6,881 matches
-
foarte scurtă. Nu stăm bosumflați sau posomorâți în timpul vizitei. Trebuie să fim veseli, binedispuși și comunicativi. Nu acaparăm discuția, adică nu vorbim numai noi, reducându-i la tăcere pe ceilalți. Nu cădem nici în cealaltă extremă, respectiv, nici nu stăm tăcuți, fără să scoatem vreo vorbă. Nici nu-i punem pe ceilalți în situația de a ne smulge cu forța vorbele, frazele. Nu plecăm acasă în timpul mesei și inic imediat după masă. Nu rămânem prea mult dacă ceilalți musafiri au plecat
Ghid metodic pentru activitățile de terapii în educația specială a copiilor cu cerințe educaționale speciale(CES) by Mihai Zamfir () [Corola-publishinghouse/Science/1189_a_2270]
-
cu apă fierbinte, altul cu apă foarte rece, lângă case se află câteva albii frumoase de piatră unde, pe când era pace și corăbiile aheene nu trăseseră încă la țărm, femeile cetății veneau să spele rufe. Pe atunci, câmpia avea nopți tăcute, și în întuneric erau doar foșnet de vânt și frunze, cântec de păsări. Substratul sau substanța sau esența lumii homerice, prezentă pretutindeni, umplând cu puterea ei timpul păcii și timpul războiului, văzutul și nevăzutul, este un principiu cosmic și vital
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
zece ani, prefăcuse în suferință vechea și tihnita fericire a cetății lor. Era puțin după ce Paris propusese ca soarta războiului să fie hotărâtă de rezultatul unei lupte dintre el și Menelau. Luptătorii din cele două tabere vrăjmașe stăteau în așteptare, tăcuți, rezemați de scuturi și cu lăncile înfipte alături, în pământ. Bătrânii troieni îi priveau din înaltul zidurilor. Și sosește acolo Elena, vechea pricină a vrajbei. Bătrânii nu se pot împiedica să nu fie uimiți (a câta oară?) de frumusețea ei
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
cei care i-au fost dragi odinioară. Apoi o roagă să-i numească, ea știindu-i, pe cei mai de seamă dintre ei. Iar Elena, tristă (ce glas o fi avut?), îi numește pe toți, așa cum îi vede pe câmpia tăcută, sustrasă o clipă încrâncenării și urii. Peste răgazul acesta vremelnic trece o clipă sub cerul plin de lumini o adiere de îndurare și de iertare, de seninătate și de nădejde care străbate apoi întregul poem, parcă dezmințindu-i rostul. În
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
Carul mare. Într-o cetate se văd nunți, ospețe, alaiuri, dansatori, femei privind din pragul caselor, o judecată; alta este împresurată și scapă printr-o luptă sângeroasă. Urmează o scenă de arat, un seceriș pe un domeniu regesc, prânzul stăpânului tăcut și fericit și al pălmașilor osteniți; culesul unei vii, în cântece și dansuri; o turmă de vaci și de boi ieșind la păscut de-a lungul unui râu, atacată de un leu care 149 omoară un taur și-l mănâncă
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãții by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2880]
-
cu apă fierbinte, altul cu apă foarte rece, lângă case se află câteva albii frumoase de piatră unde, pe când era pace și corăbiile aheene nu trăseseră încă la țărm, femeile cetății veneau să spele rufe. Pe atunci, câmpia avea nopți tăcute, și în întuneric erau doar foșnet de vânt și frunze, cântec de păsări. Substratul sau substanța sau esența lumii homerice, prezentă pretutindeni, umplând cu puterea ei timpul păcii și timpul războiului, văzutul și nevăzutul, este un principiu cosmic și vital
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
zece ani, prefăcuse în suferință vechea și tihnita fericire a cetății lor. Era puțin după ce Paris propusese ca soarta războiului să fie hotărâtă de rezultatul unei lupte dintre el și Menelau. Luptătorii din cele două tabere vrăjmașe stăteau în așteptare, tăcuți, rezemați de scuturi și cu lăncile înfipte alături, în pământ. Bătrânii troieni îi priveau din înaltul zidurilor. Și sosește acolo Elena, vechea pricină a vrajbei. Bătrânii nu se pot împiedica să nu fie uimiți (a câta oară?) de frumusețea ei
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
cei care i-au fost dragi odinioară. Apoi o roagă să-i numească, ea știindu-i, pe cei mai de seamă dintre ei. Iar Elena, tristă (ce glas o fi avut?), îi numește pe toți, așa cum îi vede pe câmpia tăcută, sustrasă o clipă încrâncenării și urii. Peste răgazul acesta vremelnic trece o clipă sub cerul plin de lumini o adiere de îndurare și de iertare, de seninătate și de nădejde care străbate apoi întregul poem, parcă dezmințindu-i rostul. În
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
Carul mare. Într-o cetate se văd nunți, ospețe, alaiuri, dansatori, femei privind din pragul caselor, o judecată; alta este împresurată și scapă printr-o luptă sângeroasă. Urmează o scenă de arat, un seceriș pe un domeniu regesc, prânzul stăpânului tăcut și fericit și al pălmașilor osteniți; culesul unei vii, în cântece și dansuri; o turmă de vaci și de boi ieșind la păscut de-a lungul unui râu, atacată de un leu care omoară un taur și-l mănâncă; o
Ahile sau Despre forma absolutã a prieteniei; Ariel sau Despre forma purã a libertãþii by Petru Creţia () [Corola-publishinghouse/Science/1373_a_2881]
-
este scurtată și în consecință crește frecvența respiratorie. Stimulii plecați de la neuronii inspiratori sunt ulterior modulați de impulsurile provenite de la nervii vag și glosofaringian; ramurile acestor nervi se termină în tractul solitar, situat foarte aproape de aria inspiratorie. Aria expiratorie este “tăcută” în timpul respirației obișnuite deoarece ventilația este datorată contracției active a mușchilor inspiratori (în special diafragm), urmată de relaxare, cu revenirea pasivă a peretelui toracic la poziția inițială (de echilibru mecanic). In cursul respirației forțate (de exemplu în timpul efortului) expirul devine
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2285]
-
este scurtată și în consecință crește frecvența respiratorie. Stimulii plecați de la neuronii inspiratori sunt ulterior modulați de impulsurile provenite de la nervii vag și glosofaringian; ramurile acestor nervi se termină în tractul solitar, situat foarte aproape de aria inspiratorie. Aria expiratorie este “tăcută” în timpul respirației obișnuite deoarece ventilația este datorată contracției active a mușchilor inspiratori (în special diafragm), urmată de relaxare, cu revenirea pasivă a peretelui toracic la poziția inițială (de echilibru mecanic). In cursul respirației forțate (de exemplu în timpul efortului) expirul devine
Fiziologie umană: funcțiile vegetative by Ionela Lăcrămioara Serban, Walther Bild, Dragomir Nicolae Serban () [Corola-publishinghouse/Science/1306_a_2286]
-
mai departe. Altfel, ne blocăm și începem derapajul în jos până la autodistrugere. După care va trebui să ne salveze doar bunul Dumnezeu, că noi nu mai putem. După două ore în seara aceea, Mihai și Violeta plecară acasă atât de tăcuți și plini de încântare, încât ea i-a spus că își dorește ca și copii ei să gândească așa. Asta presupune să citească mult. După o scurtă pauză: Știi ce mi-ar place? Să studiez astrologia. Ea se uită întrebătoare
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
este, după părerea lui, decât aparent, căci eroina nu este înzestrată cu smerenie. Pentru Nicole, care vorbește în numele jansenismului, virtuțile creștinești nu ar trebui utilizate în teatru, căci adevăratul creștin este un om umil care, neieșind niciodată în față, rămâne tăcut. Un autor dramatic nu poate deci, după părerea lui, să reprezinte un sfânt altfel decât în starea păcatului mândriei. "Totuși luând în considerare Comediile celor care au demonstrat această aparență de cinste, vom observa că ei nu au omis să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
îndeplinind funcția semnificației acustice, de la sunetul pur (onomatopeea, care, incredibil, poate fi tradusă: cocoșul galic se exprimă "cocorico", în timp ce în versiunea germană vorbește limbi străine prin "kikeriki"), până la "gradul zero al foniei", al semnului care nu marchează nici un sunet (interogația tăcută, de exemplu).535 Semnele devin simboluri, care la rândul lor devin semnale pentru lectura benzii (chiar dacă există diferențe notabile între autori în privința utilizării și semnificației lor), semne "cabalistice" care marchează gândurile și vorbele tari, iar metaforele limbajului curent sunt extrase
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Benoist formulează o foarte importantă remarcă, afirmând că "dezvoltarea unui adevăr doctrinal în mit nu este o fabulă", pornind tocmai de la originea etimologică, conform căreia fabula echivalează cu vorbirea (fabula), iar mitul, dimpotrivă, provine dintr-o rădăcină care înseamnă mut, tăcut (mutus), trimițând la ideea de tăcere a lucrurilor care, prin natura lor, nu pot fi exprimate decât prin simboluri. Luc Benoist, Semne, simboluri și mituri, p. 120. "Mitul se prezintă ca un exemplu logic de acțiune, de pasiune sau de
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
lumânăriie sfârâie împroșcând scântei. Lacrimi de durere în jur. Ce s-ar face lumea fără lacrimi!? stai și te întrebi. Lumea, viața are nevoie de lacrimi ca de aer, ca de apă, ca de soare și lumină. În câtă liniște tăcută s-a cufundat moarta. Ea tace, ascultă... nu răspunde; păstrează aceeași figură pe chip... Ei îi este totuna, dacă o jelești, ori nu... Lumânările se mistuie fumegând, mirosul de ceară arsă amestecându-se cu mirosul de tămâie... Clopotul de la Schit
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
data asta n-am văzut nimica, chiar n-am văzut... De atunci, Toma Chiuariu, marele povestitor, vestitul vânător, n-a mai povestit ce-a văzut în pădure, ori ce n-a văzut... niciodată, nimănui... Pădurea rămânând, mai departe, tainică și tăcută, ca întotdeauna... CAPITOLUL V Povestiri din război... Ceara, caldă. Luna răsărise de după creastă, devreme și se suise la vreo două sulițe pe cer. Era pe la 1881... în ajun de Sânt-Ilie... La casa pădurarului, în ceardac... dondănit molcom de oameni. Anton
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
întunericului, lacrimile îi șiroiau pe obraz, murmurând... Domnica o rămas vădană cu trei orfani de tată... O mulțime... o mulțime, și-au dat viața acolo!.. Și-au dat-o fără să clipească. Știau că-i pentru pământul strămoșesc, răzășesc... de la Tăcuta, Șuletea, Fălciu șî altele... Și, Anton tăcu... coborî din ceardac și se topi în întuneric... Sufletul îi atinsese prea-plinul... CAPITOLUL VI Anuca Trecuse demult de miezul zilei... Soarele scăpătase spre chindie... Vântul foșnea blând printre crengile copacilor... de undeva de
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
o ție minte, și și-a creat-o, imaginea, mai târziu, în copilarie, și a înviat-o, cu tot e ce-a auzit de la tatăl și bunicul ei și matușa Domnica, dar mai ales, cu propria ei imaginație: „o fată tăcută, înaltă, cu părul de culoarea orzului copt, cu ochi albaștri-cenușii, și frumoasă...“ Aceasta era mama ei... Așa o imagina ea. În nopțile senine, când se simte singură, nedreptățită, nefericită, i se pare că mama ei o privește cu grijă și
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și el a împușcat-o în picior. Și, iarași, cu o ultimă sforțare, animalul căscă larg gura, vrând parcă, să recheme viața în adâncul mădularelor lui, de unde plecase zvâcnind fără întoarcere. Luna se ascunse după o zdreanță de nor... Codrul tăcut, înghițea zvâcnelili fiarei și a omului, străpuns de un fior înghețat. Anton, deși vânător încercat, rămase deznădăjduit... parcă și prin el trecuse nevăzută, umbra amară a acelui sfârșit. Fiori înghețați îi scutură tot trupul. Din țeasta zdrobită, sânge și creeri
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
știute. Cei doi pândeau cum se lasă noaptea și cum curge întunericul prin văi, ca fumul pe acoperișul caselor, când toamna intră de-a binelea în iarnă. Pășeau cu mare fereală pe o potecă, prin pădurea întunecată care se înalță tăcută, de nepătruns, bătrână și liniștită, de parcă dormea sub povara unui vis adânc... Pădurea cu copacii încărcați de zăpadă, sclipea sub razele de argint ale lunii. Din niște cuiburi se auzi croncănit de corbi... Luna mergea pe deasupra, luminând ca ziua pânza
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
calea animalului de pradă... și a vrut să-l întreacă... * ...Zăpada ajunge până la genunchi. Fiecare pas e o trudă, fiecare pas o biruință. Codrii bătrâni ai Fălciului, acoperă aici, coama dealului Rediu-Mârzac... Prin rămurișul îngreunat de zăpadă, al coroanelor, pătrunde tăcută dimineața de iarnă. Trunchiuri uriașe de fagi și goruni străpung ziua cenușie, dar puterea din inima stejarilor pare să crească în ciuda iernii, să crească mereu pentru a dăinui... Urme de lupi taie în curmeziș coama dealului Mârzac. Anton așteaptă să
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
drumul spre casă, lăsă drumeagul pe partea stângă și se abătu pe o potecă, umblată doar de sălbăticiuni, dar știută și de ea. Poteca, strâmtă, se îngusta pe măsură ce înainta în inima codrului. Pădurea de fagi și goruni era ciudat de tăcută... Trunchiurile se înălțau către bolta cerului, uriașe... sus, se întâlneau crengile verzi, fragede... iar, acolo încă mai era soare... Acolo sus, tremura un vânticel cald... acolo sus era lumină și zarvă, pentru că acolo cânta mierla neagră ca tăciunele, uguiau turturica
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
uitase de prezența lui. Copilul nostru va trebui să aibă, desigur, maniere la fel de ireproșabile, se gândi ea, întrebându-se dacă era într-adevăr genul de om care să aibă vreun pic de răbdare cu copiii. Dar dacă avea copilul potrivit... tăcut și cuviincios... Poate că n-ar fi fost atât de rău. Nu întinerea cu timpul, își dădea bine seama de asta, și avusese întotdeauna în plan să facă un copil, dar lucrul acesta fusese permanent amânat în favoarea altora mai urgente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
tale, tu vrei să călătorești numai ca să-ți faci rebusul într-un peisaj nou. Cât despre carieră, nici că-ți pasă; n-ai nici un pic de ambiție. Poate că nu aveam. Dar cred că m-am schimbat mult. Nieve rămase tăcută. Nu mă crezi. Nu cred că ești făcută pentru lucruri mărețe, atâta tot, zise Nieve. Atunci pentru ce sunt făcută? o întrebă Darcey. — Nu știu, cred că ești cam visătoare și cam ruptă de realitate în general. Ai putea realiza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]