53,927 matches
-
necontroversat, s-a dovedit până la urmă dificil de implementat. Prin urmare, Aliații au acceptat existența unui diferend și au hotărât să amâne luarea deciziei, ordonându-le miniștrilor de Externe să continue discuțiile la o dată ulterioară. Au urmat doi ani de Întâlniri Între reprezentanții guvernelor sovietic, american, britanic și, spre sfârșit, francez. Prima reuniune a avut loc la Londra, la două luni după Potsdam, iar ultima tot la Londra, În decembrie 1947. Scopul lor declarat era să formuleze un aranjament definitiv pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
două luni după Potsdam, iar ultima tot la Londra, În decembrie 1947. Scopul lor declarat era să formuleze un aranjament definitiv pentru Germania postbelică și să pregătească tratatele de pace Între Puterile Aliate și Germania și Austria. În cursul acestor Întâlniri - mai ales la Moscova, În martie-aprilie 1947 - a devenit evidentă prăpastia ce separa atitudinea Occidentului de cea sovietică. Prudența politică ghida strategia anglo-americană. Dacă germanii din zona vestică rămâneau demoralizați și sărăciți, fără a li se oferi șansa unei ameliorări
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Ernest Bevin abandonase orice speranță de a se ajunge la un acord În privința Germaniei Încă dinainte de a sosi la Moscova, dar pentru Marshall și Bidault acesta a fost momentul decisiv. Ca și pentru Stalin și Molotov, fără Îndoială. Până la următoarea Întâlnire a celor patru miniștri de Externe (27 iunie - 2 iulie, la Paris), când s-a discutat noul și spectaculosul Plan Marshall, americanii și britanicii conveniseră deja, la 23 mai, să includă reprezentanți germani În Consiliul Economic al Bi-zonei, devenit astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comuniști. Miniștrii au discutat, ca și În trecut, perspectiva unui guvern exclusiv german sub control aliat și alți termeni pentru un eventual Tratat de pace. Dar, În absența unui acord privind planurile pe termen lung și administrarea comună a Germaniei, Întâlnirea s-a terminat fără programarea unor reuniuni viitoare. În schimb, Franța, SUA și Marea Britanie au inițiat discuții tripartite În cadrul unei conferințe extinse care a avut loc tot la Londra, Începând cu 23 februarie 1948. În aceeași săptămână a avut loc
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
demonstra aplecarea către socialism și a reiterat afirmațiile sovietice că puterile occidentale se foloseau de prezența lor În Berlin - despre care URSS susținea că aparține zonei sovietice - pentru a se amesteca În treburile est-germane. Zece zile mai târziu, la o Întâlnire a Comisiei Aliate de Control În Berlin, la 20 martie, Sokolovski a denunțat din nou „acțiunile unilaterale” ale Aliaților occidentali, „luate În vestul Germaniei, contrar intereselor altor țări pașnice și populației germane doritoare de pace, care vrea unitate și democratizare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
denunțat din nou „acțiunile unilaterale” ale Aliaților occidentali, „luate În vestul Germaniei, contrar intereselor altor țări pașnice și populației germane doritoare de pace, care vrea unitate și democratizare”. Apoi a ieșit furtunos din Încăpere, urmat de delegația sovietică. Data următoarei Întâlniri nu a mai fost stabilită. Ocupația Germaniei de către Aliați se terminase: În mai puțin de două săptămâni, la 1 aprilie, autoritățile militare sovietice din Berlin au Început să se amestece În traficul de suprafață dintre Germania de Vest și zonele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Partidelor Socialiste Francez și Italian au fost seduși de invitațiile comuniștilor de a se uni Într-o singură forță politică. În Est, presiunea s-a dovedit literalmente irezistibilă. Procesul a Început cu Estul Germaniei, aflat sub ocupație sovietică: Într-o Întâlnire secretă din februarie 1946 la Moscova, comuniștii au hotărât fuziunea cu „aliații” lor mai numeroși, socialiștii. Două luni mai târziu, convergența se concretiza În Partidul Unității Socialiste (În toate contopirile de acest tip, termenul comunist era deliberat omis de proaspăta
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Tito erau alăturate celor cu Stalin și Dimitrov sau că În Ungaria comuniștii Își propuneau să emuleze modelul iugoslav de guvernare - până și Rákosi, de obicei loial până la servilism, s-a trezit lăudându-l pe Tito lui Stalin Într-o Întâlnire de la sfârșitul anului 1947. Tito nu deranja Uniunea Sovietică doar În relațiile diplomatice cu Aliații din Vest, ci crea probleme și În sânul mișcării comuniste internaționale. Pentru observatorii din exterior, comunismul era o singură entitate politică, structurată și condusă de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rapid cu o strategie de confruntare rezumată de nou-promulgata teorie jdanovistă a celor două tabere ireconciliabile. Pentru a implementa noua abordare, Stalin a convocat partidele comuniste din Polonia, Ungaria, România, Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Franța, Italia și, bineînțeles, URSS pentru o Întâlnire la Szklarska Porêba, În Polonia, la sfârșitul lui septembrie 1947. Scopul declarat al Întâlnirii era constituirea Kominformului (Biroul Informativ al Partidelor Comuniste și Muncitorești), un succesor al Internaționalei Comuniste, menit să coordoneze activitatea comunistă internațională și să amelioreze comunicarea Între
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tabere ireconciliabile. Pentru a implementa noua abordare, Stalin a convocat partidele comuniste din Polonia, Ungaria, România, Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Franța, Italia și, bineînțeles, URSS pentru o Întâlnire la Szklarska Porêba, În Polonia, la sfârșitul lui septembrie 1947. Scopul declarat al Întâlnirii era constituirea Kominformului (Biroul Informativ al Partidelor Comuniste și Muncitorești), un succesor al Internaționalei Comuniste, menit să coordoneze activitatea comunistă internațională și să amelioreze comunicarea Între Moscova și partidele-satelit. Dar obiectivul real al Întâlnirii și al Kominformului Însuși (care s-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lui septembrie 1947. Scopul declarat al Întâlnirii era constituirea Kominformului (Biroul Informativ al Partidelor Comuniste și Muncitorești), un succesor al Internaționalei Comuniste, menit să coordoneze activitatea comunistă internațională și să amelioreze comunicarea Între Moscova și partidele-satelit. Dar obiectivul real al Întâlnirii și al Kominformului Însuși (care s-a reunit de numai trei ori Înainte de a fi desființat În 1956) era să restabilească dominația sovietică În cadrul mișcării internaționale. Exact cum procedase cu Partidul Bolșevic douăzeci de ani mai devreme, Stalin a Început
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a eșuat, liderul sovietic a schimbat tactica. La 31 ianuarie 1949, a propus oficial ridicarea blocadei În schimbul amânării demersurilor pentru un stat vest-german. Aliații occidentali nici nu se gândeau să facă o asemenea concesie, dar au acceptat să convoace o Întâlnire pentru a discuta situația: La 12 mai, Uniunea Sovietică a ridicat blocada În schimbul unei simple conferințe a miniștrilor de Externe, programată pe 23 mai. Conferința a avut așadar loc și a durat o lună, dar, cum era de așteptat, nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
era semnificativă și continua să crească, singurul mod În care NATO Își putea atinge obiectivul era reînarmarea vest-germanilor. Coreea i-a obligat pe americani să deschidă acest subiect delicat (prima mențiune oficială a fost făcută de Dean Acheson la o Întâlnire a miniștrilor de Externe din septembrie 1950), deși la Început chiar și președintele Truman era reticent. Pe de o parte, nimeni nu voia să pună arme În mâinile nemților la cinci ani după eliberarea Europei; pe de altă parte - și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
monopolul puterii amenințat din toate direcțiile, ceea ce nu Înseamnă că se Înșela complet În privința pericolului „titoist”, care era autentic. Din acest moment, așadar, naționalismul („șovin”, „burghez”) n-a mai constituit un avantaj, ci a fost inamicul public numărul unu. La Întâlnirea Kominform din iunie 1948, termenul „naționalist” a fost În premieră folosit În sens peiorativ pentru a condamna „devierea” titoistă. Acum, când toți adversarii din interior ai comunismului erau morți, Încarcerați sau exilați, ce mai amenința realmente monopolul sovietic al puterii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
polarizat În jurul său un cortegiu de savanți și scriitori care confereau politicii de partid o aură de inteligență, responsabilitate și chiar spirit ecumenic. Dar, după divizarea Europei, strategia lui Togliatti a devenit problematică. Criticile adresate PCI de către Soviete la prima Întâlnire a Kominformului În septembrie 1947 au dovedit hotărârea lui Stalin de a-i controla mai ferm pe comuniștii italieni (și francezi): tacticile lor politice urmau să fie coordonate de Moscova, iar toleranța culturală - Înlocuită cu rigida teză jdanovistă a celor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
au apărut la Paris În luna mai a anului următor, sub titlul J’ai choisi la liberté, au făcut senzație prin relatarea epurărilor sovietice, masacrelor și mai ales a sistemului concentraționar sovietic, Gulagul. În noiembrie 1947, la două luni după Întâlnirea Kominform din Polonia, unde liderii PCF fuseseră făcuți cu ou și cu oțet pentru că nu urmau cu sfințenie noile directive sovietice, revista de cultură a partidului, Les Lettres françaises, a publicat o serie de articole În care se susținea că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o Mișcare pentru pace internațională. Din 1949 și până la moartea lui, „pacea” a fost cuvântul de ordine al strategiei culturale sovietice. Mișcarea pentru pace a fost lansată În august 1948 În Polonia, la Wroc³aw, la un Congres Mondial al Intelectualilor. Întâlnirii de la Wroc³aw i-au urmat, În aprilie 1949, primele congrese pentru pace, organizate aproape simultan la Paris, Praga și New York. Prototip al „frontului”, organizația Mișcării pentru pace era aparent condusă de savanți și intelectuali eminenți precum Frédéric Joliot-Curie, Însă activitățile
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dar „Bătălia” nu urmărea vânzarea de carte, ci doar să le amintească cititorilor (și nu numai) că autorii comuniști erau sinonimi cu cultura franceză. În replică, americanii au Înființat Case Americane cu biblioteci și săli de periodice, invitând conferențiari, organizând Întâlniri și cursuri În limba engleză. În 1955, În Europa existau deja 69 de Case Americane. În unele zone, impactul lor a fost considerabil: În Austria, unde În anii Planului Marshall au fost distribuite 134 de milioane de cărți În limba
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
integra contingente naționale, inclusiv unul german. Însă francezii tot nu erau mulțumiți. După cum observa cu perspicacitate Janet Flanner În noiembrie 1953, „pentru francezi, problema CEA este Germania - nu Rusia, cum e pentru SUA”. Ezitările Franței Îi frustrau pe americani: la Întâlnirea Consiliului NATO din decembrie 1953, noul secretar de stat al lui Eisenhower, John Foster Dulles, amenința cu o „reconsiderare usturătoare” a politicii americane În cazul unui eșec al CEA. Dar, deși Planul Pleven venea din partea unui prim-ministru francez, reacția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
folosirea armelor atomice pe teritoriul european urma să facă parte din strategia defensivă a Alianței. Pentru ca această amenințare să fie credibilă În ochii Uniunii Sovietice, distincția dintre armele convenționale și cele nucleare urma să fie abolită. Cum explica Dulles la Întâlnirea Consiliului NATO din aprilie 1954, „capacitatea atomică este, În ochii Statelor Unite, esențială pentru apărarea zonei NATO În fața prezentei amenințări. Pe scurt, trebuie să privim aceste arme ca fiind Într-adevăr convenționale”. Coincidența dintre nuclearizarea NATO și stabilizarea continentului nu era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
independent. Din noiembrie 1958 până În vara lui 1961, criza Berlinului a fiert la foc mic, nervii diplomatici s-au tocat mărunt, iar exodul est-germanilor s-a transformat Într-un puhoi. Ultimatumul lui Hrușciov a fost lansat În iunie 1961 În cadrul Întâlnirii la vârf cu John F. Kennedy, desfășurată la Viena. Summitul precedent, din mai 1960, Între Hrușciov și Eisenhower fusese anulat după ce sovieticii au doborât un avion U2 În care se afla pilotul american Gary Powers, iar americanii au admis În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pentru Suez sau de prietenia tot mai strânsă cu blocul sovietic și mai mult de influența sa nocivă asupra supușilor francezi din Africa de Nord. Nici Statele Unite nu erau prea Încântate de președintele Egiptului. Pe 18 iulie 1956, În Iugoslavia, la o Întâlnire cu Tito și prim-ministrul Indiei Jawaharlal Nehru, Nasser a semnat o declarație comună de nealiniere, disociind explicit Egiptul de orice dependență față de Vest. Americanii s-au simțit jigniți: În ciuda faptului că, În noiembrie 1955, inițiaseră discuții cu Egiptul În legătură cu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
24 octombrie. La Început, totul a decurs conform planului. Pe 29 octombrie, la două săptămâni după ce Consiliul de Securitate al ONU eșuase În Încercarea de a găsi o soluție pentru Suez (din cauza votului sovietic) și la numai o săptămână după Întâlnirea de la Sèvres, forțele israeliene au intrat În Sinai. Vasele de război britanice au părăsit baza din Malta, Îndreptându-se spre est. În ziua următoare, Marea Britanie și Franța s-au opus prin veto unei rezoluții ONU care cerea Israelului să se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
serie de solicitări vehivulate Într-un liceo din Milano: protestul elevilor avea ca obiective „controlul și, eventual, eliminarea notelor și corigențelor - prin urmare, desființarea selecției În școală; dreptul tuturor la educație și la o bursă de studiu; libertatea Întrunirilor; o Întâlnire generală În fiecare dimineață; responsabilitatea profesorilor față de elevi; excluderea profesorilor autoritari și reacționari; organizarea programei În funcție de preferințele elevilor”19. Ciclul de proteste și tulburări din Italia a Început la Torino În 1968, când studenții s-au opus planului de a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ei Își propuneau mai degrabă să Înțeleagă cum s-a ajuns la o asemenea oroare și să ofere o alternativă În termeni comuniști. Era un „revizionism”: termen folosit pentru prima oară cu acest sens de către liderul polonez W³adis³aw Gomu³ka, la Întâlnirea din mai 1957 a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Unit, pentru a-și descrie adversarii intelectuali. Majoritatea acestor „revizioniști” - În Polonia, cel mai cunoscut era tânărul filosof marxist Leszek Ko³akowski - fuseseră marxiști ortodocși până În 1956. Ei nu și-au renegat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]