserica San Pietro. Colombano venise însoțit de o mână de călugări, vreo doisprezece, cred, dar nici vorbă de agricultori sau de meșteri în vreo meserie. Dar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de profunzimea unor versuri. Fără să-mi fi dat seama măcar, ultima oară am citit-o în picioare. A doua zi m-am întors să-l caut pe necunoscut. În schimb, am dat de o odaie înecată în praf și pustie. Atunci am întrebat un cizmar care-și avea maghernița în apropiere dacă văzuse pe cineva. Mi-a răspuns că a văzut cu o zi în urmă un individ cam zdrențăros cu o desagă în spinare. - Fie ca Regele cerurilor să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
toți adormiți, liniștiți, iar tipul acela alarmat suferă de insomnie, făcându-le vecinilor și polițiștilor viața un calvar. Ce tâmpenie apelul ăsta la miez de noapte, chiar când trebuia să termine. Nu răspunde nimeni. Sună din nou, prelung. Noaptea e pustie, cețoasă, iar realitatea e o stradă nefiresc de moartă, punctată de arbori Înfrigurați, traversată de fantasme iuți și mute, o tăcere pe care Întunericul o face să fie nesfârșită. — Ce facem dacă nu deschide? Întreabă agentul simplu, Îngrijorat. Agentul principal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
mărturie faptului că totul se Întâmplase cu adevărat. Coborî geamul. Îl izbi un miros urât de gunoaie, apoi un autobuz nocturn, complet gol - În afară de șofer și de un om adormit cu capul pe fereastră -, trecu prin dreapta și o stradă pustie fugi cu secretele ei, iar apoi o cruce se dovedi a fi firma unei farmacii, apoi o motocicletă cu un aspect ciudat care vâjâi pe lângă ei. Zero o văzu trecând peste rădăcinile noduroase ale platanilor, ascunzându-se după un tomberon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Atuci când muncea simțea că o neglijează pe Camilla. Școala era la zece minute distanță. Mergeau pe străzile liniștite din cartierul Parioli, pustii acum, Înainte de deschiderea magazinelor, și a birourilor, Înainte de sosirea funcționarilor de la ambasadă. Strada Mangili era atât de pustie, Încât de sub mașină țâșni un șobolan - mare cât o pisică - ce Înaintă liniștit, pe trotuar, și le privi cu ochișorii lui vioi și negri. Indignată de neobrăzarea rozătorului, Maja o târî pe Camilla după ea - șobolan grețos, cum Își permitea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ar fi plăcut să-i Înțeleagă pe tinerii din ziua de azi, căci și el, În tinerețe, respectase prea puțin Însemnele puterii, dar nu i-ar fi trecut niciodată prin minte să profaneze o biserică. Împinse ușa. Sant’Agostino era pustie. Bisericile monumentale ale Romei, Întotdeauna pustii - cu excepția ocaziilor când se organizau nunți și Înmormântări -, Îi aminteau de cimitirele etrusce și de templele grecești, magnifică mărturie a unor civilizații demult apuse. Iar decadența aceasta, această nepăsare, singurătatea frescelor și a altarelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pe tinerii din ziua de azi, căci și el, În tinerețe, respectase prea puțin Însemnele puterii, dar nu i-ar fi trecut niciodată prin minte să profaneze o biserică. Împinse ușa. Sant’Agostino era pustie. Bisericile monumentale ale Romei, Întotdeauna pustii - cu excepția ocaziilor când se organizau nunți și Înmormântări -, Îi aminteau de cimitirele etrusce și de templele grecești, magnifică mărturie a unor civilizații demult apuse. Iar decadența aceasta, această nepăsare, singurătatea frescelor și a altarelor, a sacristielor și a corurilor Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
despre economie, despre nedreptăți sociale, despre influența mijloacelor de comunicare În masă asupra psihicului omului occidental, despre deviația științifică și perversă a libidoului dinspre sexualitate către achiziționarea de bunuri inutile. Plimbări nesfârșite - la Roseto, la Villa Borghese sau pe cheiurile pustii de pe malul fluviului. Nimic altceva. Și totuși, În acele plimbări derizorii se concentrau cele câteva ore În care simțea cu adevărat că trăiește. — Trebuie să merg undeva, Îi spunea Maja distantă. El protestă: — Și nu putem merge Împreună? a unsprezecea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Maja distantă. El protestă: — Și nu putem merge Împreună? a unsprezecea oră Bună, dragul meu jurnal, iartă-mă k nu am putut scrie până acum. Aș vrea să-ți spun k s-au Întâmplat atâtea lucruri, dar viața mea e pustie. Volei, școală, volei. În fiecare sâmbătă am ieșit cu Miria - dar aceia sunt prietenii ei. Eu aș vrea să am prieteni, Însă celor urâți nu li se cuvin prieteni dacă aceștia fac parte din rândul celor frumoși. De aceea, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
dau! Cântecul masochistului Nevasta i-a plecat Și nu-l mai Înțelege Nevasta i s-a dus În altă parte Și el nu-și va găsi altă iubire. El e singur, Mereu singur. Și nici nu mai vorbește. A făcut pustiu În jurul lui Și nici prieteni nu mai are. Când iese, iese singur. Dar nu știe Încotro să meargă. Și nici nu o va spune. Iar ceilalți Îi vor spune că e rău, Dar el este doar singur. Singur de moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
seara asta, după petrecere, trebuia să Înapoieze smochingul și mama nu putea să-l vadă frumos ca Micul Prinț, și dintr-o dată i se făcu rău, ca și când cineva i-ar fi Înfipt un cui În gât. Intrară pe o stradă pustie, unde părea că nu locuiește nimeni. Pe placa albă a semnalizatorului stradal se putea citi: strada Mangili. Era o tăcere profundă, doar câteva ciori fățarnice se strigau de la o creangă la alta. Polenul plutea În norișori pufoși ca vata de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
om În vârstă - pentru el, timpul curge altfel decât pentru noi. Antonio surâse și porni motorul. Cum abia așteptase să rămână singur cu ea - nu avea nici o intenție să o ducă la general și se gândea cu frenezie la străzile pustii din spatele Forului Italic - Începu să depășească mașinile Încolonate spre centru. Șoferii care veneau din față Îi claxonau și Își pâlpâiau farurile pentru a-i atenționa că erau pe contrasens. Antonio simți o greață instantanee față de Tiburtina, strada aceasta Înnebunitoare, banală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În poziția lui. Antonio ridică greutăți până când oboseala Îi Încețoșă mintea, iar corpul lui, tare ca piatra, Îi deveni străin - și doar când consideră că se calmase Îndeajuns și că se golise cu totul, se ridică, traversă sala de antrenamente pustie la ora aceea a după-amiezii și intră la saună. După câteva minute, geamurile se aburiră cu totul, iar el avu impresia că era izolat În afara Universului. Așa ar fi trebuit să fie moartea. Odată - erau căsătoriți de vreo doi-trei ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ca un ciorchine de banane. Răbdare. Păcat că venise tocmai astăzi tati. Dar acum era aici și restul nu mai conta. Urmată de Antonio, care-și mesteca guma cu nervozitate, Valentina coborî din tribune, Își recuperă geanta, abandonată pe băncuța pustie. — Mă bucur să te cunosc, spuse antrenorul, strângând mâna lui Antonio. Valentina mi-a vorbit foarte mult despre tine. — Serios? comentă Antonio fără entuziasm. Cine era rotofeiul ăsta transpirat cu care fetița lui se afla În confidențe? Nu avea Încredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
era Ierusalim. Vagabondul locuia În piața aceea și repeta blestemul acela ore În șir, până când Își amintea că e viu, și Își ridica un picior, rămânând apoi nemișcat, la fel de mult timp, stând Într-un singur picior. — Altarele voastre vor fi pustii. Coloanele voastre se vor prăbuși, idolii voștri vor fi zdrobiți. Operele voastre vor fi șterse. Eu voi face din orașul vostru un deșert. Tati - care nu-l suporta pe vagabond și era enervat de tirada lui apocaliptică pe care trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de sub ștergătorul de parbriz. Fusese Întocmită la ora 20.40. Antonio și copiii trebuiau să fie Încă În Împrejurimi. Răscoliră străduțele și piețele aglomerate de adolescenți care veneau În centru pentru petrecerea nopții de vineri, și toate colțurile Întunecate și pustii din zona Tor di Nona, unde un rottweiler ivit dintre niște tufe Îi amenință rânjindu-și colții ascuțiți ca niște căngi. Un tip În scaun cu rotile, obez și cu o fizionomie de criminal chemă câinele cu câteva clipe Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Închizând În același timp portiera. La Început se gândi că vreun petrecăreț beat voia să-i fure Smartul, atât de căutat pe piața neagră, nou-nouț, cu caroseria sidefată albastră cu argintiu, intactă. Îi fu frică, căci strada era Întunecată și pustie. Dar apoi laba unui câine Îi atinse fusta și două brațe Îi Încinseră talia - și În acea clipă Îl cuprinse și ea. — Ai venit, Îi spuse Aris. — Da, spuse Maja, fără să se Întoarcă. Și dintr-o dată fu copleșită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Zero nu răspunse. — Vii? o Întrebă, scoțând din buzunarul hanoracului o lanternă. — E periculos? ezită Maja. — Ce nu e? răspunse Zero. Ultimul tren trecuse deja. La ora acesta pe monitoarele celor de la siguranță apăreau doar imagini cenușii ale unor stații pustii. Bănci solitare, coșuri goale. Lunga linie galbenă pe care nu trebuie să o depășești, ce trece de-a lungul stației - În timpul zilei nici nu poate fi văzută, călcată În picioare de miile de călători -, acum se releva aproape fosforescentă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
să o depășești, ce trece de-a lungul stației - În timpul zilei nici nu poate fi văzută, călcată În picioare de miile de călători -, acum se releva aproape fosforescentă În cenușiul albăstrui al galeriei. Paznicii controlează ca fiecare stație să fie pustie, să nu fie nici un vagabond, toxicoman sau vreun mâzgălitor de graffiti ascuns prin coridoarele subterane și În cele câteva adăposturi prost luminate din stațiile curate, proaspăt curățate, pentru jubileu. E o muncă de responsabilitate, dar asta e o linie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
vor sosi cei de la Întreținere cu măturile și gălețile lor, linia B a metroului va rămâne tăcută. Stațiile goale, galeriile goale, inofensiva și inerta linie electrică, chioșcurile Închise și ascensoarele pentru handicapați oprite. Dar nu e adevărat că metroul rămâne pustiu. Din când În când, dacă ciulești urechile, Îți dai seama că În subteran se trezește o viață ascunsă. Apa care se scurge din infiltrații picură uneori de-a lungul pereților. Aerul continuă să se miște, Împins de ventilator, să circule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cele din urmă, îl rezemase pe Mașcatu de tocul ușii, iar pe Iscru îl așezase cu grijă pe lada pusă acum lângă fereastră. Apoi adormise buștean. În zorii zilei, când deja curtea forfotea de glasuri și mișcare, odaia grajdului era pustie. Pampu se trezise ca omul care-a dormit bine. Mai întâi plecase să privească livada înflorită. Apoi coborâse la râu, atras de focurile de pe prund. Erau acolo câteva zeci de fete, cu polovece argintate ori cu ciubere de lemn, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
se gândește să scrie o poveste scurtă și bună de dat la bizon: o femeie îndrăgostită, sau mai bine nu, o nimfomană își plimbă câinele prin Parcul Titan. E întuneric, abia s-a lăsat seara, iar pe la pod e chiar pustiu. Apoi apare EL - tânăr, brunet, întinzându-și senzual buzele pe tiparul dinților rari. Legătura se face instantaneu: el e rapid și insistent; ea primește fără momente și schițe. Îi pune mâna-n creștet și o îngenunchează. Ea ridică recunoscătoare ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
în stânga și în dreapta, făcând loc destul cât să elibereze ieșirea. A deschis poarta și s-a aruncat pe capra trăsurii. Drumul era pietruit și destul de larg, iar când ajunsese aproape de pădure a auzit în spate tropote de cai. Pădurea părea pustie, iar zgomotele urmăritorilor se auzeau distinct. Își dădea seama că vor fi ajunși din urmă în curând, dar nu-și făcea probleme. Se gândea doar cum s-o ferească pe fată. Îi era milă de ea și totodată se simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]