5,680 matches
-
tragedie este plină de semnificații vaste. Dacă poezia este un mod de a te situa față de realitate, observăm că, În cazul Bolintineanu, poezia oferă (În Legende istorice Îndeosebi) puține elemente pentru a putea determina o poziție originală, coerentă față de real. Retorica pune Între obiect și subiect un număr de clișee prin care privirea (arma, totuși, cea mai puternică a poetului) străbate greu. VÎrful de munte, valea verde din Cea de pe urmă noapte a lui Minai cel Mare sau stînca neagră, rîpa
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
deloc simplă, cum ne-am aștepta, figura inocenței. Roland Barthes introducea inocența, ca figură a erosului, În categoria „atopos”-urilor: inocența este incalificabilă, inclasabilă, ea rezistă În fața tentativei de a o descrie... La Bolintineanu, inocența este, dimpotrivă, o figură determinabilă, retorica ei poate fi descrisă, semnele, simptomele ei pot fi citite și analizate, cum s-a putut constata mai Înainte. De la rumeneală la rapt este un lung ceremonial și el Înfățișează, În fond, treptele ce duc spre treapta desfătării erotice, În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
inventează o fabulă, Înnobilează, codifică moartea: o plecare Într-un car mitic cu o doamnă misterioasă etc. Sau se culpabilizează, Își atribuie păcate imaginare, mistificînd adevărata esență a tragediei. * Văzînd peisajele, obsesiile, figurile poeziei lui Bolintineanu, să ne Întoarcem la retorica lui. Cum putem Înțelege și analiza mai bine retorismul lui fără o retorică conștientă? Secolul al XIX-lea este reputat prin iubirea lui pentru modele, În timp ce poezia secolului nostru se constituie din refuzuri „Poeții vechi - observă Jean Paulhan În Les
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o doamnă misterioasă etc. Sau se culpabilizează, Își atribuie păcate imaginare, mistificînd adevărata esență a tragediei. * Văzînd peisajele, obsesiile, figurile poeziei lui Bolintineanu, să ne Întoarcem la retorica lui. Cum putem Înțelege și analiza mai bine retorismul lui fără o retorică conștientă? Secolul al XIX-lea este reputat prin iubirea lui pentru modele, În timp ce poezia secolului nostru se constituie din refuzuri „Poeții vechi - observă Jean Paulhan În Les fleurs de Tarbes ou la terreur dans les lettres - primeau din toate părțile
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
poate cel puțin să fie inocent, căci nu scriitorul este acela care fabrică și impune clișeul; el Îl lasă numai să treacă fără dificultate. În fine, tot Paulhan oferă la capătul studiului său (strălucitor, profund, tăios) o mică fabulă despre retorică. S-o cităm: „Că doi soți se văd siliți să trăiască Împreună o viață Întreagă - ce constrîngere intolerabilă! Ceea ce caută, totuși, cu forță și În via lor libertate, doi Îndrăgostiți este tocmai faptul de a se uni pentru o viață
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cităm: „Că doi soți se văd siliți să trăiască Împreună o viață Întreagă - ce constrîngere intolerabilă! Ceea ce caută, totuși, cu forță și În via lor libertate, doi Îndrăgostiți este tocmai faptul de a se uni pentru o viață. Astfel și retorica: se poate ca ea să dea la prima vedere sentimentul unui lanț intolerabil și rece. Depinde Însă de noi de a regăsi În ea, În orice moment, bucuria proaspătă a unui prim angajament, unde spiritul acceptă să aibă un corp
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
orice moment, Întreaga lui noblețe...” Spiritul romantic trăiește din plin, În orice caz, bucuria acestui angajament. El primește ideile, locurile comune cu sentimentul că totul i se cuvine, fără a fi stînjenit În ideea de originalitate. Simțul proprietății este abolit. Retorica este proprietatea tuturor. Chiar și a acelora care o disprețuiesc. Teroarea exercitată Împotriva retoricii sfîrșește, ieri ca și azi, Într-o retorică a ternarei. Cazul poetului român este mai complicat. El admiră modelele fără să facă o teorie a poeziei
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
acestui angajament. El primește ideile, locurile comune cu sentimentul că totul i se cuvine, fără a fi stînjenit În ideea de originalitate. Simțul proprietății este abolit. Retorica este proprietatea tuturor. Chiar și a acelora care o disprețuiesc. Teroarea exercitată Împotriva retoricii sfîrșește, ieri ca și azi, Într-o retorică a ternarei. Cazul poetului român este mai complicat. El admiră modelele fără să facă o teorie a poeziei. Folosește retorica fără să fie conștient de utilitatea ei. Bolintineanu este, Într-adevăr, exemplul
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sentimentul că totul i se cuvine, fără a fi stînjenit În ideea de originalitate. Simțul proprietății este abolit. Retorica este proprietatea tuturor. Chiar și a acelora care o disprețuiesc. Teroarea exercitată Împotriva retoricii sfîrșește, ieri ca și azi, Într-o retorică a ternarei. Cazul poetului român este mai complicat. El admiră modelele fără să facă o teorie a poeziei. Folosește retorica fără să fie conștient de utilitatea ei. Bolintineanu este, Într-adevăr, exemplul cel mai elocvent al retorismului fără retorică. Poeții
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
proprietatea tuturor. Chiar și a acelora care o disprețuiesc. Teroarea exercitată Împotriva retoricii sfîrșește, ieri ca și azi, Într-o retorică a ternarei. Cazul poetului român este mai complicat. El admiră modelele fără să facă o teorie a poeziei. Folosește retorica fără să fie conștient de utilitatea ei. Bolintineanu este, Într-adevăr, exemplul cel mai elocvent al retorismului fără retorică. Poeții dinaintea și din timpul lui Încearcă să inventeze (adapteze) o retorică a poeziei, cu sentimentul că inventează Însăși Poezia. Și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o retorică a ternarei. Cazul poetului român este mai complicat. El admiră modelele fără să facă o teorie a poeziei. Folosește retorica fără să fie conștient de utilitatea ei. Bolintineanu este, Într-adevăr, exemplul cel mai elocvent al retorismului fără retorică. Poeții dinaintea și din timpul lui Încearcă să inventeze (adapteze) o retorică a poeziei, cu sentimentul că inventează Însăși Poezia. Și cum retorica este, În ultimă instanță, o rețea de figuri, de legi ale limbajului, ei Încep prin a disciplina
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
modelele fără să facă o teorie a poeziei. Folosește retorica fără să fie conștient de utilitatea ei. Bolintineanu este, Într-adevăr, exemplul cel mai elocvent al retorismului fără retorică. Poeții dinaintea și din timpul lui Încearcă să inventeze (adapteze) o retorică a poeziei, cu sentimentul că inventează Însăși Poezia. Și cum retorica este, În ultimă instanță, o rețea de figuri, de legi ale limbajului, ei Încep prin a disciplina limbajul. Bolintineanu are, În aceste timpuri fierbinți, o psihologie de risipitor. Scrie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
să fie conștient de utilitatea ei. Bolintineanu este, Într-adevăr, exemplul cel mai elocvent al retorismului fără retorică. Poeții dinaintea și din timpul lui Încearcă să inventeze (adapteze) o retorică a poeziei, cu sentimentul că inventează Însăși Poezia. Și cum retorica este, În ultimă instanță, o rețea de figuri, de legi ale limbajului, ei Încep prin a disciplina limbajul. Bolintineanu are, În aceste timpuri fierbinți, o psihologie de risipitor. Scrie mult (19 volume Într-un răstimp de 25 de ani), În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
se degradează repede, avalanșa aceea de diminutive, gingășii, clișee literare exasperează la lectura versurilor, insă, de la un punct, retorismul inconștient Începe să-și creeze propria-i figură. Simțualismul nebulos, spontan, debordant capătă, atunci, gustul ordinei. Bricolînd, poetul Își montează din retoricile tuturor, propria retorică. Formele Încep să-și fabrice fondul de care au nevoie și din spuma acestor clișee, locuri comune, modele, se ridică un peisaj. Spiritul Își construiește un corp, retorismul desfrînat o retorică virtuoasă. Obiectul liric iese la Bolintineanu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
avalanșa aceea de diminutive, gingășii, clișee literare exasperează la lectura versurilor, insă, de la un punct, retorismul inconștient Începe să-și creeze propria-i figură. Simțualismul nebulos, spontan, debordant capătă, atunci, gustul ordinei. Bricolînd, poetul Își montează din retoricile tuturor, propria retorică. Formele Încep să-și fabrice fondul de care au nevoie și din spuma acestor clișee, locuri comune, modele, se ridică un peisaj. Spiritul Își construiește un corp, retorismul desfrînat o retorică virtuoasă. Obiectul liric iese la Bolintineanu din această disponibilitate
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ordinei. Bricolînd, poetul Își montează din retoricile tuturor, propria retorică. Formele Încep să-și fabrice fondul de care au nevoie și din spuma acestor clișee, locuri comune, modele, se ridică un peisaj. Spiritul Își construiește un corp, retorismul desfrînat o retorică virtuoasă. Obiectul liric iese la Bolintineanu din această disponibilitate nemărginită a spiritului său poetic. Apoi obiectul Începe să aibă propriile exigențe, sfîrșind prin a le impune spiritul creator. Putem spune, atunci, că poezia, apare, la Bolintineanu, dintr-o neobosită admirație
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
neprihănită voioșie trece prin poemele lui Bolintineanu, pline, totuși, de atîtea fapte sîngeroase. Judecata morală nu Împiedică Însă jubilațiile spiritului poetic. Căci numai de la o anumită treaptă de Îmbătare Își Începe Bolintineanu cîntecul său. IX Vasile Alecsandri. O recluziune productivă. Retorica peisajului, peisajul retoricii. Alecsandri scrie cu precădere iarna, anotimpul pe care Îl detestă cel mai mult. CÎnd se face frumos afară, se pregătește de călătorie. Literatura este lăsată atunci deoparte, fără remușcări, pînă ce un nou val de frig, o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
prin poemele lui Bolintineanu, pline, totuși, de atîtea fapte sîngeroase. Judecata morală nu Împiedică Însă jubilațiile spiritului poetic. Căci numai de la o anumită treaptă de Îmbătare Își Începe Bolintineanu cîntecul său. IX Vasile Alecsandri. O recluziune productivă. Retorica peisajului, peisajul retoricii. Alecsandri scrie cu precădere iarna, anotimpul pe care Îl detestă cel mai mult. CÎnd se face frumos afară, se pregătește de călătorie. Literatura este lăsată atunci deoparte, fără remușcări, pînă ce un nou val de frig, o ploaie răcoroasă, o
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
atare nu este, repet, o dificultate. Versul: „cînd scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor” spune Îndeajuns despre psihologia creatorului. Alecsandri are și el sentimentul unui Întemeietor, Însă sentimentul nu mai bîjbîie Între neputințele limbajului și neștiința retoricii. Folclorul Îi oferă o mitologie, retorica este bine cunoscută. Alecsandri este mai bătrîn (artisticește) decît contemporanii lui. Cu el poezia română atinge un nivel de stabilitate. Spaimele Începătorului au dispărut. Alecsandri are Într-un grad considerabil psihologia scriitorului profesionist. Literatura
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Versul: „cînd scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor” spune Îndeajuns despre psihologia creatorului. Alecsandri are și el sentimentul unui Întemeietor, Însă sentimentul nu mai bîjbîie Între neputințele limbajului și neștiința retoricii. Folclorul Îi oferă o mitologie, retorica este bine cunoscută. Alecsandri este mai bătrîn (artisticește) decît contemporanii lui. Cu el poezia română atinge un nivel de stabilitate. Spaimele Începătorului au dispărut. Alecsandri are Într-un grad considerabil psihologia scriitorului profesionist. Literatura este, desigur, o vocație, literatura este
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
totul pîrÎie, trăsnește, Tot se rumpe, se răstoarnă, se sucește, se Îndoaie, Ș-un troian de crengi, de arbori pe-a lui urmă se clădește.” Efecte, evident teatrale, scenografie cunoscută, retorică Împrumutată de la romantici, Însă, ca și În alte cazuri, retorica Începe să-și creeze obiectul, scena se umple de lucruri, peisajul se individualizează. Poetul nu se implică prea mult În aceste tablouri grandioase, rolul lui este mai degrabă acela al lui Statu-Palmă din poemul citat: după ce provoacă forțele oarbe ale
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
luncă dragă, tot ce are suflet, grai, Tot șoptește de iubire În frumoasa lună mai!” Literatura ia parte la constituirea acestui pasaj (grădinile Armidei, nimfele pînditoare), Însă literatura este mai mult decît oriunde concurată aici de percepția directă a lucrurilor. Retorica peisajului prevalează asupra peisajului retoricii. Alecsandri pune la un loc tot ceea ce o natură bună și fecundă produce mai de preț. Un colț de rai, cum zice el, unde se vorbește un limbaj comun: limbajul galanteriei. Stejarul, simbolul puterii, adresează
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
suflet, grai, Tot șoptește de iubire În frumoasa lună mai!” Literatura ia parte la constituirea acestui pasaj (grădinile Armidei, nimfele pînditoare), Însă literatura este mai mult decît oriunde concurată aici de percepția directă a lucrurilor. Retorica peisajului prevalează asupra peisajului retoricii. Alecsandri pune la un loc tot ceea ce o natură bună și fecundă produce mai de preț. Un colț de rai, cum zice el, unde se vorbește un limbaj comun: limbajul galanteriei. Stejarul, simbolul puterii, adresează modestei ierbi: „mult ești vie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
floarea oaspeților”) pentru a asista la un recital de gală. Tot ce are natura mai de seamă participă la o reuniune mondenă a cărei vedetă este privighetoarea. Tablou alegoric, antropomorfism fastuos. G. Călinescu găsea poemul conceput pe o idee falsă. Retorica peisajului cuprinde, cu toate acestea, cîteva imagini remarcabile. Este, Întîi, o imagine de ordinul fluidității: „zbor luciri de lună”, „roi de flăcări ușurele, lucioli scînteietoare / trec În aer, stau lipite...”. Ea deschide o veritabilă paradă a modei și a virtuților
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vîrtej de colb”. PÎnă și singurătatea se mineralizează: „mută, sterilă, nepătrunsă”, ea zace ascunsă de mii de ani În pămînt. Este o singurătate geologică, pietrificată. După ce lasă imaginației materiale inițiativa În prima parte a poemului, Alecsandri revine la obișnuita lui retorică literară (o scenă animată) În cea de a doua. Poemul coboară În cunoscutele convenții. Peisajul, constituit printr-un refuz ce se dovedește a fi productiv, se Încheie cu imaginea deprimantului ocean de iarbă „necunoscut În lume”. Am intrat deja În
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]