5,418 matches
-
monumente: Biserica din Tărpiu este un monument caracteristic tranziției de la stilul gotic la cel din Renaștere. Construcția bisericii de către sași se plasează între sfârșitul secolului al XIII-lea și primele decenii ale secolului al XVI-lea, ca biserică-hală, fără turnul vestic. Biserica a fost fortificată cu un zid de incintă, având un turn, similar cu cel de la Biserica evanghelică fortificată din Lechința. Forma actuală a fost atinsă în Evul Mediu, când biserica întărită a fost transformată în fortăreață, prin întărirea zidului
Biserica Evanghelică-Lutherană din Tărpiu () [Corola-website/Science/333271_a_334600]
-
(Calea Împăcării) este o stradă din districtul Rione Borgo al Romei (Italia). Având 500 m lungime, ea face legătura între Piața Sân Pietro și Castelul Sant'Angelo de pe malul vestic al râului Tibru. Acest bulevard a fost construit între 1936 și 1950, reprezentând principala cale de acces în Piață Sân Pietro. În afară de magazine, ea este mărginita de mai multe clădiri istorice și religioase - printre care Palazzo Torlonia, Palazzo dei Penitenzieri
Via della Conciliazione () [Corola-website/Science/333265_a_334594]
-
mai prolifice sezoane ale sale. Direcția este asigurată mai târziu de Gaetano Donizetti, elev al lui Mayr. În 1834, Antonio Niccolini execută noi lucrări de restaurare. În 1844-1845, odată cu demolarea clădirii "Guardia Vecchia", Francesco Gavaudan și Pietro Gesuè refac latura vestică înspre Palatul Regal. La 27 martie 1969 este dat jos grupul sculptural al "Partenopei" realizat de Niccolini pe frontonul fațadei principale, din cauza faptului că acestea se mărunțise din cauza infiltrației apei de ploaie. La 11 iunie 2007, reconstruită "Triade della Partenope
Teatrul San Carlo din Napoli () [Corola-website/Science/333321_a_334650]
-
ducele Stefano Di Conza. Ultima restaurare din Castel Nuovo a avut loc în 1823. Impunătorul arc de triumf din marmură albă, construit în 1470, rememorează intrarea lui Alfonso de Aragon în Napoli în 1443. El se află între două turnuri vestice ale castelului angevin. Designul de ansamblu a fost atribuit lui Pietro di Martina, un arhitect milanez, sau, după Vasari, lui Giuliano da Maiano. Autorii moderni atribuie designul lui Francesco Laurana. El are înălțimea de 35 de metri și a fost
Castel Nuovo () [Corola-website/Science/333330_a_334659]
-
ieșirea de sud); Lido di Venezia și Pellestrina sunt locuite de asemenea, dar ele fac parte din Veneția. Cu toate acestea, cea mai mare parte a locuitorilor din Veneția, precum și centrul său economic, aeroportul și portul, se află la capătul vestic al lagunei, în jurul fostele orașe Mestre și Marghera. La capătul nordic al lagunei este orașul Jesolo, o stațiune maritimă renumită, și orașul Cavallino-Treporti. Laguna Venețiană este inclusă în mare parte în provincia Veneția, dar zona de sud-vest face parte din
Laguna Venețiană () [Corola-website/Science/333390_a_334719]
-
dar rezistența germanilor la Eschweiler a fost foarte puternică, iar americanii au hotărât să încerce să încercuiască orașul. În fața amenințării cu pierderea garnizoanei orașului, comandamentul german a hotărât să abandoneze Eschweiler. Americanii au înaintat mai apoi de-a lungul malului vestic al râului Inde. Înaintarea americanilor a fost întâmpinată cu o rezistență puternică, având loc lupte grele, cu pierderi mari în ambele tabere. Datorită pierderilor grele, Divizia a 12-a Volksgrenadier a ajuns practic la pragul distrugerii definitive, dar a fost
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
o dată să se retragă dintr-un oraș pentru ca să evite încercuirea. Inden a fost cucerit pe 30 noiembrie, iar triunghiul industrial, care fusese obiectivul inițial al americanilor, a fost pierdut definitiv de germani. Odată cu obținerea acestui succes, americanii, care controlau malul vestic al râului Inde, puteau să se pregătească de noua fază a luptelor, traversarea cursului de apă și atacarea regiunii Rur. Traversarea râului la Lamersdorf a început pe 2 decembrie. Acțiunea a fost inițial un succes, iar americanii au înaintat rapid
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
a zilei următoare, au avut loc lupte foarte grele, până când care dealul care domina orașul Bergstein a fost cucerit, iar germanii au fost respinși definitiv. Această victorie a adus Corpul V în apropierea Rurului. Americanii au reușit să atingă malul vestic al râului o zi mai târziu. În acest timp, Divizia a 4-a a obținut mai multe victorii. După cucerirea orașului Grosshau, infanteriștii au fost sprijiniți de unitățile de blindate de rezervă. Divizia și-a îndreptat atacul spre Gey, unde
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
urmă respinși. Americanii au declanșat ofensiva finală pe 26 noiembrie.. Koslar, Kirchberg și Merzenburg au trecut definit sub controlul american pe 27 noiembrie. Până pe 28 noiembrie, Corpul XIX a reușit să atingă cursul Rurului pe un front larg. Pe malul vestic al râului au mai rămas doar două capete de pod, care au rezistat până pe 9 decembrie. La nord de zona de acțiune a Corpului XIX, americanii au cucerit Geilenkirchen în cadrul Operațiunii "Clipper", dar înaintarea aliată a fost oprită la Würm
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
ale frontului i-au obligat pe germani să se retragă. Pe 16 decembrie, Corpul VII a reușit în cele din urmă să ajungă pe malurile Rurului. Germanii au reușit să mai păstreze doar câteva capete de pod mici pe malul vestic. Pierderile umane suferite de Corpul VII au fost uriașe - circat 27.000 de morți într-o singură lună. În timpul înaintării aliaților spre Rur, comandanții americani au recunoscut în sfârșit importanța barajelor de pe râu. Barajele erau obiective strategice importante, ele permițând
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
la începutul lunii decembrie să le distrugă în cursul unor bombardamente aeriene. Britanicii au lansat raiduri la care au participat sute de bombardiere, dar distrugerile provocate barajelor au fost neglijabile. Pe 13 decembrie, Corpul V, care ajunsese deja pe malul vestic al Rururlui, a primit ordin să organizeze un atac pornit din mai multe direcții, inclusiv din Ardeni, pentru cucerirea controlului asupra barajelor. Atacul aliat i-a luat prin surprindere pe germani dar, cum aceștia din urmă erau la sfârșitul pregătirilor
Operațiunea Queen () [Corola-website/Science/334480_a_335809]
-
("Alligator mississippiensis") este cea mai mare reptilă din emisfera vestică. Are o lungime de până la 5,5 m și o greutate de până la 500 kg. Este asemănător crocodilului. Principala sursă de hrană o constituie animalele de talie mică, dar poate ucide și mânca animale mari (spre exemplu căprioare), păsări, pești
Aligatorul american () [Corola-website/Science/334561_a_335890]
-
să-l detroneze pe David al X-lea și să cucerească regatul. Bagrat, fratele regelui David, a apărat cu succes regatul și a reușit să-l captureze pe George al II-lea în ambuscadă. Pacea nu a persistat în partea vestică, întrucât David al X-lea a înfruntat incursiuni de la Alexandru al II-lea al Imeritiului, care a avut, cumva, mai puțin succes decât regele din Kaheti. În 1513, regatul Kartli a reușit să cucerească regatul Kaheti, dar pentru o scurtă
Regatul Kartli () [Corola-website/Science/334584_a_335913]
-
se duce la Viena și-i convinge pe ceilalți doi fii să revină în Ungaria. Richárd reușește să ajungă în țară, împreună cu regimentul de husari pe care-l conducea, după traversarea istovitoare a mai multor obstacole (Dunărea, Morava și sectorul vestic al Munților Carpați). Jenő abandonează postul de secretar de legație la Sankt Petersburg (în care urma a fi numit) și logodna plănuită cu Alfonsine Plankenhorst și părăsește Viena, împreună cu mama sa. El este trimis de mama sa la castelul de
Fiii omului cu inima de piatră () [Corola-website/Science/334550_a_335879]
-
de coastă Atlanticului. Primul plan concret de cale ferată transcontinentala în SUA a fost prezentat Congresului de Așa Whitney în 1845. Prima Cale Ferată Transcontinentala din lume a fost construită între 1863 și 1869 pentru a uni jumătățile estică și vestică ale Statelor Unite. Începută chiar inainte de izbucnirea Războiului Civil American, construcția ei a fost considerată a fi una dintre cele mai mari realizări tehnologice americane ale secolului al XIX-lea. Denumită la deschiderea ei „Calea Ferata a Pacificului”, ea a
Calea ferată transcontinentală () [Corola-website/Science/334725_a_336054]
-
Railway (CPR) a realizat o cale ferată ce se întindea de la portul Montreal până la coasta Pacificului, îndeplinind o condiție a aderării în 1871 a Columbiei Britanice la Confederația Canadiană. Orașul Vancouver, declarat oraș la 1886, a fost desemnat drept capăt vestic al liniei. CPR a devenit prima companie feroviară transcontinentala din America de Nord în 1889 după deschiderea Liniei Internaționale a Maine-ului, prin care se lega de coastă Atlanticului. Construcția unei căi ferate transcontinentale a întărit revendicările Canadei pentru restul teritoriului Americii de Nord
Calea ferată transcontinentală () [Corola-website/Science/334725_a_336054]
-
numere mai mici, elefanți de mare sudici. Insula Petru I este una dintre cele două teritorii din Antarctica revendicate de Norvegia, celălalt fiind Țara Reginei Maud. Insula Petru I este singurul teritoriu revendicat între meridianele de 90° și 150° longitudine vestică și este singurul care nu este un sector. Fiind situată la sud de paralela de 60° latitudine sudică, teritoriul insulei constituie subiect al Tratatului Antarcticii. Tratatul asigură liberul acces la insulă pentru cercetări științifice și declară că nu poate fi
Insula Petru I () [Corola-website/Science/334758_a_336087]
-
Scărița și abrupturile ce străjuiesc obârșiile văii Belioara (afluent al râului Poșaga). Aria protejată este delimitată la est și sud-est de râul Mureș și de râul Ampoița în sud. Extremitatea nord și nord-estică este mărginită de Cheile Turului iar cea vestică de valea Ampoiului și râul Galda. Din punct de vedere geologic, multiplele procese de eroziune și dizolvare a calcarelor, gipsurilor și sării (provocate de apele subterane și de suprafață) desfășurate de-a lungul timpului au dus la crearea unor forme
Trascău () [Corola-website/Science/334750_a_336079]
-
fortului denumit "Carillon" de francezi și "Ticonderoga" denumit de britanici. Abercombie s-a salvat de pe urma dezastrului după ce l-a trimis pe John Bradstreet într-o expediție de succes în care a distrus fortul Frontenac și a furat proviziile destinate forturilor vestice ale Noii Franțe și blănurile destinate Europei. Abercrombie a fost rechemat și înlocuit de Jeffery Amherst, victorios la Louisburg. Noul ministru de externe francez, ducele de Choiseul, a decis invadarea Britaniei, pentru a retrage armata britanică din America de Nord și pentru ca
Războiul franco-indian () [Corola-website/Science/334820_a_336149]
-
este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a II-a IUCN (parc național) situată în partea vestică a Australiei. Parcul a fost înființat în anul 1987 iar din 2003 este inclus în în patrimoniul mondial al UNESCO. Un labirint de formațiuni înalte din vestul Australiei formează unii dintre cei mai fragili munți din lume. Situat în vasta
Parcul Național Purnululu () [Corola-website/Science/332057_a_333386]
-
au adoptat stiluri de viață literat-confucianiste dar încă nu au fost capabile să atingă poziții înalte. În timpul ocupației coloniale japoneze, nordul a devenit cea mai industrializată regiune a Coreei. Zona a fost foarte receptivă la misionarii protestanți, care aduceau cunoștințe vestice, spitale, școli, și o fereastră spre lume. Elitele clasei de mijloc și-au trimis fiii la școli protestante, aceștia devenind la rândul lor naționaliști puternici ce vedeau în Statele Unite un aliat împotriva imperialismului colonial japonez. Luând locul sudului, nordul a
Creștinismul în Coreea () [Corola-website/Science/332424_a_333753]
-
și Depresiunea Mării Moarte,către care coboară în mod abrupt, de altă parte. Pe axa sud-nord se întinde din nord-estul deșertului Neghev cu depresiunea Arad, până la răsărit de munții Hebron și Beit El pe o lungime de 85-90 km. Limita vestică a Deșertului Iudeei, determinată de factorul climatic, trece prin versantul Munților Iudeei, de la orașul Arad la sud și până la Ramallah la nord. Suprafața acestui pustiu este de circa 1,500 kmp. nu face parte din așa numita „Centură mondială a
Deșertul Iudeei () [Corola-website/Science/332463_a_333792]
-
așa numita „Centură mondială a deșerturilor” și este caracterizat ca un „pustiu în umbra ploii” Denumirea de Deșertul Iudeei este târzie, fiind legată de cea a Iudeei biblice. Precipitațiile în această regiune variază între 400-500 mm pe an în colinele vestice, 600 mm la vestul Ierusalimului, 400 mm la est de Ierusalim și 100 mm în partea de est, datorită unui efect „rainshadow”. Clima este mediteraneană în partea de vest, dar este în cea mai mare parte aridă, deșertică, în est
Deșertul Iudeei () [Corola-website/Science/332463_a_333792]
-
183 metri în est. Principalele localități urbane în deșertul Iudeei sunt Ierusalim, Beit Lehem, Ierihon și Hebron. În antichitate i se mai spunea și Yeshimon. Deșertul Iudeei se împarte în patru unități topografice principale, de la vest la est: Dinspre limita vestică se produce o coborâre abruptă către est, denumită Treapta superioară a deșertului Iudeei. Aceasta se divide de la nord la sud în patru sectoare principale: Altitudinea maximă a treptei în flexiune este de 970 metri la Beni Naim, iar cea minimă
Deșertul Iudeei () [Corola-website/Science/332463_a_333792]
-
dintre ele fiind anticlinalele Muntar, Keren Al Hadjr și Kanayim) care creează trepte secundare pe versantul Deșertului. Altitudinea medie in vestul platoului este de 600 m, iar in est -150 m deasupra nivelului mării. Diferența medie de altitudini între partea vestica si cea estica a platoului deșertului, este de 450 m, iar panta lui este domoală, în medie de 4 grade. Platforma marginală de est este o fâșie îngustă în lungul deșertului Iudeei. La vest este marginită de platoul deșertului, iar
Deșertul Iudeei () [Corola-website/Science/332463_a_333792]