5,477 matches
-
altfel inimitabilă, a lui Mihail Sadoveanu. În general, opțiunea lui Eminescu este pentru nearticulare. I. Funeriu (1995) afirma: Hotărât lucru, opțiunea eminesciană are resorturi estetice serioase, motivația fundamentală fiind aceea că substantivele nearticulate sunt mai vagi, mai puțin precizate, mai tainice, mai misterioase și mai „ne-lămurite”, prin urmare mai proprii limbajului poetic, câtă vreme acesta manifestă o repugnanță vizibilă față de orice tendință către explicit; „articulatele” sunt mai apropiate de știință decât de poezie, Întrucât limbajul științific cunoaște o tendință cu
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
Anatole France și‐am încercat să mi‐ l închipui pe bibliotecarul Sariette mi‐ a răsărit în minte George Nedelea și de‐ atunci încolo n‐am mai putut să‐l despart pe unul de celălalt. Îl vedeam un împătimit al cărții, tainic și plin de bizareriile coabitării livrești. Aveam să‐l revăd tot la Bârlad, peste aproape trei decenii, în t oamna anului 1972, la șezătoarea literară prilejuită de împlinirea centenarului 101 nașterii lui G. Tutoveanu, când, spre stupoarea celor ce ‐l
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
Academiei Bârlădene, ținute fie la Bârlad, fie în unele târguri ori sate din apropiere, ca Iveștii, Corodul și Berheciul, ca să le numim doar pe cele de lângă Tecucii ei. Atunci am aflat că dulcele maestru îi păstrase - și el! - o afecțiune tainică și intactă în timp și că, în 1904, ea îi inspirase poezia Portret, publicată în ediția a doua (1910) a primei lui cărți - Albastru: „E‐naltă și în mersu‐i Ușor se‐ nmlădie Ca zarea de lozii Când vântul o
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
d e ce, spre pildă, am 324 cânta florile portocalului, căruia nu i‐am văzut decât fructul, când zarzării ne îmbată primăvara cu parfumul ninsorii lor de flori? De ce am căuta să simțim murmurul Gangelui, când ne șoptește atât de tainic și de aproape izvorul a scuns în umbrișul sălciilor pletoase și curge atât de măreț Dunăr ea de vale? Sau de ce am căuta să zugrăvim rău ghețarii Alpilor, p e care nu i‐am zărit niciodată, când Ceahlăul mai străjuiește
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
stânjenel) se folosesc pentru combaterea moliilor. Uleiurile aromatice de busuioc, mentă, eucalipt se folosesc pentru combaterea țânțarilor. Aromaterapia câștigă încet, dar sigur tot mai multă importanță în cadrul terapiilor alternative. CAPITOLUL 1 MODUL DE ACȚIUNE A ULEIURILOR VOLATILE Dacă explorăm mecanismul tainic al simțului olfactiv, trebuie să întreprindem o călătorie fascinantă în centrul creierului nostru. Răspunzător de mirosurile percepute de noi nu este doar nasul, acesta ne duce mai departe, către un laborator computerizat, care prelucrează aromele recepționate (figura 1). Organul nostru
Aromaterapia, magia parfumului, cromoterapia şi meloterapia : terapii alternative by VIOLETA BIRO () [Corola-publishinghouse/Science/373_a_651]
-
de l’intime”, in Intime, intimité, intimisme, Université de Lille, 1976, p. 1. (4) Ibidem, p. 19. (5) Charles Baudelaire, Curiozități estetice, Editura Meridiane, București, 1971, p. 123. Traducere de Rodica Lipatti, prefață de Ludwig Grünberg. Traducătoarea spune „ceea ce este tainic În creier”, expresiv, Însă mai puțin relevant decât În originalul francez. (6) Jean Beauverd, loc. cit., p. 29. (7) Raphael Molho, „Regard intime et construction de soi”, in Intimité, intime, intimisme, Université de Lille, 1976, p. 113. (8) Ibidem, p.
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ființei. Dar și a expresivității acestei ființe. Intimitatea și subiectivitatea conotează, În proporții diferite, desuetul. Moliciunea romantică nu acoperă, Însă, decât un aspect al jurnalului. Părțile nevăzute, albul nescris al paginii se revendică unei alte tradiții: a interiorității și a tainicului, a secretului de primă instanță devenit, mai apoi, bun public. Interioritatea nu e decât forma disimulată a sinelui, a privirii care egalizează contrariile. Eul autorului asigură unitatea confesiunii, argumentează continuitatea și logica textului. Și, oricât de perimată ar fi conotația
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
recunosc că în cazul meu nu a fost vorba de o vocație. N-aș putea să spun când și nici nu știu dacă Dumnezeu m-a chemat. Ceea ce de obicei se spune că este «vocație», pentru mine a fost o tainică coincidență a misterului vieții, însoțită de alegerile mele personale. Încă din copilărie, era evident că urma să mă simt bine în preajma lui Dumnezeu, în special prin rugăciune. Ceea ce a caracterizat și a orientat viața mea a fost sensul unei radicale
Nu perfecţi, ci fericiţi : pentru ca profeţia vieţii consacrate să aibă sorţi de izbândă by Michael Davide Semeraro () [Corola-publishinghouse/Science/100999_a_102291]
-
aducându-i câte vreun dar în bani sau în blăni de samur din partea țarilor și încurajările patriarhului Ioachim. Pentru a nu rămâne dator prietenilor, tălmăcește, din limba greacă în limba rusă, lucrări de interes teologic, ca Istoria bisericească și Vedenia tainică a patriarhului Gherman al Constantinopolului (în 1690), Împotriva ereziilor de Simion, arhiepiscopul Tesalonicului (în 1691) sau Epistolele lui Ignatie Teoforul, arhiepiscopul Antiohiei, pe care le trimite mitropolitului kievean Varlaam Iasinski și patriarhului Ioachim, dovadă că el intervine, cu prestigiul erudiției
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
rostire, nerostire, rostire incompletă, indicibil și tăcere constituind tot atîtea grade de înțelegere a limbajului lévinasian, pe care autoarea le parcurge cu admirabil curaj. Acolo unde limbajul rațional și intelectul devotat logicii binare nu mai pătrund, pătrunde în schimb terțul tainic ascuns, ce leagă armonic tot ce pare discontinuu și fragmentat. Celălalt ca neuitare a sinelui profund, celălalt ca incitare permanentă la responsabilitate, tocmai prin fragilitatea și vulnerabilitatea sa. În esență, existența suferinței celuilalt împiedică subiectul să se stabilizeze, să se
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
nopții. În romanul precedent, cititorul era îndemnat să împărtășească durerea celui trădat. Acum, i se cere ceva mult mai grav, să împărtășească chinurile trădătorului. Nu să-i răscumpere vina. Nici s-o uite. Doar s-o asculte. Chalandon ne strecoară tainic un mesaj deloc reconfortant: în intimitatea aceasta pe care o resimțim, poate fără voia noastră, cu disperarea unui om care și-a mutilat sufletul, se exprimă acea parte întunecată din fiecare din noi, acea zonă opacă pe care reușim să
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
din alta, astfel încît s-a lăsat în voia lor și a ieșit această Feerie generală, extrem de tonică și alertă, plină de haz și voioșie, o privire trăsnită și liberă asupra tuturor neroziilor și deviațiilor contemporane, sau, dimpotrivă, asupra unor tainice clipe de prospețime. Calchiate după întrebările copilăriei (și nu numai) prin care am trecut cu toții, gen: "ce este Dumnezeu?", "cine plouă?", "unde apune soarele?", sau "de ce au elefanții trompă?" etc., capitolele volumului premiat se înșiruie după o logică doar de
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
aude la turme, Ce stă, reîncepe, abia răsunând, Cu glas care moartea-i aproape să-l curme, Când viața-ncetează treptat înghețînd; Un greier ce cântă, o iarbă, răsura, Stufoasă pădure, pierdute cărări, Adânca murmură ce-nvie natura Ca geniuri tainici ascunse prin flori. Tot mișcă, încîntă a noastră gândire; Tot are un farmec, tot este mister. Abundența și prozaismul strică operei poetice a lui Alecsandrescu. În Umbra lui Mircea la Cozia a fost atins totuși o singură dată echilibrul. Comentariul
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare Pare-un lan de diamanturi ce scârție sub picioare. Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios Ca înaltele coloane unui templu maiestos, Și pe ele se așează bolta cerului senină Unde luna își aprinde farul tainic de lumină. O! tablou măreț, fantastic!... Mii de stele argintii În nemărginitul templu ard ca veșnice făclii. Munții sunt a lui altare, codrii organe sonoare Unde crivățul pătrunde, scoțând note-ngrozitoare. Totul e în neclintire, fără viață, fără glas; Nici un
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Armonii intime, e mai ales byronian. Poetul caută malurile "singurate" ale râului, ar dori să ia parte la lupte sângeroase, s-audă vuirea bombei, să se afle pe oceanul în furtună, ori printre munți gigantici și cataracte. Femeia iubită e "tainicul Luceafăr", pentru care varsă "valuri de lacrime de sînge" cântând jalnic pe harfă. Gelozia e plină de "furie", ucigașă. Într-o baladă, doi strigoi de cavaleri, Oscar și Conrad, luptă noaptea pe ruinele unui castel. În alta, orientalistică, adversari pentru
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
geniu ce-apune maiestos, Adio-al unui suflet artistic, ce se curmă Pe-o tristă armonie cu sunet dureros! Și degetele-i albe pe clapele sonore Se-nmlădiau alene, în ochii mei privind - Erau în miez de noapte târzii și tainici ore... Parcă simțeam pe Weber lângă clavir murind!... * Și-am plâns - precum ar plânge amantul după dricul Iubitei fidanțate purtat spre cimitir; Și-am plâns - precum ar plânge murindul în delir. Printre atâtea versuri prozaice, întîlnim uneori fraze poetice deloc
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
triste cantilene. Pe urmele îndepărtatului Radu Ionescu, poetul se cutremură de acordurile pianinelor funerare: Acorduri murmurate de negre pianine Atinse-ncet și dulce de mâini ce-au tresărit Sub visul care, palid, o clipă-a răsărit, Sub lacrimi neștiute în tainice suspine. Și mâna diafană ce lunecă pe clape Trezind din somn de veacuri dulci visuri din mormânt E tot minunea veche mai sus de orice cânt, Iar ochii par o mare de-adînci și triste ape. Alte instrumente pastorale, flaut, orgă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
joacă și nechează Și pusta-ntreagă plânge în dulcea după-amiază, Iar iepele robuste Pasc leneșe-n răcoarea nemărginitei puste... minerii văzuți ca niște forțe sănătoase ale animalității umane, în fine ereditatea însăși ce alimentează această nepotolită sete de viață: Ce tainice, străvechi, nebiruite, vii porunci haine Se războiesc în trudnicele-mi vine, De nu găsesc un loc în care să mă simt la mine?... Ce blesteme, Ce patimi fără nopți și fără număr, Mă sbiciuie, mă-nvolbură, mă hărțuiesc, m-apasă
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
Mateescu, într-o nuvelă, consideră miracol faptul de a nu fi fost mâncat de câțiva urși cu "burtica umflată", lui Sandu Tudor, călător la Sfântul Munte, i se întîmplă evenimente ce nu se pot pricepe decât "numai prin lucrarea unei tainice minuni". Un cutremur care a devastat România de curând a fost interpretat ca miracol în favoarea unei formații politice. Capitolul XXVIII DADAIȘTI, SUPRAREALIȘTI, ERMETICI TRISTAN TZARA Tristan Tzara, care avea să inventeze la Zürich dadaismul, poezia hazardului exterior ("Luați un jurnal
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
e ca Adunarea să fie dizolvată după atâtea fapte meritorii pe cari le-a comis. Iată ceea ce foaia oficioasă nu înțelege deloc. Auzi, dizolvată? O Cameră ai cării membri s-au îmbogățit cu ocazia răscumpărării, o Cameră în care există tainice biurouri de împământenire, unde cu bani peșin fiece izraelit de treabă poate câștiga onoarea și avantajele cetățeniei române fără a fi îndeplinit condițiile înscrise în Constituție? Auzi, dizolvată o Cameră care, fără rezistența opoziției întrunite, era să împământenească propunerea Costinescu
by MIHAELA MOCANU [Corola-publishinghouse/Science/979_a_2487]
-
a Întinderii; oarecare neorînduială Însemnătoare fără proporție, precum o grămadă nemărginită de stînci, aruncate după Întîmplare de mîna naturii, sau o peșteră fără nici o urzire regulată de arhitectură, ale căria colțuroase afundări pare c-ar cuprinde oricare comori sau curse tainice, o Înșiruire de munți fără căpătîi și oarecare fundături; toate aceste și asemenea acestora izbesc imaginația noastră și nasc În noi cugetări Înalte, care pricinuiesc sublimul ce Îl numim sublim În cele din afară.” Textul are valoarea unui program liric
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Într-o expresie mai direct lirică (Reverie): „De zgomot departe, În vesela vale, A cării verdeață ades am călcat, În liniștea nopței, privirile tale Se-nalț, se ațintă pe cer luminat.” Apar, numaidecît, elementele pastoralei: clopotul turmelor, greierul ce cîntă, tainici „geniuri” ascunși prin flori, iarba, pădurea stufoasă, cărările pierdute și, bineînțeles, cerul, Într-o figurație mai inspirată. Grigore Alexandrescu, care ridică rareori ochii de pe mizeriile lumii comune, privește cerul și gîndește (filozofie elementară) la legătura dintre individ și prototipul ideal
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
lași cuprins de una din cele mai plăcute stări din lumea aceasta.” * CÎnd, Împresurat de zăpezi, stă Închis În casă și scrie, poetul privește (cum se spune cu o obosită imagine) cu ochii Închipuirii Îndepărtatele cîmpuri Înverzite, apele curgătoare, seraiurile tainice și alte minuni orientale... Natura imediată este ostilă și poezia n-o acceptă decît ca element de contrast. De ea nu se pot lega visurile Înalte ale poetului, fantezia o ocolește, ploaia, vijelia și zăpada rămîn, neputincioase, la marginea spațiului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Mult ești vie și gingașă!ă Fluturașul zice floarei: «Mult ești mie drăgălașă!ă Vulturul uimit ascultă ciocîrlia ciripind; RÎu, izvoare, nouri, raze se Împreună iubind. Luncă, luncă, dragă luncă! rai frumos al țării mele, MÎndră-n soare, dulce-n umbră, tainică la foc de stele! Ca grădinile Armidei, ai un farmec răpitor, Și Siretul te Încinge cu-al său braț dismierdător. Umbra ta, răcoritoare, adormită, parfumată, Stă aproape de lumină, prin poiene tupilată. Ca o nimfă pînditoare de sub arbori Înfloriți, Ea la
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unde se vorbește un limbaj comun: limbajul galanteriei. Stejarul, simbolul puterii, adresează modestei ierbi: „mult ești vie și gingașă”, vulturul - simbolul orgoliului și al cruzimii - vorbește cu ciocîrlia, soarele se Înțelege cu norul, fluturul cu „plînta” etc. Este spațiul corespondențelor tainice și În el se folosește ca mijloc de comunicare limbajul șoaptei. Totul se Îngînă, regnurile comunică, speciile participă la un mare concert. Lunca este o figură a beatitudinii și, „prin o magică plăcere de parfum și de cîntare”, ea acționează
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]