5,909 matches
-
Grupul a ajuns la Discovery pe 24 decembrie, după un traseu de 700 mile (1100 km) acoperit în 59 de zile. Media lor de 14 mile (22 km) pe zi a fost mult mai bună decât cea atinsă în expediția sudică de sezonul trecut, pentru o expediție pe baza cărării săniilor de către oameni, fapt ce a crescut indiferența lui Scott față de câini. Istoricul polar David Crane descrie expediția vestică ca „una dintre cele mai bune călătorii din istoria polară”. Multe alte
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
și membri ai echipajului. Rezultatele principale ale explorării geografice au fost descoperirea Teritoriului Regelui Edward al VII-lea; escaladarea Munților de Vest și traversarea Podișului Polar; prima sanie vreodată condusă pe acel podiș și călătoria pe Barieră până la cel mai sudic punct, 82°17′ S. Tipul de insulă a Insulei Ross a fost stabilit, Munții Transantartici fiind cartografiați la 83°S, iar pozițiile și altitudinile ale mai mult de 200 de munți individuali au fost calculate. Multe alte repere și locuri
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
datorat neglijenței față de simptomele acestuia, și nu a expediției în sine. La acel timp se credea că o dietă pe bază de carne proaspătă ar putea funcționa ca remediu, dar nu lipsa acesteia era cauza bolii. De aceea, în expediția sudică a fost luată carne de focă pentru „cazul în care ne îmbolnăvim de scorbut” . În Expediția Nimrod din 1907-1910 Shackleton a evitat boala printr-o dietă bine pusă la punct, incluzând mai multă carne de focă și pinguin. Totuși, locotenentul
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
bolii lui Shackelton în cartea lui Scott a dus la neînțelegeri între cei doi, mai ales în cadrul variantei extinse a cărții unde a fost descrisă transportarea lui Shackleton pe sanie. Din această cauză, rezultatul expediției, mai exact atingerea celui mai sudic punct de până atunci, a părut neimportant și a fost ignorat. Eventual Scott s-a întors la cariera sa navală, prima dată ca asistent în cadrul Serviciului de Spionaj Naval, și apoi, în august 1906, în calitate de căpitan al navei-amiral "HMS Victorious
Expediția Discovery () [Corola-website/Science/325047_a_326376]
-
a fost transformată în biserica-hală de astăzi în cursul anului următor. În mod similar se crede că și forma alungită a corului existent în ziua de astăzi pe vremuri era pătrat și mult mai mic. Pe peretele vestic al navei sudice există un relief încastrat care-l reprezintă pe Isus binecuvântând, amplasarea sa ducând cu gândul la existența în acel loc a unei chei de boltă a vechiului cor. Ferestrele acestuia sunt din vitralii colorate, în arc frânt și înguste. Prima
Biserica fortificată din Alțâna () [Corola-website/Science/325106_a_326435]
-
Șeica Mică, Daia, Sighișoara, Mediaș, Șaeș, Brădeni, etc. Deși era păzită, cristelnița a fost furată. În nava centrală se vede tribuna orgii ce prezintă o balustradă în stil baroc unde se ajunge prin intermediul unei scări care vine din nava laterală sudică. Accesul la clopotniță se face prin intermediul unei uși ascunse din spatele orgii. Clopotnița a fost construită în anul 1856, exact pe locul uneia demolate în 1853. Clopotnița cea veche avea prevăzute metereze și o galerie de apărare. Turnul de azi are
Biserica fortificată din Alțâna () [Corola-website/Science/325106_a_326435]
-
o lungime 15 km. Este modernizat până la Gură Hâiții. Merge pe axialul Negrei Șarului până la confluenta acesteia cu Călimănelul . Arealul Șaru Dornei Arealul Panaci - Păltiniș Accesul se face prin DJ174A Obiective: Biserică de lemn cu hramul "Sf. Nicolae" Este limita sudică a arealului deservit de DJ174 prin DJ174A - vest și DJ174B - est. Oferă acces la: Acces prin DJ174, DJ174E. Avantaje
DJ174 () [Corola-website/Science/325172_a_326501]
-
malul stâng al Dunării, acolo unde fluviul creează cel mai mare meandru din tot cursul său. Localitatea face parte din marea unitate structurală, Câmpia Română, fiind așezată la contactul dintre Câmpia Băilești, în partea nordică și Lunca Dunării, în partea sudică. În partea nordică, la 12 km distanță, Poiana Mare se învecinează cu comuna Maglavit, legate prin șoseaua asfaltată secundară Poiana Mare - Maglavit. În nord - vest, la 7 km distanță se află satul Golenți, legătura făcându-se pe calea ferată secundară
Poiana Mare, Dolj () [Corola-website/Science/325209_a_326538]
-
provine de la semnalele pe care le dădeau localnici odată cu apariția vreunei primejdii. Această dună înaltă servea ca punct de observație în jur. Localitatea se află situată la contactul dintre prima și cea de-a doua terasă a Dunării. În partea sudică a comunei, spre comuna Desa, se găsesc dune îngemănate, formate prin unirea a două dune la un loc. Aici, s-au descoperit pentru prima dată acest tip de dune în țara noastră. Teritoriul comunei Poiana Mare se încadrează, din punct
Poiana Mare, Dolj () [Corola-website/Science/325209_a_326538]
-
2010, Cod LMI: . A fost inițial o mică biserică-sală, fără clopotniță și cu un cor pătrat. Din acel edificiu s-a păstrat arcul de triumf semicircular, o fereastră mică romanică, în peretele estic al corului, trei ferestre circulare în peretele sudic al navei (actualmente zidite) și portalul de vest (și acesta zidit). În jurul anului 1500 s-au făcut modificări, deasupra corului a fost ridicată clopotnița. Alte renovări au fost făcute în 1699 și 1725. Altarul datează din 1734, iar baldachinul amvonului
Biserica medievală din Rusciori () [Corola-website/Science/325221_a_326550]
-
plan comun de capturare a Portului Moresby din Noua Guinee. De asemenea, parte a planului a fost o operațiune a Marinei Imperiale de a captura Tulagi în Solomon de sud. Obiectivul operațiunii a fost pentru japonezi de a extinde perimetrul sudic și de a stabili baze pentru a sprijini viitoarele avansuri pentru a cuceri Nauru, Noua Caledonie, insulele Fiji și Samoa și prin urmare, să reducă lungimea liniilor de aprovizionare dintre Australia și Statele Unite ale Americii, cu scopul de a reduce sau
Campania din insulele Solomon () [Corola-website/Science/325296_a_326625]
-
denumită Înălțimile Stafford pentru a împiedica armata lui Lee să întreprindă vreun contraatac major. Geniștii Uniunii au început să asambleze șase poduri mobile înaintea zorilor zilei de 11 decembrie, două la nord de centrul orașului, un al treilea la extremitatea sudică a acestuia și încă trei mai la sud, lângă confluența Rappahannockului cu Deep Run. Inginerii care construiau podul aflat direct în dreptul orașului au intrat sub tirul trăgătorilor de elită confederați, în principal al celor din brigada Mississippi condusă de gen
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
a început să treacă la ora 4:30 p.m., dar grosul acestei forțe a trecut abia în ziua de 12 decembrie. Marea Divizie Centru a lui Hooker a trecut la 13 decembrie, trecând și pe podurile nordice, și pe cele sudice. Eliberarea clădirilor orașului de către infanteria lui Sumner și de către focul de artilerie de peste râu a demarat prima mare luptă urbană a războiului. Tunarii unioniști au trimis peste 5.000 de proiectile către oraș și către crestele de la vest de el
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
de Jubal Early și D.H. Hill din aval pentru a se alătura liniilor defensive principale de la sud de oraș. Instrucțiunile verbale ale lui Burnside din 12 decembrie au conturat un atac principal al lui Franklin, susținut de Hooker, pe flancul sudic, în vreme ce Sumner urma să efectueze un atac secundar în nord. Ordinele sale reale din 13 decembrie către subordonați erau vagi și derutante. La 5 p.m. în ziua de 12 decembrie, el a efectuat o inspecție fugitivă a flancului de sud
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
Fredericksburgul acoperit de ceață. Ordinele generalului Burnside către gen.-mr. Edwin V. Sumner, comandantul Marii Divizii Dreapta, era de a trimite „o divizie sau mai multe” să ocupe zonele înalte de la vest de oraș, presupunând că asaltul său de la capătul sudic al liniei confederate va fi acțiunea decisivă a bătăliei. Zona era una dificilă—predominant câmp deschis, dar întrerupt de case împrăștiate, garduri și grădini care restricționau mișcarea liniilor de bătălie. Un canal se afla la circa 200 de metri vest
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
lupte de pe frontul lui Jackson. Generalii de brigadă confederați Maxcy Gregg și T. R. R. Cobb au fost răniți mortal. Pierderile suferite de cele două armate arată ambele cât de dezastruoasă a fost tactica armatei Uniunii. Deși luptele de pe flancul sudic au produs pierderi echilibrate (circa 4.000 Confederația, 5.000 Uniunea), flancul nordic a fost total dezechilibrat, victimele unioniștilor fiind de opt ori mai multe decât ale confederaților. Oamenii lui Burnside au suferit considerabil mai mult în atacul care inițial
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
fost scena luptei sângeroase din 13 decembrie 1862. În acest loc, soldații federali ai gen.-mr. George Meade și ai gen. brig. John Gibbon și-au lansat asaltul împotriva confederaților conduși de gen.-lt. Thomas "Stonewall" Jackson care apărau porțiunea sudică a liniei Armatei Virginiei de Nord la Fredericksburg. În ciuda pierderilor enorme, soldații federali conduși de Meade au reușit să pătrundă temporar prin linia confederată și o vreme au reprezentat cea mai bună șansă a nordului de a câștiga bătălia de la
Bătălia de la Fredericksburg () [Corola-website/Science/324497_a_325826]
-
teritoriu bizantin, și la nord de Ducatul de Spoleto, care făcea parte din Regatul longobard al Italiei (întemeiat în 568). Este probabil ca ducatul să-și fi extins teritoriul până la Munții Apenini, poate chiar dincolo de aceștia, iar orașul cel mai sudic să fi devenit Numana, pe malul de nord al Mincio. Capitala ducatului de Pentapolis era la Rimini, iar ducele era atât autoritate civilă, cât și militară în cadrul ducatului. Pentapolis reprezenta în acea periodă una dintre rutele cele mai traversate ale
Ducatul de Pentapolis () [Corola-website/Science/324526_a_325855]
-
el deja își construise un nume de geolog și colecționar de fosile, iar publicarea lucrării sale științifice intitulată "Călătoria lui Beagle" l-a făcut celebru ca scriitor. "Beagle" a traversat Oceanul Atlantic, și apoi a efectuat studii hidrografice în preajma coastelor părții sudice a Americii de Sud, revenind prin Tahiti și Australia după un ocol al Pământului. Deși expediția urma să dureze doi ani, ea s-a întins pe aproape cinci. Darwin a petrecut majoritatea timpului explorând pe uscat: trei ani și trei luni pe
A doua călătorie a vasului Beagle () [Corola-website/Science/324537_a_325866]
-
sunt fixe și a pus bazele ideilor cu care s-a întors în Anglia și care au dus la elaborarea teoriei sale privind evoluția prin selecție naturală. Scopul principal al expediției a fost efectuarea unui studiu hidrografic asupra coastelor părții sudice a Americii de Sud, în continuarea unor studii anterioare. Aceasta urma să aibă ca rezultat întocmirea de hărți de navigație ce urmau să prezinte informații privind adâncimea mării și alte asemenea date necesare în scop de război naval sau pentru transporturi comerciale
A doua călătorie a vasului Beagle () [Corola-website/Science/324537_a_325866]
-
succedat și ca principe de Salerno din 977 sau 978. A fost un nobil important din sudul Italiei, aflat în luptă atât cu Imperiul Bizantin cât și cu sarazinii pentru controlul regiunii. El a devenit stăpân asupra aproape întregii jumătăți sudice a Italiei. Mama sa a fost Yvantia, iar Pandulf a fost co-principe al tatălui său, Landulf al II-lea de Benevento, începând de la 943, atunci când bunicul său, Landulf I a murit, ca și din 959, împreună cu fratele său Landulf al
Pandulf Cap de Fier () [Corola-website/Science/324614_a_325943]
-
nici o probă privind aceste ipotetice descoperiri. Cert este că imediat după descoperire, aceste insule figurau pe toate hărțile și planigloburile marinei spaniole. Prima dată, arhipelagul este menționat pe o hartă a lui Pedro Reinel din 1522-23, la 53°55’ latitudine sudică. În secolul următor, arhipelagul a fost vizitat de nave străine, cu precădere baleniere, care s-au aventurat în zonă, cu riscul de a stârni riposta autorităților spaniole. Toată regiunea sudică a Americii însă, conform tratatelor internaționale încheiate atunci, precum Tratatul
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
a lui Pedro Reinel din 1522-23, la 53°55’ latitudine sudică. În secolul următor, arhipelagul a fost vizitat de nave străine, cu precădere baleniere, care s-au aventurat în zonă, cu riscul de a stârni riposta autorităților spaniole. Toată regiunea sudică a Americii însă, conform tratatelor internaționale încheiate atunci, precum Tratatul „American” din 1670 dintre Spania și Anglia, aparținea de drept Spaniei. Pacea de la Utrecht, încheiată în 1713, confirma suveranitatea spaniolă asupra Americii de Sud, inclusiv asupra arhipelagului Malvinelor. Cu toate acestea, în ciuda
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
din Tratatul de la Washington. Această situație s-a datorat faptului că, potrivit articolului 6 al tratatului, zona de aplicare a acestuia este la Nord de Tropicul Racului (250 latitudine nordică), în vreme ce Insulele Falkland, aflate la Sud de Tropicul Capricornului (250 latitudine sudică), sunt cu mult în afara acestei zone. Anterior invaziei argentiniene, guvenul britanic nu avea nici un plan militar pregătit pentru această eventualitate. În consecință, forța expediționară a fost încropită pe baza navelor disponibile la momentul respectiv. Submarinul cu propulsie nucleară , care naviga
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]
-
Falkland, peste 150 de oameni au suferit răni și arsuri, printre care și Simon Weston, ulterior cunoscut realizator de emisiuni radio și tv. Trupele Welsh Guards fuseseră trimise pentru a sprijini forța pricipală ce urma să atace Stanley din direcția sudică. Pe 2 iunie, o mică parte din trupele 2 Para s-a deplasat în punctul numit “Swan Inlet house”, folosind un număr de elicoptere militare de tip Westland Scout. Descoperind că în zonă nu sunt soldați argentinieni, depășindu-și atribuțiile
Războiul Malvinelor () [Corola-website/Science/324544_a_325873]