KorAP: Find »[drukola/base=vestic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...212 213 214 ...217 >

5,415 matches

Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286

de crudă le-ar putea părea această observație țărilor În cauză, acordul nu Însemna mare lucru. E valabil și pentru discuțiile de la Yalta din februarie 1945. „Yalta” e sinonimă, În vocabularul politic central-european, cu trădarea Occidentului: momentul În care Aliații vestici au abandonat Polonia și celelalte state dintre Rusia și Germania. În realitate, Yalta nu a contat prea mult. Desigur, toți Aliații semnaseră Declarația privind Eliberarea Europei: „Ca să creeze condițiile necesare pentru exercitarea acelor drepturi șdemocraticeț, cele trei guverne, În colaborare

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de război, chiar dacă le-ar fi trecut prin cap să negocieze. Singura speranță a polonezilor și a celorlalți era ca Stalin să fie generos cu ei, În schimbul bunăvoinței occidentalilor. Însă aceasta era garantată; multă vreme după Înfrângerea lui Hitler, Aliații vestici au căutat cooperarea lui Stalin, nu invers. Uniunea Sovietică trebuia menținută În război Împotriva Germaniei (apoi, cum se presupunea pe atunci, Împotriva Japoniei); problema Europei Centrale putea fi rezolvată pe timp de pace. De n-ar fi fost așa, Churchill

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și Roosevelt ar fi protestat mai vehement În august 1944, când 200.000 de polonezi au fost uciși de nemți În cursul unei revolte disperate la Varșovia, În timp ce Armata Roșie privea liniștită de pe celălalt mal al Vistulei. Poate că liderii vestici nu considerau, precum Stalin, că Armata de Interior poloneză era „o mână de aventurieri și criminali avizi de putere”, dar nu aveau de gând să-l contrarieze pe aliatul lor militar cel mai important la numai șase săptămâni după debarcarea

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
unde americanii și britanicii duceau practic două războaie separate În nord-vestul și, respectiv, sud-vestul Germaniei, Eisenhower ar fi putut intra În Berlin Înaintea rușilor, dar nu a fost Încurajat În acest sens de la Washington. Lui Churchill Îi surâdea un asalt vestic al Berlinului, dar Roosevelt lua În calcul atât temerile generalilor săi privind posibilele pierderi omenești (o cincime din pierderile umane ale armatei americane În al doilea război mondial se Înregistraseră numai la bătălia din Ardeni, În iarna precedentă), cât și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În Germania și În Cehoslovacia (unde armata americană a avansat inițial până la 27 de kilometri de Praga și a eliberat regiunea Pilsen din vestul Boemiei numai pentru a o ceda În scurt timp Armatei Roșii), linia ce separa viitoarea Europă „Vestică” de cea „Estică” a picat mai la vest decât sugera rezultatul luptelor. Dar numai cu puțin: oricât ar fi avansat generalul Patton sau generalul Montgomery, rezultatul final nu ar fi fost foarte diferit. Între timp, la 2 mai 1945, Armata

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
al cetățenilor sovietici Între 1941 și 1945, juxtapus crimelor fără precedent ale naziștilor, a reușit să risipească vechile amintiri. Cât despre Soviete, ele nu au abandonat nici o clipă neîncrederea față de Occident - suspiciune apărută Înainte de 1917 și alimentată de intervenția militară vestică În timpul războiului civil din 1917-1921, de excluderea Uniunii Sovietice din instituțiile internaționale În următorii cincisprezece ani, de bănuiala (fondată) că mulți lideri occidentali, dacă ar fi avut de ales, Îi preferau pe fasciști comuniștilor și de intuiția că Franța și

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
acorduri preventive cu SUA și URSS, pentru a se putea opune celei care ar fi Încercat să o agreseze. Franța a renunțat În cele din urmă la aceste fantezii și s-a raliat În 1947 poziției comune a partenerilor săi vestici din trei motive. În primul rând, planurile franceze eșuaseră: Germania nu urma să fie dezmembrată și nici să plătească reparații. Franța nu avea puterea să impună propria soluție la problema germană, cu care nimeni altcineva nu era de acord. Al

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
unitar, dar În același timp li s-a acordat sovieticilor dreptul de a extrage și de a transporta bunuri, servicii și capital financiar din zona lor de ocupație. În plus, ei primeau 10% din reparațiile de război plătite În zonele vestice, pentru care furnizau la schimb alimente și materii prime din estul Germaniei. Acordurile conțineau așadar o contradicție: tratau separat resursele economice ale Estului și Vestului. Reparațiile au fost de la Început un măr al discordiei, cum se Întâmplase și după 1918

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de pace Între Puterile Aliate și Germania și Austria. În cursul acestor Întâlniri - mai ales la Moscova, În martie-aprilie 1947 - a devenit evidentă prăpastia ce separa atitudinea Occidentului de cea sovietică. Prudența politică ghida strategia anglo-americană. Dacă germanii din zona vestică rămâneau demoralizați și sărăciți, fără a li se oferi șansa unei ameliorări, mai devreme sau mai târziu ei aveau să recadă În plasa nazismului - sau a comunismului. De aceea, În regiunile ocupate de britanici și americani, accentul s-a deplasat

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
la sfârșitul războiului, iar ei au folosit-o fără ezitare, sugerând că, dacă situația nu se Îmbunătățea, iar ocupanții nu le urmau sfaturile, nu puteau fi trași la răspundere pentru orientarea politică viitoare a națiunii germane. Din fericire pentru Aliații vestici, politica de ocupație comunistă din Berlin și din teritoriile est-germane aflate sub control sovietic nu erau de natură să atragă voturile și simpatiile nemților debusolați. Oricât de antipatici le-ar fi fost americanii, englezii sau francezii, alternativa era mult mai

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
țării - sau măcar al zonei de ocupație - altfel decât prin forță. În alegerile municipale de la Berlin din 20 octombrie 1946, candidații comuniști s-au plasat mult În urma social-democraților și creștin-democraților. După aceea politica sovietică s-a Înăsprit vizibil. Dar ocupanții vestici Începuseră să aibă propriile dificultăți. Până În iulie 1946, Marea Britanie a trebuit să importe 112.000 tone de grâu și 50.000 tone de cartofi pentru a hrăni populația din zona pe care o ocupase (nord-vestul urbanizat și industrializat al Germaniei

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Germania vremii, motiv pentru care Adenauer trebuia să facă manevre subtile, asigurându-se că responsabilitatea pentru Împărțirea țării revenea fără echivoc forțelor ocupante. Deja În 1948, Statele Unite, ca și Marea Britanie, nu protestau Împotriva conturării unei Germanii divizate, supusă În segmentul vestic, mai mare, influenței americane. Dar, deși George Kennan și alții ca el anticipaseră cu perspicacitate acest rezultat (Încă din 1945 el conchidea că SUA nu putea decât „să conducă bucata ei de Germanie... spre o formă de independență atât de

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
franceze. Însă ce voia Stalin să spună e limpede - și i-a spus-o lui Djilas cu mult Înainte de impunerea comunismului În Europa de Est. Tabăra sovietică dusese războiul pentru a Învinge Germania și pentru a reinstaura o Rusie puternică, cu granițe vestice sigure. Indiferent ce urma să se aleagă de Germania, teritoriul dintre aceasta și Rusia nu putea fi lăsat la voia Întâmplării. În arcul desfășurat de la nord la sud de Finlanda și Iugoslavia se găseau state mici și vulnerabile, ale căror

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
Împrietenea cu Moscova din același motiv pentru care căutase să aibă legături strânse cu Parisul Înainte de 1938: fiind o țară mică și vulnerabilă În Europa Centrală, Cehoslovacia avea nevoie de un protector. Astfel, deși era În multe privințe cea mai „vestică” dintre țările est-europene - având o cultură politică tradițional pluralistă, un sector industrial și urban dezvoltat, o economie capitalistă prosperă Înainte de război și o politică social-democrată prooccidentală după aceea -, Cehoslovacia era după 1945 și aliatul principal al Uniunii Sovietice În regiune

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
grec a reizbucnit. Acest sprijin reflecta activismul Întrucâtva narcisist al lui Tito - Îi ajuta pe comuniștii greci să emuleze propriile lui succese - și era accentuat de un oarecare interes iugoslav pentru regiunile „slave” din Macedonia greacă. Dar Grecia aparținea sferei vestice de interes, așa cum Churchill și mai apoi Truman subliniaseră foarte clar. Stalin nu avea nici un interes să declanșeze un conflict cu Vestul din cauza Greciei: o chestiune, după el, secundară. În revolta lor, comuniștii greci au mizat cu naivitate pe ajutorul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
era inevitabil: Stalin trebuia să-l doboare pe Tito pentru a da de Înțeles tuturor comuniștilor că Moscova nu va tolera disensiunile. Desigur, Tito n-a căzut. Dar el și țara lui erau mai vulnerabili decât păreau și, fără ajutorul vestic susținut, Tito n-ar fi supraviețuit boicotului economic (În 1948, 46% din comerțul iugoslav se făcea cu blocul sovietic; un an mai târziu, cifra era redusă la 14%) și amenințărilor credibile cu o intervenție sovietică. Dacă privim În urmă, iugoslavii

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
și canalele). În ziua următoare, autoritățile militare occidentale din Berlin blocau eforturile sovietice de a impune noua valută a zonei estice În Berlinul de Vest - o chestiune de principiu importantă, fiindcă orașul era administrat de patru mari puteri, iar zona vestică fusese până atunci tratată separat de Germania estică ocupată de sovietici. Când trupele sovietice au Întărit controlul asupra legăturilor de suprafață cu orașul, guvernele american și britanic au optat pentru aprovizionarea zonelor proprii pe cale aeriană: la 26 iunie, pe aerodromul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
preamărit cu un servilism neobizantin; pe un fond din ce În ce mai sumbru de tiranie și teroare, i se atribuiau puteri cvasimagice. Invocând naționalismul rus, În ultimii ani de război Stalin a expulzat În Siberia și Asia Centrală națiuni Întregi din zonele de graniță vestice și sud-vestice, mai ales din Caucaz: ceceni, inguși, caraci, nalkari, calmuci, tătari din Crimeea și alții le-au urmat germanilor de pe Volga, deportați În 1941. Tratamentul brutal aplicat națiunilor mici nu era ceva nou: balticii și polonezii fuseseră exilați cu

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
În afara blocului sovietic. Se Înțelege așadar că, practic, Întreaga populație a Europei de Est era suspectată de Kremlin În acei ani. Nu că represiunea postbelică din Uniunea Sovietică n-ar fi fost și ea generalizată: așa cum expunerea rușilor la influența vestică În anii 1813-1815 a precipitat, se pare, revolta decembristă din 1825, contactele din timpul războiului, se temea Stalin, puteau da naștere la contaminări și proteste. Orice soldat sau cetățean sovietic care supraviețuise Încarcerării sau ocupației naziste era suspect. Când Prezidiul

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
ipocrizie de care se lipsiseră atât oligarhii interbelici, cât și ocupanții naziști. și, Încă o dată, această proastă administrație servea unei puteri străine, ceea ce a făcut Uniunea Sovietică odioasă dincolo de propriile granițe. Sovietizat, Estul european s-a Îndepărtat constant de jumătatea vestică a continentului. În timp ce Europa de Vest se pregătea să intre Într-o eră a transformărilor spectaculoase și prosperității fără precedent, Europa de Est aluneca În hău: o perioadă sumbră de inerție și resemnare, ritmată de cicluri de protest și supunere, ce avea să dureze

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
voiau să reamintească publicului de crimele „celeilalte” Germanii - câtă vreme respectau anumite tabuuri. Dintre relicvele Republicii de la Weimar, talente importante au migrat spre est. În parte pentru că intelectualii din Germania de Est, singurul stat din sfera sovietică cu un doppelgänger vestic, aveau, spre deosebire de scriitorii români sau polonezi, acces la un public occidental. Dacă cenzura și presiunea deveneau insuportabile, se puteau oricând Întoarce În Vest prin punctele de trecere din Berlin, cel puțin până În 1961, când a fost construit Zidul. Astfel, Bertolt

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
să se implice În politica de partid (spre deosebire de generația care avea să urmeze). Debușeurile culturale nu lipseau, cu siguranță: până În 1948, penuria de hârtie fusese depășită, rețelele de distribuție reconstituite, peste două sute de publicații literare și politice circulau În Zona Vestică a Germaniei (deși multe aveau să dispară după reforma valutară), iar proaspăta Republică Federală se putea lăuda cu o varietate surprinzătoare de ziare de calitate, În special noul săptămânal Die Zeit, publicat la Hamburg. și totuși Germania de Vest era

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
de obicei: „Prietenia noastră față de URSS era fără rezerve; sacrificiile poporului rus dovediseră că țara avea lideri de nădejde”. Victoria de la Stalingrad, după cum observa Edgar Morin, măturase toate Îndoielile, toate obiecțiile. Să nu uităm că Parisul fusese eliberat de Aliații vestici, Înregistrați de aceea negativ În memoria locală. Dar rusofilia intelectuală nu se limita la atât. E important să ne amintim ce se petrecea cu doar câțiva kilometri mai la est. Entuziasmul intelectualilor occidentali pentru comunism a atins apogeul nu În

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
impus În Europa de Est era un memento strident al instabilității revoluționare de după primul război mondial. Lovitura de stat de la Praga, tensiunile din Berlin și războiul din Coreea aduceau Îngrijorător cu crizele internaționale În serie din anii ’30. În iulie 1951, Aliații vestici declaraseră că „starea de război” cu Germania a luat sfârșit, dar pe fondul unui Război Rece care se agrava rapid, șansele de a Încheia un tratat de pace erau din ce În ce mai mici. Nimeni nu putea garanta că fascismul nu va prinde

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
au dat prea multă importanță. Cu toate acestea, după moartea lui Stalin și sfârșitul războiului din Coreea, Europa Occidentală a pășit pe nesimțite Într-o eră remarcabilă de stabilitate politică. Pentru prima oară În patruzeci de ani, statele din jumătatea vestică a continentului nu erau nici În război și nici imediat amenințate, cel puțin În cercul lor. Conflictele politice interne se domoliseră. Partidele comuniste de pretutindeni, cu excepția Italiei, erau marginalizate treptat, iar spectrul unui reviriment fascist nu mai era invocat decât

[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]